Aniversari culturale 19.06.2014 ( George Calinescu)

19.06.1899  S-a născut la Bucureşti  GEORGE CĂLINESCU  –  scriitor şi critic român

115 ani de la naşterea scriitorului şi criticului român – EXPOZIŢIE DE CARTE

George Călinescu s-a născut pe 19 iunie 1899, la Bucureşti, sub numele Gheorghe Vişan, fiul Mariei Vişan. Copilul e crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu şi de soţia sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu, se mută la Botoşani, apoi la Iaşi. Aici Gheorghe Vişan e înscris la Şcoala ”Carol I”. În 1907, Maria Vişan acceptă ca soţii Călinescu, să-l înfieze. De acum, se va numi Gheorghe Călinescu. Se mută la Bucureşti în 1908. Primele două clase primare le face la Iaşi, la Colegiul Carol I, celelalte două la Bucureşti, apoi gimnaziul Dimitrie Cantemir la Bucureşti şi îşi încheie studiile medii la Liceul Gheorghe Lazăr şi pe cele universitare la Bucureşti, la Facultatea de Litere şi Filozofie. Îşi ia licenţa în Litere în 1923. Teza de licenţă purta titlul Umanismul lui Carducci. Devine profesor de limba italiană, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă oferită de Academia din România, instituţie de propagandă culturală românescă, fondată de profesorul şi istoricul Vasile Pîrvan. În 1926 se mută cu chirie într-o casă din Bucureşti, obţine o detaşare la Liceul Gh. Şincai şi citeşte pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul. În 1929, se căsătoreşte cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Episodul foarte amuzant al primei întâlniri a celor doi viitori soţi este descris cu lux de amănunte în romanul Cartea nunţii. Editează, de asemenea, revistele Sinteza în 1927, în colaborare cu alţi scriitori, şi două numere din revista sa personală Capricorn în 1930. Aventura de a avea propria sa revistă se încheie cu un eşec financiar, dar în paginile acestor reviste descoperă reţeta criticii aplicate literaturii române. Cele două reviste constituie astfel un soi de poligon de încercări. Cea mai fertilă experienţă e cea de cronicar la revista Viaţa românească, începând cu 1931, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 va inaugura în Adevărul literar şi artistic rubrica celebră Cronica mizantropului, care va da titlul cărţii de eseuri. Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români Viaţa lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viaţa lui Ion Creangă, ş.a.. Publică, după 1945, studii şi eseuri privind literatura universală Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini. Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului şi istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc şi de poetica basmului. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu între 1932-1962, biografii romanţate, numeroase alte studii, eseuri, a ţinut numeroase conferinţe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică şi după aceea, până în anul morţii, în 1965. A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, la Kiev, Moscova, Leningrad 1949 şi în China comunistă Am fost în China nouă, 1953, publicîndu-şi impresiile de călătorie în aceste două volume. În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începând cu 1956 reintră în viaţa literară printr-o rubrică permanentă Cronica optimistului ţinută în săptămânalul cultural Contemporanul. În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. George Călinescu se stinge din viaţă pe 12 martie 1965, la Otopeni.

Surse: Dicţionar de literatură română, Dim. Păcurariu, Editura Univers, Bucuresti, 1979; ro.wikipedia.org;  biografii.famouswhy.ro; www.autentici.ro; 

Aniversari culturale 06.02.2014 (Krikor H. Zambaccian)

06.02.1889 S-a născut, la Constanţa  KRIKOR H. ZAMBACCIAN –  colecţionar şi critic de artă român

125 ani de la naşterea colecţionarului şi criticului de artă român

Krikor H. Zambaccian s-a născut pe 6 februarie 1889, la Constanţa, şi-a început studiile la Bucureşti şi le-a continuat la Institutul Superior de Comerţ din Anvers, Belgia. Se pregătea să devină un om de afaceri, fără să intuiască faptul că afacerile sale vor fi legate de artă. În Occident, Zambaccian a avut prilejul să cunoască personal somităţi ale timpului: pictorii Matisse, Derrain, Bonard. Aceşti monştri sacri ai penelului l-au marcat pe viitorul colectionar. La întoarcerea lui în ţară, Zambaccian devine un apropiat al personalităţilor care vor ajunge nume de referinţă în lumea artistică românească: Ressu, Iser, Tonitza, Pallady. Curând, a ajuns el însuşi un nume de referinţă, un colecţionar şi un apreciat critic de artă. A scris numeroase eseuri publicate în volumul "Pagini de artă" şi articole critice publicate sub titlul "Însemnările unui amator de artă". Zambaccian descoperă şi lansează pictori şi sculptori, achiziţionează cele mai valoroase opere ale multora dintre ei şi deseori dă comenzi speciale unor artişti aflaţi la începutul carierei, artişti al căror talent îl apreciază în mod deosebit, precum Alexandru Padina, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba, Horia Damian. Sculpturi de Brâncuşi (Cap de copil), Paciurea (Bust de femeie), Miliţa Petraşcu, Oscar Han (Arcaşul) şi Cornel Medrea. Anul 1942 a însemnat pentru Zambaccian instalarea colecţiei sale într-o locuinţă proprie. Prin intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, în august 1944, Zambaccian a simţit o ameninţare în ce priveşte siguranţa colecţiei sale. Prin urmare, în anul 1947, a hotărât să pună în practică un gând mai vechi al său şi să doneze imobilul în care locuia şi întreaga colecţie artistică, proprietatea sa personală, conform Actului de Donaţie, statului, unde tezaurul părea să fie mai în siguranţă. Colecţia era compusă la acea dată din "205 picturi, 38 sculpturi şi 8 piese de mobilier". În prezent această colecţie se regăseşte în Muzeul Zambaccian. Krikor H. Zambaccian s-a stins din viaţă pe 18 septembrie 1962, la Bucureşti.

Surse: ro.wikipedia.org; biografii.famouswhy.ro; www. mnar.arts.ro: www.ziare.com;

Aniversari culturale 31.10.11(Eugen Lovinescu)

31.10.1881 S-a născut, la Fălticeni, Suceava EUGEN LOVINESCU – critic român

130 ani de la naşterea criticului român

Eugen Lovinescu se naşte la Fălticeni, pe 31 octombrie 1881. Era fiul lui V.T. Lovinescu, profesor de istorie la gimnaziul din Fălticeni şi al Profirei Manoliu. La gimnaziu a avut colegi pe Mihail Sadoveanu şi I. Dragoslav. În 1896, ca elev în clasa a III-a gimnazială, colaborează sub pseudonimul Delmonte, la ziarul Lumea Nouă a lui Iosif Nădejde. Toamna, se înscrie la liceul internat din Iaşi, după care urmeză Universitatea din Bucureşti, la filologie clasică. În 1902 vizitează Grecia, în cadrul unei excursii studenteşti organizată de Gr. Tocilescu. În 1904 face o călătorie la Munchen, pentru a audia cursurile savantului Furtwaengler, deoarece dorea să scrie un articol despre Horaţiu în decursul veacurilor. Îi apare prima carte: O chestiune de sintaxă latină, apoi lucrarea Pronunţarea Latină în opera clasică. Colaborează la Epoca, Viaţa literară şi artistică a lui Ilarie Chendi, Viaşa Românească, etc. În 1906 apar două volume de critică – Paşi pe nisip. Pleacă la Paris în acelaşi an şi publică drama De peste prag şi Nuvele florentine. Îşi da doctoratul în 1909 la Paris, cu două lucrări. La Bucureşti îi apare volumul I din Critice, de asemeni monografia literară Grigore Alexandrescu. După ce trece docenţa în literatură română la Universitatea din Bucureşti, e numit professor de latină la liceul Matei Basarab din capitală. A suplinit un an catedra de literatură română la Universitatea din Iaşi. Foarte prolific, publică vol II din Critice în 1910, Scenete şi fantezii în 1911, romanul Aripa morţii în 1913; vol. III şi IV din Critice  între 1915-1916; traducerea Analelor lui Tacit. Refugiat la Fălticeni în 1916  din cauza războiului, traduce în prima versiune Odiseea lui Homer. În 1919 scoate revista Zburătorul literar. Între anii 1921-1929 apar volumele V-X din Critice. Tipăreşte apoi în traducere Ode, Epode, Satire şi Scrisori de Horaţiu. În 1924 apar cele trei volume din Istoria civilizaţiei române moderne. Între 1926-1929, scoate Istoria literaturii române contemporane - cinci volume şi romanul Viaţa dublă. Cele 4 volume de memorii, au apărut sub titlul Aquaforte între 1930-1941. Dintre romanele autobiografice amintim Bizu în 1932, Firu-n patru în 1932, Diana în 1936, Mite în 1936, Acord final între 1938-1939, în Revista Fundaţiilor. Respins la propunerea de a fi ales membru activ al Academiei Române în 1936, Eugen Lovinescu a purtat tot restul vieţii amărăciunea acestei înfrângeri, ar fi meritat cu prisosinţă să intre în forul academic, dar ambiţiile şi maşinaţiunile oamenilor i-au barat calea. S-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 16 iulie 1943. 





Surse: E. Lovinescu, Florin Mihăilescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973, ro.wikipedia.org; www. lovinestii.ro;  biblionesticosanzeana.wordpress.com; istoriiregasite.wordpress.com;

Aniversari culturale 12.05.11(Constantin Ciopraga)

12.05.1916 S-a născut la Paşcani, Iaşi CONSTANTIN CIOPRAGA – critic şi istoric literar român

95 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar român

Constantin Ciopraga s-a născut pe 12 mai 1916 la Paşcani, judeţul Iaşi. Studii liceale la Paşcani şi la Fălticeni şi Facultatea de Litere şi Filozofie la Iaşi. Şi-a continuat specializarea în Franţa (1939). În 1956 a devenit doctor în filologie, iar în 1968 a obţinut titlul de doctor docent. A fost profesor la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" din Iaşi şi la un liceu din Paşcani. În 1949 a fost chemat la Universitatea din Iaşi ca asistent, urcând apoi toate treptele ierarhiei didactice, până la cel de profesor universitar (1962). Între 1959 şi 1962 a fost lector de limba română la Sorbona şi la Ecole Naţionale des Langues Orientales Vivantes din Paris. Între 1964 şi 1983 a fost şef al Catedrei de Limba Română Comparată, iar între 1963 şi 1966 rector al Institutului Pedagogic din Suceava. A fost director al săptămânalului "Cronica" încă de la fiinţare (1965). A scris mult, între lucrările sale detaşându-se monografiile consacrate unor mari scriitori: Calistrat Hogaş. Studiu monografic (1960); George Topârceanu. Studiu monografic (1966); Mihail Sadoveanu. Sinteza critică (1966); Hortesia Papadat-Bengescu. Studiu monografic (1973). Acestora li se mai adaugă: Portrete şi reflecţii literare (1967); Literatura română a secolului XX (1971); Personalitatea literaturii române - o încercare de sinteză (1973; ediţie revăzută şi adăugită, 1997); Mihail Sadoveanu, Fascinaţia tiparelor originare (1981); Propriile-Cărţi şi destine (1984); Poezia lui Eminescu-Arhetipuri şi metafore fundamentale (1990) s.a. A îngrijit numeroase ediţii: Calistrat Hogaş, Opere (1956); Mihai Codreanu, Scrieri (2 vol. 1967); Garabet Ibrăileanu, Opere (2 vol., 1970-1971). A mai semnat peste 60 de studii introductive şi peste 1000 de articole şi eseuri publicate în reviste de profil din ţară şi din stăinătate. Este şi autorul volumului de poeme Ecran interior (1975) şi al romanului Nisipul (1989). S-a manifestat şi ca traducător, tălmăcind lucrarea lui Jean Boutiere,Viaţa şi opera lui Ion Creangă (1976). Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari din Paris (1978). Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava (1998). Profesor Emeritus al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi (2001). Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1985), Premio Mediterranio ("Olivo d'Oro") (Italia 1985), Premiul "M. Eminescu" al Uniunii Scriitorilor (1987); Premiul Uniunii Scriitorilor - Filiala Iaşi (1973, 1978, 2001); Premiul de excelenţă al municipiului Iaşi (2001); Premiul de excelenţă al revistei "Convorbiri Literare " (2001) şi al revistei "Ateneu" (Bacău, 2001). Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi (2000), Fălticeni, Paşcani şi al oraşului Târgu Neamţ. A fost distins cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de cavaler (2002).

Surse: www.ro.wikipedia.org; iit.iit.tuiasi.ro; mihaelapostolache.blogspot.com;

Aniversari culturale 23.05.11(G. Ibraileanu, H. Ibsen)

23.05.1871 S-a născut la Târgu Frumos, Iaşi GARABET IBRĂILEANU – critic, istoric şi scriitor român

140 de ani de la naşterea criticului, istoricului şi scriitorului român

Garabet Ibrăileanu s-a născut pe 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a urmat şcoala primară la Bacău şi Roman 1879-1883, gimnaziul la Roman 1883-1887, liceul la Bârlad 1887-1890. Între 1891-1895 e student la Facultatea de Litere de la Universitatea din Iaşi. Încă din timpul studenţiei se face remarcat de Alexandru Philippide, care îl cooptează în echipa de cercetători angajaţi de Academie în vederea redactării Dicţionarului Limbii Române. Tot între 1891-1895 publică, mai ales sub pseudonimul Cezar Vraja, numeroase articole politice şi de critică literară în presa socialistă „Munca”, „Lumea nouă”, „Evenimentul literar”. Este profesor în învăţământul secundar, mai întîi în Bacău, apoi în Iaşi, la Liceul Internat. Între 1904-1906 colaborează sporadic la „Noua revistă română” şi „Curentul nou”. La 1 martie 1906 devine secretar general de redacţie, funcţie deţinută pînă în 1933, al nou-înfiinţatei reviste „Viaţa românească”, avându-i ca directori pe C. Stere şi C. Bujor. Ajunge profesor suplinitor de istoria literaturii române şi estetică literară la Facultatea de Litere din Iaşi, din 1908, titularizându-se mai apoi în 1912, în pofida lui Eugen Lovinescu, după ce obţine titlul de doctor cu teza Opera literară a domnului Vlahuţă. Volume publicate: Spiritul critic în cultura românească, Scriitori şi curente, Note şi impresii, După război – Cultură şi literatură, Scriitori români şi străini, Studii literare. Personalitatea complexă a lui Ibrăileanu n-ar putea fi însă apreciată just dacă am ignora cursurile sale, care constituie de fapt, aşa cum s-a remarcat, o foarte valoroasă operă de istorie literară, plină de idei originale şi de interpretări adesea surprinzătoare. Din 1934, retras cu totul din viaţa literară, criticul se stinge în sanatoriul „Casa Diaconeselor”, din Bucureşti, pe data de 10 martie 1936. Trupul îi este incinerat, iar cenuşa depusă la Cimitirul Eternitatea, din Iaşi.

 

23.05.1906 A murit, la Christiania ( Oslo ), Norvegia HENRIK IBSEN – scriitor norvegian

105 ani de la moartea scriitorului norvegian

Henrik Ibsen s-a născut pe data de 20 martie 1828, în micul oraş-port Skien, Norvegia, a mai avut 5 fraţi. Când a ajuns la vârsta de 8 ani tatăl sau a dat faliment. Pentru urmîtorii 8 ani familia sa a trăit într-o mică fermă de lângă Skien. La 15 ani Ibsen era ucenicul unui farmacist din Grimstadt. Avea o viaţă singuratică şi băiatul s-a apucat de scris, în special poezie. În 1849 Ibsen a intrat la universitatea din Christiania (actualul Oslo), dar a renunţat repede datorită lipsei de bani. Viaţa sa a fost grea pentru mulţi ani. A scris pentru un ziar şi s-a îngrijit de un mic teatru. A călătorit în Germania şi Danemarca ca să studieze designul de scenă. A mai scris în această perioadă poezie şi piese fără succes. În 1864, ajutat de un mic guvernator, şi de prietenii săi, Ibsen a părăsit Norvegia şi s-a stabilit la Roma. Prima sa piesă de succes, Brand, a fost scrisă prima oară în 1865 ca un poem narativ. Refăcută ca o dramă, a fost pentru prima oară pusă pe scenă în 1885. În ea se povesteşte aspra viaţă a unui ministru care renunţă la compromisurile favorurilor pe care le putea obţine pentru o viaţă sinceră. Urmatoarea sa piesă a fost Peer Gynt (1867), povestea unui călător prin lume implicat într-o serie de aventuri remarcabile. Punctul de vedere al autorului este clar: o viaţă fără ritm are puţin sens şi menire. A urmat Liga Tinereţii (1868), despre corupţia în politică, şi Impărat şi Galilean (1873), o pledoarie pentru un nou tip de Creştinism. Stâlpul societăţii (1877) şi Casa unei păpuşi (1879) se ocupă de reformele sociale bazate pe principii de onestitate şi libertate. Fantomele (1881), despre tragedia bolilor care afectează mintea, este probabil cea mai mare piesă a lui Ibsen. Printre ultimele sale piese se găsesc Un inamic al oamenilor (1882), o comedie cu serioase sub-sensuri; Raţa Sălbatică (1884) combină realitatea cu poezia şi Rosmersholm (1886), se ocupă de conflictul dintre conştiinţă şi dorinţa de libertate. Hedda Gabler (1890) este o puternică tragedie domestică ce se termină prin sinucidere. Printre ultimele sale piese au fost The Master Builder (1892) şi Când noi morţi ne trezim (1899). După ani de trai alternant la Roma sau Dresden şi Munich Ibsen se întoarce în Norvegia în 1892. Era bogat, onorat de către lume şi iubit de către conaţionalii săi. Piesele sale erau traduse în multe limbi şi s-au pus pe scene din ţări de prin toată lumea. A murit în Christiania pe 23 mai 1906.

Surse: www.ro.wikipedia.org; g1b2i3.wordpress.com; 150.uaic.ro; www.psant.com; www.norwaves.com;

Aniversari culturale 23.11(Dimitrie Cantemir, Petru Comarnescu)

23.11.1710  Începe a doua domnie a lui DIMITRIE CANTEMIR în Moldova

 

La 23 noimbrie 1710 a fost renumit domnitor în Moldova, fiind un viteaz cu gânduri de eliberare a ţării de sub dominaţia otomană. A reorganizat şi întărit oştirea aşezând-o sub comanda lui Ion Neculce, ales ca om de sfat şi de încredere. A pus capăt conflictelor între partidele boiereşti, a scutit ţara de o parte din dări, a încheiat la Luţk un tratat de alianţă cu Ţarul Rusiei prin care acesta se angaja să sprijine pe moldoveni să-şi cucerească independenţa. La 11 iunie 1711, la Stănileşti pe Prut, armata turcească obţine victoria asupra lui Petru cel Mare şi Vodă Cantemir.

 

23.11.1905  S-a născut, la Iaşi PETRU COMARNESCU, critic de artă, jurnalist

 

 Doctor în estetică de la "University of Southern California”, cu teza publicată în româneşte cu titlul Kalokagathon, a rămas în literatură prin Homo Americanus (1933), America văzută de un tânăr de azi (1934) şi Chipurile şi priveliştile Americii (1940), reunite în America. Lume nouă, viaţă nouă (1947). G. Călinescu, în a sa Istorie găsea "petulante, foarte atrăgătoare impresiile lui Petru Comarnescu din Homo Americanus. Autorul e un intelectual nutrit de lecturi şi inteligent, care nu se fixează". Coleg de generaţie şi prieten cu Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş.a. a făcut parte, împreună cu aceştia, din gruparea Criterion, editând chiar şi o revistă cu acelaşi nume. Revistă de arte, litere şi filosofie, aceasta a apărut bilunar, din 15 oct. 934 până în feb. 1935. După cel de-al doilea război s-a consacrat istoriei artei şi criticii de artă, dar ocupând şi demnităţi culturale. Cele mai cunoscute lucrări sunt monografia Constantin Brâncuşi şi Confluenţe ale artei universale apărută postum în 1972. A încetat din viaţă în anul 1970.