Aniversari culturale 6.04.2014 (Niels Henrik Abel)

6.04.1829 S-a stins din viaţă, la Froland, NIELS HENRIK ABEL – matematician norvegian

185 ani de la moartea matematicianului norvegian

Niels Henrik Abel s-a născut pe 5 august 1802, la Findo, Norvegia. Tatăl său, Georg Abel, era pastorul protestant, devotat acţiunilor patriotice. Micul Niels, împreună cu fratele său mai mare, urmează şcoala primară sub îndrumarea tatălui lor. În anul 1815, Niels este înscris de tatăl său la şcoala superioară din Christiania, unde, în timpul primilor ani de curs elementar, nu arată o dispoziţie deosebită pentru studiu. Dar, în 1818, intervine o cotitură în viaţa tânărului Niels. La clasa în care învăţa este numit profesor de matematică Michael Holmboe (1795-1850), cel care avea să publice mai târziu, în 1839, prima ediţie a operelor lui Abel. În anul 1820, tatăl lui Abel se stinge din viaţă, iar povara întregii familii: mama şi cei şase fraţi, revine pe umerii mult prea plăpândului Niels Abel, atunci în vârstă de 18 ani. În aşteptarea numirii într-un post în învăţământ, Abel dă lecţii particulare, dar se ocupă intens şi de lucrările sale personale. Eforturile epuizante şi gravele lipsuri materiale aveau să faciliteze contactarea unei boli necruţătoare. În iulie 1821, este primit ca student la Universitatea din Christiania, dar, în septembrie 1821, după ce susţine examenul numit examen artium, obţine o bursă, acordată de fundaţia universitară, pe care o primeşte până în anul 1825. Pentru a-l ajuta pe tânărul student, mai mulţi profesori au convenit să-i constituie, din lefurile lor, un fond, pentru a păstra pentru ştiinţă acest rar talent, favoare pentru care zelul său neobosit şi buna sa purtare îl fac mai mult decât demn. Încă de la 19 ani Abel a arătat că ecuaţiile de ordin mai mare sau egal ca 5 nu sunt rezolvabile algebric. A demonstrat că ecuaţiile abeliene pot fi rezolvate algebric, a contribuit la teoria seriilor binomiale şi a seriilor infinite în general, la teoria funcţiilor eliptice, introducerea integralelor abeliene şi la stabilirea teoremei lui Abel. După absovire Abel se îndreaptă spre Berlin, unde îi vizitează pe matematicienii Crelle şi Dirksen. După multe abateri de la traiectorie, ajunge la Paris. Abel era victima unor prejudecăţi penibile, tânăr şi norvegian, însemna un fel de condamnare fără drept de recurs ca incapabil de a elabora opere deosebite. Abel revoltat de o asemenea atitudine şi în semn de adâncă sfidare, la semnătura pe care şi-o pune pe un important memoriu prezentat spre publicare, avea să adauge cuvântul "norvegian". Abel nu rămâne mult la Paris. Motivul principal era lipsa banilor. Ocolurile prin Europa fuseseră mult prea costisitoare, nu făcuse cheltuieli suplimentare, decât pentru a cumpăra nenumărate cărţi de matematică şi pentru a se duce la spectacolele de teatru, care îl încântau. După ce munceşte câtiva ani la Paris, se întoarce în Norvegia, dar, negăsindu-şi o slujbă, este nevoit să înfrunte sărăcia, timp în care îşi continuă cercetarea. O bună parte din timp, după întoarcerea sa acasă, Abel a trăit în mizerie. Şi mizeria face casă bună cu tuberculoza, pe care medicii i-au diagnosticat-o şi care avea să îi grăbească sfârşitul vieţii. În aceste condiţii mizere, Abel începe elaborarea unui alt memoriu amplu, "Cercetări asupra funcţiilor eliptice". Există în acest memoriu idei extraordinare, ideea de inversare, deosebit de fructuoasă, dar permanent neglijată, şi de savanţi, şi de elevi. Noile funcţii eliptice formau nu numai continuarea indirectă a funcţiilor trigonometrice şi exponenţiale, dar ele le includeau pe acestea din urmă ca nişte cazuri particulare. În 1824 a demonstrat că sunt imposibil de găsit soluţii ale ecuaţiilor de gradul cinci sau mai mare cu ajutorul radicalilor teorema (Ruffini-Abel). În 1825 a descoperit funcţiile eliptice, funcţii cu dublă periodicitate şi le-a publicat în 1827. În acelaşi timp K. Jacobi a pus bazele funcţiilor eliptice şi a cercetat integralele care îi poartă numele. În zorii zilei de 6 aprilie 1829, Abel se stingea din viaţă la vârsta de 28 de ani şi 8 luni, la Froland. La câteva zile după moarte lui Abel, o scrisoare trimisă de Crelle anunţa numirea lui Abel ca profesor de matematici la Universitatea din Berlin.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.arges-online.ro; www.scientia.ro; www.britannica.com;

Aniversari culturale 17.02.2014 (Nicolae Dan Cristescu)

17.02.1929 S-a născut, la Chelmenţi, Ucraina,  NICOLAE DAN CRISTESCU –  matematician român

85 ani de la naşterea matematicianului român

Nicolae Dan Cristescu s-a născut pe 17 februarie 1929, comuna Chelmenţi, (fostul judeţ Hotin, azi Ucraina). După efectuarea studiilor primare şi secundare dă examen de admitere la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, absolvind-o în anul 1951 în specialitatea mecanică. Fiind remarcat încă din timpul şcolii ca având înclinaţii remarcabile spre studiu şi cercetare, este reţinut la catedră unde între 1951-1955, îndeplineşte funcţia de asistent, promovând apoi destul de repede ierarhia gradelor didactice: lector (1955-1957), conferenţiar (1957-1966) şi profesor universitar al Facultăţii de Matematică (1966). La scurt timp după terminarea facultăţii îşi ia doctoratul în matematici (1955), urmând ca în 1967 să obţină titlul de doctor docent. Recunoaşterea calităţilor sale profesionale şi a aptitudinilor manageriale în sectorul didactic şi de cercetare se concretizează în alegerea sa ca şef de catedră (1982-1990) şi ca rector al Universităţii bucureştene, funcţie pe care a exercitat-o în perioada 1990-1992. În prezent funcţionează ca profesor şi cercetător la Universitatea din Florida Statele Unite, Departamentul ingineriei aerospaţiale şi mecanice. Pe lângă activitatea desfăşurată în ţară, Cristescu a fost invitat să ţină prelegeri la numeroase şi prestigioase institute de învăţământ superior de profil din străinătate: în fosta URSS (1962-1965), Polonia (1963, 1965), Republica Populară Chineză (1964), Marea Britanie (1967, 1993), Franţa (1967, 1971, 1972, 1992), Statele Unite (1967, 1974, 1990, 1997), Canada (1973, 1995), Germania (1973, 1983, 1984, 1990, 1992, 1994, 1995, 1999), Olanda (1990), Belgia (1990), Italia (1971, 1991, 1993), Ungaria (1993), Japonia (1995), Universitatea J. Hopkins-Baltimore (1968-1969). Cristescu a condus la doctorat un număr de 21 de specialişti din ţară şi din străinătate şi a făcut parte din comisii de doctorat în Lille (Franţa), Florida (Statele Unite), Douai (Franţa), Braunschweig (Germania) şi Ferrara (Italia). Activitatea ştiinţifică şi de cercetare a profesorului Cristescu este axată pe domeniile care înglobează plasticitatea dinamică, mecanica rocilor şi pământurilor, reologia, mecanica particulelor materiale, mecanica pulberilor, mecanica corpurilor solide deformabile. Larga şi extrem de valoroasa participare a profesorului Cristescu la viaţa universitară şi ştiinţifică pe plan internaţional i-a adus numeroase distincţii şi invitaţii de a face parte din prestigioase institute şi organizaţii. Astfel el este membru titular al Academiei Române (1992); membru fondator al International Society for the Interaction of Mechanics and Mathematics (1963); membru fondator al American Rock Mechanics Association (1995); Exper. Stress Anal, (1971); membru al Group Francais de Rheologie (1966), al Natural Philosophy (1968), American Society of Mechanics (1993), American Academy of Mechanics (1993), International Society for Rock Mechanics (1994), International Association for Computer Methods and Advances in Geomechanics (1996), membru al Academiei Europaea (European Academy ) în anul 1997. În 1960, Cristescu a fost distins cu „Premiul MEC pentru cercetări matematice”, iar 5 ani mai târziu primeşte Premiul Academiei Române pentru ca în anul 1995 să i se confere „Medalia Nadai” a American Society of Mechanical Engineering (ASME). Cristescu face parte din colegiile redacţionale ale unor periodice ştiinţifice de prestigiu, este membru a numeroase comitete de organizare a unor congrese şi simpozioane internaţionale şi a fost invitat să comunice rezultatele cercetărilor sale la peste 60 de manifestări ştiinţifice, la unele din ele făcând parte ca membru sau chiar preşedinte al biroului de conducere a lucrărilor. Cristescu are până în prezent peste 190 de articole apărute în publicaţii internaţionale de înalt nivel, a prezentat 57 de comunicări ştiinţifice cu diferite prilejuri şi a publicat 17 tratate şi monografii.

Surse: ro.wikipedia.org; www2.mae.ufl.edu; www.crispedia.ro: www.acad.ro;

Aniversari culturale 24.08.11(Bartholomaeus Pitiscus)

24.08.1561 S-a născut, la Grunberg, Silezia BARTHOLOMAEUS PITISCUS – matematician german

450 ani de la naşterea matematicianului german

Bartholomaeus Pitiscus s-a născut pe 24 august 1561, în Grünberg, Silezia, acum Zielona, Polonia. Studiază teologia calvinistă la Zerbst, apoi la Heidelberg, viitorul său fiind legat în mare parte de Frederick al IV-lea, elector de Rhein (Rin), fiindu-i mai întâi profesor, apoi preot sfătuitor. Ioan Cazimir, unchiul lui Frederick şi regentul Sileziei, încetează din viaţă în 1592, lăsându-i acestuia cale liberă la conducerea regatului. Frederick îi va continua politica de ostilitate faţă de Biserica Catolică. Pitiscus este un sprijinitor înfocat al politicii calviniste de câştigare a unor poziţii importante de influenţă. Lucrarea sa Trigonometria, compusă din cinci cărţi despre trigonometria plană şi sferică, apare în 1595 la Heidelberg, fiind tradusă în limba engleză în 1614 şi limba franceză în 1619. Lui îi datorăm termenu trigonometrie. Altă lucrare a sa este Thesaurus mathematicus. Bartholomaeus Pitiscus încetează din viaţă pe 2 iulie 1613 în Heidelberg, Germania.

Surse: ro.wikipedia.org; www.scritube.com; en.wikipedia.org; 

Aniversari culturale 4.04.11(Petru Anghel, Simion Stoilov)

4.04.1931 Se naşte, la Ciugud, Alba PETRU ANGHEL – poet român

80 de ani de la naşterea poetului român

Petru Anghel s-a născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, judeţul Alba. Urmează liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, între anii 1942-1950. Facultatea de Filologie (1950 - 1954) urmată la Bucureşti, îl „formează” în tainele literaturii şi ale scrisului, dar îl îndepărtează, ca spaţiu, de locurile natale. Debutul în presa centrală, cu poezie, în martie 1954, în „Gazeta literară” condusă de Zaharia Stancu va fi începutul unui şir lung de volume de-a lungul timpului, poetul Petru Anghel fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976. Criticii literari l-au asemănat cu Octavian Goga, Slavici şi Agârbiceanu, Coşbuc, Blaga sau Pavel Dan. Volumele de poezie publicate: Final deschis (Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967), Firul de iarbă (Bucureşti, Editura Albatros, 1979), Frumosule fiu (Bucureşti, Editura Eminescu, 1975), Fiinţa noastră cea de toate zilele (Bucureşti, Editura Albatros, 1977 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu), Frunza în octombrie (Bucureşti, Editura Eminescu, 1979), Foşnetul verii în Transilvania (Bucureşti, Editura Eminescu, 1983), Facă-se voia voastră (Bucureşti, Editura Albatros, 1985), Fondul principal de cuvinte (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1986), Fascinaţia ierbii (Bucureşti, Editura Eminescu, 1988), Fermece pentru copii (din fermecate farmacii) (Bucureşti, Casa editorială Odeon, 1993, cu ilustraţii de Tia Peltz), Foamea de aer (Bucureşti, Casa editorială Odeon, 2003, selecţie din toate volumele anterioare), în manuscris: Frunza memoriei sau memoria frunzei (memorii).

4.04.1961 A murit, la Bucureşti  SIMION STOILOV – matematician român

50 de ani de la moartea matematicianului român

Simion Stoilov s-a născut la Bucureşti la 14 septembrie 1887. Simion Stoilov provenea dintr-o familie de sârbi refugiaţi în ţara noastră. A fost făcut ofiţer pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Ca ofiţer, a participat la războiul din 1877. Mama lui Simion Stoilov a fost olteancă, din Craiova. În acest oraş viitorul matematician, Simion Stoilov, a urmat cursul primar, la şcoala Obedeanu, şi liceal. La vârsta de 13 ani a rămas orfan de tată. Simion Stoilov nu şi-a făcut studiile universitare în ţară, ci la Sorbona. După absolvirea liceului, el a plecat în 1907 la Paris, cu gândul de a se face inginer. Dar s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Goursat şi Jacques Hadamard; Şi-a luat licenţa în matematici la Sorbona, în 1910. Tot la Sorbona Stoilov şi-a trecut doctoratul în matematici în iunie 1916. Deşi teza era gata din 1914, doctoratul şi l-a susţinut mai târziu, fiindcă în intervalul 1914-1916 a fost concentrat ca ofiţer, în ţară. În iunie 1919 îşi trece docenţa în Analiză Matematică la Universitatea din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe. În ianuarie 1920 a fost numit conferenţiar de Algebră Superioară la aceeaşi facultate, unde funcţionează până la 12 decembrie 1921. La această dată este trecut conferenţiar de Analiză Matematică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, iar la 1 aprilie 1923 este numit profesor titular de Teoria Funcţiilor şi Algebră Superioară la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Ştiinţe. În 1936 Simion Stoilov a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1945, membru titular, secţia ştiinţifică. Stoilov a decedat la Bucureşti, la 4 aprilie 1961, în urma unei congestii cerebrale. A fost incinerat la crematoriul "Cenuşa".

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.adevarul.ro; www.poezie.ro; www.obedeanu.go.ro; en.wikipedia.org;

Aniversari culturale 16.02.11(B.P. Hasdeu, Constantin Budeanu,Tiberiu Popoviciu)

16.02.1838 Se naşte, la Cristeşti, Hotin BOGDAN PETRICEICU HASDEU - scriitor român

Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele adevărat Tadeu Hasdeu, s-a născut pe 16 februarie 1838, Cristineşti, Hotin, azi Ucraina. A desfăşurat o prodigioasă activitate gazetărească, fiind iniţiatorul a numeroase reviste şi ziare: "România" (1858), "Foaia de istorie română", "Foaia de istorie şi literatură" (1860), "Lumina", "Foaia umoristică Aghiuţă" (1863), "Arhiva istorică", "Satyrul" (1866), "Traian", "Columna lui Traian" (1870), "Revista nouă" (1877) ş.a. El este cel care formulează teoria substratului dacic, proiectează şi realizează primele trei volume din "Etymologicum Magnum Romaniae". În lucrarea "Principie de lingvistică" este inclusă teoria privitoare la circulaţia cuvintelor, criteriu de apreciere a individualităţii unei limbi. Din vasta culegere de studii asupra limbii şi culturii populare vechi intitulată "Cuvente den bătrâni" au apărut doar două volume şi introducerea la cel de-al treilea. Este cel care a scris "Arhiva istorică a României" ce cuprinde culegeri ştiinţifice de documente istorice, filologice, literare naţionale şi internaţionale. Ca istoric, este autorul monografiei "Ioan-Vodă cel Cumplit", evocare a unui destin dramatic din trecutul nostru, ce impune prin curajul şi demnitatea sa. Lucrarea "Istoria critică a românilor", proiectată în cel puţin cinci volume, a apărut numai într-un volum şi partea întîi din cel de-al doilea, fiind o amplă sinteză a istoriei şi civilizaţiei române. În domeniul literaturii beletristice a scris nuvela "Duduca Mamuca", republicată ulterior sub titlul "Micuţa", dar şi un fragment dintr-un proiectat roman istoric: "Ursita". A scris versuri romantice, meditative. În creaţia dramatică a lăsat comedia "Trei crai de la Răsărit" şi drama "Răzvan şi Vidra". (1867).

16.02.1886 Se naşte, la Buzău CONSTANTIN BUDEANU – inginer român

125 de ani de la naşterea inginerului român

Constantin Budeanu a absolvit, în anul 1908, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, devenind inginer constructor. În 1909, obţine specializarea de inginer energetician, după ce a absolvit Şcoala Superioară de Electricitate, din Paris, ca bursier al Academiei Române. A făcut un stagiu de practică la intreprinderi de electricitate, din Paris, iar la Berlin, a lucrat la Fabrica de Maşini Electrice şi la una dintre centralele electrice ale oraşului. A lucrat, timp de 38 de ani, în probleme de electricitate şi electrotehnică, centrale electrice, linii de transport, reţele de distribuţie, între anii 1910 şi 1919, la Căile Ferate Române, în perioada 1919-1921, la Societatea Tramvaielor din Bucureşti, între 1921 şi 1931, la Societatea "Electrica", şi între 1931 şi 1948 la Creditul pentru Intreprinderi Electrice, din România. A fost numit asistent la cursul de "Electricitate şi Electrotehnică" de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, şi a predat cursul de "Maşini electrice" şi "Tracţiune electrică", iar în anul 1926 a devenit profesor şi a predat cursurile de "Electricitate şi măsuri electrice" şi "Bazele teoretice ale electrotehnicii", la Şcoala Politehnică din Bucureşti, devenită apoi Institutul Politehnic Bucureşti. A fost membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Electricienilor Francezi, din Paris (1932-1935), membru fondator şi vicepreşedinte al CIGRE (Conferinţa Internaţională a Marilor Reţele Electrice), preşedinte al Comitetului Internaţional pentru Studiul Fenomenelor Reactive şi Deformante. A introdus în ştiinţă şi tehnică noţiunea de "putere deformantă" şi metodele de calcul al acesteia, prin tratatul său "Puissances réactives et fictives" (1927). A demonstrat că, în regimul deformant, există trei puteri (activă, reactivă şi deformantă), a pus în evidenţă caracteristicile puterii deformante şi rolul pe care îl are în funcţionarea instalaţiilor electrice. În anul 1930, a dat definiţiile pentru noţiunile "putere reactivă" şi "factor de putere (cos)", precum şi denumirea pentru unitatea de putere reactivă: "VAR" (Volt-Amper-Reactiv). S-a stins din viaţă la 27 februarie 1959, la Bucureşti.

16.02.1906 Se naşte, la Arad TIBERIU POPOVICIU – matematician român

105 de ani de la naşterea matematicianului român

Tiberiu Popoviciu s-a născut la 16 februarie 1906, la Arad. În liceu a fost un element excepţional la matematici. A urmat cursurile facultăţii de ştiinţe ale Universităţii din Bucureşti. În 1927 şi-a trecut licenţa în matematici. Din 1927 pâna în 1930 a fost elev la „şcoala normală superioară”, la Paris. În 1929 şi-a publicat primul memoriu matematic important privind o problemă de cea mai bună aproximaţie a funcţiilor, în „Buletinul ştiinţific al Academiei Române”. La Paris şi-a luat din nou licenţa în ştiinţe în octombrie 1928, apoi la 12 iunie 1933 a obţinut titlul de doctor în matematici, cu subiectul „Sur quelques proprietes des fonctions d’une ou de deux variablesreelles”. Tiberiu Popoviciu a fost membru corespondent al Academiei Române din noiembrie 1948 pâna la 20 martie 1963, dată la care a devenit membru titular al Academiei, la secţia de ştiinţe matematice. A fost un mare specialist în Analiza matematică, Teoria aproximării, Teoria convexităţii, Analiza numerică, Teoria ecuaţiilor funcţionale, Aritmetică, Teoria numerelor şi Teoria calculului. Teza sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Paul Montel, la Paris, conţine bazele Teoriei Funcţiilor Convexe de Ordin Superior. Noţiunea de funcţie convexă de ordin superior, apare în teoria lui Tiberiu Popoviciu, ca rezultat al studierii comportării faţă de o clasă specială de funcţii, cea a polinoamelor de un grad dat. Şcoala întemeiată de Tiberiu Popoviciu a devenit cunoscută şi dincolo de hotarele României, nu numai prin numeroasele lucrări publicate de el şi de elevii săi şi prin cele 6 colocvii şi două seminarii cu participare internaţională organizate între anii 1957-1975 în cadrul Institutului de Calcul din Cluj al Academiei Române al cărui fondator a fost. Se stinge din viaţă pe 29 Decembrie 1975, la Bucureşti.

Aniversari culturale 15.02.11(Titu Maiorescu, Spiru Haret, Stefan S. Nicolau)

15.02.1840 Se naşte, la Craiova TITU MAIORESCU - istoric român

Titu Maiorescu personalitate multilaterală a culturii şi politicii româneşti, membru fondator al Academiei Romane, filosof, critic literar, avocat, prim ministru al României între 1912 şi 1914. Titu Maiorescu a lansat în cadrul dezbaterii culturale de la sfârşitul secolului al XIX lea teoria „formelor fără fond”. Educaţia lui Titu Maiorescu a fost solidă şi riguroasă. După încheierea unui ciclu primar fragmentat (Craiova, Blaj, Şchei-Braşov), Titu Maiorescu este înscris în clasa I a Gimnaziului academic, care aparţinea de Academia Theresiană din Viena, pe care o absolvă în 1858 ca şef de promoţie. Studiile universitare urmate cuprind atât literele şi filosofia – doctorat cu distincţia magna cum laudae la universitatea din Giessen, Germania, în 1859, cu o teză intitulată Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form (Ceva filosofie pe înţelesul tuturor), doctorat în litere şi filosofie la Sorbona, în 1860 (prin echivalare a celui din Germania) , cât şi dreptul, licenţiat în 1861 cu o teză intitulată Du régime dotal (Despre natura moştenirii). Titu Maiorescu îşi începe cariera universitară în Iaşi, la doar 22 de ani, ca profesor la nou înfiinţata Universitate Al. I. Cuza; decan al Facultăţii de Filosofie din februarie până în septembrie 1862, apoi rector al Universităţii la 23 de ani (între 1863 şi 1867). Cariera universitară nu l-a împiedicat să desfăşoare o susţinută activitate culturală: fondarea Junimii, în 1863, alături de: Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti, publicarea unor celebre articole despre limbă: Articole despre scrierea limbii române (1866), Beţia de cuvinte (1873), Raport citit în Academia Româna asupra unui nou proiect de ortografie (1880), Oratori, retori, limbuţi (1902); literatura: Asupra poeziei noastre populare (1868), Direcţia noua în poezia şi proza română (1876), Comediile lui I.L. Caragiale (1885), Eminescu şi poeziile lui (1889) şi cultura română: În contra direcţiei de astăzi în cultura română (1868). Titu Maiorescu moare pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. 

15.02.1851 Se naşte, la Putna SPIRU HARET – matematician român

160 de ani de la naşterea matematicianului român

S-a nascut la 15 februarie 1851 la Putna. Studiile si le-a facut la Dorohoi, Iasi si Bucuresti. În 1862 intra ca bursier la liceul Sf. Sava. În decembrie 1870, desi student în anul II la fizico-matematica, obtine prin concurs catedra de matematica la Seminarul central. Dupa un an a renuntat la catedra si si-a continuat studiile la Universitate. Îsi ia licenta în 1874, la 23 de ani. Se înscrie la concursul de bursa instituit de Titu Maiorescu; reuseste si pleaca pentru doi ani la Paris. În 1874 îsi ia licenta în matematica, iar în august anul urmator în fizica. Doi ani mai târziu îsi ia doctoratul tot la Paris, cu teza “Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”. Haret pune în evidenta “termenii seculari puri” si pentru “gradul al treilea”, ceea ce înfatisa într-o alta lumina stabilitatea sistemului planetar. În 1885 teza de doctorat al lui Haret e republicata în Analele Observatorului Astronomic din Paris. Din nou de Poincaré în 1889. Facultatea de stiinte din Paris trimite o adresa Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice felicitând România, tara care a produs si poseda asemenea talente. Târziu, în 1976 cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nasterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud si longitudine 176 grade vest, în partea lunara invizibila, a primit numele lui Haret. Era primul român care anunta valoarea, confirmata mai apoi, a scolii românesti de matematica. În 1910 publica Mecanica sociala, la Paris si Bucuresti, utilizând pentru prima oara, matematica în explicarea si întelegerea fenomenelor sociale. piru Haret va fi de trei ori ministru al Instructiunii Publice, între 31 martie 1897 – 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 – 22 decembrie 1904 si 12 martie 1907 – 29 decembrie 1910, perioada în care a reorganizat întregul învatamânt românesc. Pentru a da învatatorilor o pregatire mai adecvata, Haret reorganizeaza scolile normale. Introduce în cadrul lor lucrarile practice, agricole. În 1903, ridica numarul anilor de studiu de la 5 la 6 ani, ceea ce a ramas dupa sine o schimbare importanta a programelor în asa fel încât sa împlineasca un deziderat. În 1904 el înfiinteaza Scoala superioara de arhitectura si tot atunci comisia monumentelor istorice. Tot Haret creaza si Comisia istorica a României, la 20 februarie 1910. Dar opera care îi rezuma cel mai bine conceptia asupra învatamântului si actiunea sa de organizare institutionala este "Legea învatamântului secundar si superior", pe care a elaborat-o împreuna cu Constantin Dumitrescu-Iasi, si care a fost votata la 23 martie 1898.

15.02.1896 Se naşte, la Bucureşti ŞTEFAN S. NICOLAU – medic român

115 de ani de la naşterea medicului român

Ştefan S. Nicolau s-a născut la Bucureşti şi a absolvit liceul Matei Basarab în 1913. Ca student în medicină, este mobilizat în timpul primului război, devenind mai întâi însoţitor medical al trenurilor cu răniţi, apoi medic sublocotenent pe frontul din Moldova. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj în 1920 unde a fost preparator al profesorului Iuliu Moldovan şi unde a început colaborarea cu marele microbiolog Constantin Levaditi. La Paris, la Institutul Pateur, a fost pe rând asistent, şef de laborator şi şef de serviciu (1920-1939). Între timp şi-a susţinut doctoratul la Sorbona (1925) şi a făcut un stagiu prelungit la National Institute for Medical Research – London (1927-1931). În cursul a două decenii de activitate stiintifică în Occident, Nicolau a publicat peste 250 articole şi a primit cinci importante premii ale Academiei de Ştiinţe din Paris între care: premiul Bellion, 1926, premiul Breant, 1930, premiul Montyon, 1935. Nicolau a atras atenţia că imunitatea virală are o serie de particularităţi care nu se regăsesc nici în tipul de antigenitate al agentului infectios, nici în răspunsul imun. Nicolau a sugerat conceptul de ectodermoze neurotrope (1922-1924), relevând că originea embrionară comună a pielii şi sistemului nervos le face susceptibile la aceleaşi familii virale. A introdus, concepţia neuroinfectiilor sterilizante mortale (1922-1925). În domeniul neurovirozelor a lucrat pentru demonstrarea unui fenomen pe care l-a numit neuroprobazie (în “Ectodermoses neurotropes, Masson, Paris, 1922), fenomen a cărui existenţă a fost intuită de Victor Babeş încă din 1889. O altă contribuţie importantă a lui Levaditi şi Nicolau a fost ipoteza activităţii oncolitice a virusurilor. Ştefan S. Nicolau este şi fondatorul Institutului de Virusologie al Academiei Române.

 

Aniversari culturale 25.01.11(J.L. Lagrange, Ion Balaceanu, Virginia Woolf)

25.01.1736 Se naşte, la Turin (Torino), Italia JOSEPH-LOUIS LAGRANGE matematician şi astronom italian

275 de ani de la naşterea matematicianului şi astronomului italian

Joseph-Louis Lagrange s-a născut la Torino, în Italia, ca Giuseppe Luigi (Lodovico) Lagrangia şi este considerat fondatorul matematicii moderne. A fost primul din cei 11 fraţi. L-a interesat matematica încă din copilărie şi a fost un autodidact. La vârsta de 19 ani a devenit profesor la Royal Artillery School în Turin - după ce Euler fusese impresionat de activitatea tânărului Langrange. A fost profesor la Academia din Berlin şi la Academia de Ştiinţe de la Paris. Este cunoscut ca fiind fondatorul Sistemului Metric. De asemenea, a studiat mişcarea planetelor. A pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor, ocupându-se îndeosebi de integrarea ecuaţiilor cu derivate parţiale. Are contribuţii în teoria numerelor, în trigonometria sferică, mecanica cerească şi analiza numerică. A studiat ceea ce cunoastem astăzi ca fiind punctele Langrange. Langrange este cunoscut ca astronom şi matematician. Joseph-Louis Lagrange a murit la Paris pe 10 aprilie 1813.

25.01.1828 Se naşte, la Bucureşti  ION BĂLĂCEANU – politician şi memoralist român

Ion Bălăceanu aparţine vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, atestată documentar în Ţara Românească din secolul al XIV-lea. Urmează cursurile liceului "Louis le Grand" din Paris şi asistă la prelegerile susţinute de Jules Michelet şi Edgar Quinet la College de France. Face parte din Societatea Studenţilor Români de la Paris (dececembrie 1845). Întors în ţară participă la Revoluţia de la 1848 şi este numit prefect de Muscel (3 august - 22 septembrie 1848). După înăbuşirea mişcării revoluţionare fuge la Paris unde militează pentru dezideratele naţionale ale romînilor. În anul 1856 revine în ţară şi ia parte la evenimentele premergătoare Unirii de 1859, susţinând ideea aducerii unui prinţ străin, dar nefiind nici împotriva alegerii lui Ion Ghica ca domnitor. După Unire este numit prefect al Bucureştiului. Este trimis de Cuza în Franţa pentru a susţine recunoaşterea dublei alegeri. În perioada 11 octombrie 1859 - 28 mai 1860 a fost ministru Controlor al Ţării Româneşti şi delegat în prima Comisie a Puterilor Riverane ale Dunării. Ca membru al lojii "Sages d'Heliopolis" a desfăşurat o importantă campanie pentru îndepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea ţării. În anul 1866 a fost ales membru al Adunării Constituante, iar în anul 1876 a fost numit, din nou, prefect al Bucureştiului. În perioada 30 ianuarie - 30 martie 1876 a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Străine. A îndeplinit numeroase funcţii diplomatice, reprezentând interesele României pe lângă marile puteri de la acea vreme: Paris (februarie 1866 - mai 1867; septembrie 1884 - ianuarie 1885), Constantinopol (decembrie 1870 - martie 1871; aprilie 1886 - decembrie 1888), Viena (iulie 1876 - octombrie 1882), Roma (noiembrie 1882 - septembrie 1884), Londra (aprilie 1893 - decembrie 1900). Ion Bălăceanu a fost un om politic şi un diplomat înzestrat cu un veritabil talent, având foarte dezvoltat simţul demnităţii şi al onoarei. S-a pus toată viaţa în slujba ţării, nu fără a comite greşeli în evaluarea unor evenimente politice şi mai ales a unor oameni pe care efectiv i-a antipatizat, cum ar fi M. Kogălniceanu şi P. P. Carp socotit, nici mai mult nici mai puţin, ca un "parvenit". Moare pe 22 decembrie 1914, la Nice, Franţa.

25.01.1882 Se naşte, la Londra  VIRGINIA WOOLF – scriitoare engleză

Virginia Woolf s-a născut cu numele de Adeline Virginia Stephen în Londra pe 25 ianuarie 1882. Scriitoare de geniu, critic literar şi editor, Virginia Woolf şi-a fascinat contemporanii prin creativitatea sa de avangardă. Experienţa intimă a nebuniei, depăşită cu ajutorul scrisului, a transformat-o într-o maestră a romanului psihologic, iar viaţa ei de femeie liberă a devenit un model pentru feministele de astăzi. Melancolică şi suicidară: mult timp Virginia Woolf a fost redusă la aceste două adjective. Cea care a revoluţionat modul de a scrie romane la începutul secolului XX a fost fără îndoială bântuită de amintirea unei copilării dificile. Scrisul a fost pentru Virginia Woolf un adevărat remediu pentru a învinge răul de viaţă. Puternică în cele mai tragice momente ale vieţii sale, Virginia şi-a transformat metodic toate suferinţele psihice în sublime invenţii narative pe care scriitorii de azi continuă să le invidieze şi să le rescrie în maniera proprie. Romanele Virginiei Woolf sunt, contrar tristeţii autoarei, pline de episoade de intensă luminozitate. În jurul anului 1930 Virginia Woolf s-a îmbolnăvit tot mai rău. A fost părăsită de prieteni şi gândul morţii a reînceput să-i dea târcoale. Totuşi, nu perspectiva morţii sale o înspăimânta, ci aceea de a nu-şi termina opera. Scrisul pentru Virginia Woolf a fost un refugiu, o scăpare. În timpul episoadelor maniaco-depresive scria cu ardoare, dispreţuind în acelaşi timp criticile şi elogiile. Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis.

Aniversari culturale 19.01.11(James Watt, Alecu Donici)

19.01.1736 S-a născut, la Greenock, Scoţia  JAMES WATT – matematician, inventator şi inginer scoţian

275 de ani de la naşterea inventatorului scoţian

 

În 1765 Watt a inventat condensatorul şi imediat după aceea, închizând cilindrul la ambele capete cu supape, maşina cu abur cu dublu efect. Acesta a fost, de asemenea, şi un renumit inginer de construcţii civile, el realizând o serie de măsurări topografice ale drumurilor şi arterelor rutiere şi de navigaţie. În 1767, Watt a inventat un dispozitiv care a adaptat telescoapele pentru utilizarea în măsurarea distanţelor. În anul 1780 a inventat presa de copiat, doi ani mai târziu a adăugat la maşina cu aburi un volant, şi alti doi mai târziu un regulator centrifugal. Cea mai mare realizare a sa este considerată a fi brevetarea în anul 1784 a locomotivei cu abur. Watt este cel care a introdus unitatea de măsură denumită cal-putere, pentru a putea compara puterile diferitelor maşini cu abur ale timpului şi care era echivalentul a 745,7 watt, unitatea de măsură a puterii din Sistemul Internaţional. Unitatea de măsură pentru energia electrică, wattul, a fost numită în onoarea inventatorului. A fost ales membru al Academiei franceze de Ştiinţe, al Societăţii regale din Londra, doctor honoris causa al Universităţii din Glasgow. James Watt a murit în Heathfield, Anglia, pe data de 19 august 1819.

19.01.1806 S-a născut, la Donici, Orhei  ALECU DONICI – fabulist român

205 de ani de la naşterea fabulistului român

Fabulistul Alexandru Donici (1806 - 1865) era fiul clucerului Dimitrie Donici (clucerul se ocupa în special cu aprovizionarea curţii domneşti; rangul de clucer era unul destul de mic în cadrul administraţiei ţării). S-a născut în satul Donici din ţinutul Orheiului. Alexandru a făcut şcoala militară la Sankt-Petersburg - Liceul de cadeţi nr. 1 - în Rusia ţaristă, între 1819 şi 1825. Aproape un an a slujit ca sublocotenent în armata rusă, iar după 1835 a fost magistrat la Iaşi şi la Piatra Neamţ. În 1840 şi 1842 a publicat două volume de fabule. A folosit ca modele fabule scrise de rusul Ivan Andreevici Krîlov. În 1844, împreună cu prietenul său Costache Negruzzi, a publicat "Satire şi alte poetice compuneri", versuri din opera lui Antioh Cantemir (1708 - 1744, fiul lui Dimitrie Cantemir) - traduse din limba rusă. Prin fabulele sale Alecu Donici a fost unul dintre creatorii literaturii moderne româneşti. În epocă era considerat un adevărat La Fontaine al românilor. A murit la 21 ianuarie 1865 la Iaşi.