Faceți căutări pe acest blog

duminică, 13 octombrie 2013

Aniversari culturale 13.10.2013 (Take Ionescu)

13.10.1858 S-a născut, la Ploieşti  TAKE IONESCU – politician român

155 ani de la naşterea politicianului român


Take Ionescu, pe numele adevărat Dimitrie Ghiţă Ioan, s-a născut pe 13 octombrie 1858 la Ploieşti, ca al doilea fiu, din patru. Tatăl, Ghiţă, era negustor activ, dar care a cunoscut falimentul în urma recesiunii de după o epidemie de holeră ce a sărăcit oraşul. S-a stabilit în Bucureşti, a muncit din greu şi ajutat de soţia sa, Eufrosina, a reuşit să prospere. Micul Take va merge la şcoala primară de la vârsta de 5 ani remarcându-se prin sârguinţă şi cuminţenie. La liceul "Sf.Sava" a intrat prin concurs de bursier clasându-se primul. În catalogul liceului s-a petrecut schimbarea numelui de familie din Ioan în Ionescu. În 1875 a publicat, în calitate de colaborator la "Revista Junimei", versuri şi nuvele, cea intitulată "Spiritele" dovedind natura înnăscută a puterii lui vizionare. Ghiţă Ioan îşi permite să-şi trimită şi al doilea copil să studieze dreptul la Paris asigurându-i lunar 15 napoleoni de aur. În Franţa a legat prietenii de-o viaţă cu viitoare personalităţi ale societăţii româneşti: Gr. Andronescu, C. Dissescu, C. Arion, Al. Djuvara, tot atunci fiind acolo şi Al. Marghiloman. Studentul Take a fost strălucit la învăţătură, avid de cultură şi tot mai preocupat de probleme ale societăţii. S-a remarcat de la început prin talentul său oratoric deosebit, apreciat de oamenii vremii cu apelativul „Tăchiţă gură de aur”. Cât priveşte studiile de la Paris, teza sa de doctorat s-a intitulat "La recherche de la paternité naturelle". Soseşte în ţară exact în timpul serbărilor prilejuite de ridicarea la rang de regat a României. Intră nu doar în Barou ci şi în vâltoarea politicii acelui timp de edificare a României moderne. Şi-a exercitat şi calitatea de jurnalist, colaborator la "Românul", sau fondator de ziar, "La Liberté”. De la 26 de ani a început să susţină o serie de conferinţe pe diverse teme de la tribuna Ateneului, conferinţe publice după cum era obiceiul timpului, modalitate de răspândire a diferitelor idei, a dezbaterilor. Din 1891 a fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice deşi nu era deputat la acea dată. Take Ionescu îşi face un crez din dorinţa entuziastă de a promova unirea cu aceia aflaţi dincolo de munţi. Martie 1907 a însemnat izbucnirea celebrelor răscoale, atât de invocate de duşmanii democraţiei până astăzi. Treptat mişcarea s-a extins în restul ţării cu un pronunţat caracter social explicat prin lipsa de pământ suficient şi mai ales regimul contractelor agricole. Ianuarie 1908 a însemnat un moment important în viaţa politică a ţării prin constituirea Partidului Conservator-Democrat. Take Ionescul propune unificarea vieţii de stat a celor patru Românii, descentralizarea administrativă, autonomia bisericii şi egalitatea cultelor, protecţia muncii şi multe altele. În 1912 intră din nou în guvern de data asta alături de Titu Maiorescu. La izbucnirea războiului Take Ionescu a plecat în refugiu la Iaşi iar de acolo, când ocupaţia germană devenea învingătoare şi se pregătea semnarea tratatului de pace care ne punea într-o dificilă postură de învinşi, a primit permisiunea de a pleca la Paris, suportând umilinţa de a fi huiduit la trecerea prin Ploieştii săi natali de cei care aleseseră cealaltă cale. În pregătirea noului chip al României la începutul anului 1917 fuseseră elaborate marile reforme: agrară şi electorală în înţelegerea dintre Brătianu şi Take Ionescu. După alegerile din 1920 Take Ionescu intră din nou în guvernul condus de popularul Averescu, din nou ca ministru de externe. Peste un an se năştea Mica Înţelegere, parte din visul său. După demisia guvernului Averescu regele Ferdinand invită pe Take Ionescu să conducă dar votul de neîncredere dat cu speranţa că va reveni mareşalul, a dus de fapt la un guvern liberal. A fost prim ministru doar două luni. A fost ultima sa activitate politică. Părăsind guvernarea, în 1922, a plecat în Italia pentru o vacanţă necesară. A căzut victimă febrei tifoide de la o stridie. Şi-a continuat drumul prin Sicilia dar repede boala s-a instalat şi a fost internat la Roma. Cu toată îngrijirea dată de cei mai vestiţi medici, situaţia lui s-a agravat. Într-o dimineată de miercuri, la ora 10, Take Ionescu a închis ochii pe veci. Era 21 iunie 1922. Au fost funeralii naţionale. Trenul mortuar pornit din Roma a fost salutat la graniţa sârbă de oficialii guvernului iugoslav şi ca recunoştinţă aceluia care a prezidat logodna dintre regele Alexandru şi prinţesa Marioara. Pe teritoriul românesc în fiecare gară au fost manifestări spontane iar la apropierea de Bucureşti mecanicii zecilor de locomotive din staţie au salutat cu sirenele lor. Depus la Ateneu, sicriul a fost înfăşurat cu tricolorul. Vineri 30 iunie, sicriul urcat pe un afet de tun a fost urmat pe jos de principele moştenitor Carol şi cele mai înalte oficialităţi până la Gara de Nord spre a parcurge ultimul drum până la mănăstirea Sinaia. 



Surse: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; www. romlit.ro; www. cadranpolitic.ro;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu