Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Compozitori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Compozitori. Afișați toate postările

luni, 8 iunie 2015

Aniversari culturale 8.06.2015 (Robert Schumann)

8.06.1810  S-a născut la Zwickau, Germania  ROBERT SCHUMANN  –  compozitor german

205 ani de la naşterea compozitorului german


Robert Schumann s-a născut pe 8 iunie 1810 la Zwickau, Germania. Schumann este fiul unui editor, ce a avut grijă ca fiul său să-şi îmbogăţească cultura atât în literatură cât şi în muzică. De la şapte ani Schumann compune muzică iar la vârsta de paisprezece ani scrie un eseu despre estetica muzicii şi contribuie la unul din volumele tatal lui său. Johann Paul Friedrich Richter a fost unul dintre scriitori care au avut o influenţă literară asupra operelor lui Schumann. În 1828 părăseşte şcoala din Zwickau şi pleacă într-un turneu la Munchen. Începe să studiaeze dreptul la Leipzing însă îşi neglijează studiile din pasiune pentru muzică, iar din 1829 începe să compună. În 1837 se logodeşte cu Clara  Wieck, o pianistă şi compozitoare foarte talentată, fiica vechiului săi maestru Friedrich Wieck, cu care va avea cinci copii. Nu după mult timp îşi accidentează mâna dreaptă iar speranţele ca el să devină pianist au fost spulberate. Din dorinţa de a face muzică, Robert Schumann se dedica complet compoziţiei şi ia cursuri de la Heinrich Dorn, dirijor la opera din Leipzig. Reuşeşte să se căsătorească cu Clara abia 12 septembrie 1839 la Schönefeld, în apropiere de Leipzig. Anul 1840 poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Până acum compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar în acest singur an compune aproape o sută şi cincizeci de piese. În anul 1841 se axează pe muzică orchestrală şi scrie simfonii şi compoziţii pentru pian şi orchestră. Un an mai târziu, în timp ce soţia sa era pleacată într-un turneu, începe să compună muzică de cameră şi să-şi arate romantismul prin piese precum "Quintetul pentru Pian". În 1842 obţine postul de profesor la conservatorul din Leipzig şi se cocupă de compoziţii corale. În 1844 se mută alturi de Clara la Dresda şi trece printr-o perioadă de depresie, neputând compune o bună perioadă de timp. Începe să compună din nou în 1850 şi scrie opera "Genoveva". Câţiva ani mai târziu, compozitorul intră din nou într-o stare de depresie, este transportat la un azil privat în Endenich, în apropiere de Bonn, Germania. Robert Schumann se stinge din viaţă pe 29 iulie 1856, la Bonn, Germania. Este înmormântat la Bonn, iar în 1880 este ridicată o statuie de A. Donndorf la mormântul său.








Surse: ro.wikipedia.org;  www.biography.com; www.ipedia.ro;  www.youtube.com;

miercuri, 11 iunie 2014

Aniversari culturale 11.06.2014 (Richard Strauss)

11.06.1864  S-a născut la Munchen,  RICHARD STRAUSS  – compozitor german

150 ani de la naşterea compozitorului german



Richard Strauss s-a născut pe 11 iunie 1864, la München, fiind fiul lui Franz Joseph Strauss, cornist principal în Orchestra Curţii Munchen. De mic a demonstrat aptitudini muzicale deosebite, primul profesor fiind chiar tatăl său. Apoi adolescentul Richard s-a instruit în materie de teorie, armonie, orchestraţie, studiind temeinic la pian şi vioară. Încă de la începutul prodigioasei sale cariere Richard Strauss s-a impus ca un valoros  compozitor, orchestra fiindu-i mediul cel mai familiar. Primele sale compoziţii, marcate de influenţa lui Berlioz şi Brahms, erau clasice, dar în scurt timp Strauss a început să compună în stilul mai liber, romantic, consacrat de Liszt şi Wagner. Până să împlinească 30 de ani Strauss se dovedise un compozitor prolific. După o perioadă în care a scris compoziţii mai mici, dar primite cu entuziasm de public, Strauss s-a decis să abordeze un nou gen, mult mai dificil - opera. În paralel s-a decis să se dedice muzicii şi ca dirijor, post pe care l-a ocupat timp de 12 ani în cadrul Filarmonicii din Berlin. Din păcate perioada în care a lucrat ca dirijor l-a consumat atât de intens încât a găsit prea puţin timp pentru a compune. Abia mult mai târziu va mai trece printr-o nouă etapă de creativitate maximă, care a dat naştere unui şir de opere mature, deşi marcate de o nostalgie a clasicismului tinereţii. Părea că Richard Strauss este un compozitor care lucra "în salturi", căruia îi trebuia foarte mult timp pentru a se pregăti, pentru a acumula inspiraţie şi a-i da o formă. Pe parcursul vieţii realizează o sinteză modernă a romantismului aflat în prelungirea idealului clasic. Dintre numeroasele sale lucrări amintim poemele simfonice „Don Juan”, ”Till Eulenspiegel”, ”Aşa grăit-a Zarathustra”, apoi „Simfonia Alpilor” şi „Simfonia domestică”, ca şi operele „Salomeea”, „Cavalerul rozelor”, „Electra” (în total 14 creaţii de acest fel), plus câteva balete. Richard Strauss s-a stins din viaţă pe 8 septembrie 1949, la Garmisch-Partenkirchen în Germania.




Surse: ro.wikipedia.org;   www.artline.ro; www.mesageruldecovasna.ro; www.classicfm.com; www.youtube.com;

marți, 3 iunie 2014

Aniversari culturale 3.06.2014 (Johann Strauss Jr.)

3.06.1899 S-a stins din viaţă, la Viena, JOHANN STRAUSS, JR. – compozitor austriac

115 ani de la moartea compozitorului austriac


Johann Strauss, Jr. s-a născut pe 25 octombrie 1825, la Viena, primul din cei 5 copii ai familiei. Mulţi compozitori celebri s-au izbit de refuzul părinţilor de a-i lăsa să urmeze o carieră muzicală, dar opoziţia lui Johann Strauss tatăl a fost mai mare decât în alte cazuri. Strauss Senior era de părere că ajunge un muzician în familie şi a făcut tot ce-a putut pentru a-i împiedica pe fiii săi să-i calce pe urme. Paradoxal, toţi cei trei băieţi ai săi chiar au făcut muzică şi au avut succes.  Ambiţia lui Johann Strauss fiul a fost încurajată totuşi de mama sa, Anna, care i-a cumpărat o vioară şi i-a asigurat cursuri fără ştirea tatălui. Micuţul Johann a studiat în secret vioara, iar la vârsta de 6 ani a compus primul său vals. Oficial Johann Strauss fiul a studiat şcoala Politehnică, de unde a şi fost dat afară după doi ani, pentru comportament inadecvat. A continuat în schimb să se ocupe de muzică şi a obţinut un permis de la poliţie, necesar pentru a putea cânta în restaurante. La vârsta de 19 ani, el are primul concert, într-un cazino, devenind concurentul pe piaţă al tatălui său. El recunoaşte că tatăl său a fost cel care l-a inspirat şi i-a fost idol. Cei doi Johann Strauss, tatăl şi fiul, s-au împăcat abia cu doi ani înainte de moartea lui Strauss Senior. După acest eveniment, Strauss fiul preia conducerea orchestrei tatălui său, dar nu este primit bine de membrii acesteia, din cauza conflictelor trecute dintre fiu şi tată şi datorită loialităţii trupei faţă de acesta din urmă, chiar şi după moartea sa. Timp de 13 ani Johann Strauss fiul a fost dirijor al celebrelor baluri vieneze. Johann Strauss, cel pe care îl omagiem astăzi, a fost foarte iubit de femei, idolatrizat chiar. Ca orice crai, el nu s-a grăbit la însurătoare. A făcut-o abia la 37 de ani, când s-a căsătorit cu cântăreaţa Jetty Treffs, la cunoscuta Catedrală a Sfântului Ştefan din Viena. În primii 10 ani de căsnicie, Strauss a iubit-o nebuneşte şi i-a fost devotat, dar după aceea Jetty i-a devenit manager, s-a ocupat de contractele soţului ei, de corespondenţă şi de turnee. Ea a murit în urma unui infarct în 1878, la 15 ani de la căsătoria cu regele valsului. Acesta a căzut pradă depresiei şi neputinţei şi nu a fost în stare nici măcar să participe la înmormântarea soţiei. Incapabil să facă faţă vieţii de unul singur, Johann Strauss se recăsătoreşte la doar şapte săptămâni de la moartea lui Jetty. Avea 52 de ani, iar aleasa lui doar 30. Lili Dietrich, cea de-a doua nevastă, era tot cântăreaţă, ca şi prima, dar şi actriţă. Ea şi-a dat seama destul de repede că s-a măritat cu un bărbat nepotrivit, care nu-i putea oferi atenţia de care avea ea nevoie, aşa că l-a părăsit după patru ani de căsătorie pentru un alt bărbat. Strauss a căutat în continuare consolare în braţele unei alte femei, Adele Deutsch. Deşi Biserica Romano Catolică nu i-a recunoscut lui Strauss divorţul de Lili, el şi Adele s-au mutat împreună şi au rămas împreună până pe 3 iunie 1899, când Johann Strauss fiul moare de pneumonie, la vârsta de 73 de ani, în braţele devotatei sale Adele. A fost înmormântat lângă Shubert şi prietenul său Brahms şi i-au fost rezervate funeralii naţionale. Dintre cele 15 operete ale sale, cele mai cunoscute sunt Liliacul, O noapte la Veneţia, Voievodul ţiganilor şi Sânge vienez. Dar lucrările lui cele mai populare rămân valsurile vieneze, în jur de 70, dintre care amintesc Dunărea albastră, Viaţă de artist, Vin, femei şi cântece, Sânge vienez sau Vocile primăverii. 




Surse: ro.wikipedia.org;  www.bestmuzic.ro; en.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.youtube.com;

duminică, 2 februarie 2014

Aniversari culturale 02.02.2014 (Theodor Rogalski)

02.02.1954 S-a stins din viaţă, la Zurich, THEODOR ROGALSKI –   compozitor român

60 ani de la moartea compozitorului român

Theodor Rogalski s-a născut pe 11 aprilie 1901 la Bucureşti. După studii la Bucureşti cu Alfonso Castaldi şi Dimitrie Cuclin, urmează perioada studiilor la Conservatorul din Leipzig 1920 - 1923 şi apoi la Schola Cantorum din Paris 1923-1926, unde este discipolul lui Vincent d'Indy (compoziţie, dirijat) şi al lui Maurice Ravel (orchestraţie). Se afirmă în 1926 prin obţinerea Premiului I la Concursul naţional de compoziţie "George Enescu" (instituit în 1913) cu lucrarea Cvartet de coarde în fa major  şi se lansează în programele de concert ale Filarmonicii cu Două dansuri pentru suflători, pian şi baterie în 1927 şi Două schiţe simfonice în 1930, lucrare a cărei valoare de excepţie l-a determinat pe George Enescu să o selecteze pentru concertul susţinut la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939. Continuând să exploreze linia deschisă de Înmormăntare la Pătrunjel şi  Paparudele (Două schiţe simfonice) prin noua abordare tehnică a valorificării filonului folcloric, cu accent pe diversitatea ritmică, suprapunerile politonale şi un colorit armonic inedit, Theodor Rogalski compune, două decenii mai tărziu, în 1950, suita simfonică Trei dansuri romăneşti, ce constituie un reper al creaţiei şcolii româneşti din epocă. Cochetând cu impresionismul francez în baladele: Iancu Jianu, Toma Alimoş, Mihu Copilu, cu expresionismul german în Două cpicii pentru orcherstră şi paleta instrumentală a lui Ravel în Trei dansuri româneşti, Theodor Rogalski a reuşit să creeze câteva modele pentru generaţia ce i-a urmat. Theodor Rogalski s-a stins din viaţă pe 2 februarie 1954, la Zürich.




Surse: ro.wikipedia.org; 433.ro; folclormuzical.wordpress.com; adevarul.ro;

miercuri, 13 noiembrie 2013

Aniversari culturale 13.11.2013 (Gioachino Rossini)

13.11.1868 S-a stins din viaţă, la Paris, Italia, GIOACHINO ROSSINI –   compozitor italian

145 ani de la moartea compozitorului italian

Gioachino Rossini, pe numele adevărat Giovacchino Antonio Rossini, s-a născut pe 29 februarie 1792, în Pesaro, Italia. Întrucât părinţii săi erau pasionaţi de muzică, tatăl său cânta la corn, iar mama sa era cântăreaţă, Gioachino Rossini a făcut parte încă de la vârsta de şase ani din grupul muzical al tatălui său. A început să studieze muzica după ce familia lui s-a mutat la Bologna, iar primele lui compoziţii datează de la vârsta de 15 ani. Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vieţii sale, fiind marcată de succese care îl conduc la Napoli, unde se căsătoreşte cu interpreta Isabella Colbran, apoi în străinătate: la Viena unde se întâlneşte cu Beethoven, la Londra şi, la Paris, unde se stabileşte, în 1824, preluând funcţia de director al teatrului italian. Printre lucrările sale din respectiva perioadă se numără: "Bărbierul din Sevilla" şi "Otello" compuse în 1816, "Cenuşăreasa" 1817, "Semiramide" 1823, aceasta din urmă fiind ultima dintre marile lui opere compuse pentru scenele italiene. La Paris va compune în limba franceză opere precum "Siége de Corinthe", iar ultimele sale opere  "Contele Ory" 1828 şi "Wilhelm Tell" 1829 au fost compuse direct de pe librete franceze. Gioachino Rossini a decedat pe 13 noiembrie 1868, la Paris, Franţa.




Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.romanialibera.ro; www.musica.san.beniculturali.it; www.biography.com;

marți, 22 octombrie 2013

Aniversari culturale 22.10.2013 (Pablo Casals)

22.10.1973 S-a stins din viaţă, la San Juan, Puerto Rico, PABLO CASALS –  violoncelist şi compozitor spaniol

40 ani de la moartea violoncelistului şi compozitorului spaniol

Pablo Casals, pe numele adevărat Pau Casals i Defilló, s-a născut pe 29 decembrie 1876, în El Vendrell, Catalonia, Spania. Tatăl său, Carles Casals i Ribes (1852-1908), cânta la orga parohiei. El a fost cel care la învăţat pe Pablo să cânte la pian, vioară şi orgă. La vârsta de patru ani Casals putea cânta la vioară, pian şi orgă, la şase ani a cântat la vioară suficient de bine pentru a efectua un solo în public. La cererea lui, tatăl său i-a construit un violoncel brut, folosind o tărtăcuţă. Când Casals avea unsprezece ani, a auzit pentru prima dată un violoncel real şi a decis să se dedice acestui instrument.  În 1888 mama sa, Pilar Defilló de Casals, l-a dus la Barcelona, unde l-a înscris la Şcoala Municipală de Muzică. Aici a studiat violoncelul, teorie muzicală şi pian. În 1890 el a descoperit într-un magazin second-hand o copie zdrenţuită de şase suite de violoncel ale lui Bach. Casals va face mai târziu o versiune proprie a celor şase suite. A făcut progrese uluitoare ca violoncelist, astfel că, la paisprezece ani, pe 23 mai 1891 a dat un recital solo la Barcelona​​. A absolvit de şcoala cu onoruri cinci ani mai târziu. În 1893, compozitorul catalan Isaac Albéniz care l-a auzit cântând, l-a invitat să cânte la concerte în palat, apoi a primit o bursă regală pentru a studia compoziţia la Conservatorul Real de Música y Declamación în Madrid cu Víctor Mirecki.  În 1895 a plecat la Paris, unde, după ce şi-a pierdut bursa din Catalonia, şi-a câştigat traiul cântând ca al doilea violoncel în orchestra teatrului Folies Marigny. În 1896, s-a întors în Catalonia şi a primit un post la  Şcoala Municipală de Muzica din Barcelona. A mai fost numit violoncelist principal în orchestra Operei din Barcelona. În 1897 a apărut ca solist cu Orchestra Simfonică Madrid  şi a fost decorat cu Ordinul Carlos III. În 1899, Casals a cântat la Crystal Palace din Londra pentru Regina Victoria. Pe 12 noiembrie şi 17 decembrie 1899, a apărut ca solist la concertele Lamoureux la Paris. A vizitat Spania şi Ţările de Jos cu pianistul Harold Bauer în 1900-1901, în 1901-1902 a făcut primul său turneu din Statele Unite, iar în 1903 a vizitat America de Sud. La 15 ianuarie 1904, Casals a fost invitat sa cânte la Casa Albă de către preşedintele  Theodore  Roosevelt.  În 1914 Casals s-a căsătorit cu vedeta şi cântăreaţa americană Susan Metcalfe, de care s-a separat în 1928, dar nu a divorţat până în 1957. Casals a făcut primele sale înregistrări în 1915. Mai târziu, în Paris, Casals a înfiinţat un trio cu pianistul Alfred Cortot şi violonistul Jacques Thibaud, au cântat în concerte şi au făcut înregistrări până în 1937. Casals a înfiinţat în 1919, în Barcelona, ​​Orchestra Pau Casals şi a condus primul său concert pe 13 octombrie 1920. Odată cu izbucnirea Războiului Civil Spaniol în 1936, Orchestra Pau Casals şi-a încetat activitatea. Casals a fost un susţinător înfocat al guvernului republican spaniol, iar după înfrângere a promis că nu se mai întoarce în Spania, până când democraţia nu este restabilită. Casals a evoluat la Gran Teatre del Liceu, pe 19 octombrie 1938, fiind ultima sa apariţie în Catalonia înainte de exilul său.  El s-a stabilit în satul francez Prada de Conflent, în apropiere de frontiera spaniolă catalană, între 1939 şi 1942 a avut apariţii sporadice ca violoncelist în zona neocupată din sudul Franţei şi în Elveţia. Atât de acerbă a fost opoziţia sa faţă de regimul dictatorial al lui Francisco Franco în Spania, încât a refuzat să apară în ţările care au recunoscut guvernul spaniol autoritar. El a făcut o excepţie notabilă, când a luat parte la un concert de muzică de cameră la Casa Albă pe 13 noiembrie 1961, la invitaţia preşedintelui John F. Kennedy, pe care îl admira. La 6 decembrie 1963, Casals a fost distins în SUA cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii. În 1950 şi-a reluat cariera de dirijor şi violoncelist la Prades Festival, organizat pentru a comemora  bicentenarul de la moartea lui Johann Sebastian Bach, Casals a fost de acord să participe, cu condiţia ca toate veniturile încasate să meargă la un spital de refugiaţi în apropiere de Perpignan. În 1952, Casals a întâlnit-o pe Marta Angélica Montanez y Martinez, o studentă, de 17 de ani, din Puerto Rico care a venit în Spania pentru a participa la Festival. Casals a fost foarte impresionat de ea şi a încurajat-o să se întoarcă la Mannes College of Music din New  York să-şi continue studiile. A continuat să conducă Festivalul Prades până în anul 1966. Casals a călătorit în Puerto Rico în 1955, iar în anul următor a inaugurat Festivalul Casals. În 1955 Casals s-a căsătorit cu a doua soţie Francesca Vidal de Capdevila, care a murit în acelaşi an. În 1957, la vârsta de 80 de ani, Casals s-a căsătorit cu Marta Montanez y Martinez, de 22 de ani. Pablo şi Marta şi-au făcut reşedinţa permanentă în oraşul Ceiba şi au locuit într-o casă numită El Pessebre. El a avut un impact major pe scena muzicii din Puerto Rico, prin înfiinţarea orchestrei Symphony Orchestra Puerto Rico în 1958 şi a Conservatorului de Muzică din Puerto Rico, în 1959. Casals a fost, de asemenea, şi compozitor. Opera sa cea mai eficientă este La Sardana, din 1926. Una dintre ultimele sale compoziţii a fost Imnul Naţiunilor Unite. Casals a murit pe 22 octombrie 1973, în San Juan, Puerto Rico, la vârsta de 96 de ani şi a fost îngropat la Puerto Rico National Cemetery. 




Surse: fr.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.classicfm.com; www.lastfm.es; www.prades-festival-casals.com;

luni, 14 octombrie 2013

Aniversari culturale 14.10.2013 (Ciprian Porumbescu)

14.10.1853 S-a născut, la Şipotele Sucevei  CIPRIAN PORUMBESCU – compozitor român

160 ani de la naşterea compozitorului român


Ciprian Porumbescu, pe numele său adevărat Ciprian Golembiovski, s-a născut pe 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei. Tatăl său este preotul Iraclie Golembiovski iar mama sa este Emilia Clodnitchi, de origine poloneză. Are o sora mai mare, Mărioara. Ciprian Porumbescu a început şcoala la Ilieşti, unde compozitorul şi profesorul Carol Miculi i-a dat primele lecţii de vioară, apoi a continuat studiul muzicii la Suceava, unde între anii 1863 şi 1873 urmează gimnaziul superior. În 1871 la aniversarea a 400 de ani de la zidirea mănăstirii Putna, alături de Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, şi alţii, a participat şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenţa cu minunatul său talent de a cânta la vioară. Între 1873-1877 studiază teologia ortodoxă la Cernăuţi. Conduce corul Societăţii Culturale "Arboroasa" din Cernăuţi. Se îndrăgosteşte de Berta Gordon, fiica unui pastor protestant de la Ilieşti. De aceasta se desparte cu greu când pleacă pentru aşi continua studiile la Viena. În anul 1876 moare Emilia, mama lui Ciprian Porumbescu. În anul 1877 Ciprian Porumbescu a fost arestat, timp de trei luni, pentru activitatea sa politică, aici a scris noua sa compoziţie “Suspinul prizonierului”. În închisoare se îmbolnăveşte de tuberculoză. În toamna anului 1878 Ciprian Porumbescu s-a înscris la facultatea de filozofie a Universităţii ce se înfiinţase la Cernăuţi. La îndemnul lui Iraclie, Ciprian a făcut o cerere de bursă către Societatea pentru cultura şi literatura poporului român din Bucovina. După ce primeşte o bursă de studii, între 1879-1881 îşi continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde dirijează corul Societăţii Studenţeşti "România Jună". Studiază armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni despre muzica corală de la Franz Krenn. Se perfecţionează în teoria muzicii, în particular, tot la Viena, cu Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean. În anul 1880 scoate la Viena o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece: Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români:  "Cântecul gintei latine", "Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag", prima lucrare de acest gen din literatura noastră semnată cu numele Ciprian Golembiovski-Porumbescu. Cu doi ani înainte de trecerea în nefiinţă, în 1881 îşi schimbă numele de familie în Porumbescu. Între 1881-1883 este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov. La 11 martie 1882 are loc premiera operetei Crai nou, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Spectacolul se reia pe 12 şi 23 martie. Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenada", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români" şi altele.  La 8 noiembrie 1882 se organizează la Braşov un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a putea pleca la tratament în Italia. Pe 25 noiembrie pleacă în Italia în staţiunea Nervi. Cum starea de sănătate nu se ameliorează, la sfarsitul lunii februarie se întoarce în ţară, la Stupca, în Suceava. La 6 iulie1883, bolnav de tuberculoza, moare în casa de la Stupca.


Surse: George Sbârcea, Ciprian Porumbescu un cântăreţ al neamului, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1984; ro.wikipedia.org; biografii.famouswhy.ro; www. tititudorancea.ro; biblioteca.ucoz.net; www.youtube.com;

joi, 10 octombrie 2013

Aniversari culturale 10.10.2013 (Giuseppe Verdi)



10.10.1813 S-a născut, la Le Roncole, Italia GIUSEPPE VERDI – compozitor italian

200 ani de la naşterea compozitorului italian 




Giuseppe Verdi, Giuseppe Fortunino Francesco Verdi, s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, Italia. Părinţii săi, Carlo Giuseppe Verdi şi Luigia Uttini, deţineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia. Încă de copil, Giuseppe ia lecţii de muzică de la organistul din comună, făcând exerciţii acasă la o spinetta dezacordată - un fel de clavecin. Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă şi-i plăteşte lecţii de muzică la un nivel mai ridicat. La Busseto, educaţia viitorului compozitor a fost pregnant influenţată de frecventele vizite la marea bibliotecă a şcolii iezuite locale. Verdi a luat primele lecţii de compoziţie de la Antonio Barezzi, devenit ulterior socrul său, care a întrezărit imediat talentul băiatului pentru muzică. În Busseto, el a urmat cursuri de educaţie generală şi a lucrat cu profesorii locali de muzică, a învăţat să cânte la orgă şi chiar a dirijat ocazional orchestra din localitate. Barezzi l-a convins pe Verdi să studieze la conservatorul din Milano dar cei de la Conservator au refuzat admiterea tânărului Verdi, pe motiv că nu ar avea sucient talent. La douăzeci de ani, Verdi a plecat la Milano să-şi continue studiile. A luat lecţii de contrapunct în timp ce participa la spectacole de operă şi la concerte, cu deosebire de muzică germană. Asociaţia milaneză Beaumonde l-a convins că ar trebui să urmeze o carieră specifică unui compozitor de muzică pentru teatru. La mijlocul anilor 1830, Verdi a participat la saloanele Salotto Maffei, găzduite la Milano de Clara Maffei. Şederea lui de trei ani la Milano a fost dicilă datorită greutăţilor financiare cu care s-a confruntat. A studiat cu Vincenzo Lavigna, un dirijor de la renumita Scala, care l-a familiarizat cu măreţia operei Don Giovanni a lui Mozart. Cu toate acestea, experienţa milaneză s-a dovedit a una puţin benecă, la nele acestei perioade nimeni neind în mod real interesat de capacităţile muzicale ale tânărului Verdi. Dispreţuit şi respins, Verdi a revenit la Busseto, devenind profesor de muzică şi, cu sprijinul lui Antonio Barezzi, a susţinut în 1830 prima reprezentaţie publică, la reşedinţa mentorului său. Pentru că a îndrăgit cu adevărat muzica lui Verdi, Barezzi l-a invitat să devină profesorul de muzică al icei sale, Margherita. Curând, între cei doi tineri s-a înripat o idilă, urmată de căsătorie la 4 mai 1836. Margherita a născut doi copii: Virginia Maria Luigia 1837şi Icilio Romano 1838. La Busseto, în 1839, şi-a finalizat opera Oberto. În noiembrie 1839, când Scala din Milano a decis să pună în scenă Oberto, Verdi s-a mutat cu familia în marele oraş. Cum opera s-a bucurat de un mare succes, Bartolomeo Merelli, impresarul Scalei, i-a oferit lui Verdi un contract pentru încă două lucrări. Cu toate acestea, Verdi a suferit o serie de teribile tragedii personale: decesul prematur al icei sale în 1838, urmat de moartea ului său în 1839 şi de a soţiei, în 1840. Următoarea sa operă, Rege pentru o zi - 1840, nu a avut succes, dar Nabucodonosor - 1842 a reprezentat primul său mare triumf, ind urmată de o altă operă devenită extrem de cunoscută, Lombarzii - 1843. Lucrările scrise după aceea au reprezentat numai capodopere: Rigoletto - 1851, La Traviata - 1853, Aida - 1871 şi cele două opere ale deplinei maturităţi, Otello - 1886 şi Falstaff - 1890. În timpul şederii la Milano, Verdi a suferit un accident vascular cerebral la 21 ianuarie 1901 şi a murit şase zile mai târziu, pe 27 ianuarie 1901.


Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; istoriiregasite.wordpress.com; www.classical-composers.org; www.youtube.com;

miercuri, 22 mai 2013

Aniversari culturale 22.05.13 (Richard Wagner)



22.05.1813 Se naşte, la Leipzing, Germania, RICHARD WAGNER –  compositor german

200 ani de la naşterea compozitorului german


Richard Wagner s-a născut pe 22 mai 1813 la Leipzig într-o familie de actori. A studiat la Dresda şi la Leipzig, luând lecţii de compoziţie cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 şi 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg şi Riga, a compus primele sale opere „Zânele" 1834, „Dragoste interzisă" 1836 şi mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătoreşte cu actriţa Minna Planner. Călătoreşte mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător". După o scurtă şedere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
Geniul său muzical s-a format şi s-a relevat sub influenţa muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart şi în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840), „Olandezul zburător" sau „Vasul fantomă", 1841), l-au impus în viaţa artistică. În 1843 se stabileşte în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) şi Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică şi muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susţine financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creaţiei artistice. Cu ajutorul protectorului construieşte Teatrul de la Bayreuth, special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner".
Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. Aici a început penultima sa operă „Amurgul Zeilor”, terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat - după 26 ani - tetralogia „Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus şi cea din urmă operă a vieţii sale, „Parsifal”. A murit la Veneţia, în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afecţiuni cardiace. A doua soţie, Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt), a preluat după decesul soţului conducerea Festivalului Wagner, supravieţuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde, Eva  şi Siegfried.
Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri ca „Arta şi revoluţia" 1848, „Opera de artă a viitorului" 1850, „Opera şi drama" 1851. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiţionale, bazându-se pe o acţiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul scris de Wagner însuşi pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovaţii „melodia infinită" şi „motivul conducător", procedeu simbolic de sugerare şi evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfăşurarea dramatică.



Surse:  ro.wikipedia.org; www.wagneroperas.com; cpciasi.wordpress.com;

marți, 11 octombrie 2011

Aniversari culturale 11.10.11(Anton Bruckner)

 
11.10.1896 A murit, la Viena, Austria, ANTON BRUCKNER – compozitor austriac

115 ani de la moartea compozitorului austriac

Anton Bruckner s-a născut în Ansfelden, Austria Superioară, la 4septembrie 1824. A studiat într-o localitate apropiată, la St. Florian, devenind în scurt timp maestru de cor şi organist al Fundaţiei, un aşezământ patronat de călugării augustini. În1856 s-a stabilit la Linz, dar nu s-a despărţit de climatul spiritual care l-a caracterizat încă din prima parte a vieţii, devenind organist al bisericii din localitate. Cu ajutorul lui Johann Herbeck, dirijorul Curţii de la Viena, Bruckner a fost detaşat în 1868 la catedra de orgă şi teorie a Conservatorului din Viena, devenind şi profesor trei ani mai târziu. Ulterior a îndeplinit şi funcţia de organist al capelei de la Curte şi cea de profesor de teorie la Universtatea din Viena. Cu toate că mai mulţi dirjori renumiţi au devenit intersaţi de muzica lui, iar publicul vienez venea în număr mare la concertele sale, viaţa sa la Viena nu a fost plăcută. Într-un târziu, a reuşit să obţină o pensie din partea împăratului şi s-a retras de la catedră, dăruindu-se în totalitate harului creaţiei. Călătoreşte la Paris şi Viena ca organist. În timpul petrecut în capitala Austriei începe să se concentreze asupra simfoniilor. Îşi prezintă lucrările conducerii Filarmonicii din Viena, însă aceasta le respinge calificând Simfonia nr. 1 drept sălbatică, Simfonia nr. 2 fără sens, iar Simfonia nr. 3 greu de interpretat. Singura care a primit o apreciere favorabilă a fost Simfonia nr. 4. Simfonia nr. 5 a trebuit să aştepte 19 ani până să fie prezentată publicului, iar Simfonia nr. 6, nu a fost interpretată în timpul vieţii autorului. Muzica lui Bruckner, cu arcuirea ei gotică, este o muzică de catedrală, o muzică a credinţei. El se va bucura de un real succes, abia cu Simfonia nr. 7. După prezentarea acestei lucrări creaţiile sale încep să fie promovate în Germania. Spre sfârşitul vieţii calitatea muzicii sale este recunoscută, iar Bruckner primeşte onoruri de la guvernul austriac. Cu toate acestea i s-a cerut să rescrie Simfonia nr. 8. Bruckner a mai scris şi cea de a 9 simfonie, dar din păcate aceasta a rămas neterminată. Esenţa muzicii lui Bruckner a constat în prelucrarea lentă, inexorabila solemnă a armoniilor sale. În simfoniile sale şi în muzica corală, nimic nu este la voia întâmplării, totul este deliberat. Anton Bruckner se stinge din viaţă pe 11 octombrie 1896, la Viena.




Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.scribd.com; www.naxos.com; www.youtube.com

marți, 2 august 2011

Aniversari culturale 2.08.11(Gheorghe Burada, Mihail Jora)

2.08.1831 S-a născut, la Iaşi GHEORGHE BURADA – dirijor român

180 ani de la naşterea dirijorului român

Gheorghe Burada s-a născut pe 2 august 1831, la Iaşi. Este primul fiu dintr-o veche familie de cărturari din părţile Odobeştilor. Tatăl său, Tudorachi Burada, căpătase diferite ranguri boiereşti, pînă la cea de vornic. Mama lui, Maria, femeie cultă, cu alese calităţi pedagogice şi culturale, a transmis fiilor ei dragostea pentru literatură şi muzică. Soţii Burada au avut şase copii: Gheorghe, Teodor, Constantin, Mihai, Ion şi Eufrosina. Primii patru s-au ocupat amănunţit de muzică, dovedind remarcabile calităţi artistice. Gheorghe Burada a studiat vioara în casa părintească. S-a perfecţionat peste hotare cu diferiţi profesori particulari la Paris, Viena şi Dresda. Numele lui a rămas însă legat nu de cariera de violonist, ci de cea de dirijor de cor şi profesor de teorie-solfegii. Primele coruri din Moldova de la Biserica Sf. Atanasie 1854, Biserica Trei Ierarhi 1860 şi de la Mitropolia Moldovei şi Sucevei 1864 s-au constituit prin strădania acestui neobosit muzician. Gheorghe Burada a fost şef de orchestră la Teatrul cel Mare din Copou în mai multe rânduri, a făcut aranjamente muzicale pentru o serie de piese din repertoriul teatrului. Lucrarea teoretică Principii elementare de muzică 1860 a fost manualul de bază după care au învăţat elevii conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi, unde a lucrat ca profesor timp de aproape un deceniu. Atras de compoziţie, Gheorghe Burada a scris o Uvertură naţională 1852, un imn 1855, piese de salon, potpuriuri naţionale, liturghii etc. Gheorghe Burada a murit pe 25 martie 1870, la Iaşi, în plină ascensiune artistică.

2.08.1891 S-a născut, la Roman MIHAIL JORA – compozitor şi dirijor român

120 ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului român

Mihail Jora s-a născut la 2 august 1891 în Roman, a început studiile muzicale la Conservatorul din Iaşi, continuând apoi la Leipzig. A fost nevoit să întrerupă studiile din cauza Primului Război Mondial, la care Jora a luat parte activ, luptând pe front. După terminarea războiului şi-a reluat studiile, de data aceasta în capitala franceză. Reîntors în ţară, compozitorul a desfăşurat o bogată activitate atât ca pianist, dirijor şi critic, cât şi ca director muzical al Societăţii Române de Radiodifuziune din 1928 şi ca profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti din 1929. Jora a jucat un rol esenţial în formarea mai multor generaţii de muzicieni, unul dintre elevii săi fiind şi pianistul şi compozitorul român Dinu Lipatti. Jora a compus primele balete româneşti, Curtea veche, La Piaţă, Când strugurii se coc şi Întoarcerea din adâncuri, în care a utilizat, subiecte din viaţa românească, ritmuri din jocurile populare româneşti. Opera sa cuprinde o multitudine de lieduri, dintre care cel mai cunoscut este cel scris pe versuri de Octavian Goga Cinci cântece, opus 11 sau lucrări camerale Cvartetul de coarde, opus 9, compus în anul 1926. În 1955, Jora a fost numit membru al Academiei Române. Compozitorul a murit la 10 mai 1971, la Bucureşti. În onoarea sa, Studioul de Concerte al Palatului Radio poartă numele Mihail Jora, iar Uniunea Criticilor Muzicali organizează anual la Bucureşti Concursul naţional de interpretare muzicală Mihail Jora.


 
Surse: ro.wikipedia.org; www.evenimentul.ro; www.amosnews.ro; www.adevarul.ro;

duminică, 31 iulie 2011

Aniversari culturale 31.07.11(Franz Liszt)

31.07.1886 A murit, la Bayreuth, Bavaria FRANZ LISZT – compozitor maghiar

125 ani de la moartea compozitorului maghiar

Franz Liszt s-a născut pe 22 octombrie 1811 la Raiding în Ungaria, întreaga familie s-a mutat în 1821 la Viena, iar în 1823 la Paris. La vârsta de şapte ani cânta foarte bine la pian, la opt ani compunea, la nouă dădea concerte publice, iar la zece ani studia cu Czerny şi Salieri la Viena. În toate călătoriile sale, era însoţit de tatăl său care şi-a dat seama de talentul fiului său. Acest mod de viaţă îl face să sufere de epuizare nervoasă, la şaisprezece ani, vrând să renunţe şi să îmbrăţişeze cariera de preot. În anul 1823 se stabileşte la Paris unde îşi completează golurile din educaţie. La Paris ascultă trei mari muzicieni, care îi vor influenţa dezvoltarea viitoare: Berlioz, Paganini şi Chopin. Creaţia sa muzicală cuprinde 1.233 de lucrări, dintre care 649 sunt compoziţii originale. 150 dintre acestea sunt piese dedicate pianului. Creaţia lui Liszt poate fi împărţită în două categorii: lucrări de virtuozitate, compuse în prima parte a vieţii sale, când acesta era mai mult preocupat de succesul său ca interpret şi creaţia muzicală propriu-zisă. Aceasta din urmă constă în sonate, valsuri, lucrări pentru orchestră, poeme simfonice şi simfonii şi lucrări concertistice. Muzica lui Liszt este o muzică impetuoasă şi de bravadă, cu un efect calculat înainte şi o rezolvare trimufătoare a celor mai mari dificultăţi tehnice. Pentru a-şi putea pune în valoare creaţiile şi virtuozitatea Listz a comandat un pian urias, care conţinea trei claviaturi şi 16 registre, numit Piano-Melodium. Spre sfârşitul vieţii acest mod interpretativ avea să producă schimbări esenţiale. Muzica pentru pian a lui Liszt are nevoie de pianişti cu o tehnică desăvârşită, cu o sonoritate îndrăzneaţă şi cu un anumit grad de exhibiţionism şi extrovertire temperate. Liszt a fost pianistul pubicului, impunând prin interpretarea sa, atitudinea de bravadă, intimidând publicul şi luând cu asalt instrumentul. Alte lucrări: poeme simfonice Ce se aude pe munte, Tasso, Orfeu, Prometeu, Ungaria, Hamlet, Bătălia hunilor, simfonii Simfonia Dante, Simfonia Faust, concerte pentru pian, studii pentru pian Studii de execuţie transcedentala-1851, Studii de bravură-1838, Mari studii de Paganini, sonate Sonata în mi minor - dedicată lui Schumann, valsuri poloneze şi 20 rapsodii ungare. În turneul său efectuat în Principatele Române 1846-1847, Franz Liszt a rămas impresionat de muzica populară românească. Rezultatul a fost o Rapsodie română ce avea la bază doinele, baladele, cântecele de petrecere şi de jale cu care era întâmpinat prin locurile unde a călătorit. Această lucrare a fost găsită de compozitorul Bela Bartok, la aproape 85 de ani de la crearea ei. Rapsodia română are 25 de pagini, iar premiera a avut loc în 1931 la Ateneul Român din Bucureşti, în intepretarea pianistei Aurelia Cionca. A murit la Bayreuth, Germania, pe 31 iulie 1886, la vârsta de 74 de ani, de pneumonie pe care ar fi contractat-o în timpul Festivalului Bayreuth găzduit de Cosima fiica sa.







Surse: ro.wikipedia.org; www.compendium.ro; www.last.fm; www.artline.ro; www.managerzone.com;

joi, 28 iulie 2011

Aniversari culturale 28.07.11(Antonio Vivaldi)

28.07.1741 A murit, la Viena ANTONIO VIVALDI – compozitor italian

270 ani de la moartea compozitorului italian

Antonio Lucio Vivaldi s-a născut pe 4 martie 1678, la Veneţia, în Italia. Primul sau profesor de muzică a fost tatăl său, Giovanni Battista Vivaldi, violonist respectat, angajat la biserica din San Marco. Antonio a fost instruit pentru o viaţă clericală dar şi pentru una muzicală. După ce trecuse prin diverse etape introductive, el a fost hirotonit preot în martie 1703. Vocaţia sa era dedicată muzicii. În toamna anului 1703 a fost numit profesor de vioară la Ospitale della Pieta din Veneţia. Câţiva ani mai târziu a devenit dirijor al orchestrei de la aceeaşi instituţie. Sub conducerea lui Vivaldi, această orchestră a susţinut multe concerte strălucite şi a obţinut o reputaţie internaţională. Vivaldi a rămas la Pietà până în 1740. Ani petrecuţi acolo, au fost întrerupţi de numeroasele excursii pe care acesta le făcea în scopuri profesionale atât în oraşele italiene, cât şi în străinătate. Înzestrat cu un auz excepţional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere şi dirijor celebru, Vivaldi şi-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinaţii ritmice şi armonice şi a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-şi face un loc în orchestră, precum violoncelul sau fagotul, fără a uita oboiul şi nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, şi chiar alte instrumente ca mandolina sau trompeta. Vivaldi a fost foarte productiv în muzica vocală şi instrumentală, sacră şi laică. El a compus peste 700 de piese, variind de la sonate şi opere la concerte. În vremurile sale, a fost faimos şi a avut un succes cu compoziţiile sale pentru operă. Cele mai multe dintre operele sale au fost scrise pentru Veneţia, dar unele au fost interpretate pe întreg teritoriul Italiei, la Roma, Florenţa, Verona, Vicenza, Ancona şi Mantua. A părăsit Veneţia pentru ultima dată în 1740 şi a murit pe 28 iulie 1741, la Viena.






Surse: ro.wikipedia.org; www.last.fm; www.roportal.ro; theophylepoliteia.wordpress.com;