Aniversari culturale 14.04.11( Simone de Beauvoir)

14.04.1986 A murit, la Paris SIMONE DE BEAUVOIR - scriitoare franceză

25 de ani de la moartea scriitoarei franceze

Simone de Beauvoir s-a născut pe 9 ianuarie 1908 la Paris. A urmat şcoala catolică de fete, apoi după terminarea liceului, studiază matematica, literatura, limbile străine şi filozofia la cele mai mari universităţi din Franţa. La 21 de ani, devine cea mai tânără femeie care îşi obţine atestatul în filozofie. Întâlnirea cu Jean-Paul Sartre îi marchează viaţa, acesta devenind prietenul şi iubitul scriitoarei. Nu s-au căsătorit şi nici copii nu au avut. Alături de Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir pune bazele proiectului existenţialist, etic, filozofoc şi literar al intelectualului angajat. În 1944 scrie eseul „Pyrrhus et cineas” despre etica existenţialistă. În 1949 redactează faimoasa lucrare „Le Deuxieme sexe”. La vârsta de 48 de ani Simone de Beauvoir îşi scrie biografia, urmată de alte trei lucrări asemănătoare. Scrie jurnale de călătorie despre SUA şi China, eseuri de ficţiune sau romane, printre care şi „La femme rompue”. În 1979 scrie „Quand prime le spirituel”, povestiri despre cele mai importante femei din istorie. Se stinge din viaţă pe 14 aprilie 1986 la Paris, la 78 de ani din cauza unei pneumonii şi este înmormântată alături de Jean-Paul Sartre, în cimitirul Montparnasse.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.femeia.ro; www.quotesby.co.uk;

Aniversari culturale 13.04.11(Nicolae Tonitza, Samuel Barclay Beckett)

13.04.1886 S-a născut, la Bârlad NICOLAE TONITZA - pictor român

125 de ani de la naşterea pictorului român

Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886 la Bârlad, şi urmează Şcoala de Arte Frumoase de la Iaşi, sub îndrumarea lui Gheorghe Popovici, şi unde îi are ca şi colegi pe Ştefan Dimitrescu şi Constantin Bacalu. Între anii 1907-1909, se află la Munchen, unde intră în atelierul lui Hugo von Hoberman, la Academia Regală Bavareză de Artă. În timpul şederii sale în Germania, intră în contact cu mişcările artistice care iau naştere atunci: “Die Brücke” şi “Der blaue reiter”, alte influenţe ale operei sale fiind şi apariţia fauvismului, şi cubismul lui Picasso. Prima sa expoziţie are loc în anul 1910, la Bucureşti, fiind o expoziţie colectivă, împreună cu colegul său de la München, Ştefan Dimitrescu. În afară de pictură, Tonitza a mai avut numeroase alte activităţi adiacente, fiind şi unul dintre cei mai activi graficeni ai vremii, critic de artă, pamfletar pe teme politice, profesor, şi rector al Şcolii de Arte Frumoase de la Iaşi. A colaborat cu diverse reviste, publicând grafică militantă şi desene satirice în “Furnica”, “Arta română”, “Cuvântul socialist”, “Cuvântul liber”, “Avântul”, “Presa”, “Socialismul” şi “Scânteia”. Participă la numeroase expoziţii internaţionale, obţinând la cea de la Barcelona din 1929 Marele Premiu. Este unul dintre membrii fondatori ai grupului “Arta Română”, iar în anul 1926 formează “Grupul celor patru”. Realizează, de-a lungul anilor serii de lucrări, precum portretele cu saltimbanci, apropiate de viziunea expresionistă; şi seria de portrete de copii, cu predilecţie fetiţe, care exprimă un climat sufletesc tragic, dincolo de inocenţa şi puritatea specifică, prezent în privirea gravă, imobilă şi răscolitoare a modelelor. Cele mai reprezentative lucrări ale acestei serii sunt “Katiuska lipoveanca”, “Fetiţa olandeză”, “Fetiţa pădurarului”, “Irina” şi “Cap de copil”. Sentimentul tragic este practic o constantă a creaţiilor sale, sub forma aparenţei calme,aproape resemnate a suferinţei şi a existenţei umane. Modele au fost cele două fiice şi fiul pictorului. Se stinge din viaţă pe 26 februarie 1940 la Bucureşti.

13.04.1906 S-a născut, la Foxrock, Dublin SAMUEL BARCLAY BECKETT – scriitor anglo-francez

105 ani de la naşterea scriitorului anglo-francez

Samuel Barclay Beckett s-a născut la Foxrock, suburbie a Dublinului, în 13 aprilie 1906. Elev la Dublin şi la Portora Royal School din Enniskillen, unde învăţase şi Oscar Wilde, Beckett se înscrie apoi la Trinity College din Dublin, unde studiază franceza, italiana şi engleza între 1923–1927, obţinând diploma de licenţiat în arte (Bachelor of Arts). În 1926 se află pentru scurt timp la Paris. După o perioadă de studii la Belfast, la Campbell College, ajunge lector de engleză la Şcoala Normală din Paris. Aici are ocazia de a-l cunoaşte pe Joyce, a cărui influenţă va fi considerabilă asupra prozei sale. În 1929, îi apare prima lucrare literară, studiul Dante… Bruno… Vico… Joyce, în care ia apărarea lui Joyce, atacat pentru stilul său obscur. Prima nuvelă a lui Beckett, Assumption, este publicată în influenta revistă literară a lui Eugène Jolas, „Transition”. În 1930, Whoroscope (Târfoscop), o plachetă cu tiraj confidenţial, marchează debutul ca poet al lui Beckett. După o scurtă perioadă petrecută ca lector de franceză la Trinity College, în 1932 părăseşte viaţa universitară şi revine la Paris. După război, exprimarea scriitorului în două limbi, franceză şi engleză, cu preferinţă pentru prima, va deveni fapt curent, conferindu-i un statut aparte. Cu sprijinul lui Herbert Read publică la Londra, în 1938, primul său roman, Murphy, care fusese refuzat de 36 de ori de editori. Scrie ultimul roman în engleză, Watt, tipărit în 1953.” Mercier şi Camier, roman în franceză, care va apărea în 1970, este o creaţie din 1945. Anii de după război, când se stabileşte definitiv la Paris, reprezintă o perioadă de intensă activitate creatoare. Publicate în 1951 şi 1953 la Editura Minuit şi considerate o trilogie, romanele în franceză Molloy, Malone moare, Cel care nu poate fi numit, au fost scrise între 1947–1949 iar piesa Aşteptându-l pe Godot în 1948. În 1961 Beckett se căsătoreşte cu Suzanne în Anglia, din cauza legilor succesorale franceze. În 1969 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură. Se stinge din viaţă pe 22 decembrie 1989 la Paris.

Surse: www.ro.wikipedia.org; brainwash.ro; oameni.romportal.ro; www..bucurestiivechisinoi.ro; vruz.tumblr.com;

Aniversari culturale 12.04.11(Primul zbor in spatiu, Gheorghe Manu)

12.04.1961 Primul zbor din lume al cosmonautului IURI GAGARIN, la bordul navei VOSTOK I

50 de ani de la primul zbor al cosmonautului Iuri Gagarin

În 12 aprilie 1961, primul om a zburat în spaţiu. Acesta a fost Iuri Gagarin, la bordul navei Vostok I, făcând un înconjur complet al Pământului. Zborul a durat 180 de minute. Iuri Gagarin s-a născut la Moscova, pe 9 martie 1934, iar în 1955 se înrola în aviaţia sovietică, pentru ca patru ani mai târziu să înceapă antrenamentele pentru a deveni cosmonaut. Pe 12 aprilie 1961, visul său de a vedea Pământul din spaţiu se împlinea la bordul rachetei Vostok 1. După numai 14 minute de la lansare, racheta – încarcată doar cu provizii de apă şi oxigen – părăsea atmosfera Terrei, intrând în spaţiul cosmic. Atunci a văzut pentru prima dată planeta albastră în toată splendoarea ei. “Cerul este foarte întunecat, iar Pământul este albăstrui”, au fost cuvintele lui Gagarin referitoare la acel moment unic, notând şi faptul că toate corpurile cereşti se văd mult mai bine de acolo, din spaţiu. Zborul în jurul Terrei a fost lipsit de peripeţii şi a durat o oră şi 48 de minute, timp în care Gagarin a experimentat imponderabilitatea şi influenţa condiţiilor de zbor în spaţiu asupra organismului său. La întoarcere, după intrarea în atmosferă, cosmonautul s-a paraşutat din capsula care se decuplase de rachetă. Iuri Gagarin a murit şapte ani mai târziu, în 1968, într-un tragic accident de avion, în timpul pregătirilor pentru o a doua misiune în spaţiu. Rusul, care la numai 27 de ani devenea primul om care a zburat în spaţiu, a intrat în istorie, lăsând în urma sa o imensă poartă deschisă către cosmos.

 

12.04.1961 A murit, la Aiud GHEORGHE MANU – fizician român

50 de ani de la moartea fizicianului român

Gheorghe Manu s-a născut la Bucureşti la 13 februarie 1903 în Bucureşti. Tatăl - Ioan G. Manu - consilier la Curtea de Casaţie, bunicul - general Gheorghe Manu - luptător în războiul de independenţă şi ministru în mai multe rânduri, mama - Elisabeta Cantacuzino - descendentă din Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti. Studiază la Facultatea de Fizică din Bucureşti. Doctor în fizică nucleară la Paris, unde Marie Curie îi oferă conducere unei secţii importante din institut şi o catedră la Sorbona cu condiţia renunţării la cetăţenia română. Refuză şi se întoarce la Bucureşti, unde, între 1935-1944, funcţionează ca profesor la catedra de fizică nucleară a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Este considerat, alături de profesorul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni atomişti ai ţării. Cunoştinţe temeinice în domeniile: filosofie, teologie, drept, istorie şi literatură, de care au beneficiat colegii de detenţie de mai târziu. Intră în Mişcarea Legionară în anul 1937, iar în 1943 este conducător interimar al acesteia. În 1945 face parte din comitetul de conducere al Mişcării Naţionale de Rezistenţă anticomunistă. Redactează documentul În spatele Cortinei de Fier, expediat şi tipărit în occident. Arestat în 1948, este condamnat la muncă silnică pe viaţă. Este trimis să lucreze la minele de plumb de la Baia Sprie împreună cu alţi 60 de deţinuţi, ca măsură disciplinară în urma unei greve. Revine la Aiud în 1954, unde susţine prin alfabetul morse sute de conferinţe şi prelegeri multidisciplinare. Se stinge din viaţă pe 12 aprilie 1961 în Aiud.

Surse: www.ro.wikipedia.org; g1b2i3.wordpress. com; www.aerospaceguide.net; www.fgmanu.ro;

Aniversari culturale 11.04.11(Theodor Rogalski)

11.04.1901 S-a născut, la Bucureşti THEODOR ROGALSKI – pianist şi dirijor român

110 de ani de la naşterea pianistului şi dirijorului român

Theodor Rogalski s-a născut pe 11 aprilie 1901 în Bucureşti. A făcut studii muzicale temeinice în Bucureşti la Conservator, între anii 1919-1920, cu Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, la Leipzig între anii 1920-1923, cu Siegfried Karg-Elent, Wunsche şi la Schola Cantorum din Paris între anii 1924-1926, cu Vincent d'Indy, Maurice Ravel. A fost corepetitor la Opera Română între anii 1926-1930, dirijor al Orchestrei Radio în perioada 1930-1951 şi al Filarmonicii între 1950-1954, director artistic şi director al Ansamblului Periniţa în perioada 1950-1952, profesor de orchestraţie la Conservator între anii 1950-1954. Ca pianist a susţinut multe recitaluri camerale. Ca dirijor a apărut în fruntea orchestrelor româneşti şi străine, a realizat înregistrări discografice. A orchestrat o cantitate impresionantă de piese din cele mai diverse genuri, a cules şi prelucrat folclor. Printre distincţiile obţinute se numără cele pentru compoziţie: menţiuni şi Premiul al II-lea Enescu; menţiune la Concursul Internaţional de la Veneţia, 1933. Absorbit în principal de activitatea dirijorală, Rogalski a compus relativ puţin, dar la un nivel calitativ ridicat: muzică de teatru, trei balade pentru tenor şi orchestra: Iancu Jianu, Toma Alimos, Mihu Copilu'; muzică simfonică: Două dansuri româneşti pentru suflători, baterie şi pian la patru mâini, Două schiţe simfonice, Două capricii pentru orchestră, Trei dansuri româneşti; muzica la filmul Viaţa învinge; piese camerale instrumentale: Cvartetul de coarde din 1925 şi vocale. Se stinge din viaţă pe 2 februarie 1954 la Zurich.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.scritube.com; www.adevarul.ro;

Aniversari culturale 7.04.11(Amza Pellea)

7.04.1931 S-a născut, la Băileşti, Dolj AMZA PELLEA – actor român

80 de ani de la naşterea actorului român

Amza Pellea s-a născut la data de 7 aprilie 1931 la Băileşti, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea, fiind directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băileşti în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova fiind un reprezentant al promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s–a impus ca unul dintre actorii consacraţi ai scenei româneşti. În perioada 22 martie 1973 - 24 septembrie 1974 a fost Director al Teatrului Naţional din Craiova. A fost profesor la I.A.T.C. La Festivalul de Film de la Moscova, din 1977, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor (premiul pentru interpretare masculină) pentru rolul lui Manolache Preda din filmul Osânda o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim şi Veler Doamne" de Victor Ion Popa. Rămas probabil în conştiinţa publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul şi prin rolul comic al lui Nea Mărin, reuşeste în „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” să atingă ambele personaje, umilul, şi câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză şi tragică a soldatului ţăran din primul război mondial. A decedat în condiţii nici astăzi pe deplin cunoscute, la vîrsta de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. O mare pierdere pentru cinematografia neamului românesc.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.cinemarx.ro; www.intelepciune.ro;

Aniversari culturale 6.04.11(Jocurile Olimpice, Gheorghe Zamfir)

6.04.1896 PRIMA EDIŢIE A JOCURILOR OLIMPICE MODERNE

115 de ani de la prima ediţie a Jocurilor Olompice moderne

Primele manifestări ale Jocurilor Olimpice au avut loc în Grecia Antică în anul 776 î.Hr, sub forma unui festival religios în cinstea lui Zeus, zeul suprem. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne a avut loc la Atena, pe stadionul de marmură Panafinysk in perioada 6 aprilie – 15 aprilie1896. Au participat 43 de ţări. Prima participare a României a avut loc în 1900, la cea de-a doua ediţie, organizată la Paris. George Plagino a concurat la tir cu porumbei (din argilă), precursoare a concursului de talere, unde s-a clasat al 13-lea din 51 de concurenţi. Tot în 1900, femeile au avut pentru prima dată dreptul să participe la Jocurile Olimpice moderne. Drapelul olimpic este de culoare albă şi are în centrul său simbolul olimpic format din cele cinci inele. Cele 5 inele olimpice reprezintă cele 5 continente. Acestea sunt întrepătrunse pentru a arăta universalitatea olimpiadelor. Culorile albastru, galben, negru, verde şi roşu au fost alese deoarece cel puţin una dintre ele se afla pe steagul fiecărei ţări participante. Motoul olimpic este format din trei cuvinte latine: „Citius, Altius, Fortius”, adică „Mai repede, mai sus, mai puternic”. Ultima medalie olimpică de aur făcută în întregime din aur a fost decernată în 1912. De atunci medaliile de aur sunt confecţionate din argint 92,5% şi sunt acoperite cu şase grame de aur. Prima ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice a avut loc la Londra în 1908. Prima aprindere în Olimpia şi purtare a flăcării a avut loc înaintea Jocurilor de la Berlin (Germania) din 1936.

6.04.1941 S-a născut, la Găieşti, Gorj GHEORGHE ZAMFIR – naist român

70 de ani de la naşterea naistului român

Gheorghe Zamfir s-a născut în oraşul Găeşti, în data de 6 aprilie 1941, mama din Gorj, tatăl dâmboviţean, ambii provenind din familii de ţărani agricultori. La patru ani îşi descoperă pasiunea pentru muzică şi învaţă să cânte la acordeon. În 1955 - se înscrie la Şcoala Specială de Muzică din Bucureşti. În paralel, Gheorghe Zamfir a urmat cursurile Şcolii de Cultură Generală. În 1959 Gheorghe Zamfir obţine prima distincţie în cadrul Şcolii de Muzică - premiul I şi titlul de “Laureat” pe ţară. Între 1960 - 1970 efectuează cu Ansamblurile „Ciocârlia” şi al Armatei Române primele turnee în fosta Republică Federală Germană, în Elveţia, URSS, China, Grecia. În 1961 - se înscrie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti pe care îl absolvă în 1966 la secţia Pedagogie. În 1966 - se angajează ca dirijor al Ansamblului „Ciocârlia” având astfel sub bagheta sa 300 de artişti. În această perioadă iau naştere primele mari compoziţii, aranjamente şi orchestraţii printre care coruri la 4 voci, Hora de Virtuozitate, Hora Bucureştiului, Sârbă Oltenească - toate acestea au făcut parte din primele discuri editate în 1959, tot acum scrie prima sa Metodă de Nai pe care o va edita aproape 10 ani mai târziu la Paris, în anul 1975, la Editura Chappell. În 1966 - realizează primul disc în colaborare cu Electrecord. În 1968 – absolvă clasa de “dirijat de cor” şi “dirijat de orchestră”. În acelaşi an Gheorghe Zamfir crează prima mare familie a naiului modern, din nai Sopran, nai Alto, nai Bariton şi nai Bas. În 1968 - înregistrează cel de-al doilea disc în colaborare cu Electrecord. Piesele înregistrate pe discul din acest an au constituit prin însăşi intepretarea lor în faţa unei orchestre de peste 50 de persoane (“Ciocârlia”) o premieră naţională şi mondială – atunci, naiul a fost “instalat” în faţa unei orchestre printr-un om care era şi dirijor. În 1970 - formează primul taraf concertistic cu care concertează la Paris pe scena Teatrului “Vieux Colombier” în 45 de recitaluri, cântând pentru prima dată la cele 4 naiuri (Soprano, Alto, Tenor, Bas). În 1972 - crează la Lausanne stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresie şi de interpretare în ceea ce priveşte naiul. În 1973 – naiul intră în muzica de film prin filmul “Marele blond cu pantoful negru” al cineastului Yves Robert pe muzica lui Vladimir Cosma. În 1974 - porneşte o colaborare de lungă durată cu marele pianist şi organist, Maestrul Nicolae Licareţ, odată cu această colaborare care a permis alternarea sunetului orgii cu al naiului, s-a născut un nou stil în muzică; tot acum compune “Messa pentru Pace”. Compoziţia creată pentru nai, cor, orgă şi orchestră a fost înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal condus şi la vremea respectivă de apreciatul dirijor Marin Constantin.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.speakloud.ro; www.romania-actualitati.ro; gheorghezamfir.ro; www.gheorghe-zamfir.com;

Aniversari culturale 5.04.11(Ioan D. Negulici, Florian Stefanescu-Goanga)

5.04.1851 A murit, la Istambul IOAN D. NEGULICI – traducător român

160 de ani de la moartea traducătorului român

Ioan D. Negulici s-a născut în 1812 la Câmpul Lung, judeţul Argeş. Foarte dotat pentru pictură, fiul preotului Dumitrache Oaie a primit primele îndrumări în atelierul Mariei Rosetti, la Bucureşti, unde frecventează un timp şi Şcoala de la „Sf. Sava". După studii de pictură la Iaşi, iar din 1833 la Paris, Negulici se întoarce în Bucureşti şi devine unul dintre cei mai cunoscuţi pictori din Muntenia. Împrietenindu-se cu I. Heliade-Rădulescu, este atras de activitatea publicistică şi literară de la „Curierul românesc", gazetă pe care a şi condus-o între octombrie 1845 şi decembrie 1846, în absenţa din ţară a lui Heliade. Tânărul pictor şi publicist ia parte la acţiunile cercurilor revoluţionare, iar în timpul revoluţiei de la 1848, numit administrator al judeţului Prahova, se remarcă printr-o activitate energică în sprijinul Guvernului Provizoriu. După înfrângerea revoluţiei pleacă în exil, la Brusa, apoi la Istanbul, unde moare de tuberculoză pe 5 aprilie 1851. Negulici a făcut parte din grupul cărturarilor care urmau să pună în aplicare vasta acţiune de traduceri din literatura universală iniţiată de Ion Heliade-Rădulescu. A întocmit un Plan de o mică bibliotecă universală (1847), care să pregătească şi să sprijine proiectul lansat anterior de Heliade, după modelul celui publicat de Aime Martin, literat francez foarte apreciat de intelectualii paşoptişti. Din scrierile acestuia, Negulici a tradus, în „Curierul românesc", Despre amor, lege fizică şi morală a naturei şi Scrisori la Sofa: asupra fizicei, himiei şi istoriei naturale (1846), iar în volum, Educaţia mumelor de familie sau Civilizaţia neamului omenesc prin femei (I-II, 1844-1846), transpunere recenzată elogios de N. Bălcescu. Mai importantă este tălmăcirea romanului lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Guliver în ţere depărtate (I-II, 1848). Tălmăcirile lui Negulici sunt cursive, într-un stil deloc vetust, modern chiar, vădind preocuparea pentru cultivarea limbii române, întâlnită şi în unele prefeţe, ca şi într-un Vocabular românde neologisme, apărut în 1848.

5.04.1881 S-a născut, la Curtea de Argeş FLORIAN ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ – psiholog român

130 de ani de la naşterea psihologului român

Florian Ştefănescu-Goangă s-a născut pe 5 aprilie 1881 la Curtea de Argeş, a urmat liceul şi apoi facultatea la Bucureşti, unde i-a avut ca profesori şi pe Titu Maiorescu şi C. Rădulescu-Motru. După obţinerea licenţei a lucrat ca profesor în Bucureşti, apoi în Galaţi. În 1908 mergea la studii în Germania, în laboratorul lui Wundt, obţinând în 1911 titlul de doctor în filosofie cu o lucrare bine primită în Germania. În 1919, în România, devenea şeful Catedrei de Psihologie al noii universităţi din Cluj. În 1922, sub conducerea sa, a fost înfiinţat la Cluj-Napoca Institutul de psihologie experimentală comparată şi aplicată. Printre scopurile specialiştilor care lucrau la institut se numărau adaptarea şi elaborarea de teste şi chestionare psihologice, precum şi construirea unor aparate psihotehnice. Studiile realizate aici au fost publicate începând din 1929 în revista „Studii şi cercetări psihologice”, care a apărut până în 1945. Ştefănescu-Goangă a făcut demersuri pentru înfiinţarea unei secţii de psihologie aplicată. Înfiinţarea laboratoarelor de psihologie experimentală în centrele menţionate a permis derularea primelor studii în domeniul psihologiei muncii şi orientării profesionale. Problema principală a lui Goangă în dezvoltarea Institutului de psihologie experimentală a constituit-o pregătirea unor cadre didactice de specialitate. Goangă a colaborat cu alţi colegi din ţară pentru elaborarea unor probe de psihodiagnostic, devenind un militant neobosit pentru organizarea unor servicii de psihologie aplicată în domenii ca poşta, calea ferată, armata, sănătatea, justiţia, orientarea şi selecţia profesională. Din 1938 a fost membru al Academiei Române. Se stinge din viaţă pe 26 martie 1958.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.socioumane.ro; www.napocanews.ro; www.crispedia.ro; commons.wikimedia.org;

Aniversari culturale 4.04.11(Petru Anghel, Simion Stoilov)

4.04.1931 Se naşte, la Ciugud, Alba PETRU ANGHEL – poet român

80 de ani de la naşterea poetului român

Petru Anghel s-a născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, judeţul Alba. Urmează liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, între anii 1942-1950. Facultatea de Filologie (1950 - 1954) urmată la Bucureşti, îl „formează” în tainele literaturii şi ale scrisului, dar îl îndepărtează, ca spaţiu, de locurile natale. Debutul în presa centrală, cu poezie, în martie 1954, în „Gazeta literară” condusă de Zaharia Stancu va fi începutul unui şir lung de volume de-a lungul timpului, poetul Petru Anghel fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976. Criticii literari l-au asemănat cu Octavian Goga, Slavici şi Agârbiceanu, Coşbuc, Blaga sau Pavel Dan. Volumele de poezie publicate: Final deschis (Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967), Firul de iarbă (Bucureşti, Editura Albatros, 1979), Frumosule fiu (Bucureşti, Editura Eminescu, 1975), Fiinţa noastră cea de toate zilele (Bucureşti, Editura Albatros, 1977 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu), Frunza în octombrie (Bucureşti, Editura Eminescu, 1979), Foşnetul verii în Transilvania (Bucureşti, Editura Eminescu, 1983), Facă-se voia voastră (Bucureşti, Editura Albatros, 1985), Fondul principal de cuvinte (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1986), Fascinaţia ierbii (Bucureşti, Editura Eminescu, 1988), Fermece pentru copii (din fermecate farmacii) (Bucureşti, Casa editorială Odeon, 1993, cu ilustraţii de Tia Peltz), Foamea de aer (Bucureşti, Casa editorială Odeon, 2003, selecţie din toate volumele anterioare), în manuscris: Frunza memoriei sau memoria frunzei (memorii).

4.04.1961 A murit, la Bucureşti  SIMION STOILOV – matematician român

50 de ani de la moartea matematicianului român

Simion Stoilov s-a născut la Bucureşti la 14 septembrie 1887. Simion Stoilov provenea dintr-o familie de sârbi refugiaţi în ţara noastră. A fost făcut ofiţer pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Ca ofiţer, a participat la războiul din 1877. Mama lui Simion Stoilov a fost olteancă, din Craiova. În acest oraş viitorul matematician, Simion Stoilov, a urmat cursul primar, la şcoala Obedeanu, şi liceal. La vârsta de 13 ani a rămas orfan de tată. Simion Stoilov nu şi-a făcut studiile universitare în ţară, ci la Sorbona. După absolvirea liceului, el a plecat în 1907 la Paris, cu gândul de a se face inginer. Dar s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Goursat şi Jacques Hadamard; Şi-a luat licenţa în matematici la Sorbona, în 1910. Tot la Sorbona Stoilov şi-a trecut doctoratul în matematici în iunie 1916. Deşi teza era gata din 1914, doctoratul şi l-a susţinut mai târziu, fiindcă în intervalul 1914-1916 a fost concentrat ca ofiţer, în ţară. În iunie 1919 îşi trece docenţa în Analiză Matematică la Universitatea din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe. În ianuarie 1920 a fost numit conferenţiar de Algebră Superioară la aceeaşi facultate, unde funcţionează până la 12 decembrie 1921. La această dată este trecut conferenţiar de Analiză Matematică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, iar la 1 aprilie 1923 este numit profesor titular de Teoria Funcţiilor şi Algebră Superioară la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Ştiinţe. În 1936 Simion Stoilov a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1945, membru titular, secţia ştiinţifică. Stoilov a decedat la Bucureşti, la 4 aprilie 1961, în urma unei congestii cerebrale. A fost incinerat la crematoriul "Cenuşa".

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.adevarul.ro; www.poezie.ro; www.obedeanu.go.ro; en.wikipedia.org;