6.04.1829 S-a stins din viaţă, la Froland, NIELS HENRIK ABEL – matematician
norvegian
185 ani de la moartea matematicianului norvegian
Niels Henrik Abel s-a născut pe 5 august 1802, la Findo, Norvegia. Tatăl
său, Georg Abel, era pastorul protestant, devotat acţiunilor patriotice. Micul Niels, împreună cu fratele său mai
mare, urmează şcoala primară sub îndrumarea tatălui lor. În anul 1815, Niels
este înscris de tatăl său la şcoala superioară din Christiania, unde, în timpul
primilor ani de curs elementar, nu arată o dispoziţie deosebită pentru studiu.
Dar, în 1818, intervine o cotitură în viaţa tânărului Niels. La clasa în care
învăţa este numit profesor de matematică Michael Holmboe (1795-1850), cel care
avea să publice mai târziu, în 1839, prima ediţie a operelor lui Abel. În anul
1820, tatăl lui Abel se stinge din viaţă, iar povara întregii familii: mama şi cei
şase fraţi, revine pe umerii mult prea plăpândului Niels Abel, atunci în vârstă
de 18 ani. În aşteptarea numirii într-un post în învăţământ, Abel dă lecţii
particulare, dar se ocupă intens şi de lucrările sale personale. Eforturile
epuizante şi gravele lipsuri materiale aveau să faciliteze contactarea unei
boli necruţătoare. În iulie 1821, este primit ca student la Universitatea din
Christiania, dar, în septembrie 1821, după ce susţine examenul numit examen
artium, obţine o bursă, acordată de fundaţia universitară, pe care o primeşte
până în anul 1825. Pentru a-l ajuta pe tânărul student, mai mulţi profesori au
convenit să-i constituie, din lefurile lor, un fond, pentru a păstra pentru
ştiinţă acest rar talent, favoare pentru care zelul său neobosit şi buna sa
purtare îl fac mai mult decât demn. Încă de la 19 ani Abel a arătat că
ecuaţiile de ordin mai mare sau egal ca 5 nu sunt rezolvabile algebric. A
demonstrat că ecuaţiile abeliene pot fi rezolvate algebric, a contribuit la
teoria seriilor binomiale şi a seriilor infinite în general, la
teoria funcţiilor eliptice, introducerea integralelor abeliene şi la
stabilirea teoremei lui Abel. După absovire Abel se îndreaptă spre Berlin,
unde îi vizitează pe matematicienii Crelle şi Dirksen. După multe abateri de la
traiectorie, ajunge la Paris. Abel era victima unor prejudecăţi penibile, tânăr
şi norvegian, însemna un fel de condamnare fără drept de recurs ca incapabil de
a elabora opere deosebite. Abel revoltat de o asemenea atitudine şi în semn de
adâncă sfidare, la semnătura pe care şi-o pune pe un important memoriu
prezentat spre publicare, avea să adauge cuvântul
"norvegian". Abel nu rămâne mult la Paris. Motivul principal era
lipsa banilor. Ocolurile prin Europa fuseseră mult prea costisitoare, nu făcuse
cheltuieli suplimentare, decât pentru a cumpăra nenumărate cărţi de matematică
şi pentru a se duce la spectacolele de teatru, care îl încântau. După ce
munceşte câtiva ani la Paris, se întoarce în Norvegia, dar, negăsindu-şi o
slujbă, este nevoit să înfrunte sărăcia, timp în care îşi continuă cercetarea.
O bună parte din timp, după întoarcerea sa acasă, Abel a trăit în mizerie. Şi
mizeria face casă bună cu tuberculoza, pe care medicii i-au diagnosticat-o şi
care avea să îi grăbească sfârşitul vieţii. În aceste condiţii mizere, Abel
începe elaborarea unui alt memoriu amplu, "Cercetări asupra funcţiilor
eliptice". Există în acest memoriu idei extraordinare, ideea de inversare,
deosebit de fructuoasă, dar permanent neglijată, şi de savanţi, şi de elevi.
Noile funcţii eliptice formau nu numai continuarea indirectă a funcţiilor
trigonometrice şi exponenţiale, dar ele le includeau pe acestea din urmă ca
nişte cazuri particulare. În 1824 a demonstrat că sunt imposibil de găsit
soluţii ale ecuaţiilor de gradul cinci sau mai mare cu ajutorul radicalilor
teorema (Ruffini-Abel). În 1825 a descoperit funcţiile eliptice, funcţii cu
dublă periodicitate şi le-a publicat în 1827. În acelaşi timp K. Jacobi a pus
bazele funcţiilor eliptice şi a cercetat integralele care îi poartă numele. În
zorii zilei de 6 aprilie 1829, Abel se stingea din viaţă la vârsta de 28 de ani
şi 8 luni, la Froland. La câteva zile după moarte lui Abel, o scrisoare trimisă
de Crelle anunţa numirea lui Abel ca profesor de matematici la Universitatea
din Berlin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu