Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 5 octombrie 2011

Aniversari culturale 4.10.11(Prima zi de Curs IT pentru mamici-grupa II-a)

4.10.2011 Prima zi de CURS IT pentru mămici – grupa II-a

Hai-pe-net mămici să ne supraveghem copiii!

 Marţi 4 octombrie 2011, începând cu orele 17,00 a debutat a doua grupă de 5 participante, la Cursul IT pentru mămici, realizat în cadrul proiectului „Hai-pe-net mămici să ne supraveghem copiii!”, organizat în incinta Bibliotecii „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea. Proiectul este câştigătorul concursului „Instrueşte-ţi comunitatea”, lansat de IREX Bucureşti prin programul „Biblionet”. Pe tot parcursul cursului, în perioada 3-27 ocotmbrie, alături de bibliotecar Elena Ţopa se află partenerul P.A.P.I  Jijila reprezentat de d-ra Alexandrina Deacu şi un voluntar din comuna noastră Alexandru Crăciun. Şi aceste mămici au venit dornice de a învăţa lucrul cu calculatorul, internetul dar nu în ultimul rând pentru a cunoaşte mai multe despre programele de control parental. După prezentarea proiectului, a partenerei şi a voluntarului, mămicile pline de emoţie au completat testul grilă iniţial, apoi au răsfoit nerăbdătoare cursul. D-ra Alexandrina Deacu a preluat cuvantul şi a introdus cursantele în tainele computerului, ajutată fiind, din când în când şi de mine, Alexandru, voluntarul nostru, înscris la postliceala sanitară Carol Davila, nu a putut fi prezent. Prezentând părţile componente ale calculatorului d-ra Deacu ne-a povestit o întâmplare hazlie, referitoare la unitatea CD-ROM, cineva folosea aceasta componentă ca suport de ceaşcă pentru cafea. La fel ca luni, prima zi s-a încheiat după două ore pline de termeni noi: hardware, software, sistem de operare, microprocesor, etc., dar şi cu certitudinea că mămicile vor ştii, de azi, să deschidă, să restarteze şi să închidă corect un calculator.

3 comentarii:

  1. Felicitari Elena! Toti stim ca e un risc sa ne lasam copii nesupravegheati la calculator, dar nimeni nu face nimic. O idee minunata, mult succes si la cat mai multe mamici instruite. Bafta multa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Waaaaaaaaw...Super idee Elena, cu un program de control parental nu trebuie sa mai stai toata ziua dupa copil sa vezi ce face la calculator... Felicitari pentru proiect...ai facut suficente cu bani de la bugetul local acum ai trecut pe finantari externe...BRAVO, BRAVO, BRAVO! Mor invidioasele de ciuda, ca ai castigat proiectul... ha ha ha stiu cum sunt "treboasele" alea de la tine din sat. Tine-o tot asa!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari Elena pentru castigarea finantarii, felicitari pentru implementarea proiectului dar in special felicitari pentru idee, e minunata si cred ca unica, sincer nu am mai auzit. Multa putere de munca si succes pe mai departe. Te pup dulce si sunt mandra de tine.

    RăspundețiȘtergere