Aniversari culturale 8.12(Horatiu, H.Papadat-Bengescu, Marin Sorescu)

8.12.65 î.Hr. S-a născut, la Venusia, Italia QUINTUS HORATIUS FLACCUS – poet roman

Horaţiu, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai literaturii latine, s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. La Venusia, un orăşel în sudul Italiei. Amintirile cadrului rustic, în care poetul şi-a petrecut primii săi ani, au rămas puternic statornice în mintea şi inima lui Horaţiu. Nu există informaţii despre mama poetului, şi se pare că a avut o doică.  Tatăl său era libert, însă dispunea de o condiţie materială relativ satisfăcătoare, deşi modestă. Devenise ulterior funcţionar al oraşului, şi s-a străduit să-i ofere o educaţie aleasă fiului său. Poetul s-a format la Roma, în cele mai bune şcoli, unde şi-a creat prieteni şi relaţii care depăşeau considerabil standardul îngăduit de obârşia sa. În şcoala lui Orbilius, „grămăticul”, nu se studiau decât poeţii vechi şi erau ignoraţi neotericii, ceea ce îl va frustra şi marca pe tânărul Horaţiu. El se străduia constant să depăşească nivelul celor din rândurile cărora provenea. Supraeul poetului a dominat întotdeauna pulsiunile psihicului. Horaţiu a fost un „hedonist” moderat. În anul 45 î. Hr., el pleacă la Atena pentru a-şi desăvârşi pregătirea intelectuală şi filosofică, alături de numeroşi tineri aristocraţi. Ca şi ei, se înrolează în rândul forţelor lui Brutus, animat de înflăcărate convingeri republicane, când izbucneşte conflictul dintre cezaricizi şi triumviri. Slujeşte ca ofiţer de fapt tribun militar, în legiunile lui Brutus. După înfrângerea lor la Philippi (42 î.Hr.) şi în urma armistiţiei generale, se întoarce ruinat şi deziluzionat la Roma. În 39 î.Hr., prietenii poetului, Vergiliu şi Varius, îl prezintă lui Mecena, care sfârşeşte prin a-l primi în cercul lui cultural-politic. Mecena îi acordă prietenia şi ocrotirea sa şiîii procură, în 32 î.Hr., o vilă în zona sabina, care va deveni locul privilegiat de meditaţie şi de creaţie al poetului. Înzestrat cu o condiţie materială confortabilă, Horaţiu se interesează de viaţa civică şi sprijină politica lui August, luând parte şi la bătălia de la Actium. A devenit prieten cu Octavian-August, mai ales după anul 20 î.Hr. Creaţia lui Horaţiu se împarte în trei compartimente literare esenţiale: „Satiricul”, „Liricul” şi „Didacticul”. Opera sa cuprinde Epodon liber (Epode), Carmina (Ode), Sermones (Sature) imnul Carmen Saeculare, redactat cu ocazia jocurilor seculare (anul 17 î.Hr.), precum şi Epistulae (Scrisori în versuri). Din această ultimă categorie face parte şi celebra „Epistula ad Pisones” (Scrisoare către Pisoni) denumită ulterior „Ars poetica”. În cercul lui Mecena, Horaţiu a venit în contact cu ideile epicureicilor. La Atena, în tinereţe, le agrease mai cu seama pe cele ale Noii Academii. Îmbătrânit înainte de vreme, Horaţiu se stinge din viaţă, la câteva luni după moartea lui Mecena, adică la 27 noiembrie 8 î.Hr., răpus probabil de un atac cerebral. Îşi lasă averea lui August şi este înmormântat alături de Mecena, undeva pe Esquilin, printre grădini.

8.12.1876. S-a născut, la Iveşti, Galaţi HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU – scriitoare româncă

Primeşte, din familie, o frumoasă educaţie muzicală şi literară (îndeosebi franceza); prin unchiul ei, atrasă de teatru. Studii la un pension de fete, „Bolintineanu", din Bucureşti (1887-1894). În ciuda dorinţei de a continua studii superioare (la Paris), renunţă, datorită prejudecăţilor timpului şi dragostei materne „excesive". Replica acestei renunţări forţate este căsătoria cu magistratul N. N. Papadat (cea 1896), om mult mai vârstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectivă şi intelectuală dorită. O lungă perioadă de greutăţi (cinci copii) şi nemultumiri, cu peregrinări prin diverse oraşe de provincie (Turnu-Măgurele, Buzău, Focşani, Constanţa, Galaţi) îi dau sentimentul dezolant de solitudine şi captivitate. Imposibilitatea comunicării spirituale cu un soţ refractar preocupărilor ei intelectuale deturnează nevoia de confesiune în lungi epistole către o prietenă scriitoare, Constanţa Marino-Moscu, care o îndeamnă să treacă la scrisul literar. Începuturi în limba franceză. Debut, în 1912, cu un necrolog la moartea actorului Petre Liciu, în ziarul monden La Politique (semnand Loys); adevaratul debut e însa începutul colaborarii la Viaţa Românească (1913), cu poemul în proză Viziune, urmat de suita prozelor lirice. Debut editorial cu volumul de proze scurte Ape adânci (1919). Urmează drama Bătrânul (1920), apoi volumul de proză Sfinxul (1920), Femeia în faţa oglinzii (1921), Balaurul (1923). Acesta din urmă, rod al unei experienţe trăite în timpul primului război mondial, ca soră de caritate în gara Focşani (1916-1917), marchează şi cotitura prozatoarei către observaţia exteriorităţii. Romanul Adrianei (1924), Romanţa provincială (1925) şi Desenuri tragice (1927) extind formula asupra unei geografii şi tipologii citadine, tot mai obiectivată. Fecioarele despletite (1926) este primul pas pe acest drum, fiind şi prima parte a unui ciclu epic construit din mers, „cronică a familiei" Hallipa: Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Rădăcini (1938), Străina (1946, pierdut), între aceste volume mai scrie Logodnicul (1935), roman autonom, şi, în ultima fază de "creaţie, romanul Fetiţa în 1930, revista Tiparniţa literară îi consacră un nr. omagial, subliniind dimensiunea europeană a operei. În 1933, după pensionarea soţului ei, se stabileşte, cu familia, în Bucureşti. La 60 de ani primeste Marele Premiu al S.S.R. (1936), votat de un juriu format din L. Rebreanu, T. Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu şi S. Cioculescu. Premiul Naţional pentru proză (1946) consacră o creaţie de fapt incheiată. Câteva, rare, intervenţii publicistice postbelice mai amintesc existenţa scriitoarei, atinsă de o boală îndelungată şi penibilă, care o răpusese psihic înaintea dispariţiei fizice (1955). Hortensia Papadat-Bengescu. poate fi considerată drept cel mai modern dintre prozatorii noştri din prima jumătate a veacului XX; creatoare a unui teritoriu românesc inconfundabil, cu o bogată existenţă inaparentă, populat de personaje bântuite de obsesii, nevroze, stări psihice anormale şi totuşi situate în marginile - lărgite - ale normalităţii, aşa cum evoluţia mentalităţilor a sfârşit prin a le accepta. De la notaţia lirică a primei scrieri literare, scurta compoziţie Viziune, până la obiectivitatea întinsului roman Rădăcini, scriitoarea străbate spaţiul enorm care desparte perspectiva microscopică asupra personajului de perspectiva larg deschisă asupra unei intregi lumi fictive de o mare bogăţie şi coerenţă interioară. Interzisă de regimul comunist şi trăind la bătrâneţe fără mijloace de subzistenţă, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi şi de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la Bucureşti, la vârsta de 79 de ani.

8.12.1996 A decedat, la Bucureşti MARIN SORESCU – scriitor român

Marin Sorescu născut la 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj, este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Şcoala primară a făcut-o în comuna Bulzeşti.  Începe liceul "Fraţii Buzeşti", Craiova, transferat apoi la Şcoala Medie Militară Predeal, absolvită în 1954.  Facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960).  Stabilit la absolvire în Bucureşti, cu o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, romancier, dramaturg, eseist.  Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Marin Sorescu poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franţa, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a., totalizând peste şaizeci de cărţi apărute în străinătate. A publicat primul său volum "Singur printer poeţi")în 1964 şi de atunci a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist care atenuează reflecţia gravă, deconcertant, de multe ori feroce în profundul său simţ critic. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul "La lilieci", un univers poetic pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Ideea i-a venit lui Marin Sorescu în momentul în care acesta se afla cu o bursă în SUA la Universitatea din Iowa când i-a căzut în mână un volum al poetului american, Edgar Lee Masters intitulat Spoonriver, construit în acelaşi mod. Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, "Iona", care împreună cu alte piese ale sale, figurează în repertoriul multor teatre din lume. Creaţia sa dramaturgică poate fi considerată şi ea ca fiind excepţională: "Iona", "Paracliserul", "Matca", "Există nervi", "A treia ţeapă", "Răceala". Piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA). Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Veneţia, al Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii din Florenţa. A condus revista literară "Ramuri" şi a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova. Critici de talie internaţională au opinat că a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură. În ţarã i-au fost decernate cele mai înalte distincţii: Premiul Academiei (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori). Dintre premiile internaţionale cităm: Premiul Herder, Viena, 1991; Medalia de Aur pentru poezie "Ospiti Napoli", 1970; Premiul "Fernando Riello", Madrid 1983; Premiul "Felix Romuliana", Belgrad 1994. În România Marin Sorescu ocupă un loc important în programa şcolarã, atât în învăţământul preşcolar, prin cărţile sale pentru copii, cât şi în învăţământul primar şi liceal şi în Facultăţile de Filologie. La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman. Cunoscut şi prin preocuparea sa pentru grafică şi pictură (a avut mai multe expoziţii în ţară şi străinătate), în urma lui au rămas opere care vor fi reproduse în cataloage. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995). Amurit in anul 1996, Bucureşti.