Aniversari culturale 28.06.11(Stefan Luchian)

28.06.1916 A murit, la Bucureşti ŞTEFAN LUCHIAN – pictor român

95 ani de la moartea pictorului român

Ştefan Luchian s-a născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, la 1 februarie 1868. Fiu al maiorului Dimitrie Luchian şi al Elenei Chiriacescu. Avea cinci ani când tatăl său a fost mutat cu familia în Bucureşti şi au găsit o locuinţă în mahalaua Popa Soare. Întâi a învăţat carte la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. Nu era un elev prea bun, dar la desen nu-l întrecea nimeni. În toamna anului 1885 a fost înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1889, la absolvire, a obţinut medalia de bronz pentru lucrarea Cap de expresie şi un Studiu după natură. Îşi continuă studiile la Academia de Arte Frumoase din München (1890, două semestre) unde, printre alte studii, execută copii după operele lui Correggio şi Rembrandt, aflate la Muzeul de Artă. În 1890, revine în ţară şi participă la prima expoziţie a societăţii de artă „Cercul artistic“, după care pleacă la Paris, unde termină Academia Julian (1891-1892). În 1896 organizează „Expoziţia artiştilor independenţi“, devine membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică“ (1901). În 1900 participă cu două pasteluri la „Expoziţia universală“ de la Paris. Tot în acest an apar primele manifestări ale unei afecţiuni la măduva spinării (scleroză multiplă), care îl va lăsa infirm pentru restul vieţii. Luchian a creat un autoportret intitulat cu multă modestie Un zugrav (1907), această lucrare a fost realizată cu multe eforturi fizice şi intelectuale. Din 1909, Ştefan Luchian nu a mai părăsit fotoliul. În această perioadă creează mai multe lucrări care sunt adevărate bijuterii picturale, creaţii de maestru. Din opera sa reţinem mai multe lucrări: peisaje – Ultima cursă de toamnă, Bătălie cu flori la şosea, Mahalaua dracului, Corturi de pe Bărăgan, Gheretele din Filantropia, Lunca de la Poduri; 12 autoportrete, flori – Anemone, Dumitriţe, Părăluţe, Garoafe; oameni simpli: Meşter lăcătuş, Safta florăreasa, Spălătoreasa, La împărţitul porumbului, Lăutul; pastele şi acuarele: După ploaie la Băneasa, Birt fără muşterii, Bucătărie călugărească. Spre sfârşitul vieţii, nu mai putea ţine penelul între degetele paralizate aşa că punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. S-a stins din viaţă la 28 iunie 1916, la Bucureşti.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.stefanluchian.ro; oameni.romportal.ro  

Aniversari culturale 27.06.11(Temistocle Popa)

27.06.1891 S-a născut, la Galaţi TEMISTOCLE POPA – compozitor şi instrumentist român

90 ani de la naşterea compozitorului şi instrumentistului român

Temistocle Popa s-a născut la Galaţi pe 27 iunie 1921. În 1935 începe cursurile la Conservatorul din Bucureşti unde a studiat cu mari profesori Ioan D. Chirescu – teorie şi solfegii, Faust Nicolescu – armonie şi contrapunct, Sabina Niculescu – harpă, Petre Elinescu şi Vasile Jianu – flaut. În paralel îşi continuă educaţia muzicală la Şcoala Militară de Muzică din Bucureşti 1938-1942, unde a început să practice şi saxofonul. A participat la cursurile de perfecţionare de la Uniunea Compozitorilor 1953-1955 cu Ion Dumitrescu - teorie-solfegiu, Florin Eftimescu - armonie, Marţian Negrea şi Tudor Ciortea - compoziţie, forme muzicale, Constantin Bugeanu şi Mircea Basarab - instrumentaţie/orchestraţie. În perioada 1943-1957 activează ca instumentist în diverse orchestre de teatru muzical Alhambra, Atlantic, Teatrul de estradă, cu orchestra Sergiu Malagamba, orchestra de jazz Bucureşti cu care a întreprins numerose turnee atât în ţară cât şi în străinatate Polonia, Ungaria, fosta URSS. A debutat cu succes în componistică cu celebra “Lalele” 1961 cântată de neuitatul Luigi Ionescu. A scris sute de piese de muzică uşoară, muzică de film, muzică corală şi simfonică. A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor 1963, 1964, 1965, 1966, 1970, 1972, 1973, 1974, 1976, 1981, 1983, 1985 şi cu Premiul de excelenţă al UCMR 2001, cu Premiul de creaţie 1963, 1964, 1965, 1966, cu Marele Premiu 1969 şi cu Premiul de popularitate 1998 la Festivalul şi Concursul de muzică uşoară de la Mamaia, cu Premiul internaţional LIRA DE AUR de la Bratislava 1985, cu Ordinul MERITUL CULTURAL cls. IV 1969 şi cls. II 1974. A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale Irlanda la concursuri de muzică uşoară. A scris unor interpeţi precum: Maria Tănase, Luigi Ionescu, Gică Petrecu, Ileana Sărăroiu, Doina Badea, Dan Spătaru, Margareta Păslaru, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Angela Similea, Marina Voica şi mulţi alţii. Marele Dan Spătaru a fost cel mai frecvent colaborator al său căruia i-a compus nu mai puţin de 68 de cântece.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.topromanesc.ro; www.cimec.ro;

Aniversari culturale 26.06.11(Ziua Drapelului National al Romaniei)

26.06 ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI

Ziua de 26 iunie a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998 Ziua Drapelului Naţional. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Reunirea celor trei culori ale drapelului românesc – roşu, galben şi albastru – are adânci semnificaţii istorice, exprimând continuitatea poporului român, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă care au ghidat neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe. Culorile roşu, galben şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Dragonul dacic, strămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele trei culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile romane, în care dacii au slujit ca ostaşi. Tricolorul românesc este şi un simbol masonic. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii. Orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, un alt concept Masonic. Cifra trei este numărul perfect. Sunt numai patru ţările europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia, Belgia şi România (şi… Moldova, care a făcut parte din România Mare). Sunt exact ţările cu o puternică origine masonică, nascute din Revoluţia Franceză (1789), din cea belgiană (1830), din risorgimento-ul italian şi din mişcarea de “regenerare” românească. Tricolorul Românesc semnifică veacurile de gând şi luptă, pentru unitate şi independenţă ale întregului popor român. Până în momentul afirmării sale ca simbol naţional acesta a străbătut mai multe perioade, prima fiind aceea a opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Acestea au avut, de la începuturi, următoarele semnificaţii: Roşu, simbol al măririi, bravurii, îndrăznelii şi generozităţii, precum şi al sângelui vărsat în lupte, puterii de viaţă şi energiei strămoşeşti; Galben (sau aur), simbol al forţei, bogăţiei şi purităţii, precum şi al holdelor aurii de grâu din timpul verii; Albastru (sau azur), reprezintă aerul, cel mai nobil element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea nobleţea şi buna credinţă.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.ziuaveche.ro; quadratus.wordpress.com; www..romaniapozitiva.ro;

Aniversari culturale 22.06.11(Billy Wilder)

22.06.1906 S-a născut, la Sucha, Austro-Ungaria BILLY WILDER – regizor american

105 ani de la naşterea regizorului american

Billy Wilder s-a născut pe 22 iunie 1906 în Sucha, Austro-Ungaria, numele său real fiind Samuel Wilder. După ce a studiat dreptul, a lucrat ca ziarist, iar apoi a fost corespondentul unei importante publicaţii în Berlin. În 1929 a început să lucreze ca scenarist, alături de regizorul Robert Siodmack. Munca sa a fost foarte apreciată de industria de film germană, dar în 1933, când Hitler a câştigat puterea a fost nevoit să emigreze, el fiind evreu la origine. S-a oprit în Franţa, unde în 1934 a debutat ca regizor alături de Alexander Esway la filmul Mauvaise Graine. A plecat în SUA la scurt timp,  oprindu-se la Hollywood. În 1934 a adaptat Music in the Air, un musical regizat de Joe May, cu Gloria Swanson. A lucrat la multe filme, incluzând aici şi The Lottery Lover (1935) şi Champagne Waltz (1937), iar în 1938 a făcut echipă cu Charles Brackett la That Certain Age. Colaborarea dintre cei doi a continuat cu succes la The Midnight (1939), Ninotchka şi în 1941 Ball of Fire. Se stinge din viaţă pe 28 martie 2002, de pneumonie, în vârstă de 95 de ani, la Beverly Hills, California, este înmormântat în Westwood Village Memorial Park Cemetery. Filmografie: Buddy Buddy (1982), Fedora (1978), The Front Page (1974), Avanti! (1972), The Private Life of Sherlock Holmes (1970), The Fortune Cookie (1966), Kiss Me, Stupid (1964), Irma la Douce (1963), One, Two, Three (1961), The Apartment (1960), Some Like It Hot (1959), Love in the Afternoon (1957), The Spirit of St. Louis (1957), Witness for the Prosecution (1957), The Seven Year Itch (1955), Sabrina (1954), Stalag 17 (1953), Ace in the Hole (1951) si Sunset Boulevard (1950).

Surse: www.ro.wikipedia.org; actori.acasa.ro; easyquestion.net;

Aniversari culturale 21.06.11(Hermann Scherchen)

 

21.06.1891 S-a născut, la Berlin, HERMANN SCHERCHEN – dirijor german

120 ani de la naşterea dirijorului german

Hermann Scherchen s-a născut pe 21 iunie 1891, la Berlin, într-o familie berlineză foarte modestă, a avut parte de o celebritate timpurie, favorizată şi de strădania de a-şi constitui un repertoriu complex, îmbinându-i pe Mozart şi Verdi cu Krenek şi Kurt Weill. Şi-a investit energia, dincolo de nenumăratele turnee, în întreprinderi intelectuale dintre cele mai diverse, de la editarea de reviste de muzicologie, de la cursurile pentru tineri dirijori şi interpreţi până la construirea de orchestre, coruri şi instituţii musicale. A trăit o intensă viaţă sentimentală alături de mai multe soţii, ultima fiind pe jumătate româncă, Pia Andronescu , cu care a avut nouă copii. A stăruit cu o exemplară consecvenţă în credinţele sale etice şi politice, în virtutea cărora n-a ezitat, cu preţul unor evidente riscuri şi consecinţe, nu o dată grave, asupra carierei, să-şi manifeste simpatia pentru o utopică revoluţie socială „cu faţă umană“, în care proiecta inclusiv experimentul artistic ca pe un soi de insurgenţă faţă de încremenirea academist-burgheză. A refuzat orice concesii repertoriale şi ideologice care i-ar fi facilitat rămânerea în Germania după 1933, integrându-se, din contră, cercurilor militante ale exilului. Iar în anii 1950 i-a contrariat pe unii apologeţi occidentali ai „războiului rece“ prin gesturi elocvente, precum repetate prezenţe la pupitrul unor orchestre de dincolo de Cortina de Fier. A murit pe neaşteptate la Florenţa, pe 12 iunie 1966, la câteva zile după ce a dirijat, în premieră mondială, opera Orfeida de Gian Francesco Malipiero.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.observatorcultural.ro; www.bach-cantatas.com;

Aniversari culturale 20.06.11(Mihail Kogalniceanu)

20.06.1891 A murit la Paris, Franţa MIHAIL KOGĂLNICEANU – istoric, scriitor şi politician român

120 ani de la moartea istoricului, scriitorului şi politicianului român

Mihail Kogălniceanu s-a născut la Iaşi pe 6 septembrie 1817, ca fiu al vornicului Ilie Kogălniceanu şi al Catincăi Stavilă. Studiile le-a început în casa părintească, cu un profesor de origine franceză, apoi cu călugărul maramureşan Gherman Vida, avându-l coleg pe Vasile Alecsandri. Îşi continuă educaţia în pensionul lui Victor Cuenim şi la Institutul de la Miroslava, până în 1834. În acelaşi an a fost trimis la studii în Franţa, la colegiul din Luneville, după un an de studii se stabileşte la Berlin, unde urmează cursurile universitare de istorie şi drept. Rezultatul muncii sale din anii de studenţie în Germania îl constituie mai multe lucrări pe care le publică în această epocă, între care se remarcă: Limba şi literatura română sau valahă (1837), Schiţă asupra istoriei, obiceiurilor şi limbii ţiganilor (1837) şi Istoria Valahiei, Ţării Româneşti, Moldovei şi a românilor de peste Dunăre (1837). Primele sale lucrări aveau să-l consacre în lumea ştiinţifică a Europei contemporane şi să-l situeze printre spiritele cele mai nobile, cele mai viguroase şi mai înaintate ale poporului român. În 1838 se întoarce în Moldova, la Iaşi, unde tipăreşte prima sa revistă literară Alăuta românească. Întemeiază, în 1840, revista Dacia literară, atrăgând colaboratori de pe întreg teritoriul românesc. Cu mult efort şi mari cheltuieli, Mihail Kogalniceanu îşi asumă sarcina de a da la lumină izvoarele istoriei neamului românesc publicând prima revistă istorică Arhiva românească (1841). Aceste preocupări meritorii îl impun ca pe un competent istoric şi, în anul 1843, este chemat să ocupe catedra de istoria românilor la Academia Mihăileană. A publicat Letopiseţele Moldovei (3 volume 1845-1862) şi Cronicile României (3 volume 1872-1874), care au servit ca material documentar atât unor studii istorice făcute de el sau de alţii, cât şi ca izvor de inspiraţie multor scriitori şi poeţi. Mihail Kogălniceanu a editat revista de orientare patriotică şi democratică Propăşirea, foaie ştiinţifică şi literară (1844). Perioada care începe cu anul revoluţionar 1848 reprezintă pentru Mihail Kogălniceanu o etapă nouă în care, prin activitatea sa politică, se străduieşte să aplice practic principiile democratice ce le afirmase cu atâta vigoare şi strălucire în perioada anterioară. Celebrele sale Dorinţele partidei naţionale (1848), Noul Acatist al marelui Voevod Mihail Grigoriu (1848) şi Proiect de constituţie pentru Moldova, din 1848, reprezintă cele mai complete programe ale revoluţiei româneşti. Adevărata măsură a capacităţii sale, a patriotismului şi a pasiunii sale de luptător, Mihail Kogălniceanu a împlinit-o în împrejurările glorioase în care s-a înfăptuit statul nostru naţional. S-a aflat în fruntea mişcării unioniste, fiind organizatorul acesteia, principalul ei conducător şi purtătorul ei de cuvânt. A ocupat un rol important în Comitetul Central al Unirii, a condus propaganda pentru Unire în paginile Stelei Dunării, a îndrumat îndeaproape activitatea Adunării Ad-hoc a Moldovei şi a expus moţiunea în favoarea adoptării programului unionist. După înfăptuirea Unirii, ca ministru şi sfetnic apropiat al lui Cuza, Mihail Kogălniceanu a iniţiat sau a susţinut actele noii domnii care aveau drept scop întărirea actului din 1859 prin reforme cu caracter democratic şi afirmarea tot mai deplină a independenţei. I-a revenit un merit deosebit în realizarea celor două reforme însemnate: secularizarea averilor mănăstireşti şi reforma agrară prin care în bună parte relaţiile feudale au fost înlăturate şi ţărănimea împroprietărită. Împrejurările care au precedat războiul din 1877, marcate de redeschiderea crizei orientale, l-au readus pe Kogălniceanu pe primul plan al vieţii publice. Ca ministru de externe, a reprezentat, cu demnitate şi prestigiu, interesele României, dorinţa acesteia de a-şi legitima drepturile la o viaţă liberă şi independentă. Mihail Kogălniceanu a avut o însemnată contribuţie la orientarea vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. În literatură a abordat diverse genuri: corespondenţă, însemnări de călătorie, schiţă de moravuri, nuvelă, pamflet, roman, teatru. A fost numit, în 1840, la conducerea Teatrului Naţional din Iaşi. Mihail Kogălniceanu a acordat o deosebită importanţă învăţământului. În 1868 Mihail Kogălniceanu este ales membru al Academiei Române. Mihail Kogălniceanu, personalitate puternică, om de litere şi animator al vieţii culturale naţionale, a cărui operă este pătrunsă de o puternică dragoste faţă de popor, faţă de ideile dreptăţii sociale şi ale libertăţii naţionale, s-a stins din viaţă la Paris, la 20 iunie1891, în urma unei operaţii. Corpul neînsufleţit a fost adus la Iaşi şi îngropat în cimititul Eternitatea.

Surse: Mihail Kogălniceanu, Tainele inimei, Editura Biblioteca pentru Literatură, Bucureşti, 1964; www.ro.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.istoria.md;

Aniversari culturale 16.06.11(Podul de Flori)

16.06 AL DOILEA POD DE FLORI

La 6 mai 1990 a fost organizat primul Pod de Flori numit iniţial Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori. La 6 mai, la ora 12, ora Bucureştiului, în bisericile de pe malurile Prutului preoţii au oficiat un Te Deum de pace şi linişte sufletească. Astfel că, în conformitate cu Acordul dintre URSS şi România, cu privire la trecerea simplificată a graniţei de stat, între orele 13.00 şi 19.00, românii au trecut de o parte şi de alta a frontierei. Peste un milion şi două sute de mii de români s-au îmbrăţişat atunci de-a lungul celor 700 de km. ai Prutului. Au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei: Miorcani – Pererrita, Stânca – Costeşti, Iaşi - Sculeni, Ungheni - Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi - Giurgiuleşti. După succesul primului Pod de Flori, peste un an, la 16 iunie 1991, a urmat cel de-al doilea Pod de Flori. Dacă la primul Pod românii din România au trecut hotarul, la cel de-al doilea românii din stânga râului au fost oaspeţii celor din dreapta. Atunci, conform datelor statistice ale Ministerului de Interne al Republicii Moldova, douăsute patruzeci de mii de basarabeni au trecut Prutul în România. Participanţii la eveniment cred că succesul celei de a doua manifestaţie a fost la fel de mare ca şi a celei din 6 mai 1990.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; basarabia.discutfree.com; www.poduldeflori.ro; www.romania-actualitati.ro;

Aniversari culturale 15.06.11(Viorel Husi)

15.06.1911 S-a născut, la Huşi, Vaslui VIOREL HUŞI – pictor şi grafician român

100 ani de la naşterea pictorului şi graficianului român

Viorel Herşcovici s-a născut pe 15 iunie 1911, la Huşi. A devenit cunoscut publicului iubitor de pictură sub numele de Viorel Huşi. După ce a urmat şcoala primară şi liceul în oraşul natal, la 16 ani a realizat prima sa lucrare în ulei „Început de primăvară“ pe care a prezentat-o la Salonul oficial din toamna anului 1926. În septembrie 1928 îşi dă bacalaureatul şi pleacă la Paris, pentru a studia medicina, la îndemnul tatălui, care dorea să-i îmbrăţişeze profesia. Astfel că între anii 1929 – 1934 urmează, cu întreruperi, cursurile facultăţii de medicină din Tours şi Paris. În anul 1930, în paralel cu studile de la facultatea de medicină, este primit fără examen, pe baza unor mape cu lucrări, la École des Beaux Arts, având marea şansă să-i aibă ca profesori pe Lucien Simon şi Dèvambez. Întors în ţară în 1933, s-a stabilit la Bucureşti, unde a locuit până la sfârşitul vieţii, în 1972.

Surse: www.ro.wikipedia.org; viorelhusipictura.blogspot.com; www.ziarullumina.ro;

Aniversari culturale 14.06.11(Harriet Beecher Stowe, Johan Svendsen)

14.06.1811 S-a născut la Lichfield, Connecticut HARRIET BEECHER STOWE – scriitoare americană

200 ani de la naşterea scriitoarei americane

Harriet Elisabeth Beecher s-a născut în Lichfield, Connecticut, pe 14 iunie 1811. A fost fiica unui lider religios, Lyman Beecher şi a Roxanei Foote, care a murit pe când Harriet avea vârsta de 4 ani. Harriet s-a înscris la seminarul condus de sora sa mai în vârstă, Catharine, unde a primit o educaţie traditionalistă. La vârsta de 21 de ani s-a mutat în Cincinnati, Ohio pentru a locui cu tatăl ei care devenise director al Seminarului Teologic Lane. În 1835 s-a căsătorit cu Calvin Ellis Stowe, profesor la seminar şi critic fervent al sclaviei. Familia Stowe a sprijinit mai multi sclavi fugari. În cele din urmă s-au mutat la Brunswick, Maine, unde Calvin a predat la Colegiul Bowdoin. În 1850, Congresul a adoptat legea sclavilor fugari care interzicea ajutorarea fugarilor. Stowe a încercat să-i ajute prin transpunerea pe hârtie a propriilor obiecţii, şi în iunie 1851 a apărut Coliba unchiului Tom. Mamă de 40 de ani, a 7 copii, Harriet Beecher Stowe a declanşat o dezbatere la nivel naţional, şi după cum a observat Abraham Lincoln, un război. Stowe a murit pe 1 iulie 1896, la vârsta de 85 de ani, în Hartford, Connecticut. Este înmormântată la cimitirul istoric al Academiei Phillips Andover, în Andover, Massachusetts.

14.06.1911 A murit, la Copenhaga, Danemarca JOHAN SVENDSEN – compozitor şi dirijor norvegian

100 ani de la moartea compozitorului şi dirijorului norvegian

Johan Svendsen Severin s-a născut la 30 septembrie 1840 în Vika, un cartier al clasei muncitoare în Christiania (Oslo). Tatăl său a jucat într-o trupă de regiment şi i-a dat lui Johan primele lecţii de muzică. Principalul instrument la care Svendsen s-a iniţiat a fost vioara, dar el a cântat, de asemenea, la flaut şi la clarinet. La doar 11 de ani a scris prima sa compoziţie la vioară. În decembrie 1863 el a început să studieze la Conservatorul de Muzică din Leipzig. Johan a făcut progrese rapide şi a scris unele dintre compoziţiile lui cele mai bune. El a părăsit Leipzig, în 1867, după ce a absolvit Conservatorul cu onoruri. Înapoi în Christiania Svendsen a câştigat rapid o poziţie proeminentă în viaţa culturală. Împreună cu Grieg, el s-a aruncat cu inima şi sufletul în revitalizarea vieţii muzicale norvegiene. Grieg a fost unul dintre fondatorii societăţii Christiania Music, orchestra din 1871, pe care Svendsen a condus-o un număr de ani. Unele dintre cele mai cunoscute compoziţii ale sale au fost compuse în această perioadă, cum ar fi "Carnavalul norvegian şi Simfonia nr 2, Rapsodii norvegiane şi Romance pentru vioară şi orchestră. Svendsen a fost un dirijor de orchestră talentat şi excepţional. Atât în calitate de compozitor cât şi dirijor, Svendsen a contribuit la stabilirea unui nou standard în ceea ce priveşte potenţialul de a orchestra. El pune bazele pentru o tradiţie simfonică norvegiană şi mare număr din lucrările sale rămân clasice în istoria muzicii norvegiene. El a trăit în Copenhaga până când a murit la 14 iunie 1911, la vârsta de 70 de ani.

Surse: Aniversări Culturale nr. 1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; www.ro.wikipedia.org; invatam.ro; www.mic.no; www.snl.no;

Aniversari culturale 8.06.11(George Sand)

8.06.1876 A murit, la Nohant, Franţa GEORGE SAND – scriitoare franceză

135 ani de la moartea scriitoarei franceze

George Sand s-a născut la Paris la 1 iulie 1804, pe numele adevărat Amantine Lucile Aurore Dupin. Străbunicul său din partea tatălui, mareşalul de Saxa, era fiul unui rege al Poloniei. Mama sa, a fost fiica unui simplu meseriaş parizian. În 1808 fratele mai mic al lui Amantine, Auguste, a murit. La doar o săptămână după aceea a murit şi tatăl său, în urma unui stupid accident de călărie. Mica Amantine a plecat împreună cu mama sa la Nohant, unde au locuit împreună cu bunica. Amantine a fost trimisă pentru doi ani la o mănăstire, unde ar fi trebuit să ia lecţii de bune maniere şi să devină o domnişoară educată şi cuminte, în ciuda temperamentului năvalnic. Amantine era un copil agitat, iar despărţirea de bunica sa a făcut-o să se simtă nedorită şi furioasă. Moartea bunicii însemna libertatea de care Amantine întelege să profite. În 1822 se căsătoreşte cu Casimir Dudevant, un bărbat mult mai în vârstă. Cu care a avut doi copii, un baiat, pe care l-a botezat Maurice şi o fetiţă Solange. Cei doi au divorţat oficial în 1836, dar în fapt trăiau despărţiţi de mai mulţi ani. În 1831 Amantine a plecat la Paris, unde s-a angajat la Figaro, prima sa activitate literară oficială. În colaborare cu Jules Sandeau a scris romanul Rose şi Blanche, publicat sub pseudonimul de Jules Sand. Ulterior avea să aleagă ca pseudonim definitiv George Sand, la sfatul editorului semnând astfel primele compoziţii literare. Din această perioadă George Sand a căpătat şi obiceiul de a vorbi despre sine ca despre un bărbat. La doar un an după ce se angajase la Figaro a publicat primul său roman Indiana - 1832, care s-a bucurat de un deosebit succes. Dar George Sand nu s-a oprit aici, şase luni mai târziu având deja gata prima versiune a noii sale cărţi, Valentine - 1832. Cel de al treilea roman Lelia - 1833 a produs un scandal serios, ceea ce a transformat-o imediat într-o celebritate literară. A început să frecventeze saloanele şi localurile unde se întâlneau marii scriitori şi oamenii politici ai Franţei ca Balzac, Merimee, Musset, Sainte-Beuve, Delacroix, Liszt, Chopin, Barbes, Michel de Bourges, Lamennais sau Pierre Leroux. La jumătatea deceniului al patrulea al secolului XIX, George Sand publică seria romanelor cu preocupări sociale: Le Compagnon du Tour de France - 1840, în româneşte Meşterul Pierre Huguenin, Horace - 1841, Consuelo - 1842, Morarul din Angibault - 1845. În timpul revoluţiei din 1848 o găsim din nou la Paris, alături de membrii guvernului provizoriu. Ani de zile Sand susţinuse egalitatea între bărbaţi şi femei, între săraci şi bogaţi. A murit pe 8 iunie 1876 la Nohant, după o scurtă suferinţă.

 

Surse: George Sand, Meşterul Pierre Huguenin, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966; www.ro.wikipedia.org; www.artline.ro; www.rightwords.ro;

Aniversari culturale 7.06.11(Henri Coanda)

7.06.1886 S-a născut, la Bucureşti HENRI COANDĂ – inginer român de aviaţie

125 ani de la naşterea inginerului român de aviaţie

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui generalul Constantin Coandă, a fost profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania. Pasionat de probleme tehnice şi mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construieşte un avion rachetă pentru armata română. Studiază în Germania, la Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg, iar între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège şi la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franţa şi se înscrie la Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, nou înfiinţată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici. Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile şi a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacţie, fără elice, numit convenţional Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris 1910. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, Anglia şi a construit avioane cu elice de mare performanţă, de concepţie proprie. În următorii ani se întoarce în Franţa, unde a construit un avion de recunoaştere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume şi altele. În 1934 obţine un brevet de invenţie francez pentru Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi Efectul Coandă, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacţie. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentaţia aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet şi altele. Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969 ca director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică, iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Surse: Aniversări culturale, nr.1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; www.ro.wikipedia.org; www.icr.ro; www.hcoanda.ro;

Aniversari culturale 6.06.11(Pierre Corneille)

6.06.1606 S-a născut, la Rouen, Franţa PIERRE CORNEILLE – scriitor francez

405 ani de la naşterea scriitorului francez

Pierre Corneille s-a născut la data de 6 iunie 1606 în Rouen, Franţa. Primul fiu al lui Pierre Corneille, maestru al apelor şi pădurilor şi al Marthei Le Pesant. A avut doi fraţi, Antoine şi Thomas Corneille, mai mic decât el cu douăzeci de ani, şi trei surori Marie, Marthe şi Madeleine. A învăţat la colegiul iezuiţilor din Rouen, unde a căpătat cunoştinţe bune în domeniul antichităţii: limba şi literatura latină, istorie şi filozofie. În perioada 1622 – 1624 face studii de drept. Pierre Corneille depune la 18 iunie 1624 jurământul de avocat stagiar la Parlamentul din Rouen. Timp de patru ani încearcă să pătrundă tainele procedurii, dar se lasă atras de literatură şi de arta versurilor. În anul 1629 a scris prima sa piesă de comedie "Melite". Piesa a avut mare succes la Paris şi Corneille a început să scrie şi alte piese. A fost foarte apreciat în lumea teatrală şi în anul 1634 a făcut cunoştinţă cu cardinalul Richelieu aflat în vizită la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille şi l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeţi”, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou şi Claude de Lestoile. Apoi i-a încredinţat sarcina de a scrie piese după indicaţiile sale. Însă Corneille a renunţat curând la această colaborare supărându-l pe cardinal. În 1635 a scris prima sa tragedie intitulată "Medee" iar un an mai târziu opera ce l-a consacrat "Le Cide". Aceasta a determinat însă indignarea lui Richelieu şi violente critici din partea academiei franceze, controlată de cardinal. În anul 1641 Corneille se căsătoreşte cu tânăra Marie de Lamperiere, fiica unui înalt funcţionar din oraşul Gisors, cu care a avut şase copii. Alte opere ale lui Pierre Corneille sunt comediile şi tragicomediile: "La Galerie du Palais", "La Place Royale", "L'Illusion comique". Tragediile: "Horace", "Cinna", "La mort de Pompee" şi "Polyeucte" au reluat şi adâncit tema triumfului valorii şi voinţei prin eroi care nu se mai resemnează să suporte pasiv fatalitatea. Deşi a beneficiat de o pensie regală, de 1000 de livre acordată de cardinalul Mazarin, succesorul lui Richelieu, ultimii ani din viaţa lui Corneille, retras din teatru, au fost trişti. S-a stins din viaţă la data de 2 octombrie 1684, în vârstă de 78 ani, în locuinţa sa de pe strada d'Argenteuil, Paris.

 

Surse: Corneille, Cidul, Editura Albatros, Bucureşti, 1973; www.ro.wikipedia.org; scriitoricelebri.blogspot.com; www.rouen-histoire.com;

Aniversari culturale 5.06.11(Ziua Mondiala a Mediului)

5.06 ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI

Instituită în anul 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm, Ziua Mondială a Mediului sărbătorită la data de 5 iunie, reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite. Marcarea acestei zile reprezintă un semnal şi un îndemn pentru toate guvernele şi popoarele pentru a acţiona unitar şi a se implica în ameliorarea şi rezolvarea problemelor cu impact negativ asupra naturii dar şi a fiinţei umane.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; alinaioanafurtuna.wordpress.com; www.carpinet.net;

Aniversari culturale 2.06.11(C. A. Rosetti, I.C. Bratianu, Ziua Republicii Italiene)

2.06.1816 S-a născut, la Bucureşti CONSTANTIN A. ROSETTI – politician şi publicist român

195 ani de la naşterea politicianului şi publicistului român

Constantin A. Rosetti s-a născut pe 2 iunie 1816, la Bucureşti. Tatăl, spătarul Alexandru Rosetti, se născuse la Constantinopol, locul de obârşie al Rosetteştilor. Căsătorit cu Elena Obedeanu, el a avut doi fii, pe Dumitru, mort prematur, şi pe Constantin (Costache). După lecţiile luate acasă cu profesori particulari, Rosetti urmează un an de zile cursurile de la „Sf. Sava", unul dintre profesori fiind C. Aristia, cu care se iniţiază în meşteşugul actoricesc. Intră în armata naţională, cu gradul de praporgic, fiind promovat după un timp aghiotant al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Nu rămâne mult timp cantonat în garnizoana Giurgiu, prezentându-şi, în august 1836, demisia. În 1842 ajunge şef al Poliţiei la Piteşti, iar în Bucureşti va obţine preşedinţia Tribunalului Comercial. Rosetti e unul dintre cei ce contribuie la întemeierea societăţii secrete Frăţia (1843) şi a Asociaţiei Literare a României (1845). Împreună cu Enrich Winterhalder, deschide o tipografie şi o librărie (1845), dotată cu o sală de lectură - care devine un centru de propagandă revoluţionară. La începutul lui 1844 se afla în Franţa, unde revine în aprilie 1845. La Paris, deşi nu prea are tragere de inimă pentru învăţătură, urmăreşte cursurile lui Jules Michelet şi Adam Mickiewicz de la College de France. E acceptat în loja masonică de orientare republicană L'Athenee des Etrangers şi figurează printre întemeietorii publicaţiei „Les Ecoles" (1845). Căsătorit în 1847 cu Maria Grant, va avea mai mulţi copii, printre care pe Mircea, unul dintre primii socialişti români, şi pe Vintilă, care îi va edita scrierile. În mişcarea de la 1848 Rosetti joacă un rol de frunte. Face parte din Comitetul revoluţionar, din Comisia executivă, unde îl suplineşte pe Ion Ghica, fiind numit prefect al Poliţiei şi avansat, în noul guvern, secretar de stat. În timpul Locotenenţei Domneşti îndeplineşte funcţia de director în Ministerul Dinăuntru. Ales deputat în Adunarea Electivă, va participa în toate legislaturile de după 1857, fiind susţinut şi de negustori şi meseriaşi. Între 29 mai 1859 şi 9 iunie 1860 a fost director al Teatrului cel Mare din Bucureşti. În epocă Rosetti s-a bucurat, ca poet, de mare popularitate. La 1848 circulau şi satirele lui politice, un fel de fiziologii. Ostil dramelor lacrimogene, el se declară în favoarea „comediei naţionale". În afara unei piese scrise la Paris, Femeia fără zestre, Rosetti a realizat şi câteva tălmăciri: drama Chatterton de Alfred de Vigny, Bogatul şi săracul de Emile Souvestre, Doctorul negru, după Anicet-Bourgeois şi Philippe Dumanoir. De memorialistică ţin şi însemnările De la Paris la Stambul (Călătorie făcută în 1853). Din scrisori Rosetti se înfăţişează ca un bărbat plin de tandreţe, cu o religie a prieteniei şi cu o credinţă vibrantă în cauza revoluţiei, căreia i s-a devotat. Rosetti a fost un mare ziarist al vremii sale, inaugurând un stil în presa românească, în publicistica politică îndeosebi. Cu Enrich Winterhalder scosese, în 1848, „Pruncul român". În exilul parizian, mânat de acelaşi neastâmpăr, înfiinţează cu I.C. Brătianu „Republica rumână" (1851) şi intră în comitetul de redacţie al „României viitoare" (1850). Triumful activităţii de gazetar a lui Rosetti este „Românul", organ unionist, de o mare longevitate, apărut la 9 august 1857. A întemeiat şi a girat şi alte periodice: „Apărătorul dreptăţii" (mai-iulie 1863), răspândit subversiv, în manuscrise, apoi „Libertatea" (12-23 iulie 1864), „Conştiinţa naţională" (1865), „Românul de duminică" (1864) - o anexă-magazin a „Românului"; de asemenea, o revistă umoristică, „Ţânţarul" (1859), împreună cu N.T. Orăşanu. A colaborat la „Steaua Dunării", semnând K. sau Constantinescu, la „Revista Dunării", „Cugetarea", „Sentinela română" etc. A mai semnat cu iniţiale, precum şi cu pseudonimele Costin, C. Trandafirescu, Conţopist Trandafirescu, Pitarul Zăvoiescu, Konstantin etc. Suferea de mai multă vreme de o afecţiune pulmonară, care s-a agravat, grăbindu-i sfârşitul pe 8 aprilie 1885, la Bucureşti.

2.06.1821 S-a născut, la Piteşti ION C. BRĂTIANU – politician român

190 ani de la naşterea politicianului român

Ion C. Brătianu s-a născut pe 2 iunie 1821, la Piteşti. Şi-a început studiile la Piteşti, la şcoala lui D. Simonide, iar la vîrsta de 14 ani a intrat ca iuncăr în armată. În anul 1841 pleacă la Paris unde studiează la Şcoala Politehnică şi audiează prelegerile lui Jules Michelet şi Edgar Quinet la College de la France. Ia parte la acţiunile studenţilor români de la Paris şi contribuie la crearea Societăţii pentru înfiinţarea şcoalelor în Principatele Române - noiembrie 1847. Face parte din lojile "l'Athenee des Entrangers" şi "La Rose du parfait silence", în care atinge gradul de maestru şi ia parte la evenimentele revoluţionare de la Paris în februarie 1848. În aprilie 1848 se întoarce în ţară şi devine membru al Comitetului Revoluţionar din Ţara Românescă pe 10 mai 1848. Se distinge ca unul dintre cei mai activi participanţi la Revoluţia română de la 1848 şi este numit secretar al Guvernului prozivoriu, iar apoi şef al Poliţiei Capitalei. După înăbuşirea revoluţiei este nevoit să se refugieze în Franţa. Implicat în diverse conspiraţii împotriva lui Napoleon al III-lea este nevoit să se interneze în clinica dr. Blanche, unde stă până în iulie 1856. În perioada petrecută în Franţa scrie lucrările "Memoire sur l'Empire d'Autriche dans la question d'Orient" 1855 şi "Memoire sur la situation de la Moldo-Valchie depuis le Traite de Paris" 1857. Revine în ţară în luna iulie 1857 şi este ales deputat în Divanul Ad-hoc şi în Adunarea Electivă din Muntenia. Susţine dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi este numit ministrul Finanţelor în perioada 28 mai - 5 iulie 1860. A fost liderul coaliţie politice care a dus la îndepărtarea domnitorului Cuza şi unul dintre principalii artizani ai aducerii lui Carol de Hohenzollern pe tronul României. Este ales în Constituanta de la 1866, iar apoi deputat şi senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcţii în guvernele care sau succedat după 11 februarie 1866: ministru Finanţelor, ministru de Interne, ministru de Război, în Ministerul Agriculturii, Industriei şi Comerţului, în Ministerul Afacerilor Străine, în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, ministrul Lucrărilor Publice şi de patru ori preşedintele Consiliului de Miniştrii. Ca lider al grupării liberale radicale Ion Brătianu a condus mişcarea anticarlistă. A fost arestat şi dus în faţa Curţii cu Jurii de la Târgovişte pentru complicitate la revolta de la Ploieşti din august 1870. A fost găsit nevinovat şi achitat. În anul 1875 a pus bazele Partidului Naţional Liberal, al cărui preşedinte a fost până la moartea sa. A fost ţinta a două atentate, primul pe data de 2 decembrie 1880, iar cel de al doilea în 3 septembrie 1886. Se stinge din viaţă pe 4 mai 1891 la Florica, judeţul Argeş.

2.06 ZIUA REPUBLICII ITALIENE

Pe 2 şi 3 iunie 1946 s-a ţinut referendumul prin care s-a decis actuala formă de guvernare. După 85 de ani de monarhie şi căderea fascismului Italia avea să devină Republică. Evenimentul este marcat de toate Ambasadele Italiei din lume, iar la Roma se organizează o paradă militară fastuoasă la care asistă în fiecare an un număr impresionant de italieni. Una dintre cele mai mari atracţii pentru public este trupa militară de acrobaţii aeriene „Le freccie tricolore” Săgeţile tricolore. Prima paradă militară cu această ocazie a avut loc în 1948, iar în anul următor, o dată cu intrarea Italiei în NATO, au avut loc zece parade militare simultane în toată Peninsula. Chiar dacă la Roma italienii se adună în număr mare în centru, în celelalte oraşe 2 Iunie este o bună ocazie pentru o mică vacanţă. Dacă vremea o permite, se iese la plajă sau la iarbă verde.

Surse: Revoluţia Română de la 1848/Apostol Stan, Editura Albatros, Bucureşti, 1992; www.ro.wikipedia.org; semnaturicelebre.blogspot.com; www.crispedia.ro; biografii.famouswhy.ro; www.adevarul.it; www.compendium.ro; old.mae.ro;

Aniversari culturale 1.06.11(Nicolae Milescu Spatarul, Nicolas Leonard Sadi Carnot, Marilyn Monroe, Ziua Internationala a Copilului)

1.06.1636 S-a născut, la Vaslui NICOLAE MILESCU SPĂTARUL – cărturar umanist român

375 ani de la naşterea cărturarului umanist român

Nicolae Milescu Spătarul s-a născut în 1 iunie 1636 la moşia Micleşti lângă Vaslui, ca fiu al unui boier Gavril, originar din Peloponez. A studiat istoria, teologia şi filosofia la Şcoala Patriarhiei din Constantinopole cu profesori vestiţi ca Gabriel Vlasios şi Ion Cariofilis, învăţând limbile latină, elenă, slavonă, turcă şi neogreacă. La 17 ani îl găsim grămătic la curtea domnitorului Gheorghe Ştefan, în Moldova. În 1655 îl însoţeşte pe Gheorghe Ştefan în Ţara Românească, descoperind, în trecere pe la Mănăstirea Neamţ, importante documente legate de domnia lui Alexandru cel Bun. În 1659, noul domn moldovean, Gheorghe Ghica, îi acordă rangul de spătar. În acelaşi an, la 20 noiembrie, îl urmează pe Gheorghe Ghica în Ţara Românească. Aici este numit mare spătar. În 1660 Nicolae Milescu trece în Moldova unde domnea Ştefăniţă Lupu. La 10 ianuarie 1661 termină de tradus din greceşte Catehismul ortodox al patriarhului Afanasie al Alexandriei, “Carte cu multe întrebări, foarte de folos, pentru multe treburi ale credinţei noastre”, în care afirmă originea latină a creştinismului la noi şi latinitatea limbii române. În 1664, aflat la Constantinipol, traduce din “elineşte” folosind vechi versuri slavone, “Vechiul Testament” şi scrierea filosofică “Despre singurul ţiitoru gând” în ianuarie 1671. Este recomandat ţarului Alexei Mihailovici de Mitropolitul Dosoftei al Ierusalimului ca bun teolog şi poligot. Este primit la curtea ţarului, la Departamentul solilor, ca interpret de greacă, latină şi română. În 1672, Nicolae Milescu scrie din porunca ţarului un “Aritmologhion” în limba slavonă şi o “povestire despre Sibile”. Dar faima lui europeană i-a venit de la misiunea încredinţată în 1675 de ţarul Alexei Mihailovici de a conduce o împortantă solie în China, soldată pe plan diplomatic, literar şi ştiinţific cu trei scrieri de o excepţională însemnătate în cadrul cel mai larg al contactelor dintre Europa şi Asia: “Cartea în care e descrisă călătoria prin Siberia, din oraşul Tobolsc până la hotarul Chinei”, “Raportul soliei în China” şi “Descrierea Chinei”. De altfel aceste lucrări îl aşează pe Nicolae Milescu între marii etnografi ai lumii şi între pionierii sinologiei. Opera lui nu este numai jurnalul plin de peripeţii al unei ambasade trimise în misiune diplomatică în China, ci este o carte modernă de explorare ştiinţifică a unor ţinuturi până atunci mai puţin cunoscute europenilor. Călătorind pe drumuri necunoscute, printre popoare şi rase diferite, vâslind pe râuri pe care nu mai vâslise nici un european până la el, curiozitatea, veşnic trează a acestui moldovean din sec. al XVIII-lea, se opreşte asupra configuraţiei solului descris în amănunţime, râurilor pe care le străbate, notează aspectul particular al munţilor, face măsurători topografice. Privirea lui iscoditoare a prins şi viaţa specific omenească pe care o trăiesc popoarele aşa de diferite ca înfăţişare, ocupaţia, armele, manifestările religioase, superstiţiile. În 1708, Nicolae Milescu Spătarul moare, la vârsta de 72 de ani, lăsând posterităţii multiple dovezi ale prodigioasei sale personalităţi.

1.06.1796 S-a născut, la Paris NICOLAS LEONARD SADI CARNOT – fizician francez

215 ani de la naşterea fizicianului francez

Nicolas Leonard Sadi Carnot s-a născut pe 1 iunie 1796 în Paris, primul fiu al unui eminent lider militar şi geometru, Nicholas Marguerite Lazare Carnot, fratele mai mare al lui Hippolyte Carnot şi unchiul lui Marie François Sadi Carnot. Tatăl său l-au numit după poetul persan Sadi din Shiraz şi el a fost mai cunoscut după acest al treilea nume. De la vârsta de 16 ani (1812), a trăit la Paris şi a urmat cursurile la École Polytechniqueunde unde a avut ca profesori pe Joseph Louis Gay-Lussac, Simeon Denis Poisson şi André- Marie Ampère. După absolvire a devenit ofiţer în armata franceză, înainte de a face cercetării ştiinţifice în teoria căldurii. Din 1814, el a servit în armată. După înfrângerea finală a lui Napoleon în 1815, tatăl său a plecat în exil. El a obţinut mai târziu concediu permanent de absenţă din armata franceză. La 28 de ani în 1824 a publicat o carte intitulată Reflecţii asupra puterii motrice a focului, în care a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, cunoscută azi sub numele de Ciclul Carnot. Nicolas Leonard Sadi Carnot a murit din cauza epidemiei de holeră, la doar 36 de ani pe 24 august 1832. Din cauza îngrijorării răspândirii holerei, multe dintre lucrurile şi scrierile sale au fost înmormântate împreună cu el. Astfel, doar câteva scrieri ştiinţifice au supravieţuit în afară de cartea sa.

1.06.1926 S-a născut, la Los Angeles California MARILYN MONROE – actriţă americană

85 ani de la naşterea actriţei americane

Marilyn Monroe pe numele său adevărat Norma Jean Baker, s-a născut pe data de 1 iunie 1926, în Los Angeles, California. Şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în orfelinat. Potrivit majorităţii biografilor, tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, agent de vânzări pentru un studio cinematografic unde lucra mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley. Dar, potrivit certificatului ei de naştere, tatăl ar fi norvegianul Martin Edward Mortensen. Mama, Gladys Baker, având serioase probleme psihice, a fost internată la un sanatoriu când Marilyn avea numai cinci ani. De aceea, fetiţa a copilărit alături de mai multe familii adoptive, unde a fost neglijată şi abuzată, iar ulterior a fost lăsată într-un orfelinat. A renunţat la liceu când avea 16 ani şi s-a căsătorit cu un muncitor în vârstă de 21 de ani, Joe Dougherty. Acesta a plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, timp în care Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică. A fost remarcată de fotograful militar David Conover, care i-a oferit să colaboreze cu o agenţie de modelling. Monroe a acceptat şi a pozat în câteva reviste, ceea ce i-a deschis unele porţi în industria filmului. Primele ei filme au fost făcute pentru 20th Century Fox, într-o vreme în care ea şi-a luat numele care a făcut-o celebră. Dacă în primii ani a avut numai apariţii în roluri minore, Marilyn a început să fie cunoscută, ajutată fiind şi de remarcabila ei prezenţă scenică. La numai 24 de ani, 20th Century Fox i-au propus un contract de şapte ani, transformând-o într-o adevărată "bombă sexy". Imaginea de sex-symbol este confirmată prin filme precum „All About Eva”, "Niagara", "Love Nest", "Don't Bother to Knock", "How to Marry a Millionaire" şi "Seven Years Itch". Şi-a concentrat mereu eforturile să obţină roluri consistente, iar la un anumit moment dat visul i-a devenit realitate. Marele ei regret a fost că, pentru majoritatea oamenilor, nu era mai mult decât un chip blond cu forme apetisante. Marilyn a dus o luptă colosală pentru a face cunoscută şi cealaltă parte a sa, talentul şi fragilitatea. A făcut un rol de comedie excelent în filmul Staţia de autobuz, din 1955. La opt ani după divorţul de Joe Dougherty, în 1946, ea se căsătoreşte cu celebrul jucător de baseball Joe DiMaggio. Nici această căsnicie, nici mariajul ulterior cu dramaturgul Arthur Miller nu i-au adus împlinirea. Ultima s-a apariţie pe marile ecrane a fost în 1961, în filmul „Inadaptaţii”, scris special de Miller pentru ea. Cei doi au divorţat cu o săptămână înainte de premiera filmului. În perioada următoare, Marilyn a încercat să mai facă un film, însă a fost concediată din cauza bolilor frecvente şi absenţelor îndelungate de pe platourile de filmare, despre care mulţi considerau că au fost cauzate de dependenţa ei de droguri. În 5 august 1962, a murit din cauza unei supradoze de somnifere. 

1.06 ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI

Surse: Aniversări Culturale, Nr. 1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; www.ro.wikipedia.org; biblioteca.vaslui.ro; www.giosan.ro; en.wikipedia.org; www.evitherm.org; www.hotnews.ro; www.cinema8.ro;