16.01.1749 S-a născut, la Asti, Piemont VITTORIO ALFIERI – poet, dramaturg şi filosof
italian
265 ani de la naşterea poetului, dramaturgului şi filosofului italian
Contele Vittorio Alfieri s-a născut pe 16 ianuarie 1749, la
Asti, Piemont, într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino.
Pierzându-şi tatăl la o vârstă fragedă, educaţia sa a fost neglijată şi a avut
o tinereţe foarte dezordonată. Şi-a petrecut mulţi ani cutreierând prin aproape
toată Europa în căutare de
aventuri. La vârsta de 25 de ani Alfieri a dezvoltat cea mai vie pasiune,
pentru contesa de Albany, inspirându-i gustul pentru litere şi pentru poezie,
pe care le dispreţuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii şi a creat un sistem de compoziţie, cu
totul nou pentru Italia acelei
epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc şi concis, manierei
efeminate şi lipsite de vigoare folosite de înaintaşii săi, suprimând personaje
inutile de îndrăgostiţi sau de confidenţi. Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri
a compus, în mai puţin de şapte ani între 1775 şi 1782, paisprezece tragedii,
dintre care mai multe capodopere. În acelaşi timp, a scris în proză lucrări
care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli,
„Tratat despre Tiranie” şi „Prinţul şi Literatura” în care autorul se arată un
republican ardent. În aceeaşi epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”.
Vittorio Alfieri şi Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788, s-au unit printr-o căsătorie
secretă, apoi a mers în Franţa,
cu dorinţa de a-şi da la tipărit mai multe din lucrările sale şi chiar de a se
stabili în această ţară. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă şi s-a retras
la Florenţa. Guvernul
revoluţionar instalat la Paris l-a tratat drept emigrat şi l-a deposedat
de cea mai mare parte din averea pe care o adunase. Toate aceste cauze reunite
au sfârşit prin a-i inspira, faţă de Franţa şi pentru revoluţie o ură
implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale. În
ultimii ani ai vieţii, Alfieri a învăţat limba
greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase
drept modele. A tradus şi a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii
de Eschil, de Sofocle şi de Euripide. Epuizat de lucrările sale, a
murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 octombrie 1803,
la Florenţa, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o
autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai
mare operă a sa: „Viaţa”.
Surse: ro.wikipedia.org; it. wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.liquida.it;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu