Aniversari culturale 31.01.11(Mircea cel Batran, F.P. Schubert, J. Galsworthy)

 31.01.1418 A murit, MIRCEA CEL BĂTRÂN domn al Ţării Româneşti

Cronicile consemnează moartea lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între 1386 şi 1418. El este numit "mare voievod şi domn... stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi al părţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătăreşti şi Almaşului şi Făgăraşului, herteg şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Darstorului". În timpul domniei lui Mircea, Ţara Românească cunoaşte o puternică dezvoltare economică, consolidare militară şi afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei. Remarcabil comandant militar şi abil diplomat, el a întreţinut relaţii bune cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor şi a intervenit, după 1402, în luptele pentru succesiune din statul turc, fiind cel mai activ şi valoros exponent al luptei antiotomane din vremea sa.

 31.01.1797 Se naşte, la Himmelpfortgrund  FRANZ PETER SCHUBERT – compozitor austriac

Franz Peter Schubert a fost printre primi romantici, compozitor, care, mai mult decât oricare altul, a adus piesa de artă  la maturitate artistică. În timpul carierei sale scurte, dar prolifică, el a produs capodopere în aproape toate genurile, toate caracterizate prin armonii bogate, un tratament expansiv de forme clasice. Schubert a început să studieze compoziţie şi a scris un cântec care a venit în atenţia instituţiei unde era director, Antonio Salieri, care, împreună cu şcoala lui de profesori de armonie, au salutat pe tânărul geniu Schubert . În 1813, după ce vocea lui Schubert sa rupt, sa întors să locuiască cu tatăl său, acesta dorea ca fiul său să-i calce pe urme şi să devină profesor. Schubert a  respectat dorinţa tatălui şi lucra ziua ca profesor, în timp ce noaptea compunea. El a scris mai mult de 100 de melodii, precum şi numeroase opere simfonice, operă şi muzică de cameră, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 ani.  În 1823, Schubert a fost ales la Musikverein din Graz, în calitate de membru de onoare. Deşi acest lucru nu a adus nici o răsplată financiară, Schubert a obţinut o uşoară recunoaşterea a sa, şi  a arătat recunostinţa lui, compunând celebra sa opera Unfinished Symphony. Cinci ani mai târziu, muzica lui Schubert a fost prezentată la un concert de la Musikverein din Viena. Munca sa a fost primită cu destul entuziasm, şi  apreciată de critici. Aceasta a marcat singurul moment din timpul vieţii compozitorului, în care sa bucurat de succes. Schubert la venerat pe legendarul compozitor Beethoven, dar şi acesta a apreciat munca lui Schubert, după ce a ascultat o selecţie de melodii. Schubert, de asemenea, a considerat extrem de importantă munca compozitorilor Franz Joseph Haydn şi Wolfgang Amadeus Mozart.

31.01.1933 A murit, la Londra, Anglia JOHN GALSWORTHY scriitor englez

John Galsworthy a fost unul dintre cei mai populari romancieri şi dramaturgi englezi de la începutul secolului XX. S-a născut la Kingston Hill, în comitatul Surrey, Anglia. A studiat la Harrow şi la New College, Oxford. A fost admis în barou, în 1890, dar curând a părăsit avocatura şi s-a dedicat scrisului. Scrierile lui descriu în cea mai mare parte viaţa înaltei burghezii engleze, dar adesea se ocupă cu simpatie şi de cei oprimaţi social şi economic. Galsworthy a luat premiul Nobel pentru literatura, în 1932. Galsworthy nu va putea să-şi primească personal acest premiu, încetând din viaţă în ziua de 31 ianuarie 1933. 

Aniversari culturale 27.01.11(W.A. Mozart, Giuseppe Verdi)

27.01.1756 Se naşte, la Salzburg, Austria WOLFGANG AMADEUS MOZART compozitor austriac

Cu ocazia aniversării a 255 de ani de la naşterea compozitorului austriac, la sediul bibliotecii am organizat o audiţie muzicală

Wolfgang Amadeus Mozart a fost un compozitor de muzică „clasică vieneză” ("Wiener Klassik" pe limba lui maternă). S-a născut în 1756 în oraşul Salzburg şi a trăit până în 1791. A fost botezat „Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart”, dar se pare că nu i-a plăcut prea mult numele complet dat de părinţi, de obicei se prezenta „Wolfgang Amadé Mozart”. Tatăl lui a fost muzician şi Wolfgang a început deja de la vârsta de 4 ani să înveţe de la el cântul la pian, vioară şi arta de a compune cântece. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate şi astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat. Deşi a trăit numai 35 de ani, Mozart ne-a lăsat o moştenire deosebită prin operele sale.

 

27.01.1901 A murit, la Milano, Italia  GIUSEPPE VERDI – compozitor italian

110 de ani de la moartea compozitorului italian

Giuseppe Verdi, cel mai mare compozitor italian de operă, s-a născut la 10 octombrie 1813 în satul Le Roncole şi a murit la 27 ianuarie 1901. Bătrânul organist al bisericii din sat, Baistrocchi, i-a dat lui Verdi primele noţiuni muzicale ţi l-a învăţat să cânte şi la orgă. La vârsta de 10 ani, Verdi a plecat în orăşelul din apropiere, Bussetto, unde a urmat şcoala şi a învăţat mai departe muzica cu Ferdinando Provesi, un bun muzician, absolvent al celebrei Academii de Muzică din Parma. Provesi şi-a dat seama repede de extraordinarele însuşiri ale elevului său şi după câţiva ani l-a sfătuit să plece la Milano, spre a-şi continua studiile la Conservator. Devine director al Societăţii Filarmonice din localitate şi în acelaşi timp lucrează la opera ce-i fusese comandată. Oberto, prima operă a lui Verdi, a fost prezentată pe scena teatrului La Scala în noiembrie 1839. Creaţia unui tur operativ de forţă bazat pe ingeniozitatea formulării artistice i-a asigurat lui Verdi nemurirea, începând din 1851 cu Rigoletto, urmată de Il Trovatore, La Traviata, şi în 1871 de Aida. Giuseppe Verdi a ridicat nivelul operei de tradiţionalul tip italian- caracterizat prin atotputernicia melodiei – la o înălţime care nu a putut fi atinsă de ceilalţi compozitori italieni din secolul XIX-lea. El este considerat în toată lumea muzicii un mare compozitor şi mai particular, în Italia este considerat un erou patriotic şi un campion al drepturilor omului.

Aniversari culturale 26.01.11(Polykarp Kusch, N. Ceausescu, Adi Cusin)

 

26.01.1911 Se naşte, la Blankenburg, Germania POLYKARP KUSCH fizician american

100 de ani de la naşterea fizicianului american

Polykarp Kusch s-a născut pe 26 ianuarie 1911 la Blankenburg în Germania fiind fiul unui preot. El a locuit în Statele Unite şi a fost cetăţean american. A fost educat în vestul Statelor Unite. Înclinările sale erau spre chimie însă după ce a asistat la un curs la Institutul de Tehnologie din Cleveland, Ohio, intersul său s-a îndreptat spre fizică. În 1931 a fost licenţiat în ştiinţă. În 1932 a intrat la Universitatea Illinois iar în 1936 a primit titlul de Doctor în fizică. Profesorul Kusch a primit titlul de Doctor în ştiinţă acordat de Institutul de tehnologie Case, Universitatea din Ohio, Universitatea din Illinois şi Colegiul Colby. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică 1955, împreună cu Willis Lamb, pentru că a determinat că momentul magnetic al electronului este mai mare decât valoarea teoretică, descoperire ce a condus la noi inovaţii în electrodinamica cuantică. A fost ales membru al Academiei naţionale de Ştiinţă (S.U.A.) în 1956. În următorii ani se concentrează foarte mult asupra problemelor de educaţie, în special a tinerilor făcându-i să înţelagă această civilizaţie ciudată afectată de cunoaşterea ştiinţei şi rezultatele acesteia. Polykarp Kusch s-a căsătorit cu Edith Starr McRoberts, au avut trei fete. Soţia lui a decedat în 1959 şi el s-a căsătorit cu Betty Pezzoni în 1960. Profesorul Kusch a murit în 1993.

26.01.1918 Se naşte, la Scorniceşti  NICOLAE CEAUŞESCU – politician comunist român

Nicolae Ceauşescu a fost conducătorul comunist al României din anul 1965, până când a fost înlăturat şi executat în 1989. Membru al mişcării tineretului comunist din România în anii 1930, Ceauşescu a fost arestat în 1936 şi respectiv în 1940 pentru activităţile desfăşurate în cadrul partidului comunist. În 1939 s-a căsătorit cu Elena Petrescu. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu a preluat conducerea partidului comunist, îndeplinind funcţia de secretar general din iulie 1965. Odată cu preluarea Consiliului de Stat (decembrie 1967), el a devenit şeful statului. Între proiectele sale grandioase, s-a numărat şi intenţia de a demola sate întregi din ţară şi zone întinse ale oraşului Bucureşti. De altfel, peste o cincime din zona centrală construită a Bucureştiului, inclusiv biserici şi monumente istorice, a fost rasă de pe faţa pământului la ordinul lui Ceauşescu (anii 1980). Regimul său a luat sfârşit când Ceauşescu a ordonat forţelor armate şi de securitate să împuşte pe cei care manifestau împotriva guvernului la Timişoara, la 17 decembrie 1989. Demonstraţiile au izbucnit apoi la Bucureşti şi în alte oraşe mari ale României. La 22 decembrie 1989, armata s-a alăturat protestatarilor. În aceeaşi zi, Ceauşescu şi soţia sa au fugit din capitală cu un elicopter, dar au fost capturaţi şi arestaţi. La 25 decembrie, cei doi au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte de către un tribunal militar special, sub acuzaţia de crimă cu caracter de masă.

26.01.1941 Se naşte, la Gleiwitz, Germania  ADI CUSIN – poet roman

70 de ani de la naşterea poetului român

Unul dintre cei mai importanţi poeţi români ai ultimilor patru decenii. Numit deseori şi "noul Labiş". Se naşte la Gleiwitz, în Germania (actualmente Polonia), Adolf Aristotel Cusin, viitorul poet, cunoscut sub numele cu care îşi va semna scrierile de la debut şi până la ultima carte, Adi Cusin. Adi Cusin debuta în presa literară din România odată cu Mihai Ursachi, Dan Laurenţiu, Ioanid Romanescu, Cezar Ivănescu, impunându-se în conştiinţa cititorului de poezie mai ales după apariţia cărţii de debut, "A fi" (Ed. Tineretului, 1968) şi a volumului "Umbra punţilor" (Ed. Cartea Românească, 1970) ca un poet original prin viziunea lirică, prin ipostazele ludicului şi ironiei textuale, precum şi prin ademenitoare accente urmuziene. A fost secretar literar la Teatrul de Copii şi Tineret (1967-1972), redactor principal la revista „Flacăra” (1976-1980), comentator-publicist, „Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate” (1980-2008). A debutat editorial în anul 1968, cu volumul A fi. Alte cărţi publicate: Umbra punţilor (1970), Starea a treia (1974), Ţara somnului (1994). Deşi plecat în Bucureşti prin anii 1980, Adi Cusin a rămas sufleteşte în Iaşi, oraşul copilăriei şi maturizării, tot timpul. În răstimpul ultimelor luni, al ultimilor paşi pe Golgota acestei lumi, poetul a lăsat cuvânt testamentar să fie înmormântat la Iaşi. Prietenii şi cititorii îl pot vizita la Cimitirul "Eternitatea", dar mai ales în cărţile sale de poezie.

Aniversari culturale 25.01.11(J.L. Lagrange, Ion Balaceanu, Virginia Woolf)

25.01.1736 Se naşte, la Turin (Torino), Italia JOSEPH-LOUIS LAGRANGE matematician şi astronom italian

275 de ani de la naşterea matematicianului şi astronomului italian

Joseph-Louis Lagrange s-a născut la Torino, în Italia, ca Giuseppe Luigi (Lodovico) Lagrangia şi este considerat fondatorul matematicii moderne. A fost primul din cei 11 fraţi. L-a interesat matematica încă din copilărie şi a fost un autodidact. La vârsta de 19 ani a devenit profesor la Royal Artillery School în Turin - după ce Euler fusese impresionat de activitatea tânărului Langrange. A fost profesor la Academia din Berlin şi la Academia de Ştiinţe de la Paris. Este cunoscut ca fiind fondatorul Sistemului Metric. De asemenea, a studiat mişcarea planetelor. A pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor, ocupându-se îndeosebi de integrarea ecuaţiilor cu derivate parţiale. Are contribuţii în teoria numerelor, în trigonometria sferică, mecanica cerească şi analiza numerică. A studiat ceea ce cunoastem astăzi ca fiind punctele Langrange. Langrange este cunoscut ca astronom şi matematician. Joseph-Louis Lagrange a murit la Paris pe 10 aprilie 1813.

25.01.1828 Se naşte, la Bucureşti  ION BĂLĂCEANU – politician şi memoralist român

Ion Bălăceanu aparţine vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, atestată documentar în Ţara Românească din secolul al XIV-lea. Urmează cursurile liceului "Louis le Grand" din Paris şi asistă la prelegerile susţinute de Jules Michelet şi Edgar Quinet la College de France. Face parte din Societatea Studenţilor Români de la Paris (dececembrie 1845). Întors în ţară participă la Revoluţia de la 1848 şi este numit prefect de Muscel (3 august - 22 septembrie 1848). După înăbuşirea mişcării revoluţionare fuge la Paris unde militează pentru dezideratele naţionale ale romînilor. În anul 1856 revine în ţară şi ia parte la evenimentele premergătoare Unirii de 1859, susţinând ideea aducerii unui prinţ străin, dar nefiind nici împotriva alegerii lui Ion Ghica ca domnitor. După Unire este numit prefect al Bucureştiului. Este trimis de Cuza în Franţa pentru a susţine recunoaşterea dublei alegeri. În perioada 11 octombrie 1859 - 28 mai 1860 a fost ministru Controlor al Ţării Româneşti şi delegat în prima Comisie a Puterilor Riverane ale Dunării. Ca membru al lojii "Sages d'Heliopolis" a desfăşurat o importantă campanie pentru îndepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea ţării. În anul 1866 a fost ales membru al Adunării Constituante, iar în anul 1876 a fost numit, din nou, prefect al Bucureştiului. În perioada 30 ianuarie - 30 martie 1876 a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Străine. A îndeplinit numeroase funcţii diplomatice, reprezentând interesele României pe lângă marile puteri de la acea vreme: Paris (februarie 1866 - mai 1867; septembrie 1884 - ianuarie 1885), Constantinopol (decembrie 1870 - martie 1871; aprilie 1886 - decembrie 1888), Viena (iulie 1876 - octombrie 1882), Roma (noiembrie 1882 - septembrie 1884), Londra (aprilie 1893 - decembrie 1900). Ion Bălăceanu a fost un om politic şi un diplomat înzestrat cu un veritabil talent, având foarte dezvoltat simţul demnităţii şi al onoarei. S-a pus toată viaţa în slujba ţării, nu fără a comite greşeli în evaluarea unor evenimente politice şi mai ales a unor oameni pe care efectiv i-a antipatizat, cum ar fi M. Kogălniceanu şi P. P. Carp socotit, nici mai mult nici mai puţin, ca un "parvenit". Moare pe 22 decembrie 1914, la Nice, Franţa.

25.01.1882 Se naşte, la Londra  VIRGINIA WOOLF – scriitoare engleză

Virginia Woolf s-a născut cu numele de Adeline Virginia Stephen în Londra pe 25 ianuarie 1882. Scriitoare de geniu, critic literar şi editor, Virginia Woolf şi-a fascinat contemporanii prin creativitatea sa de avangardă. Experienţa intimă a nebuniei, depăşită cu ajutorul scrisului, a transformat-o într-o maestră a romanului psihologic, iar viaţa ei de femeie liberă a devenit un model pentru feministele de astăzi. Melancolică şi suicidară: mult timp Virginia Woolf a fost redusă la aceste două adjective. Cea care a revoluţionat modul de a scrie romane la începutul secolului XX a fost fără îndoială bântuită de amintirea unei copilării dificile. Scrisul a fost pentru Virginia Woolf un adevărat remediu pentru a învinge răul de viaţă. Puternică în cele mai tragice momente ale vieţii sale, Virginia şi-a transformat metodic toate suferinţele psihice în sublime invenţii narative pe care scriitorii de azi continuă să le invidieze şi să le rescrie în maniera proprie. Romanele Virginiei Woolf sunt, contrar tristeţii autoarei, pline de episoade de intensă luminozitate. În jurul anului 1930 Virginia Woolf s-a îmbolnăvit tot mai rău. A fost părăsită de prieteni şi gândul morţii a reînceput să-i dea târcoale. Totuşi, nu perspectiva morţii sale o înspăimânta, ci aceea de a nu-şi termina opera. Scrisul pentru Virginia Woolf a fost un refugiu, o scăpare. În timpul episoadelor maniaco-depresive scria cu ardoare, dispreţuind în acelaşi timp criticile şi elogiile. Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis.

Aniversari culturale 24.01.11(Unirea Principatelor, Victor Eftimiu, Birlic)

24.01.1859 UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele reacţionare potrivnice Unirii.  Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie, care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători. În timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea lelctivă o majoritate a partidei naţionale, în Ţara Românească reacţiunea a obţinut majoritatea. În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza. După alegerea din Moldova, privirile întregului popor român erau aţintite spre Bucureşti. Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859. Încă din prima zi, mii de oameni, mobilizaţi de tineri unionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc adunarea. Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani din satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa, elevi ai claselor superioare şi ai învăţământului de specialitate. Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare, care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu. În această atmosferă, în noaptea de 23/24 ianuarie, deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul "Concordia" unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti tot pe Alexandru Ioan Cuza. În dimineaţa zilei de 24 ianuarie, ora 11, reprezentanţii partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului. Propunerea făcută de Vasile Boerescu în persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului. Trecându-se la vot, toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova. Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional. "Unirea naţiunea a făcut-o" avea să declare M. Kogălniceanu în 1862. Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria patriei ca "Ziua renaşterii naţionale". Punând bazele României moderne, Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale, a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

24.01.1889 Se naşte, Boboshticë, Albania  VICTOR EFTIMIU – scriitor român

Al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoromân Gheorghe (Ghergo) Eftimiu şi ai Mariei. Cetăţenia română o va obţine Eftimiu abia în 1919. După ce urmează, în comuna natală, primele clase (1895-1897) în limba greacă, îşi va însoţi (1897) părinţii la Bucureşti, fiind aici înscris la şcoala primară de pe strada Silvestru. Stabilit definitiv la Bucureşti în 1905, Eftimiu îşi publică, în acelaşi an, prima poezie în efemera revistă Speranţa, scoasă de el însuşi. După colaborarea la Dumineca, Viaşa literară şi artistică, redactează, la Sibiu, împreună cu Octavian Goga, revista Ţara noastră (1908). Onorariile primite în contul colaborării la Luceafărul (Sibiu), Tribuna (Arad), Lupta (Budapesta) s. a. îi permit o călătorie la Paris, via Budapesta-Viena, şi o şedere de doi ani (1909-1910) în capitala Franţei. Întors în ţară, va fi în scurtă vreme un om afirmat director al Teatrului Comedia (1912), director, în mai multe rânduri (1920-1921; 1930; 1944-1945), al Teatrului Naţional din Bucureşti, al celui din Cluj (1927), preşedinte al SSR (1 sept 1944-1948), membru al Academiei (din 1950), preşedinte al PEN-Clubu-lui Român şi preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (din mai 1972), distins cu multe alte titluri onorifice, premii şi decoraţii, frecvent călător peste hotare s. a. m. d. Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru în versuri Înşirăte mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoşul negru, Prometeu. Scriitor cu priza la public, dar repede perimat postum, Eftimiu este autorul a circa 140 de volume, între care peste 40 de piese de teatru, unele dintre ele mereu jucate şi reluate; a scris, în total, aproximativ 200 000 de versuri, 5 000 de articole literare, a ţinut peste 1 000 de conferinţe publice.

24.01.1905 Se naşte, la Fălticeni  GRIGORE VASILIU (BIRLIC) – actor român

 

Grigore Vasiliu se naşte la 24 ianuarie 1905 la Fălticeni într-o familie modestă de negustori. Neastâmpărul şi spiritul ludic este remarcat încă din copilarie, când îşi manifesta dorinţa de a deveni clovn de circ sau când, mai târziu, stârnea hohote de râs colegilor de liceu prin grimasele pe care le făcea în timpul orelor. În paralel cu frecventarea cursurilor la Facultatea de Drept, apare ca figurant în piese la Teatrul Naţional din Cernăuţi. Aşa este remarcat şi primeşte roluri mai substanţiale, cu mare succes la public. Datorită defectului de vorbire(era peltic), este respins de şapte ori la admiterea în Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi pe care îl continuă, din 1933, la Bucureşti. După venirea în capitală, apare în special în piese la Teatrul Vesel, promovat de dramaturgul Tudor Muşătescu şi regizorul Sică Alexandrescu. Din această perioadă i se trage porecla Birlic - din piesa cu acelaşi nume în care juca rolul unui funcţionar din Fălticeni. În 1934 îşi face debutul în cinematografie cu filmul Bing-Bang, alături de Stroe şi Vasilache. În anii 1950 şi 1960 apare în special în piesele şi schitele lui Caragiale, multe din ele fiind şi ecranizate. A fost căsătorit cu actriţa Angela Mateescu şi apoi cu Valeria Nanci, fără să aibă copii din nicio căsătorie. Cu puţin timp înainte de a muri, oferă un spectacol memorabil în reluarea piesei Birlic, pe care o şi regizează. Moare pe 14 februarie 1970 şi este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Aniversari culturale 23.01.11(Stendhal, Revolutia de la 1821, Edouard Manet)

 

23.01.1783 Se naşte, la Grenoble, Franţa  STENDHAL – scriitor francez

La 23 ianuarie 1783 se naşte la Grenoble, Henry Marie-Beyle, viitorul Stendhal, ca fiu al lui Joseph Cherubin Beyle şi al soţiei sale Caroline Adelaide Henriette Gagnon. Între 1796 -1799 urmează cursurile Şcolii Centrale din Grenoble. Se pregăteşte pentru concursul de admitere la Şcoala Politehnică, studii la care însă va renunţa. După lovitura de stat de la 1799 ia parte la campania din Italia a generalului Bonaparte, perioadă de care îşi va aminti în 1838, când va redacta primul capitol al Mănăstirii din Parma. Între anii 1806-1809 însoţeşte în calitate de adjunct al comisarilor de război şi de intendent armata napoleonianî. În 1812 participă la campania din Rusia, însoţind armata până la Moscova. În urma evenimentelor politice, înfrangerea lui Napoleon la Waterloo, Restauraţia, se stabileste la Milano unde începe să se dedice scrisului adoptând pseudonimul Stendhal. În 1822 publică De l Amour. În 1823 apare prima broşură din Racine et Shakespeare, lucrare socotită unul dintre primele manifeste ale Romantismului. În 1827 publică romanul Armance, în 1829 apar Plimbări prin Roma şi nuvela Vanina Vanini. În 1830 publică romanul Rosu şi negru. Între 1831-1836 este numit consul al Franţei la Civitavecchia, în statele pontificale. În 1835 întrerupe redactarea romanului Lucien Leuwen care va rămâne neterminat, fiind publicat postum şi scrie Viaţa lui Henry Brulard. Între 1836-1839 publică Cronici italiene şi Memoriile unui turist. În mai 1839 apare romanul Mănăstirea din Parma. Între 1839-1841 lucrează la ultimul său roman Lanniel care va rămâne neterminat. La23 martie1842 se stinge din viaţă la Paris în urma unui atac cerebral. Aproape toate romanele sale cu predilecţie Rosu şi negru şi Mănăstirea din Parma au cunoscut ecranizări care s-au bucurat de mult succes.

23.01.1821 Începe REVOLUŢIA DE LA 1821 – condusă de Tudor Vladimirescu

Cu prilejul aniversării a 190 de ani de la începerea Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, la sediul bibliotecii am organizat o expoziţie de carte.

Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaşterea naţională a României. Revoluţia a avut cauze naţionale, economice şi sociale şi deşi a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenţia cancelariilor marilor puteri europene situaţia din Principatele Dunărene şi a determimat  Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. Revoluţia română de la 1821 nu a fost o izbucnire spontană, generată de anumiţi factori conjucturali, ci a fost expresia nemulţumirilor acumulate la nivelul tuturor structurilor şi claselor sociale de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, generate de grava criză economică şi politică în care se aflau Ţările Române. Ţelurile revoluţiei de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, începând cu Proclamaţia de la Padeş şi Scrisoarea către Poartă „Cererile norodului românesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuând cu Proclamaţiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie şi alte scrisori şi declaraţii ale lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale şi politice şi să asigure accesul ţării la un statut de mai largă independenţă.

   

23.01.1832 Se naşte, la Paris, Franţa  ÉDOUARD MANET – pictor francez

Édouard Manet s-a născut la data de 23 ianuarie 1832 în Paris. Este unul dintre cei mai mari pictori din lume şi un reprezentant al curentului impressionist Este unul dintre puţinii pictori care s-au născut într-o familie înstărită, situaţia sa materială fiind una foarte bună. Elev fiind la şcoala Rollin, acesta prefera mai mult să deseneze pe caiete decât să înveţe. În 1848 termină şcoala însă nu doreşte să urmeze cariera juridică impusă de tatăl său, aşa că alege pictura. În luna decembrie a aceluiaşi an, începe să călătorească la bordul vasului „Havre şi Guadelupa”, pe post de cârmaci. Datorită acestui voiaj, se îndrăgosteşte de peisajele marine. Face în toată această perioadă nenumărate tablouri. Reîntors la Paris se înscrie la şcoala de artă a pictorului Thomas Couture. Stilul lui Manet era diferit faţa de cel impus de acele timpuri. Modelele sale erau îmbrăcate şi nu goale, iar poziţiile în care pozau erau unele cât se poate de naturale, nu studiate în prealabil. Începe să studieze din ce în ce mai mult pictorii expuşi la Louvre precum Tiţian, Rubens, Velasquez. Studiul său nu se limitează între graniţele Franţei, vizitând şi muzee din Olanda, Germania şi Europa Centrală. Reuşeşte să devină un pictor pe cât de blamat de unele persoane, pe atât de apreciat de altele. În 1879 se îmbolnăveşte de reumatism. Deşi era foarte bolnav, acesta nu renunţă la pictură, realizând unele dintre cele mai apreciate tablouri ale sale. În 1881 primeşte ordinul Legiunii de Onoare. A încetat din viaţă la data de 30 aprilie 1883.

Aniversari culturale 20.01.11(Dimitrie Tichindeal, Stefan Popescu, J.V. Jensen)

 20.01.1818 A decedat, la Timişoara  DIMITRIE ŢICHINDEAL – scriitor român

Născut în anul 1775, la Becicherecu Mic, judeţul Timiş, în familie de preot, decedat la 20 ianuarie 1818, în Timişoara înmormântat în satul natal. Urmează cursurile pentru pregătirea învăţătorilor la Timişoara (absolvă în 1794), mai târziu cursurile pentru preoţi din Timişoara (1801 - 1802). A fost învăţător în Belint, jud.Timiş (1794), în Beregsău, jud.Timiş, un timp revizor şcolar. După 1802 a fost învăţător, apoi preot în Becicherecu Mic (1802- 1818), paralel preot militar (1805) şi “catihet" la noua ,,Preparandie" (şcoala pedagogică) din Arad (1812- 1815).  A fost unul din militanţii pentru emanciparea Românilor de sub ierarhia Bisericii Ortodoxe, în 1807 s-a numărat printre semnatarii memoriului către împăratul Francisc I al Austriei, prin care se cerea numirea unui român în postul de “director" al şcolilor Româneşti  din Banat în 1814, se număra printre cei care cereau episcop Român la Arad, fapt care i-a adus îndepărtarea de la catedră.  A tradus din iluministul sârb Dositei Obradovici, urmărind educaţia maselor româneşti  în scopul ridicării conştiinţei naţionale, pentru obţinerea de drepturi naţionale şi sociale (fabulele sunt adaptate la realităţile sociale Româneşti ).

20.01.1872 Se naşte, la Finţeşti, Buzău  ŞTEFAN POPESCU – pictor român

Ştefan Popescu s-a născut în 1872 la Finţeşti în judeţul Buzău. A studiat la Academia de Arte din Munchen şi Paris. În capitala Franţei i-a întalnit pe Gheorghe Petraşcu, Ipolit Strâmbescu, Kimon Loghi, Frederick Storck, cu care a fondat la revenirea în ţară Tinerimea Artistică. A debutat în România cu o expoziţie la Ateneul Român în 1901. În acelaşi an a expus şi la Munchen în expoziţia Secession unde a fost premiat cu medalia de aur. În 1904  a expus la Paris alături de Monet şi Degas. A obţinut Legiunea de Onoare în grad de cavaler în 1925, distincţie acordată de Statul francez şi Premiul Naţional pentru pictură în 1928. Din 1922 a fost pentru o perioada scurta profesor la Academia din Bucureşti. Membru de onoare al Academiei Române (1936), al 2 lea pictor membru al Academiei după Gheorghe Petraşcu. Lucrări de Ştefan Popescu se află în Colecţia Casei Regale a României şi în cadrul Muzeului Peleş datorită faptului ca a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi pictori români de către Regina Maria a României şi Casa Regală a României. Având o profundă sensibilitate religiosă Ştefan Popescu a realizat cu mare migală artistică un număr însemnat de lucrări cu temă religiosă (gravuri, desene, studii ) având în centrul lor mănăstirile, precum şi studii de broderie religiosă ortodoxă românească. O mică parte din opera pictorului Ştefan Popescu se află reprodusă în catalogul apărut la Editura Standard Graphica în anul 1947, cu un an înaintea morţii artistului. Din mulţimea de pânze remarcabile ale maestrului amintim: Crăiţe, Marină, La ocean, Peisaj cu mănăstire, Scări în pădure, Veneţie, Peisaj din Maroc, Arabi, Salcii, etc.

20.01.1873 Se naşte, la Farso, Himmerland  JOHANNES VILHELM JENSEN – scriitor danez

Johannes V. Jensen s-a născut în 1873, la Farso, în Himmerland, şi a studiat mai întâi Medicina, pe care a abandonat-o repede pentru a se consacra literaturii. Recunoaşterea sa în domeniul literaturii a început cu publicarea  „Povestirilor din Himmerland” (1898-1910), o serie de nuvele a căror acţiune se petrece în Danemarca unde s-a născut. A urmat perioada legendelor şi a miturilor, cele pe care le-a îndrăgit cel mai mult ca formă literară. A mai scris romane, versuri, câteva piese de teatru şi multe eseuri. În primele sale romane, precum „Einar Elkar” (1898), a descris atmosfera bolnăvicioasă ce domnea în Danemarca, dar şi în Europa sfârşitului de veac. Influenţat însă de operele scriitorilor Whitman sau Kipling a dat naştere „Povestirilor din Himmerland”, în care celebrează natura şi locuitorii regiunii natale.

Aniversari culturale 19.01.11(James Watt, Alecu Donici)

19.01.1736 S-a născut, la Greenock, Scoţia  JAMES WATT – matematician, inventator şi inginer scoţian

275 de ani de la naşterea inventatorului scoţian

 

În 1765 Watt a inventat condensatorul şi imediat după aceea, închizând cilindrul la ambele capete cu supape, maşina cu abur cu dublu efect. Acesta a fost, de asemenea, şi un renumit inginer de construcţii civile, el realizând o serie de măsurări topografice ale drumurilor şi arterelor rutiere şi de navigaţie. În 1767, Watt a inventat un dispozitiv care a adaptat telescoapele pentru utilizarea în măsurarea distanţelor. În anul 1780 a inventat presa de copiat, doi ani mai târziu a adăugat la maşina cu aburi un volant, şi alti doi mai târziu un regulator centrifugal. Cea mai mare realizare a sa este considerată a fi brevetarea în anul 1784 a locomotivei cu abur. Watt este cel care a introdus unitatea de măsură denumită cal-putere, pentru a putea compara puterile diferitelor maşini cu abur ale timpului şi care era echivalentul a 745,7 watt, unitatea de măsură a puterii din Sistemul Internaţional. Unitatea de măsură pentru energia electrică, wattul, a fost numită în onoarea inventatorului. A fost ales membru al Academiei franceze de Ştiinţe, al Societăţii regale din Londra, doctor honoris causa al Universităţii din Glasgow. James Watt a murit în Heathfield, Anglia, pe data de 19 august 1819.

19.01.1806 S-a născut, la Donici, Orhei  ALECU DONICI – fabulist român

205 de ani de la naşterea fabulistului român

Fabulistul Alexandru Donici (1806 - 1865) era fiul clucerului Dimitrie Donici (clucerul se ocupa în special cu aprovizionarea curţii domneşti; rangul de clucer era unul destul de mic în cadrul administraţiei ţării). S-a născut în satul Donici din ţinutul Orheiului. Alexandru a făcut şcoala militară la Sankt-Petersburg - Liceul de cadeţi nr. 1 - în Rusia ţaristă, între 1819 şi 1825. Aproape un an a slujit ca sublocotenent în armata rusă, iar după 1835 a fost magistrat la Iaşi şi la Piatra Neamţ. În 1840 şi 1842 a publicat două volume de fabule. A folosit ca modele fabule scrise de rusul Ivan Andreevici Krîlov. În 1844, împreună cu prietenul său Costache Negruzzi, a publicat "Satire şi alte poetice compuneri", versuri din opera lui Antioh Cantemir (1708 - 1744, fiul lui Dimitrie Cantemir) - traduse din limba rusă. Prin fabulele sale Alecu Donici a fost unul dintre creatorii literaturii moderne româneşti. În epocă era considerat un adevărat La Fontaine al românilor. A murit la 21 ianuarie 1865 la Iaşi.