Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 septembrie 2013

Aniversări culturale 30.09.2013 DEM RĂDULESCU

30.09.1931 S-a născut, la Râmnicu Vâlcea, DEM RĂDULESCU – actor român



Celebrul actor şi scenarist de comedie Dem Rădulescu, pe numele său real Dumitru R. Rădulescu, s-a născut la data de 30 septembrie 1931 într-o familie de negustori din oraşul Râmnicu Vâlcea. După ce a terminat liceul "Alexandru Lahovari" la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” cum era poreclit de colegii de liceu a trebuit să aleagă între sportul de performanţă şi actorie, unde evident a ales actorie. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, într-un bal organizat de fanfara gării din Râmnicu Vâlcea. În anul 1954 a absolvit cursurile, Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, beneficiind de bursă pe toată perioada studiilor. A debutat în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti, căruia i-a rămas fidel toata viaţa. În 1956 a câştigat premiul I pentru interpretare cu piesa "Steaguri pe turnuri" la un concurs pentru tineri actori şi a fost remarcat de Sică Alexandrescu. A jucat în nenumărate roluri de actorie, îndeosebi în piesele lui I.L. Caragiale. A jucat în peste 50 de filme "Veronica" "Telegrame", "Un surâs în plină vară" , "Şapte băieţi şi o ştrengăriţă", seria "B.D.", "Astă seară dansăm în familie", "Un Saltimbanc la Polul Nord", serialul TV "Fram", "A doua cădere a Constantinopolului", " Secretul lui Bachus ", " Titanic vals", " Cucoana Chiriţa ", " Eu, tu şi Ovidiu", "Primăvara bobocilor". A avut o carieră în box, evoluând la categoria mijlocie. Prin rolurile pe care le-a interpretat, a devenit în scurtă vreme unul dintre cei mai populari actori, iubit de publicul larg de toate vârstele şi categoriile. Umorul său natural, cizelat prin studiu, a devenit marca inconfundabilă a personalităţii sale. Graţie talentului sau pedagogic şi a bogatei sale experienţe creatoare în activitatea didactică, a contribuit la formarea a zeci de tineri actori valoroşi ca profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. S-a stins din viaţă la vârsta de 69 de ani pe data de 10 septembrie 2000 la Bucureşti. 


Surse:  ro.wikipedia.org; www.cinemagia.ro; www.cinemax.ro;