Aniversari culturale 28.01.2014 (Martha Bibescu)

28.01.1889 S-a născut, la Bucureşti  MARTHA BIBESCU –  scriitoare româncă

125 ani de la naşterea scriitoarei românce

Martha Bibescu s-a născut pe 28 ianuarie 1889, la Bucureşti, a fost fiica lui Ion Lahovary, fost ministru plenipotenţiar al României la Paris şi ministru al Afacerilor Externe, şi a Smarandei Mavrocordat. Descindea din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politică, diplomatică şi culturală, din ramura domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat şi dintr-o familie cu origine grecească, cea a tatălui. La doar 16 ani se căsătoreşte din dragoste cu prinţul George Valentin Bibescu, intrând astfel într-o familie princiară prestigioasă. În 1905, George Valentin Bibescu, un pasionat al automobilului, porneşte într-o expediţie spre Persia, având şi sarcini diplomatice, iar Martha îl însoţeşte. La întoarcere, aceasta scrie "Cele opt paradisuri", impresionată fiind de cele văzute în călătorie. Cartea scisă la vârsta de doar 22 de ani a fost premiată de Academia Franceză şi a propulsat-o pe prinţesă în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii. Martha Bibescu se îndrăgosteşte de Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei la vreme respectivă şi descendentul unei vechi familii aristocrate, în vârstă de treizeci de ani. Sentimentul a fost reciproc, Charles Louis o iubea şi face presiuni asupra ei să divorţeze pentru a deveni, oficial, un cuplu. Martha decide să se retragă o vreme la mănăstirea din Alger şi nu divorţează de George. La scurt timp după episodul tentativei de divorţ, Martha primeşte în dar de la soţul ei palatul Mogoşoaia, pe care îl cumpărase de la o verişoară de-a lui. Martha a fost extrem de încântată şi a investit în acel loc mult timp, multă dragoste şi mulţi bani pentru a-l restaura. Locul a atras de-a lungul vremii personalităţi importante autohtone şi de peste hotare, iar Regina Maria este prima persoană ce semnează în cartea vizitatorilor. Palatul Mogoşoaia va reprezenta cea mai puternică şi constantă iubire a prinţesei Martha Bibescu, iar aceasta îşi va demonstra aici simţul pentru lux şi rafinament. Pe perioada Primului Război Mondial, prinţesa Martha Bibescu şi-a arătat devotamentul faţă de ţară şi a condus un spital din Bucureşti cu victime ale războiului. Fire curajoasă, ea rămâne în Bucureşti, în timp ce autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale se refugiază la Iaşi. Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, primeşte vestea că palatul Mogoşoaia a fost jefuit. Pagubele au fost foarte mari, mobilierul a fost distrus, perdelele smulse, vesela furată, picturile arse, dar Martha Bibescu investeşte toţi banii obţinuţi din vânzarea cărţilor "Isvor, ţara sălciilor" şi "Catherine-Paris" pentru a readuce la viaţă locul său drag. Sfârşitul perioadei interbelice se dovedeşte a fi unul dificil şi dureros pentru Martha deoarece mulţi dintre apropiaţii ei mor sau se sinucid, începe cel de-al Doilea Război Mondial, iar palatul cade victimă percheziţiilor legionare. La toate acestea se adaugă boala lui George, pe care preferă să-l îngrijească personal în ultimele luni de viaţă. Este momentul în care Martha îşi dovedeşte devotamentul faţă de familie şi faptul că l-a iubit pe George într-un fel aparte. Deşi sunt vremuri grele, Mogoşoaia rămâne aceeaşi gazdă primitoare pentru elita europeană, iar Martha deschide alături de doamna Thierry, soţia ambasadorului francez, un atelier muzical. Frumuseţea locului nu piere nici sub focul bombardamentelor, dar Martha presimte sfârşitul şederii sale acolo. După 33 de ani, pleacă doar cu câteva lucruri personale şi fără să gândească la faptul că nu va reveni vreodată. Prinţesa părăseşte palatul abia după venirea comuniştilor la putere şi când se asigură că după confiscare, cladirea va fi trecută pe lista monumentelor istorice. În 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei o alege ca membru. Anul 1962 este cel în care primeşte Legiunea de Onoare. Pe 28 noiembrie 1973 moare la varsta de 87 de ani, lucrând încă la "Nimfa Europei", marea lucrare în care prezenta personalităţile pe care le-a cunoscut direct.

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.historia.ro: istoriesicultura.ro;

Aniversari culturale 23.01.2014 (Salvador Dali)

23.01.1989 S-a stins din viaţă, la Figueras, Spania, SALVADOR DALI –   pictor spaniol

25 ani de la moartea pictorului spaniol

Salvador Dalí, numele la naştere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, s-a născut pe 11 mai 1904 la Figueras, în Catalonia, ca fiu al unui notar. Studiază la Academia de Belle-Arte „San Fernando" din Madrid între 1921 şi 1925 cu pictorul Moreno Carbonero. După o perioadă neoimpresionistă, Dalí se apropie de tehnicile cubiste, apoi de mişcarea suprarealistă, pe care o descoperă odată cu stabilirea sa la Paris, în 1927. În grupul suprarealiştilor o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Gala, împreună cu care se va stabili, din 1930, la Cadaqués, în Spania. Dalí este creatorul unei iconografii originale, cu dominantă sexuală şi morbidă. Titlurile tablourilor conţin adesea aluzii freudiene. Aduce, în cadrul suprarealismului, o metodă pe care o denumeşte „paranoic-critică". A creat costume şi decoruri pentru balet în Labirintul – 1941 şi Tristan nebun – 1944, a realizat ilustraţii la Cântecele lui Maldoror de Lautréamont şi Don Quijote de Cervantes. A colaborat cu Luis Buñuel la realizarea peliculelor Câinele andaluz - 1929 şi Vârsta de aur - 1930. Între scrierile sale cele mai cunoscute se numără: La conquête de l'irrationnel - 1935 şi La vie secrète de Salvador Dalí - 1942. Dintre tablourile sale cele mai cunoscute amintim: Persistenţa memoriei - 1931, Girafa în flăcări - 1935, Presimţirea războiului civil - 1936, Metamorfoza lui Narcis - 1937, Fecioara de la Port Lligat - 1949, Descoperirea Americii de către Cristofor Columb - 1960.

După un accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viața publică. Părăseşte castelul şi se adăposteşte în turnul "Galatea" din al său "Teatro-Museo", unde va muri în ziua de 23 ianuarie 1989, la Figueras, localitatea în care s-a născut.

Surse: ro.wikipedia.org; istoriesicultura.ro; www.humanitas.ro; www.telegraph.co.uk;

Aniversari culturale 22.01.2014 (Francis Picabia)

22.01.1879 S-a născut, la Paris, Franţa  FRANCIS PICABIA –  pictor francez

135 ani de la naşterea pictorului francez

Francis-Marie Martinez Picabia s-a născut pe 22 ianuarie 1879, la Paris, dintr-o mamă franţuzoaică şi un tată hispano-cubanez, un copil teribil care avea să devină un nume important în artele secolului XX.  De la 20 de ani, tânărul Francis Picabia avea să-şi câştige existenţa din pictură, un ideal la care visau o mulţime de artişti aspiranţi.

În timpul studiilor, influenţa cea mai importantă exercitată asupra stilului său a fost cea impresionistă, vizibilă în tablouri cu bisericuţe, alei, case şi acoperişuri din Paris. Dar nu va trece mult şi junele pictor va descoperi cubismul, se va împrieteni cu Marcel Duchamp şi se va afilia mişcării avangardiste, pe care o va duce peste Ocean, la New York. Acolo, într-un mediu cosmopolit, va trăi în aburii alcoolului şi ai stupefiantelor, încercând drumuri noi în pictură. Va ajunge apoi la Barcelona şi la Zurich, în compania dadaiştilor Tristan Tzara, André Breton sau Louis Aragon, după care va fi sedus de suprarealism.

După o întoarcere la stilul figurativ, în anii 1940 Francis Picabia se va stabili în sudul Franţei, creând lucrări ce subminează tot ce înseamnă pictură academică. Înainte de începutul Primului Război Mondial, revenit în Oraşul Luminilor, se va lăsa prin din nou în mrejele picturii abstracte. S-a stins din viaţă în 1953 şi a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.

Surse: ro.wikipedia.org; francispicabia.org; epoca.ro: galeriidearta.blogspot.ro;

Aniversari culturale 16.01.2014 - Vittorio Alfieri

16.01.1749 S-a născut, la Asti, Piemont  VITTORIO ALFIERI – poet, dramaturg şi filosof italian

265 ani de la naşterea poetului, dramaturgului şi filosofului italian

Contele Vittorio Alfieri s-a născut pe 16 ianuarie 1749, la Asti, Piemont, într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino. Pierzându-şi tatăl la o vârstă fragedă, educaţia sa a fost neglijată şi a avut o tinereţe foarte dezordonată. Şi-a petrecut mulţi ani cutreierând prin aproape toată Europa în căutare de aventuri. La vârsta de 25 de ani Alfieri a dezvoltat cea mai vie pasiune, pentru contesa de Albany, inspirându-i gustul pentru litere şi pentru poezie, pe care le dispreţuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii şi a creat un sistem de compoziţie, cu totul nou pentru Italia acelei epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc şi concis, manierei efeminate şi lipsite de vigoare folosite de înaintaşii săi, suprimând personaje inutile de îndrăgostiţi sau de confidenţi. Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri a compus, în mai puţin de şapte ani între 1775 şi 1782, paisprezece tragedii, dintre care mai multe capodopere. În acelaşi timp, a scris în proză lucrări care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli,  „Tratat despre Tiranie” şi „Prinţul şi Literatura” în care autorul se arată un republican ardent. În aceeaşi epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”. Vittorio Alfieri şi Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788,  s-au unit printr-o căsătorie secretă, apoi a mers în Franţa, cu dorinţa de a-şi da la tipărit mai multe din lucrările sale şi chiar de a se stabili în această ţară. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă şi s-a retras la Florenţa. Guvernul revoluţionar instalat la Paris l-a tratat drept emigrat şi l-a deposedat de cea mai mare parte din averea pe care o adunase. Toate aceste cauze reunite au sfârşit prin a-i inspira, faţă de Franţa şi pentru revoluţie o ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale. În ultimii ani ai vieţii, Alfieri a învăţat limba greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus şi a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle şi de Euripide. Epuizat de lucrările sale, a murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 octombrie 1803, la Florenţa, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai mare operă a sa: „Viaţa”.

Surse: ro.wikipedia.org; it. wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.liquida.it;

Aniversari culturale 15.01.2014 Mihai Eminescu

15.01.1850 S-a născut, la Botoşani  MIHAI EMINESCU – poet român

Expoziţie de carte – MIHAI EMINESCU - Luceafărul poeziei româneşti

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a III-a clasificat al 15-lea din 72 de elevi după care face clasa IV-a de gimnaziu, unde i-a dat certificat Vorzug, adică bine, clasificându-l al 5-lea printre 82 de şcolari. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii. 

Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). 

Între anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin.  

Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

Surse: Viaţa lui Mihai Eminescu, George Călinescu, Bucureşti, 1975; ro.wikipedia.org; www.istoria.md; www.biography.com;