Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Sculptori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sculptori. Afișați toate postările

duminică, 11 mai 2014

Aniversari culturale 11.05.2014 (Jean-Léon Gérôme)

11.05.1824  S-a născut la Vesoul,  JEAN-LEON GEROME  – pictor şi sculptor francez

190 ani de la naşterea pictorului si sculptorului francez

Jean-Léon Gérôme s-a născut pe 11 mai 1824, în regiunea Franche-Comté, mai precis în orăşelul Vesoul, departamentul Haute-Saône, pe strada d'Alsace-Lorraine. Tatăl său, Pierre Gerome, a fost un meşter aurar, iar mama sa, Melanie Vuillemot, a fost fiica unui negustor. A studiat la Colegiul din Vesoul până la vârsta de 16 ani, apoi, în 1841, a plecat de acasă să-şi continue studiile la Paris. A devenit unul dintre elevii lui Paul Delaroche, pe care avea să-l însoţească în Italia timp de un an, 1844 - 1845, unde a vizitat Florenţa, Roma, Vaticanul şi Pompeii. Gerome a fost fascinat de peisajele italiene. Îmbolnăvindu-se de febră tifoidă, el a fost forţat să se reîntoarcă la Paris, în 1844, şi a intrat în atelierul lui Charles Gleyre, unde a studiat pentru o scurtă perioadă de timp. Apoi a urmat studiile la Ecole des Beaux-Arts. În 1846 a încercat să intre la prestigioasa Prix de Rome, însă a picat în etapa finală, deoarece desenul figurilor era inadecvat. Un an mai târziu avea să surprindă asistenţa la Salonul din 1847, cu lucrarea „Lupta de cocoşi”, realizată în 1846. A fost momentul în care a deschis calea succesului şi avea să rămână în memoria iubitorilor de artă. A fost răsplătit cu medalia de aur, performanţă pe care avea să o repete şi un an mai târziu, în 1848. Influenţa lui Delaroche a fost determinantă pentru formarea stilului lui Gérôme, picturile sale cu caracter istoric arătând un amalgam de neoclasicism şi romantic transpus pe pânză în culori vii şi forme monumentale. Cu ajutorul maestrului, Jean-Léon Gérôme primeşte o comandă pentru o reproducere destinată Reginei şi i se repartizează un atelier la Luvru. Această lucrare, prima dintr-o lungă serie de opere executate la comandă, a fost remarcată şi lăudată de renumitul poet şi critic de artă Théophile Gautier, omul care avea să-l sprijine pe Gérôme de-a lungul unei bune părţi din carieră, datorită cronicii sale tânărul pictor ajungând celebru peste noapte. Jean-Léon Gérôme a debutat în artă ca pictor, dar, după un interval mare de ani, francezul s-a orientat şi către sculptură. Prima lucrare a fost o mare statue din bronz Gladiatorii, pe care a prezentat-o public la Expoziţia Universală din 1878. În 1855 vizitează Turcia pentru a efectua o serie de studii aferente unei comenzi oficiale de proporţii, fără să bănuiască efectul pe care această călătorie îl va avea asupra carierei sale. După o altă vizită, de data aceasta în Egipt, realizează o serie de lucrări specifice în care Gautier remarcă şi elogiază o viziune prospătă şi adevărată asupra Orientului Apropiat. Varietatea subiectelor şi temelor abordate era efectiv uimitoare şi acesta este punctul de cotitură al carierei sale, momentul în care s-a consacrat ca Orientalist.  La sfârşitul lui 1861 Gérôme vizitează din nou Orientul apropiat şi, vreme de opt luni, trece prin Egipt, Iudeea şi Siria familiarizându-se cu lumea orientală şi începând să înveţe araba. În anul 1864 a devenit profesor de pictură la Ecole des Beaux-Arts. În Ianuarie 1868 întreprinde o nouă călătorie în Orientul Mijlociu. Petrece trei luni şi jumătate schiţând şi făcând fotografii pe tot parcursul periplului, din Alexandria în sus pe Nil până la Cairo şi Giza, apoi cu trenul până la Suez, urmând un safari spre Muntele Sinai pe malul stâng al Mării Moarte, traversând apoi peninsula Aqaba spre Petra pentru a ajunge, într-un final, la Ierusalim. Întors în atelierul din Paris artistul lansează o serie de picturi, modele singulare reprezentate cu costume şi podoabe colectate în cursul călătoriilor efectuate, toate pictate cu minuţiozitate: arabi, arnăuţi, negustori, başbuzuci, măcelari - aşezaţi, fumând, jucând şah sau doar pozând alături de puşti, săbii, vase, narghilele etc. A pictat de asemenea şi o remarcabilă serie de scene localizate în băi publice imaginare, încorporând două sau mai multe nuduri, încăperi fanteziste pline de faianţă colorată, fântâni şi abur prin care se filtrează razele de lumină. Jean-Léon Gérôme s-a stins din viaţă pe 10 ianuarie 1904, la Paris, Franţa, la vârsta de 79 ani.





Surse: ro.wikipedia.org;  fr.wikipedia.org; www.jeanleongerome.org; shevalet.blogspot.ro; cetateanx.blogspot.ro;

miercuri, 12 martie 2014

Aniversari culturale 12.03.2014 (Constantin Brancusi)

12.03.1914 Prima expoziţie a lui Brâncuşi la New York

100 ani de la prima expoziţie personală a lui Constantin Brâncuşi la New York

Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876, în satul Hobiţa, din judeţul Gorj, la aproximativ 24 de kilometri de Târgu Jiu, Brâncuşi a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, în 1898, şi Şcoala Belle-Arte din Bucureşti, în 1902. A fost ucenic al cunoscutului sculptor Auguste Rodin între 1840-1917. El a părăsit atelierul acestuia în 1907, spunând ca "sub umbra unui stejar nu poate creşte decât iarbă". Printre cei cu care s-a împrietenit se numără pictorul şi sculptorul italian Amedeo Modigliani, pictorul francez Marcel Duchamp, dar şi pictorul şi sculptorul spaniol Pablo Picasso. În 1912, a realizat bustul generalului dr. Carol Davila. Pe 12 martie 1914, la New York a fost inaugurată prima expoziţie personală a lui Brâncuşi organizată de Alfred Stieglitz şi Edward Steichen la Photo Secession Gallery. Au fost expuse 8 opere în marmură, lemn şi bronz, care provoacă senzaţie. Colecţionarul american John Quinn îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În anul 1936 a fost inaugurată "Coloana fără sfârşit", de la Târgu Jiu. A murit la vârsta de 81 de ani, pe 16 martie 1957, la Paris, după ce a obţinut cetăţenia franceză în anul 1952. A fost înmormântat pe 19 martie, în cimitirul Montparnasse din Paris.



Surse: ro.wikipedia.org; www. historia.ro; brancusi.1dez.com; ampt.ro; www.casabrancusi-hobita.ro;

marți, 18 februarie 2014

Aniversari culturale 18.02.2014 (Michelangelo Buonarroti)

18.02.1564 S-a stins din viaţă, la Roma, MICHELANGELO BUONARROTI –   pictor, sculptor, arhitect şi poet italian

450 ani de la moartea celebrului pictor, sculptor, arhitect şi poet italian

Michelangelo Buonarroti, pe numele întreg Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni, s-a născut pe 6 martie 1475 la Caprese, Arezzo, Italia. Fiul unei familii nobile, dar care nu a fost crescut de părinţii săi. Tatăl său, Ludovico di Leonardo di Buonarroti Simoni,  a hotărât să îl ducă la un sculptor în piatră, deoarece mama sa, Francesca Neri,  era foarte bolnavă şi nu putea avea grijă de el. La acest sculptor, Michelangelo şi-a dezvoltat aptitudini pe care le-a iubit tot restul vieţii sale. Tatăl său a fost nemulţumit când a auzit că fiul său vrea să devină artist şi cu greu s-a lăsat convins ca acesta să rămână ucenic al sculptorului. În anul 1488, Michelangelo merge să studieze sculptura la vestitul atelier Grădinile Medici, unde talentul său s-a dezvoltat cu ajutorul lui Lorenzo de Medici, patron al artelor şi conducător de Florenţa, care l-a prezentat marilor gânditori ai Renaşterii. După aproape trei ani petrecuţi la Grădinile Medici, în anul 1492, Michelangelo merge la Bologna, apoi la Roma, unde a văzut impresionante statui de marmură, pe care le evocă mai târziu în lucrările sale. La întoarcere, el s-a hotărât să creeze prima sa sculptură, statuia Fecioarei Maria, care ţinea în braţe trupul neînsufleţit al lui Iisus, cunoscută sub numele de La Pieta. Prima sa sculptură la scară mare a fost statuia lui Bacchus. În anul 1501 realizează una dintre cele mai importante lucrări ale sale, statuia lui David, o piesă ce simboliza eliberarea republicii Florenţa. Michelangelo şi-a căpătat cu adevărat faima de artist, ajungând până la urechile lui papa Iulius al II-lea, care, în anul 1508, i-a cerut să se alăture unei echipe ce avea să picteze tavanul Capelei Sixtine din Vatican. La început, Michelangelo a refuzat, deoarece picta o frescă în mormântul lui Papa Iulius I, simţea că angajarea într-o astfel de sarcină monumentală, l-ar fi îndepărtat de prima sa dragoste, sculptura, dar la insistenţele papei, acceptă în cele din urmă. În mod ironic, munca lui Michelangelo de pe tavanul capelei a depăşit cu mult conturul original stabilit, a acoperit întregul tavan cu peste trei sute de figuri, de la crearea lui Adam la Noe şi Potopul cel mare. Este interesant de remarcat faptul că Papa nu a contestat numărul mare de personaje nud în picturi. Portretizarea femeilor a fost de asemenea subiectul unor speculaţii cu privire la preferinţele sale sexuale, Eva fiind reprezentată cu caracteristici foarte masculine. Finalizează această mare lucrare după patru ani. Următoarea sa mare lucrare i-a fost atribuită în anul 1534, de papa Clement al VII-lea, care îi cere să picteze peretele altarului Capelei Sixtine. Acesta i-a cerut să picteze Judecata de apoi, o prezentare a Apocalipsei, a Raiului şi a Iadului. În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de “arhitect, sculptor şi pictor de frunte al palatului papal”. Papa Paul al II-lea, urmaşul Papei Clement, a dezvelit la 31 octombrie 1541, pictura de pe peretele altarului Capelei Sixtine. Toţi cei prezenţi au rămas şocaţi de măreţia picturii, cu peste trei sute de personaje, printre care şi Iisus, Judecătorul Suprem. Au apărut şi discuţiile referitor la nudurile din pictură, considerate de unii o blasfemie. Picturile de la Capela Sixtină au fost printre ultimele sale picturi, Michelangelo s-a întors la vechea sa dragoste, sculptura. Mai târziu, cu puţin înainte de moartea sa, se spune că, personajele nud ale lui Michelangelo ar fi fost cenzurate. Sexele lor ar fi fost îmbrăcate în pânză, de un strat suplimentar de vopsea. Dintre operele sale cele mai importante, enumerăm: statuia lui Bacchus, grupul statuar Pieta, statuia lui David, frescele din Capela Sixtină de la Vatican, cupola bazilicii Sfântu Petru din Roma. Nu doar pictura, sculptura sau arhitectura au fost punctele sale forte, artistul ne-a mai lasat peste 300 de poezii, în special de genul sonetului şi a madrigalului. Michelangelo se stinge din viaţă pe 18 februarie 1564, la Roma, în vârstă de 88 de ani. Corpul său a fost dus la Florenţa şi depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.




Surse: ro.wikipedia.org;  www. ro.biography.name; www.buonarroti.eu; www.michelangelo.com; 

miercuri, 17 noiembrie 2010

Aniversari culturale 17.11( Constantin Baraschi)

17.11 ZIUA INTERNAŢIONALĂ A STUDENŢILOR
17 noiembrie a fost declarată, oficial, Ziua Internaţională a Studenţilor în anul 1941, de către Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a evenimentelor din 1939, desfăşurate la Praga. Atunci 9 studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimişi în lagăre de concentrare. Din cauza presiunilor exercitate de mişcările naziste, un numeros grup de studenţi a protestat în faţa Universităţii din Praga, dupa ce, în data de 11 noiembrie 1941 Jan Opletal - un student al Universităţii de medicină - a fost omorât în timpul unei demonstraţii anti-naziste.

17.11.1902 Se naşte, la Câmpulung, CONSTANTIN BARASCHI - sculptor român, membru corespondent al Academiei Române.
Sculptorul Constantin Baraschi era un artist cunoscut nu numai de cei cu preocupări în domeniu dar şi de altă lume, lume cu preocupări nu numai de servici şi coşniţă, dar care mai citeste o carte de literatură, mai merge la un concert la Ateneu, mai calcă pragul unei săli de expoziţie, mai vorbeşte şi de altceva decât de politică şi fotbal când se adună laolaltă la vreo onomastică sau cu vreo altă ocazie. Învătat cu succesul sculptorul Baraschi chiar din timpul vieţii lui suferă o mare înfrângere profesională de unde se pare că i se va trage şi sfârsitul fizic prin 1966; proiectul pentru Monumentul lui Emiescu.

"Ţăranca" lui Constantin Baraschi