Faceți căutări pe acest blog

joi, 14 noiembrie 2013

Aniversari culturale 14.11.2013 Unirea Dobrogei cu România

14.11.1878 Unirea Dobrogei cu România

135 ani de la unirea Dobrogei cu România - patria mamă 



Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni, datată 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare şi era un îndemn:
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă...
Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.
Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii. Drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească.
Iubiţi ţara la a cărei soarta este lipită de acum şi soarta voastră”.













 În ziua de 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat Basarabia de Sud, după ce autorităţile române se retrăseseră din cele trei judeţe - Ismail, Cahul şi Bolgrad. „Totul s-a petrecut în cea mai deplină ordine”. În felul acesta, se facuse primul pas „pentru îndeplinirea dispoziţiunilor Tratatului de Pace de la Berlin”. Duminică, 8 octombrie, a avut loc intrarea solemnă a trupelor române victorioase în capitala ţării, Bucureşti. Întreaga procesiune, pornită de la bariera Herăstrău, a fost grandioasă. La rondul al doilea de la Şosea fusese ridicat un mare Arc de Triumf - menit a indica „începutul căii de intrare a trupelor în Capitală”. În amintirea faptelor de eroism în războiul independenţei, se schimbaseră denumirile unor artere centrale ale Bucureştilor. Strada principală - Podul Mogoşoaiei - luase numele de Calea Victoriei, alte străzi se numeau Griviţa, Plevna, Smârdan, Rahova. În zilele următoare au început pregătirile în vederea unirii Dobrogei cu România. La 15 octombrie a fost promulgată o lege prin care se puneau la dispoziţia Guvernului un milion de lei pentru „luarea în stapânire a Dobrogei şi pentru primele organizări din acea provincie.” Delegaţia română pe lângă comisia europeană ce trebuia să fixeze frontieră româno-bulgară, era alcatuită din Mihail Pherekyde, delegat civil, şi din coloneii Slăniceanu, Arion şi Falcoianu. La Palat, Domnitorul stabilea, cu ministrul de război, generalul Alexandru Cernat, dispoziţiunile pentru ocuparea militară, în prima etapă, a Dobrogei. O întreagă divizie de trupe urma să fie concentrată la Brăila, gata să înceapă marşul (de data aceasta paşnic) peste Dunăre. I.C. Brătianu şi M. Kogălniceanu au pornit-o, prin Călăraşi, spre Silistra, unde urmau să întâlnească pe membrii comisiei europene vizaţi să stabilească noua frontieră dobrogeană. De acolo, Kogălniceanu îşi continuă drumul la Galaţi, unde trebuia să reprezinte România la întrunirea Comisiei Europene a Dunării. La 28 octombrie, prim-ministrul Brătianu comunică Principelui Domnitor, la Bucureşti, că fusese fixat de către comisia europeană primul punct al frontierei româno-bulgare, la „distanţa de 800 metri spre răsărit de porţile Silistrei”, astfel că „poziţia dominantă Arab-Tabia cade în partea României”. Rusia îşi exprimă dorinţa ca dispoziţiile Convenţiei româno-ruse din 4 aprilie 1877 să fie deja extinse şi asupra Dobrogei româneşti. Guvernul român a răspuns, fireşte, că acest lucru va fi acceptat numai după preluarea provinciei sud-dunărene. Rămânea lucru stabilit ca Domnitorul României să participe în persoană, în fruntea armatei, la luarea în stăpânire a Dobrogei. Într-un Consiliu de Miniştri, prezidat de Domnitor, la 10 noiembrie 1878, s-au fixat „normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei. Pe de altă parte, s-a stabilit ca ministrul Kogălniceanu să comunice consulului rus la Bucureşti că Guvernul român trebuie să intre în stăpânirea Dobrogei înaintea deschiderii Parlamentului, mai cu seamă că „fără Parlament nu se putea încheia o nouă Convenţie de trecere a trupelor ruse prin teritoriul românesc”. Urmare a acestor ferme demersuri diplomatice, la 12 noiembrie, seara, sosea noutatea că „cererile româneşti au fost admise de Guvernul imperial” şi că „s-a dat ordin autorităţilor ruseşti din Dobrogea să predea administraţia în mâinile românilor”. Concret, ministrul rus Giers expediase baronului Stuart, la Bucureşti, telegrama următoare: „... Neavând în vedere decât stricta executare a Tratatului de la Berlin, fără nici un gând ascuns şi presupunând că Guvernul român are acelaşi sentiment, consimţim la amendamentul propus de Kogălniceanu (intrarea în vigoare a dispoziţiilor Convenţiei din 4 aprilie şi pentru Dobrogea numai după ce România lua în posesie respectiva provincie). Informează pe Belozeskovici că poate să procedeze la remiterea Dobrogei. Tot în acele zile, Domnitorul Carol a primit în audienţă de rămas bun pe generalii ruşi Cerkasov şi Nikitin. Întregul Stat Major al armatei ruse plecă din România, stramutându-şi Cartierul General în Basarabia. Concomitent, se strămuta „şi întreaga linie de etape”. 13 noiembrie. Principele Domnitor şi prim-ministrul Brătianu stabileau ultimele dispoziţii pentru intrarea armatei în Dobrogea. Brătianu îl preceda pe Domnitor la Brăila. În urmă, Kogălniceanu şi Principele Carol au redactat Proclamaţia către locuitorii Dobrogei şi Ordinul de zi către armată. Au fost numiţi primii noi prefecţi: la Tulcea - N. Opran, la Constanţa - G. Ghica. Comisar pentru chestiunile trecerii Dobrogei în stapânire românească a fost numit tot N. Catargiu - „care supraveghease descărcarea afacerilor din Basarabia”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu