Aniversari culturale 26.08.2015 (Maica Tereza)

26.08.1910  S-a născut la Skopje  MAICA TEREZA  –  călugăriţă catolică

105 ani de la naşterea călugăriţei catolice

Maica Tereza de Calcutta, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje, oraş aflat la vremea aceea sub ocupaţie otomană, în prezent capitala Macedoniei. Părinţii săi, de origine albaneză, erau devotaţi bisericii catolice şi implicaţi în toate acţiunile acesteia. Pe când avea doar 8 ani, tatăl său a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mamă, o persoană foarte pioasă şi plină de compasiune faţă de semenii săi, care i-a insuflat fiicei sale spiritul carităţii. La vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a plecat la Rathfamham, lângă Dublin, la călugăriţele irlandeze de Loretho, unde a învăţat limba engleză. Acolo a primit numele Sora Maria Tereza, după Sfânta Tereza din Lisieux. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete ''Sfânta Maria'', condus de călugăriţele de Loretho şi în care studiau fete din familii sărace. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi. La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul ''Sfânta Maria'', iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelaţia ''celei de a doua chemări a Domnului''. A auzit vocea Domnului Iisus Hristos, rugând-o să-şi dedice viaţa celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi şi nevoiaşi. Cum deja depusese jurământul final de credinţă, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948 primeşte, din partea arhiepiscopului de Calcutta şi a Vaticanului, acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza şi-a dezbrăcat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia oraşului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta ''pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi''. Mesajul ei era cât se poate de simplu: "cei săraci trebuie să ştie că-i iubim". Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie. În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carității, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei. În anul 1952 a fost deschis Nirmal Hriday, un cămin din Kalighat, unde şi-au găsit adăpost 60.000 de bătrâni nevoiaşi, în 1955 — orfelinatul Shishu Bhawan, iar în 1964 — colonia de leproşi din apropiere de Calcutta. În decursul anilor, au mai fost înfiinţate o clinică pentru bolnavii de tuberculoză, o maternitate, un cămin pentru mamele necăsătorite şi numeroase şcoli. În 1965, a deschis primul cămin în afara Indiei, în Venezuela. La New York a deschis un sanatoriu pentru cei infectaţi cu HIV/SIDA. A călătorit şi la Beirut, unde a îngrijit atât copiii creştini, cât şi pe cei musulmani. În 1991, a deschis un cămin la Tirana. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei ''Misionarelor Carităţii'', precum şi în 1992. În 1995 susţinea financiar, din donaţii publice, 534 de cămine în 115 ţări, iar în 1997, congregaţia număra 4.000 de surori în 610 fundaţii din 123 de ţări. Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acţiunile de caritate săvârşite pentru semenii săi din întreaga lume, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincţie, însă, este Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viaţă închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt — pentru întreaga sa operă de caritate. După decernarea premiului, Maica Tereza a întreprins o serie de vizite în SUA, Uniunea Sovietică, RFG, RDG, Albania şi China. La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii de pe Lower Circular Road din Calcutta. La ceremonia religioasă au participat 400 de demnitari din 23 de ţări ale lumii.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.calendarcatolic.ro; www.agerpres.ro;

Aniversari culturale 30.03.2014 (Magda Ianculescu)

30.03.1929  S-a născut la Iaşi, MAGDA IANCULESCU – soprană româncă

85 ani de la naşterea sopranei românce

Magda Ianculescu s-a născut pe 30 martie 1929 la Iaşi. A urmat şcoala primară şi Liceul "Oltea Doamna" în oraşul natal, iar în 1947 s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Încă din ultimul an de studii, Magda Ianculescu a fost angajată la Teatrul de Operă şi Balet din Capitală, unde a debutat în rolul Rosinei din Bărbierul din Sevilla, de Gioacchino Rossini, rol ce va rămâne unul dintre succesele permanente ale carierei sale artistice. Împreună cu artiştii lirici Dan Iordăchescu, Nicolae Herlea şi Valentin Teodorian au constituit ceea ce mai târziu melomanii vor numi "garnitura de aur a Operei Române". O voce excepţională prin amploare, timbru, o muzicalitate fină, o tehnică de cânt stăpânită la perfecţiune au propulsat-o pe firmamentul artei lirice româneşti ca o nouă stea. Între 1953–1955 a fost laureată a Concursurilor internaţionale din Bucureşti, Praga şi Varşovia, care au impus-o definitiv ca una din cele mai valoroase soprane. În 1962 a fost distinsă cu titlul de Artist emerit. A cântat cu orchestre renumite în Belgia, Italia, Rusia, Franţa, Cehoslovacia, Iugoslavia etc., având un repertoriu divers – peste 35 de roluri principale – de la opereta vieneză, la opera contemporană românească. A interpretat peste 50 de roluri, din care menţionăm: Iaroslava din Cneazul Igor de A. P. Borodin, Norina din Don Pasquale, de Gaetano Donizetti, Donna Elvira din Don Giovanni, Blonda din Răpirea din Serai, Suzana din Nunta lui Figaro, de W.A. Mozart. Vocea Magdei Ianculescu prezenta un larg ambitur, o catifelare şi un dramatism pe care mulţi critici muzicali le-au comparat cu performanţele celebrei Maria Callas. A făcut numeroase înregistrări la Radio, Televiziune şi la Casa de discuri Electrecord. Între 1969 – 1977 a fost profesor la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, formând şi lansând multe talente ale teatrului liric românesc. S-a stins din viaţă pe 16 martie 1995, la Bucureşti.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.ziarulevenimentul.ro; www.operanationala.ro; romaniainourhearts.wordpress.com;

Aniversari culturale 26.03.2014 (Viorica Ursuleac)

26.03.1894 S-a născut la Cernăuţi, VIORICA URSULEAC – soprană româncă

120 ani de la naşterea sopranei românce

Viorica Ursuleac s-a născut pe 26 martie 1894, la Cernăuţi, Bucovina. Era fiica unui arhidiacon ortodox şi profesor de muzică la Facultatea de Teologie, a fost unul din cei şase copii ai familiei. Aşa se explică faptul că Viorica a învăţat pianul încă de la vârsta de 6 ani. A urmat studiile la Academia de Muzică şi Artă Plastică din Viena, avându-l ca profesor îndrumător pe Filip Forstén, de origine finlandeză, după care a continuat studiile la Berlin şi Frankfurt. Debutează pe scena Operei din Zagreb în anul 1922, după care, doi ani mai târziu, o găsim la Volksoper din Viena pentru doi ani 1924-1926. Contractul ei cu Volksoper se datorează lui Felix Weingartner, directorul de atunci al acestei opere, care a remarcat-o într-un concert susţinut la Bucureşti şi care i-a propus un contract pe trei ani. Doi ani mai târziu, Clemens Krauss, directorul Operei din Frankfurt, care era în căutarea unei „soprane blonde”, vizitează Volksoper din Viena, unde acelaşi protector, Felix Weingartner, i-o recomandă pe Viorica. Deşi numele de rezonanţă balcanică nu l-a prea încântat pe Clemens Krauss, după prima audiţie acesta i-a şi oferit un contract pe o perioadă de şase ani şi astfel o aflăm prezentă pe scena Operei din Frankfurt în perioada 1926-1930. Clemens Krauss a apreciat-o şi a iubit-o atât de mult pe această „eroină blondă”, încât în timpul şederii ei la Frankfurt, acesta a şi luat-o de nevastă. Mai târziu, când devine directorul Wiener Staatsoper (1929-1935), o aduce din nou la Viena pe Viorica Ursuleac-Krauss, începând cu anul 1931. De numele lui Krauss este legată şi ideea faimoaselor Concerte de Anul Nou ale Filarmonicii din Viena. Însă primul concert a avut loc în anul 1939, iar cele pe care le cunoaştem noi astăzi datează din 1941. În anul 1935, Viorica Ursuleac-Krauss primeşte un contract pe 10 ani la Opera de Stat din Berlin, însă o găsim aici numai în perioada 1935-1937, când această operă era condusă de Wilhelm Furtwängler, iar în perioada 1937-1944 activează la Opera din München. În anul 1934 este onorată cu distincţia austriacă „Kammersängerin”, iar un an mai târziu, în 1935, primeşte varianta prusacă a aceleiaşi distincţii. Participă la Festivalul de la Salzburg, în perioadele 1930-1934 şi 1942-1943, unde director artistic este chiar soţul ei, Clemens Krauss. În 1934 cântă o stagiune în Anglia, la Covent Garden, în rolul ei favorit, Arabella, din opera cu acelaşi nume de Richard Strauss, dar şi la Royal Opera în rolul Desdemonei din opera Otello de Giuseppe Verdi, avându-l ca partener pe Lauritz Melchior în rolul lui Otello şi pe Thomas Beecham ca dirijor. La Scala din Milano a cântat mai multe roluri, precum cel al Împărătesei din „Die Frau ohne Schatten” şi Khrysothemis din „Elektra” de Richard Strauss, ca şi rolul Sieglinde din „Die Walküre” a lui Richard Wagner sau în „Cosi fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1948 ajunge la Teatrul Colòn din Buenos Aires, unde interpretează rolul Brangane din „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, unde l-a avut ca partener pe Kirsten Flagstat. Richard Strauss a numit-o pe Viorica Ursuleac „cea mai fidelă dintre fidele”, fiind soprana lui favorită, ea cântând în premierele celor patru opere ale sale, Arabella (1933), Friedenstag (1938), Capriccio (1942) şi Die Liebe der Danae (1944). De remarcat că opera Friedenstag a fost dedicată de Richard Strauss atât Vioricăi Ursuleac, cât şi soţului ei, dirijorul Clemens Krauss. Să mai spunem că în repertoriul Vioricăi Ursuleac au figurat roluri importante precum: Contesa din „Nunta lui Figaro”, Senta din „Olandezul zburător”, unde a cântat cu Hans Hotter, Donna Elvira din „Don Giovanni”, Amelia Grimaldi din „Simon Boccanegra”, Leonore din „Fidelio”, Amelia din „Bal mascat”, rolul Leonorei din „Forţa destinului”, Minnie din „La fanciulla del West”, Elisabeth de Valois din „Don Carlo” , Turandot şi multe altele. Din înregistrările care ne-au rămas de la Viorica Ursuleac, se observă că vocea ei era de o frumuseţe deosebită. Ultimul ei spectacol, spectacolul de adio, a fost susţinut în 1953, la Wiesbaden, cu opera „Der Rosenkavalier”. Unsprezece ani mai târziu, în anul 1964, este numită profesoară la Salzburg Mozarteum. După moartea soţului ei, Clemens Krauss, care s-a produs în anul 1954, ea se retrage în mica localitate Ehrwald din Tirol, unde a şi murit pe 22 decembrie 1985, la vârsta de 91 de ani.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.ziarulfaclia.ro; www.operanationala.ro; romaniainourhearts.wordpress.com;

Aniversari culturale 13.03.2014 (Simona Maierean)

13.03.2009 Prima şi singura femeie din România care a zburat cu un avion supersonic

5 ani de când Simona Măierean, prima femeie din România, a pilotat un supersonic militar de tip Mig 21 Lancer, la Bacău

Simona Măierean, s-a născut pe 17 aprilie 1984 în Comăneşti, judeţul Suceava. În perioada 2003 – 2007 a urmat cursurile Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” din Braşov, specializarea piloţi, unde a zburat, în primii doi ani, pe aeronava Iak 52, iar în ultimii doi ani pe aeronava IAR – 99 Standard. Anul 2007 aduce avansarea lui Măierean la gradul de sublocotenent, iar în perioada 2007 – 2008, Simona urmează cursul de bază la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene “Aurel Vlaicu” de la Bobocu. Aici obţine brevetul de pilot militar pe avioane cu reacţie. În 2008 este repartizată la Baza 86 Aeriana Feteşti, iar la finele anului este detaşată la Baza 95 Aeriană Bacău, în vederea parcurgerii cursului teoretic de trecere la zboruri pe aeronava Mig 21 Lancer. Simona Măierean este prima femeie din România care a pilotat un supersonic militar tip Mig 21 Lancer. Evenimentul a avut loc pe data de 13 martie 2009, la Bacau, când de pe pista Bazei Aeriene 95, Măierean alături de instructorul ei, căpitan comandor Ioan David, au decolat la bordul unei aeronave “dublă comandă”, în jurul orei 12,15. Zborul propriu-zis a durat aproximativ 15 minute, după care avionul a revenit la sol, unde tânăra de 24 de ani a raportat sefului SMFA, executarea primului zbor pe aeronava Mig 21 Lancer. Pe 30 iulie 2009, a zburat singură pe acest tip de avion supersonic, iar pe 7 martie 2012 a fost ultimul zbor pe acest tip de avion.

Surse: ro.wikipedia.org; www.observatordebacau.ro; www.agerpres.ro;

Aniversri culturale 16.10.2013 (Maria Antoaneta)

16.10.1793 S-a stins din viaţă, la Paris, Franţa, MARIA ANTOANETA –  regina Franţei

220 ani de la moartea reginei  Franţei

Maria Antoaneta, pe numele întreg Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena, s-a născut la Palatul Hofburg din Viena pe 2 noiembrie 1755. Arhiducesa Maria Antonia a fost fiica cea mică a lui Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman şi a Mariei Theresa, regină a Ungariei şi Boemiei. Mariei Antonia îi plăcea muzica şi a învăţat să cânte la clavecin. De asemenea, a excelat la dans. La 10 ani se lupta să citească şi să scrie în germană, vorbea puţin şi cu dificultate franceza şi foarte puţin italiana – trei limbi care erau vorbite frecvent în familia imperială. A învăţat, de asemenea, unele elementele de bază ale limbii latine. În acel moment, eticheta de la curtea austriacă era mult mai puţin strictă decât cea de la Versailles, iar dansurile erau mai puţin complexe. Maria Antoaneta a părăsit Viena în aprilie 1770, la vârsta de paisprezece ani. La 17 aprilie 1770 a renunţat oficial la drepturile sale asupra coroanei Austriei, şi la 7 mai a trecut graniţa cu Franţa. Căsătoria dintre Delfinul Franţei, viitorul Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta a avut loc la 16 mai 1770 la Palatul Versailles. Pe masură ce s-a maturizat, Maria Antoaneta a reuşit să se reabiliteze ca soţie, mamă şi regină. Abia în 1777 se consuma căsătoria dintre Maria Antoineta şi soţul ei, iar un an mai târziu se va naşte primul copil, Maria Terezia Carolina. În 1781 se naşte primul fiu, Delfinul Ludovic-Iosif, care însă va muri şapte ani mai târziu de tuberculoză. În 1785 Maria Antoaneta naşte un al doilea fiu, pe Ludovic Carol al Franţei. În 1780 Maria Antoaneta apare pentru prima dată pe scenă la Teatrul din Trianon, realizându-şi visul de a deveni actriţă. Şase ani mai târziu va da naştere unei fiice, Sofia Beatrice, care însă moare înainte de a împlini vârsta de un an. Regatul francez trecea printr-o criza financiară de proporţii, partial şi din cauza luxului şi a capriciilor costisitoare ale reginei. Bogăţia, fastul şi rafinamentul de la Curte contrastau în mod izbitor cu mizeria în care trăia poporul. Situaţia s-a agravat până la izbucnirea Revoluţiei franceze, popularitatea familiei regale fiind în continuă scădere. La 14 iulie 1789 are loc căderea Bastiliei şi se declanşează Revoluţia franceză, eveniment ce marchează sfârşitul monarhiei absolute în Franţa. În această perioadă grea, Maria Antoaneta, care renunţase la obiceiurile ei frivole şi la excesele de tot felul, rămâne alături de soţul şi copiii ei, împlinindu-şi cu gravitate datoria de soţie şi mamă, deşi avea posibilitatea să scape de furia poporului. O schimbare de atitudine, care fac din această regină neînţeleasă izvor de legendă. În 1792 Franţa este declarată Republică. În acelaşi an se declară război Austriei, Maria Antoaneta devenind astfel – în mod oficial – duşman străin al Franţei. Regele şi regina, prizonieri ai propriei lor poziţii sociale, sunt acuzaţi de înaltă trădare. Maria Antoaneta este despărţită de fiul său şi închisă la Conciergerie, în Paris. Regele Ludovic al XVI-lea este ghilotinat la 21 ianuarie, 1793. În acelaşi an, pe 16 octombrie, Maria Antoaneta este la rândul său executată prin ghilotinare, în piaţa Place de la Concorde, din Paris, Franţa.

Surse: ro.wikipedia.org; www.femeia.ro; istoriculzilei.blogspot.ro; istoriiregasite.wordpress.com; www. dedragoste.com;

Aniversari culturale 7.08.11 (Mata Hari)

7.08.1876 S-a născut, la Leeuwarden MATA HARI – spioană şi dansatoare olandeza

135 ani de la naşterea spioanei si dansatoarei olandeze

Mata Hari, pe numele său adevărat Margaretha Geertruida Zelle, s-a născut pe 7 august 1876 la Leeuwarden. Margaretha a avut trei fraţi. Tatăl lor deţinea un magazin, iar afacerile sale erau încununate de succes, investind în industria petrolului. Astfel, până la vârsta de 13 ani, ea învaţă doar în şcoli private. Cu toate acestea, afacerea tatălui său dă faliment în 1889, iar părinţii divorţează. Mama ei moare în 1891, iar tatăl se recăsătoreşte trei ani mai târziu în Amsterdam. Margaretha se mută cu naşul ei. La vârsta de 14 ani este înscrisă la şcoala unei mânăstiri pentru a deprinde bunele maniere. Fiind implicată într-un scandal, doi ani mai târziu este exmatriculată. Peste alţi doi ani se căsătoreşte cu Campbell MacLeod, un vârstnic ofiţer scoţian din armata olandeză. Căsnicia nu are încă de la început niciun viitor, dar durează totuşi şapte ani. În 1903, Margaretha se mută la Paris şi lucrează ca dansatoare profesionistă sub numele de Lady MacLeod. În curând îşi schimbă numele de scenă în Mata Hari. Meseria ei de bază este cea de dansatoare orientală la un circ. În jurul numelui Mata Hari construieşte şi o poveste tragică, ea istorisind că era fiica unei femei din India care a murit când a născut-o. Numele său ar fi însemnat „ivirea zorilor“. Cariera ei cunoaşte un succes important, dansul său implicând nuditatea. Ea este considerată până astăzi una dintre inventatoarele streaptease-ului. În afara scenei, fascinată de uniforme, ea acceptă să fie amanta unor ofiţeri. Reîntoarsă la Paris în 1915, după o lungă şedere la Berlin, în plin război mondial, este acuzată de spionaj în favoarea Germaniei. Dorind să-şi demonstreze nevinovăţia, se oferă să spioneze în favoarea Franţei. Rămâne un mister felul în care ea şi-a desfăşurat activitatea de spion, însă, se pare că finalmente ajunsese să acţioneze pentru ambele părţi şi evident, să fie plătită de acestea. Pe 12 februarie 1917, Mata Hari este arestată la Paris, chiar dacă nu existau dovezi certe în favoarea acuzaţiilor. A fost condamnată şi executată de către un pluton de execuţie francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Sentinţa avea să fie dusă la îndeplinire de un pluton format din 12 oameni.

Surse: ro.wikipedia.org; www.historia.ro; www.louisnagelkerke.nl;

Aniversari culturale 27.02.11(C. Mavrocordat, Elena Theodorini)

27.02.1711 Se naşte, la Constantinopol CONSTANTIN MAVROCORDAT – domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei

300 de ani de la naşterea domnitorului

Constantin Mavrocordat a domnit, în perioada 1730- 1769, de 6 ori în Ţara Românească şi de 4 ori în Moldova. Domnitorul fanariot a fost un erudit şi un bun diplomat. S-a remarcat prin reformele pe care le-a introdus în cele două ţări. Prin reforma sa fiscală a introdus o dare fixă, pe cap de locuitor, percepută în patru sferturi anuale şi s-au desfiinţat dările multiple. Prin reforma administrativă, funcţionarii de stat au primit leafă, iar la conducerea judeţelor au fost numiţi ispravnici. În urma reformei judecătoreşti au fost create instanţe de judecată în judeţe şi în ţinuturi şi a extins procedura scrisă în detrimentul celei orale. S-au redus dregătoriile, iar cele mai multe titluri boiereşti au rămas onorifice. Cea mai importantă reformă a fost cea socială aplicată în anul 1746 în Ţara Românească şi în anul 1749 în Moldova prin care a fost desfiinţată legarea de glie a ţăranilor, care puteau de atunci să se răscumpere cu 10 taleri de cap. Ţăranii deveneau liberi ca persoană dar nu au fost împroprietăriţi şi au rămas dependenţi economic de boieri. Ţăranii au devenit clăcaşi, fiind obligaţi să presteze 12 zile de clacă pe an în Ţara Românească şi 24 de zile de clacă pe an în Moldova, pe moşiile boierilor. Prins de trupele ruseşti, care în anul 1769 intraseră în Moldova, a murit în captivitate. În cele 10 domnii pe care le-a avut a contribuit la adoptarea unor măsuri care să ducă la modernizarea societăţii româneşti din Moldova şi din Ţara Românească.

  

27.02. 1926 A murit, la Bucureşti ELENA THEODORINI – soprană româncă

85 de ani de la moartea sopranei românce 

Născută la 25 martie 1857 la Craiova într-o familie de actori de mare talent, Elena Theodorini va deveni una dintre cele mai strălucitoare glorii ale scenelor de operă din Europa şi America. Într-o perioadă de începuturi, când şcoala lirică românească nu se conturase încă, spectacolele fiind susţinute de trupele de operă străine, Elena Theodorini se lansează spectaculos pe scenele cele mai mari, debutând la numai 17 ani în Italia, patria muzicii de operă. Stăpânind de la vârstă fragedă pianul, mica Elena devenise idolul publicului şi, la recomandarea instrumentiştilor italieni din orchestra teatrului craiovean, fetiţa se perfecţionează în Italia. Din anul 1871, ea studiază pianul la Conservatorul de muzică "Giuseppe Verdi" din Milano. Obţine, după 3 ani de studii, premiul întâi la acest instrument, fiind foarte apreciată de profesori. Îşi descoperă pasiunea şi vocaţia pentru operă prin frecventarea spectacolelor lirice italiene. Se reîntoarce în ţară, unde ia lecţii de canto cu un profesor particular din Craiova şi, dorind să obţină o bursă de studii în străinătate, se adresează cu o cerere Conservatorului de muzică şi declamaţiune, condus de compozitorul Eduard Wachmann. Trece cu succes examenul în faţa comisiei de la Conservator şi obţine bursa mult râvnită. Reîntoarsă în Italia, tânăra Elena Theodorini studiază temeinic tehnica muzicii vocale, reuşind să se prezinte la numai 19 ani în faţa publicului italian, în opera "Maria de Rohan", de Gaetano Donizetti, pe scena teatrului Cuneo. Revine în ţară, unde studiază un repertoriu vast de operă cu profesorul şi dirijorul George Stephănescu, întemeietorul şcolii române de operă. Vocea sa de o întindere neobişnuită, de la registrul grav de mezzosoprană la cel acut de soprană, şi temperamentul ei dramatic îi ofereau posibilitatea abordării cu o forţă expresivă uimitoare a unui repertoriu complex de operă. Cariera strălucitei interprete românce a fost dublată şi de vocaţia de profesoară de canto. În 1908, Elena Theodorini a creat la Paris "Academia Lirică Română". În ultimii ani ai vieţii, Elena Theodorini s-a dedicat studentelor sale de la Conservator, cărora le-a transmis tehnica artei cântului şi pasiunea pentru susţinerea talentelor necesare Operei naţionale române. La 27 februarie 1926, se stinge din viaţă Elenei Theodorini, la vârsta de 69 de ani.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.euroavocatura.ro; talusa1946.forumculture.net; foaienationala.ro; www.staff.city.ac.uk