Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 3 august 2011

Aniversari culturale 12.05.11(Constantin Ciopraga)

12.05.1916 S-a născut la Paşcani, Iaşi CONSTANTIN CIOPRAGA – critic şi istoric literar român

95 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar român

Constantin Ciopraga s-a născut pe 12 mai 1916 la Paşcani, judeţul Iaşi. Studii liceale la Paşcani şi la Fălticeni şi Facultatea de Litere şi Filozofie la Iaşi. Şi-a continuat specializarea în Franţa (1939). În 1956 a devenit doctor în filologie, iar în 1968 a obţinut titlul de doctor docent. A fost profesor la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" din Iaşi şi la un liceu din Paşcani. În 1949 a fost chemat la Universitatea din Iaşi ca asistent, urcând apoi toate treptele ierarhiei didactice, până la cel de profesor universitar (1962). Între 1959 şi 1962 a fost lector de limba română la Sorbona şi la Ecole Naţionale des Langues Orientales Vivantes din Paris. Între 1964 şi 1983 a fost şef al Catedrei de Limba Română Comparată, iar între 1963 şi 1966 rector al Institutului Pedagogic din Suceava. A fost director al săptămânalului "Cronica" încă de la fiinţare (1965). A scris mult, între lucrările sale detaşându-se monografiile consacrate unor mari scriitori: Calistrat Hogaş. Studiu monografic (1960); George Topârceanu. Studiu monografic (1966); Mihail Sadoveanu. Sinteza critică (1966); Hortesia Papadat-Bengescu. Studiu monografic (1973). Acestora li se mai adaugă: Portrete şi reflecţii literare (1967); Literatura română a secolului XX (1971); Personalitatea literaturii române - o încercare de sinteză (1973; ediţie revăzută şi adăugită, 1997); Mihail Sadoveanu, Fascinaţia tiparelor originare (1981); Propriile-Cărţi şi destine (1984); Poezia lui Eminescu-Arhetipuri şi metafore fundamentale (1990) s.a. A îngrijit numeroase ediţii: Calistrat Hogaş, Opere (1956); Mihai Codreanu, Scrieri (2 vol. 1967); Garabet Ibrăileanu, Opere (2 vol., 1970-1971). A mai semnat peste 60 de studii introductive şi peste 1000 de articole şi eseuri publicate în reviste de profil din ţară şi din stăinătate. Este şi autorul volumului de poeme Ecran interior (1975) şi al romanului Nisipul (1989). S-a manifestat şi ca traducător, tălmăcind lucrarea lui Jean Boutiere,Viaţa şi opera lui Ion Creangă (1976). Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari din Paris (1978). Doctor Honoris Causa al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava (1998). Profesor Emeritus al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi (2001). Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1985), Premio Mediterranio ("Olivo d'Oro") (Italia 1985), Premiul "M. Eminescu" al Uniunii Scriitorilor (1987); Premiul Uniunii Scriitorilor - Filiala Iaşi (1973, 1978, 2001); Premiul de excelenţă al municipiului Iaşi (2001); Premiul de excelenţă al revistei "Convorbiri Literare " (2001) şi al revistei "Ateneu" (Bacău, 2001). Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi (2000), Fălticeni, Paşcani şi al oraşului Târgu Neamţ. A fost distins cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de cavaler (2002).




Surse: www.ro.wikipedia.org; iit.iit.tuiasi.ro; mihaelapostolache.blogspot.com;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu