Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 19 octombrie 2011

Aniversari culturale 19.10.11(Victor Babes)

19.10.1926 A murit, la Bucureşti, VICTOR BABEŞ – bacteriolog român

85 ani de la moartea bacteriologului român

Victor Babeş s-a născut în 4 iulie 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincenţiu Babeş - cărturar român erudit, licenţiat în litere şi drept al Universităţii din Viena, secretar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Austriei. A făcut studii universitare de medicină la Budapesta şi Viena şi a urmat stagii de perfecţionare la Berlin, Paris şi Viena sub îndrumarea lui Koch, Virchow şi Rokitansky. Unde şi-a luat doctoratul. Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică 1874 - 1881. În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie şi pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses 1885. În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch. În 1881 primeşte titlul de profesor asociat, doctor-docent, iar în 1885 postul de professor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta. Este numit prin decret regal în 1887, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar Parlamentul a votat o lege prin care autoriza Guvernul să creeze un institut de bacterio-logie şi patologie sub conducerea sa, clădirea a fost construită de arhitectul francez Louis Blanc. Bacteriolog şi anatomo-patolog, precursor al imunologiei moderne, considerat părintele seroterapiei, a fost al doilea rabiolog din lume, după Louis Pasteur. A fost primul care a demonstrat legătura firească între microbiologie şi anatomie patologică, intuind legătura organică dintre manifestările de boală, simptome şi semne, alterarea funcţiilor şi leziunile care se constituie la diverse trepte de organizare. În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti. În anul 1893 este ales membru titular al Academiei Române. Victor Babeş a creat concepţia denumită patomorfologia procesului infecţios, sinteză a microbiologiei cu histopatologia. A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris şi ofiţer al Legiunii de Onoare în Franţa. Se stinge din viaţă pe 19 octombrie 1926, la Bucureşti.
 
 
 
 
 
Surse: ro.wikipedia.org; www.biblacad.ro; info.40romania.com; ww.ivb.ro;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu