Aniversari culturale 26.08.2015 (Maica Tereza)

26.08.1910  S-a născut la Skopje  MAICA TEREZA  –  călugăriţă catolică

105 ani de la naşterea călugăriţei catolice

Maica Tereza de Calcutta, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje, oraş aflat la vremea aceea sub ocupaţie otomană, în prezent capitala Macedoniei. Părinţii săi, de origine albaneză, erau devotaţi bisericii catolice şi implicaţi în toate acţiunile acesteia. Pe când avea doar 8 ani, tatăl său a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mamă, o persoană foarte pioasă şi plină de compasiune faţă de semenii săi, care i-a insuflat fiicei sale spiritul carităţii. La vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a plecat la Rathfamham, lângă Dublin, la călugăriţele irlandeze de Loretho, unde a învăţat limba engleză. Acolo a primit numele Sora Maria Tereza, după Sfânta Tereza din Lisieux. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete ''Sfânta Maria'', condus de călugăriţele de Loretho şi în care studiau fete din familii sărace. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi. La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul ''Sfânta Maria'', iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelaţia ''celei de a doua chemări a Domnului''. A auzit vocea Domnului Iisus Hristos, rugând-o să-şi dedice viaţa celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi şi nevoiaşi. Cum deja depusese jurământul final de credinţă, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948 primeşte, din partea arhiepiscopului de Calcutta şi a Vaticanului, acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza şi-a dezbrăcat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia oraşului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta ''pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi''. Mesajul ei era cât se poate de simplu: "cei săraci trebuie să ştie că-i iubim". Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie. În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carității, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei. În anul 1952 a fost deschis Nirmal Hriday, un cămin din Kalighat, unde şi-au găsit adăpost 60.000 de bătrâni nevoiaşi, în 1955 — orfelinatul Shishu Bhawan, iar în 1964 — colonia de leproşi din apropiere de Calcutta. În decursul anilor, au mai fost înfiinţate o clinică pentru bolnavii de tuberculoză, o maternitate, un cămin pentru mamele necăsătorite şi numeroase şcoli. În 1965, a deschis primul cămin în afara Indiei, în Venezuela. La New York a deschis un sanatoriu pentru cei infectaţi cu HIV/SIDA. A călătorit şi la Beirut, unde a îngrijit atât copiii creştini, cât şi pe cei musulmani. În 1991, a deschis un cămin la Tirana. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei ''Misionarelor Carităţii'', precum şi în 1992. În 1995 susţinea financiar, din donaţii publice, 534 de cămine în 115 ţări, iar în 1997, congregaţia număra 4.000 de surori în 610 fundaţii din 123 de ţări. Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acţiunile de caritate săvârşite pentru semenii săi din întreaga lume, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincţie, însă, este Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viaţă închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt — pentru întreaga sa operă de caritate. După decernarea premiului, Maica Tereza a întreprins o serie de vizite în SUA, Uniunea Sovietică, RFG, RDG, Albania şi China. La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii de pe Lower Circular Road din Calcutta. La ceremonia religioasă au participat 400 de demnitari din 23 de ţări ale lumii.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.calendarcatolic.ro; www.agerpres.ro;

Aniversari culturale 8.06.2015 (Robert Schumann)

8.06.1810  S-a născut la Zwickau, Germania  ROBERT SCHUMANN  –  compozitor german

205 ani de la naşterea compozitorului german

Robert Schumann s-a născut pe 8 iunie 1810 la Zwickau, Germania. Schumann este fiul unui editor, ce a avut grijă ca fiul său să-şi îmbogăţească cultura atât în literatură cât şi în muzică. De la şapte ani Schumann compune muzică iar la vârsta de paisprezece ani scrie un eseu despre estetica muzicii şi contribuie la unul din volumele tatal lui său. Johann Paul Friedrich Richter a fost unul dintre scriitori care au avut o influenţă literară asupra operelor lui Schumann. În 1828 părăseşte şcoala din Zwickau şi pleacă într-un turneu la Munchen. Începe să studiaeze dreptul la Leipzing însă îşi neglijează studiile din pasiune pentru muzică, iar din 1829 începe să compună. În 1837 se logodeşte cu Clara  Wieck, o pianistă şi compozitoare foarte talentată, fiica vechiului săi maestru Friedrich Wieck, cu care va avea cinci copii. Nu după mult timp îşi accidentează mâna dreaptă iar speranţele ca el să devină pianist au fost spulberate. Din dorinţa de a face muzică, Robert Schumann se dedica complet compoziţiei şi ia cursuri de la Heinrich Dorn, dirijor la opera din Leipzig. Reuşeşte să se căsătorească cu Clara abia 12 septembrie 1839 la Schönefeld, în apropiere de Leipzig. Anul 1840 poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Până acum compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar în acest singur an compune aproape o sută şi cincizeci de piese. În anul 1841 se axează pe muzică orchestrală şi scrie simfonii şi compoziţii pentru pian şi orchestră. Un an mai târziu, în timp ce soţia sa era pleacată într-un turneu, începe să compună muzică de cameră şi să-şi arate romantismul prin piese precum "Quintetul pentru Pian". În 1842 obţine postul de profesor la conservatorul din Leipzig şi se cocupă de compoziţii corale. În 1844 se mută alturi de Clara la Dresda şi trece printr-o perioadă de depresie, neputând compune o bună perioadă de timp. Începe să compună din nou în 1850 şi scrie opera "Genoveva". Câţiva ani mai târziu, compozitorul intră din nou într-o stare de depresie, este transportat la un azil privat în Endenich, în apropiere de Bonn, Germania. Robert Schumann se stinge din viaţă pe 29 iulie 1856, la Bonn, Germania. Este înmormântat la Bonn, iar în 1880 este ridicată o statuie de A. Donndorf la mormântul său.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.biography.com; www.ipedia.ro;  www.youtube.com;

Aniversari culturale 24.03.2015 (Jules Verne)

24.03.1905 S-a stins din viaţă, la Amiens, Franţa, JULES VERNE – scriitor francez

110 ani de la moartea scriitorului francez - EXPOZIŢIE DE CARTE

Jules Verne pe numele complet Jules Gabriel Verne, s-a născut pe 8 februarie 1828, la Nantes, Franţa, ca fiu al procurorului Pierre Verne şi al soţiei sale, Sophie Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe. Jules a fost cel mai mare într-o familie cu cinci copii, care îi mai cuprindea pe fratele său, Paul şi trei surori: Anna, Mathilde  şi Marie. În 1829, familia Verne s-a mutat din reşedinţa de pe strada Olivier-de-Clisson nr. 4, într-o nouă casă, situată pe cheiul Jean-Bart nr. 2, unde s-au născut ulterior Paul, Anna şi Mathilde. În 1840 a avut loc o nouă schimbare de domiciliu, familia mutându-se pe strada Jean-Jacques-Rousseau nr. 6, în apropierea portului, unde avea să se nască Marie. În 1834, la vârsta de şase ani, Jules este trimis la şcoala unei anume d-ne Sambin, pentru ca, în anul următor, să intre împreună cu fratele său la Colegiul Saint-Stanislas, o instituţie religioasă conformă spiritului catolic strict al tatăului său. În 1840, Jules Verne intră la Petit Séminaire de Saint-Donatien, unde a fost urmat de fratele său. Între 1844 şi 1846, Jules şi Paul intră la liceul Regal, perioadă în care Jules Verne frecventează în compania prietenilor săi Le Cercle des externes du Collège Royal, care se ţinea în piaţa Pilori, la librăria lui Père Bodin. După terminarea studiilor de retorică şi filozofie, a luat bacalaureatul la Rennes cu menţiunea "foarte bine" pe 29 iulie 1846. În luna iulie a anului 1848, Jules Verne părăseşte definitiv Nantes pentru Paris. Tatăl său îl îndeamnă să continue studiile de drept, cu speranţa că îi va lua locul într-o zi. În vremea aceea, cea mai mare influenţă asupra tânărului scriitor o are Victor Hugo. În această perioadă, scrisorile lui Jules Verne către părinţi sunt legate doar de cheltuieli şi de banii de care are nevoie. În 1848, împreună cu Michel Carré, Jules Verne începe să lucreze la operete muzicale. Când tatăl său află că fiul său scrie şi compune mai mult decât învaţă pentru Drept, îi întrerupe sprijinul financiar. Graţie vizitelor întreprinse în saloanele literare, Jules Verne intră în legătură cu Alexandre Dumas. Se împrieteneşte cu fiul scriitorului şi îi propune acestuia manuscrisul unei comedii intitulate Les Pailles rompues. Alexandre Dumas fiul îl pune pe Verne în legătură cu fraţii Seveste, care au preluat Teatrul Istoric după eşecul managerial al lui Dumas tatăl. Noua instituţie devine Teatrul Liric, iar Jules Seveste, noul ei director, îl angajează pe Verne ca secretar. Munca nu este remunerată, dar lui Verne i se permite în schimb să-şi joace piesele, dintre care majoritatea sunt scrise împreună cu Michel Carré. În ianuarie 1852 se hotărăşte să refuze cariera avocăţească propusă de tatăl său. În timp ce frecventează Biblioteca naţională devine pasionat de ştiinţă şi de ultimele descoperiri în domeniu, dar este atras în special de georgrafie. În această perioadă, Verne face cunoştinţă cu un personaj deosebit, ilustru geograf şi călător neobosit, exploratorul Jacques Arago, care continuă să străbată lumea în ciuda orbirii. Pe 28 aprilie 1853 se joacă Le Colin-maillard la Teatrul Liric, într-o perioadă în care Jules Verne nu se opreşte din scris, lucrând la Pierre-Jean, Le siège de Rome şi Monna Lisa, pe care o începe în 1851 şi o termină abia în 1855. Este o perioadă de intensă activitate creatoare, în care apar tot mai multe piese de teatru, dintre care Les Heureux du jour pare să fie foarte apropiată de sufletul lui. Scrie şi noi nuvele, printre care se numără Le mariage de M. Anselme des Tilleuls şi O iarnă printre gheţari, ultima fiind publicată în 1855 în Musée. În martie 1856, Auguste Lelarge, prieten al lui Jules Verne şi membru în Onze-sans-femme, se căsătoreşte cu Aimée de Viane. Verne este rugat să fie martor, lucru pe care-l acceptă, iar căsătoria are loc pe 20 mai la Amiens, în oraşul miresei. Cu ocazia acestei călătorii, Verne o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Honorine, văduva de 26 de ani a lui Auguste Hébé-Morel şi mama a două fete, Valentine şi Suzanne. În 1859 întreprinde o călătorie în Anglia şi Scoţia alături de Aristide Hignard. În timpul ei îşi notează o serie de impresii, pe care le transcrie la revenirea în ţară şi, în 1862, îi prezintă manuscrisul lui Hetzel, care îl refuză. Drept urmare, Verne îl va folosi pentru redactarea romanelor sale scoţiene. Pe 2 iulie 1861, tot datorită lui Alfred Hignard, cei doi prieteni şi Émile Lorois se îmbarcă într-o călătorie spre Norvegia. Scriitorul revine acasă la cinci zile de la naşterea fiului său, Michel, pe 4 august. Un moment semnificativ în viaţa literară a lui Jules Verne l-a constituit întâlnirea cu Pierre-Jules Hetzel (1814-1886), unul dintre cei mai importanţi editori francezi. Când s-au întâlnit, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani şi de atunci până la moartea lui Hetzel ei au format un excelent tandem - scriitor şi editor. În 1862, îi înmânează manuscrisul romanului Cinci săptămâni în balon, care este publicat în 1863 şi cunoaşte un succes imens, chiar şi în afara ţării. Cei doi semnează un contract pe 20 de ani prin care Verne se angajează să-i furnizeze lui Hetzel romane pentru revista adresată tineretului Magasin d'éducation et de récréation. Până la urmă, Verne avea să lucreze timp de patruzeci de ani la Călătoriile sale extraordinare, adunând în cadrul lor 62 de romane şi 18 nuvele. În 1863 Jules Verne scrie Parisul în secolul XX, care avea să apară abia peste mai bine de un secol, în 1994. În 1874 publică Ocolul Pământului în optzeci de zile şi cumpără vasul Saint-Michel II, fiind numit în acela şi an membru onorific al Yacht-Club de France. Pe 15 februarie 1887 decedează mama sa, Sophie Verne. Scriitorul nu poate participa la înmormântare, deoarece merge cu dificultate iar vindecarea este anevoioasă. În 1902 simte cum i se diminuează capacitatea intelectuală. În 1903 scrie puţin, dar nu consideră o problemă lentoarea cu care lucrează. Diabetul, care-i afectează acuitatea vizuală, îl orbeşte progresiv. După o criză severă de la sfârşitul anului 1904, o alta îl doboară pe 16 martie anul următor. Jules Verne se stinge pe 24 martie 1905 la Amiens, în casa de pe bulevardul Longueville nr. 44. Înmormântarea sa atrage o mulţime de cinci mii de persoane. Scriitorul este îngropat la cimitirul La Madeleine à Amiens.

Surse: Printre gheţurile eterne, Jules Verne, Mondocart Pres, Bucureşti, 2002; ro.wikipedia.org; www.autorii.com; www.artline.ro;

Aniversari culturale 23.10.2014 (Ziua Armatei Romane)

23.10.2014  CLASA O – ZIUA ARMATEI ROMÂNE

ÎN VIZITĂ LA BIBLIOTECĂ

Pentru atragerea unui număr cât mai mare de tineri la activităţile Bibliotecii „Nicolae Iorga” din comuna I.C. Brătianu, astăzi 23.10.2014, în parteneriat cu Şcoala “Ion Creangă” şi Grădiniţa din comuna I.C. Brătianu, am organizat împreună cu doamna învăţătoare Mitache Angi Păpuşica o vizită, a micuţilor copii de la clasa 0, la sediul bibliotecii pentru a  sărbători împreună “Ziua Armatei Române”. După o scurtă prezentare a forţelor armate române, am vizionat un film despre un detaşament militar apoi am colorat planşe reprezentative. Micuţii au avut parte de vizita unui reprezentant local şi a unui cadru militar, în urma unui control de rutină la bibliotecă.

Cum a fost vă invit să descoperiţi în imaginile următoare:

Aniversari culturale 13.08.2014 (Alfred Hitchcock)

13.08.1899  S-a născut la Londra  ALFRED HITCHCOCK  –  regizor britanic

115 ani de la naşterea regizorului britanic

Alfred Joseph Hitchcock s-a născut pe 13 august 1899 la Leytonstone, Londra. A crescut într-o familie săracă. Părinţii săi, William şi Emma erau partizanii unei educaţii stricte catolice. Educaţia sa şi aspectul său fizic nefericit au făcut ca de mic copil să fie timid şi ruşinos, lucru ce l-a urmărit în toată viaţa sa. La vârsta de 7 ani, Alfred Hitch­cock a fost înscris la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever. După moartea tatălui său a abandonat colegiul pentru a studia inginerie şi navigaţie. După absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley. În 1920 făcea afişele diverselor filme mute ce erau vizionate în Famous Players Lasky. Această muncă ocazională a pus stăpânire pe el puţin câte puţin şi tânărul Hitchcock a început să fie pasionat de lumea cinematografiei şi să participe ca monteur, regizor artistic şi scenarist în filmele lui: Donald Crisp şi Hugh Ford. În această companie a cunoscut-o pe Alma Reville care muncea ca monteuză şi cu care s-a căsătorit în 1926. Alma a fost regizor secund şi scenaristă la numeroase filme ale soţului său. Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts. În 1923, începe filmarea la scurtmetrajul Number 13. Posibilitatea unui lungmetraj apare abia după ce a fost în München. Aici regizează primul său film, The Pleasure Garden, o producţie germano-britanică, foarte populară. Imediat după aceea, regizorul londonez va face şi primul film cu sonor din Anglia, Şantajul, în 1929. În timpul filmărilor a primit vizita surpriză a alteţei regale, Isabel, ducesa de York, care va fi mama actualei regine. Cu oameni puţini în jur, Hitchcock s-a transformat într-un geniu al unei cinematografii discrete, cum era cinematografia engleză. Filme ca: Murder 1930, The Man Who Knew Too Much 1934 şi în special The 39 Steps 1935 l-au transformat într-o emblemă internaţională a noului cinematograf britanic. Pe 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul şi a reuşit să stabilească o întâlnire cu David O. Selznick, producătorul filmului Pe aripile vântului, la data de 14 iulie 1938. Condiţiile de producţie l-au convins pe Hitchcock să se mute cu familia în Statele Unite ale Americii din 1939. Şi-a început cariera în  Statele Unite ale Americii prin adaptarea romanului Rebecca de Daphne Du Maurier în 1940. Acest film a obţinut unsprezece nominalizări la Premiile Oscar, dar John Ford a câştigat în acel an pentru cel mai bun regizor. În 1944 creează propria sa casă de producţie împreună cu Sidney Berstein: Transatlantic Pictures. În acelaşi an începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat. A regizat Notorius 1946, care îl avea în distribuţie pe Cary Grant. Ingrid Bergman şi Gregory Peck au fost protagoniştii filmului Spellbound (1945). În 1948, Ingrid Bergman deja începuse să lucreze şi cu Roberto Rossellini. Aceasta a fost o mare lovitură pentru Hitchcock, dar nu a întârziat să-şi arate recunoştinţa pentru o nouă muză, Grace Kelly, pe care a distribuit-o în Rear Window şi în To catch a thief, unde juca împreună cu Cary Grant. În 1958 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun serial. Din nefericire, în acelaşi an, soţia sa, Alma, a fost diagnosticată cu cancer. În 1959, Hitchcock a filmat unul dintre cele mai bune filme ale sale, North by Northwest, cu Cary Grant şi Eva Marie Saint. În 1960 a lucrat la Psycho (1960), cu Anthony Perkins şi Janet Leigh, unul dintre cele mai mari succese din cariera sa, care conţine o scenă care a impresionat şi influenţat istoria celei de-a 7 arte, asasinarea protagonistei la duş, la jumătatea filmului. În 1963, a fost lansat  The Birds cu Tippi Hedren şi Rod Taylor, artista convertindu-se în noua muză blondă a maestrului. La foarte scurt timp, a turnat Marnie (unde Tippi Hedren a jucat alături de Sean Connery). Între 1966 şi 1969, criticii s-au năpustit asupra lui pentru Torn Curtain (1966) cu Paul Newman şi Julie Andrews şi Topaz (1969) cu Frederick Stafford şi Claude Jade. Se impunea schimbarea stilului. În Frenzy (1972) întâlnim tehnici cinematografice de o actualitate surprinzătoare. În 1968 a primit un Oscar onorific, Premiul în Memoria lui Irving Thalberg pentru întreaga sa cariera în cadrul ceremoniei Premiilor Academiei. În ciuda faptului că nu a primit niciun premiu Oscar în competiţie, întotdeauna a fost şi va fi considerat maestrul suspansului. În 1976, Hitchcock a regizat Family Plot cu Karen Black şi Bruce Dern. În 1979, American Film Institute îi decernează premiul pentru munca sa. În acelaşi an, Regina Angliei îi decernează titlul de Sir. Un an mai târziu, la 29 aprilie 1980, moare în casa sa din Los Angeles, la vârsta de 80 de ani.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.biography.com; www.cinemagia.ro; www.filmsindex.com; 

Aniversari culturale 4.08.2014 (Ionut Catalin Florea)

4.08.1974  S-a născut la Măcin, Tulcea  IONUŢ CĂTĂLIN FLOREA – pictor român

40 ani de la naşterea pictorului român – ATELIER DE PICTURĂ

40 de ani, de la venirea în această lume a pictorului Ionuţ Cătălin Florea, pe data de 4 August 1974, dispărut prematur dintre noi, pe data de 7 mai 2001, la vârsta de 26 ani. Cu acest prilej şi pentru atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori la activităţile Bibliotecii „Nicolae Iorga” din comuna I.C. Brătianu, astăzi data de mai sus, am organizat sub genericul „De ziua ta, Ionuţ Cătălin Florea!”, ediţia a-IV, un atelier de pictură cu tema „Vara”.

Aniversari culturale 2.07.2014 (Emil Garleanu)

2.07.1914 S-a stins din viaţă, la Câmpulung-Muscel, EMIL GÂRLEANU – scriitor român

100 ani de la moartea scriitorului român

Emil Gârleanu s-a născut pe 5 ianuarie 1878 la Iaşi, ca fiu al locotenent-colonelului Emanoil Gârleanu şi al primei sale soţii, grecoaica Pulheria Antipa. Tatăl făcea parte dintr-o familie de răzeşi din Gârleni, judeţul Bacău. După despărţirea părinţilor, Emil este îngrijit de mătuşile Anastasiade. Urmează şcoala primară şi gimnaziul în Iaşi. Termină tot aici, în 1900, Şcoala de infanterie şi cavalerie cu gradul de subcocotenent şi este repartizat în Regimentul 13 Ştefan cel Mare. Pasionat în acelaşi timp şi de beletristică, Emil Gârleanu îşi  face debutul în literatură în anul 1900, publicând în revista Arhiva din Iaşi schiţa "Dragul mamei" şi poezia "Iubitei", sub pseudonimul Emilgar. Înfiinţeaza în anul 1904 revista "Făt-Frumos", colaborând apoi cu reviste precum Convorbiri critice, Sămănătorul, în care publică o bună parte din scrierile sale. Scriitorul publică primul său volum de proză "Bătrânii" în anul 1905. Un an mai târziu se stabileşte la Bucureşti, devenind redactor la "Neamul Românesc", revistă condusă de Nicolae Iorga. În aceeaşi perioadă se căsătoreşte cu Marilena Voinescu. Volumul de schiţe şi povestiri "Din lumea celor care nu cuvântă" este cea mai cunoscută opera a lui Emil Gârleanu, publicată în anul 1910, urmată de o altă scriere la fel de importantă, "Nucul lui Odobac", apărută în acelaşi an.  Alte volume semnate de scriitor: Cea dintâi durere (1907), Schiţe din război (1908), etc. Postum îi mai apar câteva volume, printre care Visul lui Pilat (1915), O lacrimă pe-o geană (1915), Privelişti din ţară (1915) şi Culegătorul de rouă (1919). Emil Gârleanu s-a afirmat ca regizor şi ca scenarist. Regizează în anul 1914 filmul "Cetatea Neamţului" şi scrie scenariul pentru filmul "Dragoste la mănăstire". În anul 1911 este ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România, şi director al Teatrului Naţional din Craiova. Emil Gârleanu se stinge din viaţă la 2 iulie 1914, la Câmpulung-Muscel. 

Surse: Emil Gârleanu, Domnica Filimon-Stoicescu, Bucureşti, 1968; ro.wikipedia.org; www.autorii.com; www.artline.ro;