Activitati culturale 3.07.2014 (Valsuri celebre)

3.07.2014   SERVICII NOI LA BIBLIOTECĂ

GENURI MUZICALE

Pentru atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori la activităţile Bibliotecii „Nicolae Iorga” din comuna I.C. Brătianu, începând cu 1 iulie 2014, BIBLIOTECA “NICOLAE IORGA” a iniţiat servicii noi de bibliotecă.

Astăzi, joi – 3.07.2014, în cadrul serviciului „Genuri muzicale” am ascultat valsuri celebre şi am încercat câţiva paşi de vals. Cu drag vă aştept, în număr cât mai mare, la audiţii muzicale şi dans în fiecare joi de la ora 15,00!

Aniversari culturale 11.06.2014 (Richard Strauss)

11.06.1864  S-a născut la Munchen,  RICHARD STRAUSS  – compozitor german

150 ani de la naşterea compozitorului german

Richard Strauss s-a născut pe 11 iunie 1864, la München, fiind fiul lui Franz Joseph Strauss, cornist principal în Orchestra Curţii Munchen. De mic a demonstrat aptitudini muzicale deosebite, primul profesor fiind chiar tatăl său. Apoi adolescentul Richard s-a instruit în materie de teorie, armonie, orchestraţie, studiind temeinic la pian şi vioară. Încă de la începutul prodigioasei sale cariere Richard Strauss s-a impus ca un valoros  compozitor, orchestra fiindu-i mediul cel mai familiar. Primele sale compoziţii, marcate de influenţa lui Berlioz şi Brahms, erau clasice, dar în scurt timp Strauss a început să compună în stilul mai liber, romantic, consacrat de Liszt şi Wagner. Până să împlinească 30 de ani Strauss se dovedise un compozitor prolific. După o perioadă în care a scris compoziţii mai mici, dar primite cu entuziasm de public, Strauss s-a decis să abordeze un nou gen, mult mai dificil - opera. În paralel s-a decis să se dedice muzicii şi ca dirijor, post pe care l-a ocupat timp de 12 ani în cadrul Filarmonicii din Berlin. Din păcate perioada în care a lucrat ca dirijor l-a consumat atât de intens încât a găsit prea puţin timp pentru a compune. Abia mult mai târziu va mai trece printr-o nouă etapă de creativitate maximă, care a dat naştere unui şir de opere mature, deşi marcate de o nostalgie a clasicismului tinereţii. Părea că Richard Strauss este un compozitor care lucra "în salturi", căruia îi trebuia foarte mult timp pentru a se pregăti, pentru a acumula inspiraţie şi a-i da o formă. Pe parcursul vieţii realizează o sinteză modernă a romantismului aflat în prelungirea idealului clasic. Dintre numeroasele sale lucrări amintim poemele simfonice „Don Juan”, ”Till Eulenspiegel”, ”Aşa grăit-a Zarathustra”, apoi „Simfonia Alpilor” şi „Simfonia domestică”, ca şi operele „Salomeea”, „Cavalerul rozelor”, „Electra” (în total 14 creaţii de acest fel), plus câteva balete. Richard Strauss s-a stins din viaţă pe 8 septembrie 1949, la Garmisch-Partenkirchen în Germania.

Surse: ro.wikipedia.org;   www.artline.ro; www.mesageruldecovasna.ro; www.classicfm.com; www.youtube.com;

Aniversari culturale 3.06.2014 (Johann Strauss Jr.)

3.06.1899 S-a stins din viaţă, la Viena, JOHANN STRAUSS, JR. – compozitor austriac

115 ani de la moartea compozitorului austriac

Johann Strauss, Jr. s-a născut pe 25 octombrie 1825, la Viena, primul din cei 5 copii ai familiei. Mulţi compozitori celebri s-au izbit de refuzul părinţilor de a-i lăsa să urmeze o carieră muzicală, dar opoziţia lui Johann Strauss tatăl a fost mai mare decât în alte cazuri. Strauss Senior era de părere că ajunge un muzician în familie şi a făcut tot ce-a putut pentru a-i împiedica pe fiii săi să-i calce pe urme. Paradoxal, toţi cei trei băieţi ai săi chiar au făcut muzică şi au avut succes.  Ambiţia lui Johann Strauss fiul a fost încurajată totuşi de mama sa, Anna, care i-a cumpărat o vioară şi i-a asigurat cursuri fără ştirea tatălui. Micuţul Johann a studiat în secret vioara, iar la vârsta de 6 ani a compus primul său vals. Oficial Johann Strauss fiul a studiat şcoala Politehnică, de unde a şi fost dat afară după doi ani, pentru comportament inadecvat. A continuat în schimb să se ocupe de muzică şi a obţinut un permis de la poliţie, necesar pentru a putea cânta în restaurante. La vârsta de 19 ani, el are primul concert, într-un cazino, devenind concurentul pe piaţă al tatălui său. El recunoaşte că tatăl său a fost cel care l-a inspirat şi i-a fost idol. Cei doi Johann Strauss, tatăl şi fiul, s-au împăcat abia cu doi ani înainte de moartea lui Strauss Senior. După acest eveniment, Strauss fiul preia conducerea orchestrei tatălui său, dar nu este primit bine de membrii acesteia, din cauza conflictelor trecute dintre fiu şi tată şi datorită loialităţii trupei faţă de acesta din urmă, chiar şi după moartea sa. Timp de 13 ani Johann Strauss fiul a fost dirijor al celebrelor baluri vieneze. Johann Strauss, cel pe care îl omagiem astăzi, a fost foarte iubit de femei, idolatrizat chiar. Ca orice crai, el nu s-a grăbit la însurătoare. A făcut-o abia la 37 de ani, când s-a căsătorit cu cântăreaţa Jetty Treffs, la cunoscuta Catedrală a Sfântului Ştefan din Viena. În primii 10 ani de căsnicie, Strauss a iubit-o nebuneşte şi i-a fost devotat, dar după aceea Jetty i-a devenit manager, s-a ocupat de contractele soţului ei, de corespondenţă şi de turnee. Ea a murit în urma unui infarct în 1878, la 15 ani de la căsătoria cu regele valsului. Acesta a căzut pradă depresiei şi neputinţei şi nu a fost în stare nici măcar să participe la înmormântarea soţiei. Incapabil să facă faţă vieţii de unul singur, Johann Strauss se recăsătoreşte la doar şapte săptămâni de la moartea lui Jetty. Avea 52 de ani, iar aleasa lui doar 30. Lili Dietrich, cea de-a doua nevastă, era tot cântăreaţă, ca şi prima, dar şi actriţă. Ea şi-a dat seama destul de repede că s-a măritat cu un bărbat nepotrivit, care nu-i putea oferi atenţia de care avea ea nevoie, aşa că l-a părăsit după patru ani de căsătorie pentru un alt bărbat. Strauss a căutat în continuare consolare în braţele unei alte femei, Adele Deutsch. Deşi Biserica Romano Catolică nu i-a recunoscut lui Strauss divorţul de Lili, el şi Adele s-au mutat împreună şi au rămas împreună până pe 3 iunie 1899, când Johann Strauss fiul moare de pneumonie, la vârsta de 73 de ani, în braţele devotatei sale Adele. A fost înmormântat lângă Shubert şi prietenul său Brahms şi i-au fost rezervate funeralii naţionale. Dintre cele 15 operete ale sale, cele mai cunoscute sunt Liliacul, O noapte la Veneţia, Voievodul ţiganilor şi Sânge vienez. Dar lucrările lui cele mai populare rămân valsurile vieneze, în jur de 70, dintre care amintesc Dunărea albastră, Viaţă de artist, Vin, femei şi cântece, Sânge vienez sau Vocile primăverii. 

Surse: ro.wikipedia.org;  www.bestmuzic.ro; en.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.youtube.com;

Aniversari culturale 30.03.2014 (Magda Ianculescu)

30.03.1929  S-a născut la Iaşi, MAGDA IANCULESCU – soprană româncă

85 ani de la naşterea sopranei românce

Magda Ianculescu s-a născut pe 30 martie 1929 la Iaşi. A urmat şcoala primară şi Liceul "Oltea Doamna" în oraşul natal, iar în 1947 s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Încă din ultimul an de studii, Magda Ianculescu a fost angajată la Teatrul de Operă şi Balet din Capitală, unde a debutat în rolul Rosinei din Bărbierul din Sevilla, de Gioacchino Rossini, rol ce va rămâne unul dintre succesele permanente ale carierei sale artistice. Împreună cu artiştii lirici Dan Iordăchescu, Nicolae Herlea şi Valentin Teodorian au constituit ceea ce mai târziu melomanii vor numi "garnitura de aur a Operei Române". O voce excepţională prin amploare, timbru, o muzicalitate fină, o tehnică de cânt stăpânită la perfecţiune au propulsat-o pe firmamentul artei lirice româneşti ca o nouă stea. Între 1953–1955 a fost laureată a Concursurilor internaţionale din Bucureşti, Praga şi Varşovia, care au impus-o definitiv ca una din cele mai valoroase soprane. În 1962 a fost distinsă cu titlul de Artist emerit. A cântat cu orchestre renumite în Belgia, Italia, Rusia, Franţa, Cehoslovacia, Iugoslavia etc., având un repertoriu divers – peste 35 de roluri principale – de la opereta vieneză, la opera contemporană românească. A interpretat peste 50 de roluri, din care menţionăm: Iaroslava din Cneazul Igor de A. P. Borodin, Norina din Don Pasquale, de Gaetano Donizetti, Donna Elvira din Don Giovanni, Blonda din Răpirea din Serai, Suzana din Nunta lui Figaro, de W.A. Mozart. Vocea Magdei Ianculescu prezenta un larg ambitur, o catifelare şi un dramatism pe care mulţi critici muzicali le-au comparat cu performanţele celebrei Maria Callas. A făcut numeroase înregistrări la Radio, Televiziune şi la Casa de discuri Electrecord. Între 1969 – 1977 a fost profesor la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, formând şi lansând multe talente ale teatrului liric românesc. S-a stins din viaţă pe 16 martie 1995, la Bucureşti.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.ziarulevenimentul.ro; www.operanationala.ro; romaniainourhearts.wordpress.com;

Aniversari culturale 26.03.2014 (Viorica Ursuleac)

26.03.1894 S-a născut la Cernăuţi, VIORICA URSULEAC – soprană româncă

120 ani de la naşterea sopranei românce

Viorica Ursuleac s-a născut pe 26 martie 1894, la Cernăuţi, Bucovina. Era fiica unui arhidiacon ortodox şi profesor de muzică la Facultatea de Teologie, a fost unul din cei şase copii ai familiei. Aşa se explică faptul că Viorica a învăţat pianul încă de la vârsta de 6 ani. A urmat studiile la Academia de Muzică şi Artă Plastică din Viena, avându-l ca profesor îndrumător pe Filip Forstén, de origine finlandeză, după care a continuat studiile la Berlin şi Frankfurt. Debutează pe scena Operei din Zagreb în anul 1922, după care, doi ani mai târziu, o găsim la Volksoper din Viena pentru doi ani 1924-1926. Contractul ei cu Volksoper se datorează lui Felix Weingartner, directorul de atunci al acestei opere, care a remarcat-o într-un concert susţinut la Bucureşti şi care i-a propus un contract pe trei ani. Doi ani mai târziu, Clemens Krauss, directorul Operei din Frankfurt, care era în căutarea unei „soprane blonde”, vizitează Volksoper din Viena, unde acelaşi protector, Felix Weingartner, i-o recomandă pe Viorica. Deşi numele de rezonanţă balcanică nu l-a prea încântat pe Clemens Krauss, după prima audiţie acesta i-a şi oferit un contract pe o perioadă de şase ani şi astfel o aflăm prezentă pe scena Operei din Frankfurt în perioada 1926-1930. Clemens Krauss a apreciat-o şi a iubit-o atât de mult pe această „eroină blondă”, încât în timpul şederii ei la Frankfurt, acesta a şi luat-o de nevastă. Mai târziu, când devine directorul Wiener Staatsoper (1929-1935), o aduce din nou la Viena pe Viorica Ursuleac-Krauss, începând cu anul 1931. De numele lui Krauss este legată şi ideea faimoaselor Concerte de Anul Nou ale Filarmonicii din Viena. Însă primul concert a avut loc în anul 1939, iar cele pe care le cunoaştem noi astăzi datează din 1941. În anul 1935, Viorica Ursuleac-Krauss primeşte un contract pe 10 ani la Opera de Stat din Berlin, însă o găsim aici numai în perioada 1935-1937, când această operă era condusă de Wilhelm Furtwängler, iar în perioada 1937-1944 activează la Opera din München. În anul 1934 este onorată cu distincţia austriacă „Kammersängerin”, iar un an mai târziu, în 1935, primeşte varianta prusacă a aceleiaşi distincţii. Participă la Festivalul de la Salzburg, în perioadele 1930-1934 şi 1942-1943, unde director artistic este chiar soţul ei, Clemens Krauss. În 1934 cântă o stagiune în Anglia, la Covent Garden, în rolul ei favorit, Arabella, din opera cu acelaşi nume de Richard Strauss, dar şi la Royal Opera în rolul Desdemonei din opera Otello de Giuseppe Verdi, avându-l ca partener pe Lauritz Melchior în rolul lui Otello şi pe Thomas Beecham ca dirijor. La Scala din Milano a cântat mai multe roluri, precum cel al Împărătesei din „Die Frau ohne Schatten” şi Khrysothemis din „Elektra” de Richard Strauss, ca şi rolul Sieglinde din „Die Walküre” a lui Richard Wagner sau în „Cosi fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1948 ajunge la Teatrul Colòn din Buenos Aires, unde interpretează rolul Brangane din „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, unde l-a avut ca partener pe Kirsten Flagstat. Richard Strauss a numit-o pe Viorica Ursuleac „cea mai fidelă dintre fidele”, fiind soprana lui favorită, ea cântând în premierele celor patru opere ale sale, Arabella (1933), Friedenstag (1938), Capriccio (1942) şi Die Liebe der Danae (1944). De remarcat că opera Friedenstag a fost dedicată de Richard Strauss atât Vioricăi Ursuleac, cât şi soţului ei, dirijorul Clemens Krauss. Să mai spunem că în repertoriul Vioricăi Ursuleac au figurat roluri importante precum: Contesa din „Nunta lui Figaro”, Senta din „Olandezul zburător”, unde a cântat cu Hans Hotter, Donna Elvira din „Don Giovanni”, Amelia Grimaldi din „Simon Boccanegra”, Leonore din „Fidelio”, Amelia din „Bal mascat”, rolul Leonorei din „Forţa destinului”, Minnie din „La fanciulla del West”, Elisabeth de Valois din „Don Carlo” , Turandot şi multe altele. Din înregistrările care ne-au rămas de la Viorica Ursuleac, se observă că vocea ei era de o frumuseţe deosebită. Ultimul ei spectacol, spectacolul de adio, a fost susţinut în 1953, la Wiesbaden, cu opera „Der Rosenkavalier”. Unsprezece ani mai târziu, în anul 1964, este numită profesoară la Salzburg Mozarteum. După moartea soţului ei, Clemens Krauss, care s-a produs în anul 1954, ea se retrage în mica localitate Ehrwald din Tirol, unde a şi murit pe 22 decembrie 1985, la vârsta de 91 de ani.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.ziarulfaclia.ro; www.operanationala.ro; romaniainourhearts.wordpress.com;

Aniversari culturale 22.10.2013 (Pablo Casals)

22.10.1973 S-a stins din viaţă, la San Juan, Puerto Rico, PABLO CASALS –  violoncelist şi compozitor spaniol

40 ani de la moartea violoncelistului şi compozitorului spaniol

Pablo Casals, pe numele adevărat Pau Casals i Defilló, s-a născut pe 29 decembrie 1876, în El Vendrell, Catalonia, Spania. Tatăl său, Carles Casals i Ribes (1852-1908), cânta la orga parohiei. El a fost cel care la învăţat pe Pablo să cânte la pian, vioară şi orgă. La vârsta de patru ani Casals putea cânta la vioară, pian şi orgă, la şase ani a cântat la vioară suficient de bine pentru a efectua un solo în public. La cererea lui, tatăl său i-a construit un violoncel brut, folosind o tărtăcuţă. Când Casals avea unsprezece ani, a auzit pentru prima dată un violoncel real şi a decis să se dedice acestui instrument.  În 1888 mama sa, Pilar Defilló de Casals, l-a dus la Barcelona, unde l-a înscris la Şcoala Municipală de Muzică. Aici a studiat violoncelul, teorie muzicală şi pian. În 1890 el a descoperit într-un magazin second-hand o copie zdrenţuită de şase suite de violoncel ale lui Bach. Casals va face mai târziu o versiune proprie a celor şase suite. A făcut progrese uluitoare ca violoncelist, astfel că, la paisprezece ani, pe 23 mai 1891 a dat un recital solo la Barcelona​​. A absolvit de şcoala cu onoruri cinci ani mai târziu. În 1893, compozitorul catalan Isaac Albéniz care l-a auzit cântând, l-a invitat să cânte la concerte în palat, apoi a primit o bursă regală pentru a studia compoziţia la Conservatorul Real de Música y Declamación în Madrid cu Víctor Mirecki.  În 1895 a plecat la Paris, unde, după ce şi-a pierdut bursa din Catalonia, şi-a câştigat traiul cântând ca al doilea violoncel în orchestra teatrului Folies Marigny. În 1896, s-a întors în Catalonia şi a primit un post la  Şcoala Municipală de Muzica din Barcelona. A mai fost numit violoncelist principal în orchestra Operei din Barcelona. În 1897 a apărut ca solist cu Orchestra Simfonică Madrid  şi a fost decorat cu Ordinul Carlos III. În 1899, Casals a cântat la Crystal Palace din Londra pentru Regina Victoria. Pe 12 noiembrie şi 17 decembrie 1899, a apărut ca solist la concertele Lamoureux la Paris. A vizitat Spania şi Ţările de Jos cu pianistul Harold Bauer în 1900-1901, în 1901-1902 a făcut primul său turneu din Statele Unite, iar în 1903 a vizitat America de Sud. La 15 ianuarie 1904, Casals a fost invitat sa cânte la Casa Albă de către preşedintele  Theodore  Roosevelt.  În 1914 Casals s-a căsătorit cu vedeta şi cântăreaţa americană Susan Metcalfe, de care s-a separat în 1928, dar nu a divorţat până în 1957. Casals a făcut primele sale înregistrări în 1915. Mai târziu, în Paris, Casals a înfiinţat un trio cu pianistul Alfred Cortot şi violonistul Jacques Thibaud, au cântat în concerte şi au făcut înregistrări până în 1937. Casals a înfiinţat în 1919, în Barcelona, ​​Orchestra Pau Casals şi a condus primul său concert pe 13 octombrie 1920. Odată cu izbucnirea Războiului Civil Spaniol în 1936, Orchestra Pau Casals şi-a încetat activitatea. Casals a fost un susţinător înfocat al guvernului republican spaniol, iar după înfrângere a promis că nu se mai întoarce în Spania, până când democraţia nu este restabilită. Casals a evoluat la Gran Teatre del Liceu, pe 19 octombrie 1938, fiind ultima sa apariţie în Catalonia înainte de exilul său.  El s-a stabilit în satul francez Prada de Conflent, în apropiere de frontiera spaniolă catalană, între 1939 şi 1942 a avut apariţii sporadice ca violoncelist în zona neocupată din sudul Franţei şi în Elveţia. Atât de acerbă a fost opoziţia sa faţă de regimul dictatorial al lui Francisco Franco în Spania, încât a refuzat să apară în ţările care au recunoscut guvernul spaniol autoritar. El a făcut o excepţie notabilă, când a luat parte la un concert de muzică de cameră la Casa Albă pe 13 noiembrie 1961, la invitaţia preşedintelui John F. Kennedy, pe care îl admira. La 6 decembrie 1963, Casals a fost distins în SUA cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii. În 1950 şi-a reluat cariera de dirijor şi violoncelist la Prades Festival, organizat pentru a comemora  bicentenarul de la moartea lui Johann Sebastian Bach, Casals a fost de acord să participe, cu condiţia ca toate veniturile încasate să meargă la un spital de refugiaţi în apropiere de Perpignan. În 1952, Casals a întâlnit-o pe Marta Angélica Montanez y Martinez, o studentă, de 17 de ani, din Puerto Rico care a venit în Spania pentru a participa la Festival. Casals a fost foarte impresionat de ea şi a încurajat-o să se întoarcă la Mannes College of Music din New  York să-şi continue studiile. A continuat să conducă Festivalul Prades până în anul 1966. Casals a călătorit în Puerto Rico în 1955, iar în anul următor a inaugurat Festivalul Casals. În 1955 Casals s-a căsătorit cu a doua soţie Francesca Vidal de Capdevila, care a murit în acelaşi an. În 1957, la vârsta de 80 de ani, Casals s-a căsătorit cu Marta Montanez y Martinez, de 22 de ani. Pablo şi Marta şi-au făcut reşedinţa permanentă în oraşul Ceiba şi au locuit într-o casă numită El Pessebre. El a avut un impact major pe scena muzicii din Puerto Rico, prin înfiinţarea orchestrei Symphony Orchestra Puerto Rico în 1958 şi a Conservatorului de Muzică din Puerto Rico, în 1959. Casals a fost, de asemenea, şi compozitor. Opera sa cea mai eficientă este La Sardana, din 1926. Una dintre ultimele sale compoziţii a fost Imnul Naţiunilor Unite. Casals a murit pe 22 octombrie 1973, în San Juan, Puerto Rico, la vârsta de 96 de ani şi a fost îngropat la Puerto Rico National Cemetery. 

Surse: fr.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.classicfm.com; www.lastfm.es; www.prades-festival-casals.com;

Aniversari culturale 14.05.13 (Frank Sinatra)

14.05.1998 S-a stins din viaţă, la Los Angeles,  FRANK SINATRA – cântăreţ şi actor american

15 ani de la moartea cântăreţului şi actorului american

Francis Albert Sinatra a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1915, la Hoboken, New Jersey, SUA. S-a născut cu probleme de respiraţie, de care bunica sa l-a lecuit repede, băgându-l cu capul sub apă.

Chiar dacă era un rebel şi nu împlinea visurile familiei, Frank a beneficiat de tot sprijinul părinţilor săi. Mama sa a fost cea care i-a găsit primul loc de muncă în domeniul artistic, ca animator la Hoboken Union Club. Tot mama, Dolly Sinatra, a fost cea care a intervenit pe lângă grupul vocal din Hoboken, The Three Flashes, să-l primească în rândurile sale pe tânărul Frank.

Şi-a început cariera muzicală împreună cu Harry James şi Tommy Dorsey. "Our Love" este prima piesă înregistrată de Sinatra, împreună cu formaţia lui Frank Mane, în 1939. Trompetistul Harry James, lider al unei formaţii de succes în acea vreme, îl remarcă şi îl angajează în trupa sa pe tânărul de 23 de ani pe postul de solist vocal. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică uşoară în anii 40, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câştigat premiul Oscar şi un Glob de aur.

Este laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity.

Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner.

În 1957, Sinatra îşi mută emisiunea tv "The Frank Sinatra Show" la ABC pentru trei milioane de dolari. Este şi perioada în care cucereşte America alături de prietenii săi, Dean Martin şi Sammy Davis Jr, sub numele de Rat Pack. La împlinirea a 50 de ani, în 1965, Sinatra înregistrează retrospectiva "September of My Years" şi dărâmă topurile cu "Strangers in the Night" şi "My Way".

La 12 iunie 1971, la un concert caritabil în Hollywood, Sinatra şi-a anunţat retragerea ieşind de pe scenă în acordurile piesei "Angel Eyes" şi spunând: "Mă scuzaţi cât dispar". Nu s-a mai întors pentru bis. Dar publicul l-a vrut înapoi. În 1973, Frank a revenit cu un album şi un show televizat numite "Ol' Blue Eyes Is Back". Starul nu mai era însă la fel de strălucitor. A continuat să înregistreze albume şi să susţină turnee până în 1994, când cade pe scenă, în timpul unui concert.

La 14 mai 1998, "Vocea" se stinge, în urma unui atac de cord, la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles. Pe piatra sa funerară este gravat un epitaf dictat parcă de Frank însuşi: "The Best Is Yet to Come"-"Ce e mai bun de-abia de-acum urmează".

Surse: ro.wikipedia.org; www.cinemagia.ro; www.sinatra.com;

Aniversari culturale 4.08.11(Louis Armstrong)

4.08.1901 S-a născut, la New Orleans LOUIS ARMSTRONG – muzician american

110 ani de la naşterea muzicianului american

Louis Armstrong s-a născut pe 4 august 1901, la New Orleans, Louisiana. Artistul a fost crescut în New Orleans şi încă de mic cânta pe străzile oraşului natal, neavând o copilărie foarte fericită. În 1922 pleacă în Chicago unde se întâlneşte cu mentorul său, King Oliver şi se alătură trupei acestuia. Pentru că rolul său în trupa lui Oliver era destul de mic, soţia sa Lil Hardin îl convinge să părăsească formaţia şi să se alăture trupei Fletcher Henderson Orchestra. În momentul în care Louis Armstrong şi-a făcut apariţia în spaţiul muzical, erau puţini artişti care foloseau inovaţiile şi stilul specific New Orleans, dar şi mai puţini care aveau energia şi măiestria acestuia. Încet artistul a devenit unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni din New York. În anii 1920 şi 1930, artistul a lansat multe hit-uri, dar au fost şi perioade marcate de certuri cu manageri, accidente şi eşecuri. Pe măsura ce jazz-ul se moderniza, erau câţiva critici care îl considerau pe Armstrong demodat. Pe la sfârşitul anilor 1940, artistul a găsit un manager dedicat care l-a ajutat să fie distribuit în filme, să aibă turnee în Asia şi Europa şi să-i întreacă în topuri pe cei de la Beatles cu piesa Hello, Dolly. Louis Armstrong moare în ziua de 6 iulie 1971, în casa sa din cartierul Queens al oraşului New York.

Surse: ro.wikipedia.org; muzica.metropotam.ro; www.vinyl4u.eu;

Aniversari culturale 31.07.11(Franz Liszt)

31.07.1886 A murit, la Bayreuth, Bavaria FRANZ LISZT – compozitor maghiar

125 ani de la moartea compozitorului maghiar

Franz Liszt s-a născut pe 22 octombrie 1811 la Raiding în Ungaria, întreaga familie s-a mutat în 1821 la Viena, iar în 1823 la Paris. La vârsta de şapte ani cânta foarte bine la pian, la opt ani compunea, la nouă dădea concerte publice, iar la zece ani studia cu Czerny şi Salieri la Viena. În toate călătoriile sale, era însoţit de tatăl său care şi-a dat seama de talentul fiului său. Acest mod de viaţă îl face să sufere de epuizare nervoasă, la şaisprezece ani, vrând să renunţe şi să îmbrăţişeze cariera de preot. În anul 1823 se stabileşte la Paris unde îşi completează golurile din educaţie. La Paris ascultă trei mari muzicieni, care îi vor influenţa dezvoltarea viitoare: Berlioz, Paganini şi Chopin. Creaţia sa muzicală cuprinde 1.233 de lucrări, dintre care 649 sunt compoziţii originale. 150 dintre acestea sunt piese dedicate pianului. Creaţia lui Liszt poate fi împărţită în două categorii: lucrări de virtuozitate, compuse în prima parte a vieţii sale, când acesta era mai mult preocupat de succesul său ca interpret şi creaţia muzicală propriu-zisă. Aceasta din urmă constă în sonate, valsuri, lucrări pentru orchestră, poeme simfonice şi simfonii şi lucrări concertistice. Muzica lui Liszt este o muzică impetuoasă şi de bravadă, cu un efect calculat înainte şi o rezolvare trimufătoare a celor mai mari dificultăţi tehnice. Pentru a-şi putea pune în valoare creaţiile şi virtuozitatea Listz a comandat un pian urias, care conţinea trei claviaturi şi 16 registre, numit Piano-Melodium. Spre sfârşitul vieţii acest mod interpretativ avea să producă schimbări esenţiale. Muzica pentru pian a lui Liszt are nevoie de pianişti cu o tehnică desăvârşită, cu o sonoritate îndrăzneaţă şi cu un anumit grad de exhibiţionism şi extrovertire temperate. Liszt a fost pianistul pubicului, impunând prin interpretarea sa, atitudinea de bravadă, intimidând publicul şi luând cu asalt instrumentul. Alte lucrări: poeme simfonice Ce se aude pe munte, Tasso, Orfeu, Prometeu, Ungaria, Hamlet, Bătălia hunilor, simfonii Simfonia Dante, Simfonia Faust, concerte pentru pian, studii pentru pian Studii de execuţie transcedentala-1851, Studii de bravură-1838, Mari studii de Paganini, sonate Sonata în mi minor - dedicată lui Schumann, valsuri poloneze şi 20 rapsodii ungare. În turneul său efectuat în Principatele Române 1846-1847, Franz Liszt a rămas impresionat de muzica populară românească. Rezultatul a fost o Rapsodie română ce avea la bază doinele, baladele, cântecele de petrecere şi de jale cu care era întâmpinat prin locurile unde a călătorit. Această lucrare a fost găsită de compozitorul Bela Bartok, la aproape 85 de ani de la crearea ei. Rapsodia română are 25 de pagini, iar premiera a avut loc în 1931 la Ateneul Român din Bucureşti, în intepretarea pianistei Aurelia Cionca. A murit la Bayreuth, Germania, pe 31 iulie 1886, la vârsta de 74 de ani, de pneumonie pe care ar fi contractat-o în timpul Festivalului Bayreuth găzduit de Cosima fiica sa.

Surse: ro.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.last.fm; www.artline.ro; www.managerzone.com;

Aniversari culturale 28.07.11(Antonio Vivaldi)

28.07.1741 A murit, la Viena ANTONIO VIVALDI – compozitor italian

270 ani de la moartea compozitorului italian

Antonio Lucio Vivaldi s-a născut pe 4 martie 1678, la Veneţia, în Italia. Primul sau profesor de muzică a fost tatăl său, Giovanni Battista Vivaldi, violonist respectat, angajat la biserica din San Marco. Antonio a fost instruit pentru o viaţă clericală dar şi pentru una muzicală. După ce trecuse prin diverse etape introductive, el a fost hirotonit preot în martie 1703. Vocaţia sa era dedicată muzicii. În toamna anului 1703 a fost numit profesor de vioară la Ospitale della Pieta din Veneţia. Câţiva ani mai târziu a devenit dirijor al orchestrei de la aceeaşi instituţie. Sub conducerea lui Vivaldi, această orchestră a susţinut multe concerte strălucite şi a obţinut o reputaţie internaţională. Vivaldi a rămas la Pietà până în 1740. Ani petrecuţi acolo, au fost întrerupţi de numeroasele excursii pe care acesta le făcea în scopuri profesionale atât în oraşele italiene, cât şi în străinătate. Înzestrat cu un auz excepţional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere şi dirijor celebru, Vivaldi şi-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinaţii ritmice şi armonice şi a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-şi face un loc în orchestră, precum violoncelul sau fagotul, fără a uita oboiul şi nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, şi chiar alte instrumente ca mandolina sau trompeta. Vivaldi a fost foarte productiv în muzica vocală şi instrumentală, sacră şi laică. El a compus peste 700 de piese, variind de la sonate şi opere la concerte. În vremurile sale, a fost faimos şi a avut un succes cu compoziţiile sale pentru operă. Cele mai multe dintre operele sale au fost scrise pentru Veneţia, dar unele au fost interpretate pe întreg teritoriul Italiei, la Roma, Florenţa, Verona, Vicenza, Ancona şi Mantua. A părăsit Veneţia pentru ultima dată în 1740 şi a murit pe 28 iulie 1741, la Viena.

Surse: ro.wikipedia.org; www.last.fm; www.roportal.ro; theophylepoliteia.wordpress.com;

Aniversari culturale 14.07.11(Madalina Manole)

14.07.2010 A murit, la Bucureşti MĂDĂLINA MANOLE – solistă şi instrumentistă româncă

1 an de la moartea solistei şi instrumentistei române

Mădălina Manole s-a născut pe 14 iulie 1967, la Vălenii de Munte, fiind primul copil al cuplului format din Ion şi Eugenia Manole. Interpreta a moştenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie tânăra artistă ia lecţii de chitară de la Ana Tetelea Ionescu. Mădălina Manole îşi face debutul muzical la 15 ani în Cenaclul Tineretului prahovean. Concomitent, Mădălina Manole şi-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploieşti. De asemenea, Mădălina Manole a terminat Şcoala de controlori trafic aerian Băneasa şi a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu. Între 1982-1985 Mădălina îşi face debutul în muzica folk, devine membră a cenaclului Serbările Scânteii Tineretului condus de Lucian Avramescu, înfiinţează duetul Alfa şi Beta şi împreună cu Ştefania Ghiţă participă la turneele cenaclului din toată ţara cunoscând deja succesul cu compoziţiile folk înregistate. Între 1985-1988 studiază canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Artă, clasa Ionel Tudor-Mihaela Runceanu. În 1988 debutează la Festivalul Naţional MAMAIA, unde obţine o menţiune cu melodia Un om sentimental, este începutul colaborării muzicale cu compozitorul Şerban Georgescu. În anul 1991, obţine discul de aur pentru albumul Fată dragă. După albumul Fată dragă, Mădălina Manole primeşte alte două discuri de aur pentru vânzări de două milioane de unităţi (LP şi MC). În anul 1997, lansează albumul Lină, lină Mădălină, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional - Polygram Group (prin Zone Records Romania). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic cu o orchestră de muzică populară condusă de regretatul Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, Lucreţia Ciobanu, Mioara Velicu. În 1997, ia fiinţă Asociaţia Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural şi umanitar. În anul 2000, obţine distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România şi respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România. Cântăreaţa Mădălina Manole a devenit mămică, pe 8 iunie 2009. Vedeta în vârstă de 42 de ani a adus pe lume un băieţel. La începutul lunii octombrie 2009, Fata cu părul de foc s-a căsătorit cu iubitul ei Mircea Petru şi l-a botezat pe fiul ei Petru Jr. Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează O 9 Mădălina Manole şi reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei. Mădălina Manole a decedat pe14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Fata cu părul de foc, Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obişnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin suicid, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situaţii, în faţa biserici Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti şi apoi a fost înhumată în cimintirul Bolovani din Ploieşti.

Surse: ro.wikipedia.org; madalinamanole.ro; www.youtube.com; www.ziare.com;

Aniversari culturale 6.04.11(Jocurile Olimpice, Gheorghe Zamfir)

6.04.1896 PRIMA EDIŢIE A JOCURILOR OLIMPICE MODERNE

115 de ani de la prima ediţie a Jocurilor Olompice moderne

Primele manifestări ale Jocurilor Olimpice au avut loc în Grecia Antică în anul 776 î.Hr, sub forma unui festival religios în cinstea lui Zeus, zeul suprem. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne a avut loc la Atena, pe stadionul de marmură Panafinysk in perioada 6 aprilie – 15 aprilie1896. Au participat 43 de ţări. Prima participare a României a avut loc în 1900, la cea de-a doua ediţie, organizată la Paris. George Plagino a concurat la tir cu porumbei (din argilă), precursoare a concursului de talere, unde s-a clasat al 13-lea din 51 de concurenţi. Tot în 1900, femeile au avut pentru prima dată dreptul să participe la Jocurile Olimpice moderne. Drapelul olimpic este de culoare albă şi are în centrul său simbolul olimpic format din cele cinci inele. Cele 5 inele olimpice reprezintă cele 5 continente. Acestea sunt întrepătrunse pentru a arăta universalitatea olimpiadelor. Culorile albastru, galben, negru, verde şi roşu au fost alese deoarece cel puţin una dintre ele se afla pe steagul fiecărei ţări participante. Motoul olimpic este format din trei cuvinte latine: „Citius, Altius, Fortius”, adică „Mai repede, mai sus, mai puternic”. Ultima medalie olimpică de aur făcută în întregime din aur a fost decernată în 1912. De atunci medaliile de aur sunt confecţionate din argint 92,5% şi sunt acoperite cu şase grame de aur. Prima ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice a avut loc la Londra în 1908. Prima aprindere în Olimpia şi purtare a flăcării a avut loc înaintea Jocurilor de la Berlin (Germania) din 1936.

6.04.1941 S-a născut, la Găieşti, Gorj GHEORGHE ZAMFIR – naist român

70 de ani de la naşterea naistului român

Gheorghe Zamfir s-a născut în oraşul Găeşti, în data de 6 aprilie 1941, mama din Gorj, tatăl dâmboviţean, ambii provenind din familii de ţărani agricultori. La patru ani îşi descoperă pasiunea pentru muzică şi învaţă să cânte la acordeon. În 1955 - se înscrie la Şcoala Specială de Muzică din Bucureşti. În paralel, Gheorghe Zamfir a urmat cursurile Şcolii de Cultură Generală. În 1959 Gheorghe Zamfir obţine prima distincţie în cadrul Şcolii de Muzică - premiul I şi titlul de “Laureat” pe ţară. Între 1960 - 1970 efectuează cu Ansamblurile „Ciocârlia” şi al Armatei Române primele turnee în fosta Republică Federală Germană, în Elveţia, URSS, China, Grecia. În 1961 - se înscrie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti pe care îl absolvă în 1966 la secţia Pedagogie. În 1966 - se angajează ca dirijor al Ansamblului „Ciocârlia” având astfel sub bagheta sa 300 de artişti. În această perioadă iau naştere primele mari compoziţii, aranjamente şi orchestraţii printre care coruri la 4 voci, Hora de Virtuozitate, Hora Bucureştiului, Sârbă Oltenească - toate acestea au făcut parte din primele discuri editate în 1959, tot acum scrie prima sa Metodă de Nai pe care o va edita aproape 10 ani mai târziu la Paris, în anul 1975, la Editura Chappell. În 1966 - realizează primul disc în colaborare cu Electrecord. În 1968 – absolvă clasa de “dirijat de cor” şi “dirijat de orchestră”. În acelaşi an Gheorghe Zamfir crează prima mare familie a naiului modern, din nai Sopran, nai Alto, nai Bariton şi nai Bas. În 1968 - înregistrează cel de-al doilea disc în colaborare cu Electrecord. Piesele înregistrate pe discul din acest an au constituit prin însăşi intepretarea lor în faţa unei orchestre de peste 50 de persoane (“Ciocârlia”) o premieră naţională şi mondială – atunci, naiul a fost “instalat” în faţa unei orchestre printr-un om care era şi dirijor. În 1970 - formează primul taraf concertistic cu care concertează la Paris pe scena Teatrului “Vieux Colombier” în 45 de recitaluri, cântând pentru prima dată la cele 4 naiuri (Soprano, Alto, Tenor, Bas). În 1972 - crează la Lausanne stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresie şi de interpretare în ceea ce priveşte naiul. În 1973 – naiul intră în muzica de film prin filmul “Marele blond cu pantoful negru” al cineastului Yves Robert pe muzica lui Vladimir Cosma. În 1974 - porneşte o colaborare de lungă durată cu marele pianist şi organist, Maestrul Nicolae Licareţ, odată cu această colaborare care a permis alternarea sunetului orgii cu al naiului, s-a născut un nou stil în muzică; tot acum compune “Messa pentru Pace”. Compoziţia creată pentru nai, cor, orgă şi orchestră a fost înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal condus şi la vremea respectivă de apreciatul dirijor Marin Constantin.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.speakloud.ro; www.romania-actualitati.ro; gheorghezamfir.ro; www.gheorghe-zamfir.com;