10.04.1914 S-a născut la Bucureşti, MARIA BANUŞ – poetă româncă
100 ani de la naşterea poetei românce
Maria Banuş s-a născut pe 10
aprilie 1914 la Bucureşti. Este fiica lui Max Banuş şi a Anetei. Având o stare de sănătate precară îşi face primele studii în particular. Face liceul la Institutul „Pompilian" din Calea Rahovei, apoi urmează, între 1931 şi 1934, cursurile Facultăţii de Drept şi ale Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează încă
din 1928 cu poezia "La 14 ani" în cunoscuta revistă argheziană
„Bilete de papagal", apoi publică frecvent poezii originale, traduceri,
eseuri, îndeosebi în revista „Azi", condusă de Zaharia Stancu. În 1937 debutează editorial cu volumul Ţara fetelor,
volum care exprimă vitalitatea tinerei poete. După al doilea război mondial
prezenţa poetei va fi tot mai activă, atât în coloanele revistelor „Viaţa
Românească", unde un timp este redactor, „Gazeta literară", „România
literară", cât şi în librării. Publică volume de poezie,
teatru, proză, literatură de călătorie, memorialistică, literatură pentru
copii, traduce foarte mult printre altele: Din poezia de dragoste a lumii.
Opera sa este de asemenea tradusă în multe limbi străine, făcându-se cunoscută
ca o reprezentantă de seamă a poeziei româneşti a momentului. Meritele cuvenite
s-au concretizat în diferite premii, dintre care amintim Premiul Special al
Uniunii Scriitorilor în 1986 şi Premiul Internaţional „Gottfried von
Herder", în 1989. Pe lângă poezii, Maria Banuş a scris şi două piese de
teatru: Ziua cea mare, cu subiect din viaţa gospodăriilor agricole
colective şi Îndrăgostiţii, care prezintă aspecte şi oameni de pe un mare
şantier al socialismului. Premiera piesei "Ziua cea Mare" a
avut loc pe 13 august 1950 pe scena Teatrului Naţional din Cluj, ea fiind
reprezentată apoi pe scenele principalelor teatre din ţară şi elogiată de
critica oficială a vremii. Poezia de
rezistenţă a Mariei Banuş se va găsi însă în volumele de deplină maturitate
artistică, în care textul, capătă valori artistice superioare prin sensurile
adânci. Ultimele volume de poezii, îndeosebi cel publicat în 1990, vin
parcă să sintetizeze o voce lirică în elementele ei caracterizante şi
diferenţiatoare totodată. Maria
Banuş a încetat din viaţă pe data de 14 iulie 1999, la Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu