Faceți căutări pe acest blog

marți, 3 iunie 2014

Aniversari culturale 3.06.2014 (Johann Strauss Jr.)

3.06.1899 S-a stins din viaţă, la Viena, JOHANN STRAUSS, JR. – compozitor austriac

115 ani de la moartea compozitorului austriac


Johann Strauss, Jr. s-a născut pe 25 octombrie 1825, la Viena, primul din cei 5 copii ai familiei. Mulţi compozitori celebri s-au izbit de refuzul părinţilor de a-i lăsa să urmeze o carieră muzicală, dar opoziţia lui Johann Strauss tatăl a fost mai mare decât în alte cazuri. Strauss Senior era de părere că ajunge un muzician în familie şi a făcut tot ce-a putut pentru a-i împiedica pe fiii săi să-i calce pe urme. Paradoxal, toţi cei trei băieţi ai săi chiar au făcut muzică şi au avut succes.  Ambiţia lui Johann Strauss fiul a fost încurajată totuşi de mama sa, Anna, care i-a cumpărat o vioară şi i-a asigurat cursuri fără ştirea tatălui. Micuţul Johann a studiat în secret vioara, iar la vârsta de 6 ani a compus primul său vals. Oficial Johann Strauss fiul a studiat şcoala Politehnică, de unde a şi fost dat afară după doi ani, pentru comportament inadecvat. A continuat în schimb să se ocupe de muzică şi a obţinut un permis de la poliţie, necesar pentru a putea cânta în restaurante. La vârsta de 19 ani, el are primul concert, într-un cazino, devenind concurentul pe piaţă al tatălui său. El recunoaşte că tatăl său a fost cel care l-a inspirat şi i-a fost idol. Cei doi Johann Strauss, tatăl şi fiul, s-au împăcat abia cu doi ani înainte de moartea lui Strauss Senior. După acest eveniment, Strauss fiul preia conducerea orchestrei tatălui său, dar nu este primit bine de membrii acesteia, din cauza conflictelor trecute dintre fiu şi tată şi datorită loialităţii trupei faţă de acesta din urmă, chiar şi după moartea sa. Timp de 13 ani Johann Strauss fiul a fost dirijor al celebrelor baluri vieneze. Johann Strauss, cel pe care îl omagiem astăzi, a fost foarte iubit de femei, idolatrizat chiar. Ca orice crai, el nu s-a grăbit la însurătoare. A făcut-o abia la 37 de ani, când s-a căsătorit cu cântăreaţa Jetty Treffs, la cunoscuta Catedrală a Sfântului Ştefan din Viena. În primii 10 ani de căsnicie, Strauss a iubit-o nebuneşte şi i-a fost devotat, dar după aceea Jetty i-a devenit manager, s-a ocupat de contractele soţului ei, de corespondenţă şi de turnee. Ea a murit în urma unui infarct în 1878, la 15 ani de la căsătoria cu regele valsului. Acesta a căzut pradă depresiei şi neputinţei şi nu a fost în stare nici măcar să participe la înmormântarea soţiei. Incapabil să facă faţă vieţii de unul singur, Johann Strauss se recăsătoreşte la doar şapte săptămâni de la moartea lui Jetty. Avea 52 de ani, iar aleasa lui doar 30. Lili Dietrich, cea de-a doua nevastă, era tot cântăreaţă, ca şi prima, dar şi actriţă. Ea şi-a dat seama destul de repede că s-a măritat cu un bărbat nepotrivit, care nu-i putea oferi atenţia de care avea ea nevoie, aşa că l-a părăsit după patru ani de căsătorie pentru un alt bărbat. Strauss a căutat în continuare consolare în braţele unei alte femei, Adele Deutsch. Deşi Biserica Romano Catolică nu i-a recunoscut lui Strauss divorţul de Lili, el şi Adele s-au mutat împreună şi au rămas împreună până pe 3 iunie 1899, când Johann Strauss fiul moare de pneumonie, la vârsta de 73 de ani, în braţele devotatei sale Adele. A fost înmormântat lângă Shubert şi prietenul său Brahms şi i-au fost rezervate funeralii naţionale. Dintre cele 15 operete ale sale, cele mai cunoscute sunt Liliacul, O noapte la Veneţia, Voievodul ţiganilor şi Sânge vienez. Dar lucrările lui cele mai populare rămân valsurile vieneze, în jur de 70, dintre care amintesc Dunărea albastră, Viaţă de artist, Vin, femei şi cântece, Sânge vienez sau Vocile primăverii. 




Surse: ro.wikipedia.org;  www.bestmuzic.ro; en.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.youtube.com;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu