Aniversari culturale 22.01.2014 (Francis Picabia)

22.01.1879 S-a născut, la Paris, Franţa  FRANCIS PICABIA –  pictor francez

135 ani de la naşterea pictorului francez

Francis-Marie Martinez Picabia s-a născut pe 22 ianuarie 1879, la Paris, dintr-o mamă franţuzoaică şi un tată hispano-cubanez, un copil teribil care avea să devină un nume important în artele secolului XX.  De la 20 de ani, tânărul Francis Picabia avea să-şi câştige existenţa din pictură, un ideal la care visau o mulţime de artişti aspiranţi.

În timpul studiilor, influenţa cea mai importantă exercitată asupra stilului său a fost cea impresionistă, vizibilă în tablouri cu bisericuţe, alei, case şi acoperişuri din Paris. Dar nu va trece mult şi junele pictor va descoperi cubismul, se va împrieteni cu Marcel Duchamp şi se va afilia mişcării avangardiste, pe care o va duce peste Ocean, la New York. Acolo, într-un mediu cosmopolit, va trăi în aburii alcoolului şi ai stupefiantelor, încercând drumuri noi în pictură. Va ajunge apoi la Barcelona şi la Zurich, în compania dadaiştilor Tristan Tzara, André Breton sau Louis Aragon, după care va fi sedus de suprarealism.

După o întoarcere la stilul figurativ, în anii 1940 Francis Picabia se va stabili în sudul Franţei, creând lucrări ce subminează tot ce înseamnă pictură academică. Înainte de începutul Primului Război Mondial, revenit în Oraşul Luminilor, se va lăsa prin din nou în mrejele picturii abstracte. S-a stins din viaţă în 1953 şi a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.

Surse: ro.wikipedia.org; francispicabia.org; epoca.ro: galeriidearta.blogspot.ro;

Aniversari culturale 16.01.2014 - Vittorio Alfieri

16.01.1749 S-a născut, la Asti, Piemont  VITTORIO ALFIERI – poet, dramaturg şi filosof italian

265 ani de la naşterea poetului, dramaturgului şi filosofului italian

Contele Vittorio Alfieri s-a născut pe 16 ianuarie 1749, la Asti, Piemont, într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino. Pierzându-şi tatăl la o vârstă fragedă, educaţia sa a fost neglijată şi a avut o tinereţe foarte dezordonată. Şi-a petrecut mulţi ani cutreierând prin aproape toată Europa în căutare de aventuri. La vârsta de 25 de ani Alfieri a dezvoltat cea mai vie pasiune, pentru contesa de Albany, inspirându-i gustul pentru litere şi pentru poezie, pe care le dispreţuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii şi a creat un sistem de compoziţie, cu totul nou pentru Italia acelei epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc şi concis, manierei efeminate şi lipsite de vigoare folosite de înaintaşii săi, suprimând personaje inutile de îndrăgostiţi sau de confidenţi. Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri a compus, în mai puţin de şapte ani între 1775 şi 1782, paisprezece tragedii, dintre care mai multe capodopere. În acelaşi timp, a scris în proză lucrări care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli,  „Tratat despre Tiranie” şi „Prinţul şi Literatura” în care autorul se arată un republican ardent. În aceeaşi epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”. Vittorio Alfieri şi Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788,  s-au unit printr-o căsătorie secretă, apoi a mers în Franţa, cu dorinţa de a-şi da la tipărit mai multe din lucrările sale şi chiar de a se stabili în această ţară. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă şi s-a retras la Florenţa. Guvernul revoluţionar instalat la Paris l-a tratat drept emigrat şi l-a deposedat de cea mai mare parte din averea pe care o adunase. Toate aceste cauze reunite au sfârşit prin a-i inspira, faţă de Franţa şi pentru revoluţie o ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale. În ultimii ani ai vieţii, Alfieri a învăţat limba greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus şi a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle şi de Euripide. Epuizat de lucrările sale, a murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 octombrie 1803, la Florenţa, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai mare operă a sa: „Viaţa”.

Surse: ro.wikipedia.org; it. wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.liquida.it;

Aniversari culturale 15.01.2014 Mihai Eminescu

15.01.1850 S-a născut, la Botoşani  MIHAI EMINESCU – poet român

Expoziţie de carte – MIHAI EMINESCU - Luceafărul poeziei româneşti

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu ("Fiind băiat…” sau "O, rămîi").

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a III-a clasificat al 15-lea din 72 de elevi după care face clasa IV-a de gimnaziu, unde i-a dat certificat Vorzug, adică bine, clasificându-l al 5-lea printre 82 de şcolari. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii. 

Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.

Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). 

Între anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin.  

Mihai  Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

Surse: Viaţa lui Mihai Eminescu, George Călinescu, Bucureşti, 1975; ro.wikipedia.org; www.istoria.md; www.biography.com;