Aniversari culturale 13.10.2013 (Take Ionescu)

13.10.1858 S-a născut, la Ploieşti  TAKE IONESCU – politician român

155 ani de la naşterea politicianului român

Take Ionescu, pe numele adevărat Dimitrie Ghiţă Ioan, s-a născut pe 13 octombrie 1858 la Ploieşti, ca al doilea fiu, din patru. Tatăl, Ghiţă, era negustor activ, dar care a cunoscut falimentul în urma recesiunii de după o epidemie de holeră ce a sărăcit oraşul. S-a stabilit în Bucureşti, a muncit din greu şi ajutat de soţia sa, Eufrosina, a reuşit să prospere. Micul Take va merge la şcoala primară de la vârsta de 5 ani remarcându-se prin sârguinţă şi cuminţenie. La liceul "Sf.Sava" a intrat prin concurs de bursier clasându-se primul. În catalogul liceului s-a petrecut schimbarea numelui de familie din Ioan în Ionescu. În 1875 a publicat, în calitate de colaborator la "Revista Junimei", versuri şi nuvele, cea intitulată "Spiritele" dovedind natura înnăscută a puterii lui vizionare. Ghiţă Ioan îşi permite să-şi trimită şi al doilea copil să studieze dreptul la Paris asigurându-i lunar 15 napoleoni de aur. În Franţa a legat prietenii de-o viaţă cu viitoare personalităţi ale societăţii româneşti: Gr. Andronescu, C. Dissescu, C. Arion, Al. Djuvara, tot atunci fiind acolo şi Al. Marghiloman. Studentul Take a fost strălucit la învăţătură, avid de cultură şi tot mai preocupat de probleme ale societăţii. S-a remarcat de la început prin talentul său oratoric deosebit, apreciat de oamenii vremii cu apelativul „Tăchiţă gură de aur”. Cât priveşte studiile de la Paris, teza sa de doctorat s-a intitulat "La recherche de la paternité naturelle". Soseşte în ţară exact în timpul serbărilor prilejuite de ridicarea la rang de regat a României. Intră nu doar în Barou ci şi în vâltoarea politicii acelui timp de edificare a României moderne. Şi-a exercitat şi calitatea de jurnalist, colaborator la "Românul", sau fondator de ziar, "La Liberté”. De la 26 de ani a început să susţină o serie de conferinţe pe diverse teme de la tribuna Ateneului, conferinţe publice după cum era obiceiul timpului, modalitate de răspândire a diferitelor idei, a dezbaterilor. Din 1891 a fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice deşi nu era deputat la acea dată. Take Ionescu îşi face un crez din dorinţa entuziastă de a promova unirea cu aceia aflaţi dincolo de munţi. Martie 1907 a însemnat izbucnirea celebrelor răscoale, atât de invocate de duşmanii democraţiei până astăzi. Treptat mişcarea s-a extins în restul ţării cu un pronunţat caracter social explicat prin lipsa de pământ suficient şi mai ales regimul contractelor agricole. Ianuarie 1908 a însemnat un moment important în viaţa politică a ţării prin constituirea Partidului Conservator-Democrat. Take Ionescul propune unificarea vieţii de stat a celor patru Românii, descentralizarea administrativă, autonomia bisericii şi egalitatea cultelor, protecţia muncii şi multe altele. În 1912 intră din nou în guvern de data asta alături de Titu Maiorescu. La izbucnirea războiului Take Ionescu a plecat în refugiu la Iaşi iar de acolo, când ocupaţia germană devenea învingătoare şi se pregătea semnarea tratatului de pace care ne punea într-o dificilă postură de învinşi, a primit permisiunea de a pleca la Paris, suportând umilinţa de a fi huiduit la trecerea prin Ploieştii săi natali de cei care aleseseră cealaltă cale. În pregătirea noului chip al României la începutul anului 1917 fuseseră elaborate marile reforme: agrară şi electorală în înţelegerea dintre Brătianu şi Take Ionescu. După alegerile din 1920 Take Ionescu intră din nou în guvernul condus de popularul Averescu, din nou ca ministru de externe. Peste un an se năştea Mica Înţelegere, parte din visul său. După demisia guvernului Averescu regele Ferdinand invită pe Take Ionescu să conducă dar votul de neîncredere dat cu speranţa că va reveni mareşalul, a dus de fapt la un guvern liberal. A fost prim ministru doar două luni. A fost ultima sa activitate politică. Părăsind guvernarea, în 1922, a plecat în Italia pentru o vacanţă necesară. A căzut victimă febrei tifoide de la o stridie. Şi-a continuat drumul prin Sicilia dar repede boala s-a instalat şi a fost internat la Roma. Cu toată îngrijirea dată de cei mai vestiţi medici, situaţia lui s-a agravat. Într-o dimineată de miercuri, la ora 10, Take Ionescu a închis ochii pe veci. Era 21 iunie 1922. Au fost funeralii naţionale. Trenul mortuar pornit din Roma a fost salutat la graniţa sârbă de oficialii guvernului iugoslav şi ca recunoştinţă aceluia care a prezidat logodna dintre regele Alexandru şi prinţesa Marioara. Pe teritoriul românesc în fiecare gară au fost manifestări spontane iar la apropierea de Bucureşti mecanicii zecilor de locomotive din staţie au salutat cu sirenele lor. Depus la Ateneu, sicriul a fost înfăşurat cu tricolorul. Vineri 30 iunie, sicriul urcat pe un afet de tun a fost urmat pe jos de principele moştenitor Carol şi cele mai înalte oficialităţi până la Gara de Nord spre a parcurge ultimul drum până la mănăstirea Sinaia. 

Surse: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; www. romlit.ro; www. cadranpolitic.ro;

Aniversari culturale 2.06.11(C. A. Rosetti, I.C. Bratianu, Ziua Republicii Italiene)

2.06.1816 S-a născut, la Bucureşti CONSTANTIN A. ROSETTI – politician şi publicist român

195 ani de la naşterea politicianului şi publicistului român

Constantin A. Rosetti s-a născut pe 2 iunie 1816, la Bucureşti. Tatăl, spătarul Alexandru Rosetti, se născuse la Constantinopol, locul de obârşie al Rosetteştilor. Căsătorit cu Elena Obedeanu, el a avut doi fii, pe Dumitru, mort prematur, şi pe Constantin (Costache). După lecţiile luate acasă cu profesori particulari, Rosetti urmează un an de zile cursurile de la „Sf. Sava", unul dintre profesori fiind C. Aristia, cu care se iniţiază în meşteşugul actoricesc. Intră în armata naţională, cu gradul de praporgic, fiind promovat după un timp aghiotant al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Nu rămâne mult timp cantonat în garnizoana Giurgiu, prezentându-şi, în august 1836, demisia. În 1842 ajunge şef al Poliţiei la Piteşti, iar în Bucureşti va obţine preşedinţia Tribunalului Comercial. Rosetti e unul dintre cei ce contribuie la întemeierea societăţii secrete Frăţia (1843) şi a Asociaţiei Literare a României (1845). Împreună cu Enrich Winterhalder, deschide o tipografie şi o librărie (1845), dotată cu o sală de lectură - care devine un centru de propagandă revoluţionară. La începutul lui 1844 se afla în Franţa, unde revine în aprilie 1845. La Paris, deşi nu prea are tragere de inimă pentru învăţătură, urmăreşte cursurile lui Jules Michelet şi Adam Mickiewicz de la College de France. E acceptat în loja masonică de orientare republicană L'Athenee des Etrangers şi figurează printre întemeietorii publicaţiei „Les Ecoles" (1845). Căsătorit în 1847 cu Maria Grant, va avea mai mulţi copii, printre care pe Mircea, unul dintre primii socialişti români, şi pe Vintilă, care îi va edita scrierile. În mişcarea de la 1848 Rosetti joacă un rol de frunte. Face parte din Comitetul revoluţionar, din Comisia executivă, unde îl suplineşte pe Ion Ghica, fiind numit prefect al Poliţiei şi avansat, în noul guvern, secretar de stat. În timpul Locotenenţei Domneşti îndeplineşte funcţia de director în Ministerul Dinăuntru. Ales deputat în Adunarea Electivă, va participa în toate legislaturile de după 1857, fiind susţinut şi de negustori şi meseriaşi. Între 29 mai 1859 şi 9 iunie 1860 a fost director al Teatrului cel Mare din Bucureşti. În epocă Rosetti s-a bucurat, ca poet, de mare popularitate. La 1848 circulau şi satirele lui politice, un fel de fiziologii. Ostil dramelor lacrimogene, el se declară în favoarea „comediei naţionale". În afara unei piese scrise la Paris, Femeia fără zestre, Rosetti a realizat şi câteva tălmăciri: drama Chatterton de Alfred de Vigny, Bogatul şi săracul de Emile Souvestre, Doctorul negru, după Anicet-Bourgeois şi Philippe Dumanoir. De memorialistică ţin şi însemnările De la Paris la Stambul (Călătorie făcută în 1853). Din scrisori Rosetti se înfăţişează ca un bărbat plin de tandreţe, cu o religie a prieteniei şi cu o credinţă vibrantă în cauza revoluţiei, căreia i s-a devotat. Rosetti a fost un mare ziarist al vremii sale, inaugurând un stil în presa românească, în publicistica politică îndeosebi. Cu Enrich Winterhalder scosese, în 1848, „Pruncul român". În exilul parizian, mânat de acelaşi neastâmpăr, înfiinţează cu I.C. Brătianu „Republica rumână" (1851) şi intră în comitetul de redacţie al „României viitoare" (1850). Triumful activităţii de gazetar a lui Rosetti este „Românul", organ unionist, de o mare longevitate, apărut la 9 august 1857. A întemeiat şi a girat şi alte periodice: „Apărătorul dreptăţii" (mai-iulie 1863), răspândit subversiv, în manuscrise, apoi „Libertatea" (12-23 iulie 1864), „Conştiinţa naţională" (1865), „Românul de duminică" (1864) - o anexă-magazin a „Românului"; de asemenea, o revistă umoristică, „Ţânţarul" (1859), împreună cu N.T. Orăşanu. A colaborat la „Steaua Dunării", semnând K. sau Constantinescu, la „Revista Dunării", „Cugetarea", „Sentinela română" etc. A mai semnat cu iniţiale, precum şi cu pseudonimele Costin, C. Trandafirescu, Conţopist Trandafirescu, Pitarul Zăvoiescu, Konstantin etc. Suferea de mai multă vreme de o afecţiune pulmonară, care s-a agravat, grăbindu-i sfârşitul pe 8 aprilie 1885, la Bucureşti.

2.06.1821 S-a născut, la Piteşti ION C. BRĂTIANU – politician român

190 ani de la naşterea politicianului român

Ion C. Brătianu s-a născut pe 2 iunie 1821, la Piteşti. Şi-a început studiile la Piteşti, la şcoala lui D. Simonide, iar la vîrsta de 14 ani a intrat ca iuncăr în armată. În anul 1841 pleacă la Paris unde studiează la Şcoala Politehnică şi audiează prelegerile lui Jules Michelet şi Edgar Quinet la College de la France. Ia parte la acţiunile studenţilor români de la Paris şi contribuie la crearea Societăţii pentru înfiinţarea şcoalelor în Principatele Române - noiembrie 1847. Face parte din lojile "l'Athenee des Entrangers" şi "La Rose du parfait silence", în care atinge gradul de maestru şi ia parte la evenimentele revoluţionare de la Paris în februarie 1848. În aprilie 1848 se întoarce în ţară şi devine membru al Comitetului Revoluţionar din Ţara Românescă pe 10 mai 1848. Se distinge ca unul dintre cei mai activi participanţi la Revoluţia română de la 1848 şi este numit secretar al Guvernului prozivoriu, iar apoi şef al Poliţiei Capitalei. După înăbuşirea revoluţiei este nevoit să se refugieze în Franţa. Implicat în diverse conspiraţii împotriva lui Napoleon al III-lea este nevoit să se interneze în clinica dr. Blanche, unde stă până în iulie 1856. În perioada petrecută în Franţa scrie lucrările "Memoire sur l'Empire d'Autriche dans la question d'Orient" 1855 şi "Memoire sur la situation de la Moldo-Valchie depuis le Traite de Paris" 1857. Revine în ţară în luna iulie 1857 şi este ales deputat în Divanul Ad-hoc şi în Adunarea Electivă din Muntenia. Susţine dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi este numit ministrul Finanţelor în perioada 28 mai - 5 iulie 1860. A fost liderul coaliţie politice care a dus la îndepărtarea domnitorului Cuza şi unul dintre principalii artizani ai aducerii lui Carol de Hohenzollern pe tronul României. Este ales în Constituanta de la 1866, iar apoi deputat şi senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcţii în guvernele care sau succedat după 11 februarie 1866: ministru Finanţelor, ministru de Interne, ministru de Război, în Ministerul Agriculturii, Industriei şi Comerţului, în Ministerul Afacerilor Străine, în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, ministrul Lucrărilor Publice şi de patru ori preşedintele Consiliului de Miniştrii. Ca lider al grupării liberale radicale Ion Brătianu a condus mişcarea anticarlistă. A fost arestat şi dus în faţa Curţii cu Jurii de la Târgovişte pentru complicitate la revolta de la Ploieşti din august 1870. A fost găsit nevinovat şi achitat. În anul 1875 a pus bazele Partidului Naţional Liberal, al cărui preşedinte a fost până la moartea sa. A fost ţinta a două atentate, primul pe data de 2 decembrie 1880, iar cel de al doilea în 3 septembrie 1886. Se stinge din viaţă pe 4 mai 1891 la Florica, judeţul Argeş.

2.06 ZIUA REPUBLICII ITALIENE

Pe 2 şi 3 iunie 1946 s-a ţinut referendumul prin care s-a decis actuala formă de guvernare. După 85 de ani de monarhie şi căderea fascismului Italia avea să devină Republică. Evenimentul este marcat de toate Ambasadele Italiei din lume, iar la Roma se organizează o paradă militară fastuoasă la care asistă în fiecare an un număr impresionant de italieni. Una dintre cele mai mari atracţii pentru public este trupa militară de acrobaţii aeriene „Le freccie tricolore” Săgeţile tricolore. Prima paradă militară cu această ocazie a avut loc în 1948, iar în anul următor, o dată cu intrarea Italiei în NATO, au avut loc zece parade militare simultane în toată Peninsula. Chiar dacă la Roma italienii se adună în număr mare în centru, în celelalte oraşe 2 Iunie este o bună ocazie pentru o mică vacanţă. Dacă vremea o permite, se iese la plajă sau la iarbă verde.

Surse: Revoluţia Română de la 1848/Apostol Stan, Editura Albatros, Bucureşti, 1992; www.ro.wikipedia.org; semnaturicelebre.blogspot.com; www.crispedia.ro; biografii.famouswhy.ro; www.adevarul.it; www.compendium.ro; old.mae.ro;

Aniversari culturale 3.03.11(Constantin Argetoianu, Nicolae Filip)

3.03.1871 S-a născut, la Craiova CONSTANTIN ARGETOIANU – politician român

140 de ani de la naşterea politicianului român

Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871 la Craiova. Era descendent al unor vechi şi influente familii boiereşti din Ţara Românească, fiul generalului Ion Argetoianu, fruntaş al Partidului Conservator. Studiile primare le urmează la Şcoala nr. 1 de băieţi „Obedeanu” din oraşul natal, după care pleacă la Bucureşti unde învaţă la trei licee de prestigiu: „Matei Basarab”, „Sfântul Sava”, „Sfântul Gheorghe”. Cursurile universitare le urmează la Paris (1888 - 1806), unde îşi obţine licenţa în drept şi litere şi doctoratul în medicină. La 26 februarie 1898, Argetoianu îşi începe cariera diplomatică fiind admis în Centrala Ministerului Afacerilor Străine şi promovează rapid treptele ierarhice, de la ataşat la secretar şi consilier de legaţie. Este trimis în străinătate, la reprezentanţele României din Constantinopol în 1898 şi 1903 - 1904, la Roma în 1898 - 1903, la Viena în 1904 - 1910 şi la Paris în 1910 - 1913. Ca medic, participă la Al Doilea Război Balcanic, apoi se înscrie în Partidul Conservator 1913, publicând broşura „Marea proprietate şi exproprierea”, în care pleda împotriva reformei agrare preconizate de Partidul Naţional Liberal. Se stinge din viaţă pe 6 februarie 1955 în penitenciarul Sighet.

3.03.1926 Se naşte, la Sofia, Bălţi NICOLAE FILIP – academician român

85 de ani de la naşterea academicianului român

Nicolae Filip s-a născut la 3 martie 1926 în satul Sofia, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani. A terminat şcoala primară de 7 ani în satul natal, iar apoi şcoala medie nr.1 din or. Bălţi. În 1948 a devenit student al Facultăţii de Fizică şi Matematică a Universităţii de Stat din Chişinău. După anul III de învăţămînt, s-a transferat la Institutul Pedagogic din Chişinău pe care l-a absolvit cu menţiune în 1952, obţinînd diploma de fizician. În acelaşi an, devine lector al Institutului Învăţătoresc din Soroca. Din 1953 lucrează la Institutul Pedagogic din Bălţi, iar după reorganizarea lui, la Universitatea de Stat „A. Russo”, ocupînd succesiv posturile de lector, lector superior, conferenţiar, profesor, şef de catedră, prorector pentru ştiinţă, rector. Doctor în ştiinţe fizico-matematice (1962), doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice (1979), profesor universitar (1980), specialist remarcabil în radiofizică. Eminent al învăţământului public din Republica Moldova (1964), Eminent al învăţământului din URSS (1971). În 1973 i s-a decernat titlul onorific de Lucrător Emerit al Şcolii Superioare din Moldova, în 1995 a fost ales membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe din Moldova, iar în anul 1996 i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii. Din 1997 este membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe a Şcolii Superioare. Doctor Honoris Causa a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi (2000). Este inclus în Culegerea biografică „2000 personalităţi marcante ale sec. XXI”, elaborată de Centrul Biografic Internaţional, Cambridge, Anglia. Este cetăţean de onoare al mun. Bălţi (2001). Decorat cu ordinul „Gloria Muncii” (1995) şi „Ordinul Republicii” (2001). Se stinge din viaţă la 15 mai 2009 în Bălţi, la 83 de ani.

Surse: www.wikipedia.org; www.autorii.com; www.humanitas.ro; libruniv.usb.md;

Aniversari culturale 26.01.11(Polykarp Kusch, N. Ceausescu, Adi Cusin)

 

26.01.1911 Se naşte, la Blankenburg, Germania POLYKARP KUSCH fizician american

100 de ani de la naşterea fizicianului american

Polykarp Kusch s-a născut pe 26 ianuarie 1911 la Blankenburg în Germania fiind fiul unui preot. El a locuit în Statele Unite şi a fost cetăţean american. A fost educat în vestul Statelor Unite. Înclinările sale erau spre chimie însă după ce a asistat la un curs la Institutul de Tehnologie din Cleveland, Ohio, intersul său s-a îndreptat spre fizică. În 1931 a fost licenţiat în ştiinţă. În 1932 a intrat la Universitatea Illinois iar în 1936 a primit titlul de Doctor în fizică. Profesorul Kusch a primit titlul de Doctor în ştiinţă acordat de Institutul de tehnologie Case, Universitatea din Ohio, Universitatea din Illinois şi Colegiul Colby. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică 1955, împreună cu Willis Lamb, pentru că a determinat că momentul magnetic al electronului este mai mare decât valoarea teoretică, descoperire ce a condus la noi inovaţii în electrodinamica cuantică. A fost ales membru al Academiei naţionale de Ştiinţă (S.U.A.) în 1956. În următorii ani se concentrează foarte mult asupra problemelor de educaţie, în special a tinerilor făcându-i să înţelagă această civilizaţie ciudată afectată de cunoaşterea ştiinţei şi rezultatele acesteia. Polykarp Kusch s-a căsătorit cu Edith Starr McRoberts, au avut trei fete. Soţia lui a decedat în 1959 şi el s-a căsătorit cu Betty Pezzoni în 1960. Profesorul Kusch a murit în 1993.

26.01.1918 Se naşte, la Scorniceşti  NICOLAE CEAUŞESCU – politician comunist român

Nicolae Ceauşescu a fost conducătorul comunist al României din anul 1965, până când a fost înlăturat şi executat în 1989. Membru al mişcării tineretului comunist din România în anii 1930, Ceauşescu a fost arestat în 1936 şi respectiv în 1940 pentru activităţile desfăşurate în cadrul partidului comunist. În 1939 s-a căsătorit cu Elena Petrescu. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu a preluat conducerea partidului comunist, îndeplinind funcţia de secretar general din iulie 1965. Odată cu preluarea Consiliului de Stat (decembrie 1967), el a devenit şeful statului. Între proiectele sale grandioase, s-a numărat şi intenţia de a demola sate întregi din ţară şi zone întinse ale oraşului Bucureşti. De altfel, peste o cincime din zona centrală construită a Bucureştiului, inclusiv biserici şi monumente istorice, a fost rasă de pe faţa pământului la ordinul lui Ceauşescu (anii 1980). Regimul său a luat sfârşit când Ceauşescu a ordonat forţelor armate şi de securitate să împuşte pe cei care manifestau împotriva guvernului la Timişoara, la 17 decembrie 1989. Demonstraţiile au izbucnit apoi la Bucureşti şi în alte oraşe mari ale României. La 22 decembrie 1989, armata s-a alăturat protestatarilor. În aceeaşi zi, Ceauşescu şi soţia sa au fugit din capitală cu un elicopter, dar au fost capturaţi şi arestaţi. La 25 decembrie, cei doi au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte de către un tribunal militar special, sub acuzaţia de crimă cu caracter de masă.

26.01.1941 Se naşte, la Gleiwitz, Germania  ADI CUSIN – poet roman

70 de ani de la naşterea poetului român

Unul dintre cei mai importanţi poeţi români ai ultimilor patru decenii. Numit deseori şi "noul Labiş". Se naşte la Gleiwitz, în Germania (actualmente Polonia), Adolf Aristotel Cusin, viitorul poet, cunoscut sub numele cu care îşi va semna scrierile de la debut şi până la ultima carte, Adi Cusin. Adi Cusin debuta în presa literară din România odată cu Mihai Ursachi, Dan Laurenţiu, Ioanid Romanescu, Cezar Ivănescu, impunându-se în conştiinţa cititorului de poezie mai ales după apariţia cărţii de debut, "A fi" (Ed. Tineretului, 1968) şi a volumului "Umbra punţilor" (Ed. Cartea Românească, 1970) ca un poet original prin viziunea lirică, prin ipostazele ludicului şi ironiei textuale, precum şi prin ademenitoare accente urmuziene. A fost secretar literar la Teatrul de Copii şi Tineret (1967-1972), redactor principal la revista „Flacăra” (1976-1980), comentator-publicist, „Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate” (1980-2008). A debutat editorial în anul 1968, cu volumul A fi. Alte cărţi publicate: Umbra punţilor (1970), Starea a treia (1974), Ţara somnului (1994). Deşi plecat în Bucureşti prin anii 1980, Adi Cusin a rămas sufleteşte în Iaşi, oraşul copilăriei şi maturizării, tot timpul. În răstimpul ultimelor luni, al ultimilor paşi pe Golgota acestei lumi, poetul a lăsat cuvânt testamentar să fie înmormântat la Iaşi. Prietenii şi cititorii îl pot vizita la Cimitirul "Eternitatea", dar mai ales în cărţile sale de poezie.

Aniversari culturale 25.01.11(J.L. Lagrange, Ion Balaceanu, Virginia Woolf)

25.01.1736 Se naşte, la Turin (Torino), Italia JOSEPH-LOUIS LAGRANGE matematician şi astronom italian

275 de ani de la naşterea matematicianului şi astronomului italian

Joseph-Louis Lagrange s-a născut la Torino, în Italia, ca Giuseppe Luigi (Lodovico) Lagrangia şi este considerat fondatorul matematicii moderne. A fost primul din cei 11 fraţi. L-a interesat matematica încă din copilărie şi a fost un autodidact. La vârsta de 19 ani a devenit profesor la Royal Artillery School în Turin - după ce Euler fusese impresionat de activitatea tânărului Langrange. A fost profesor la Academia din Berlin şi la Academia de Ştiinţe de la Paris. Este cunoscut ca fiind fondatorul Sistemului Metric. De asemenea, a studiat mişcarea planetelor. A pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor, ocupându-se îndeosebi de integrarea ecuaţiilor cu derivate parţiale. Are contribuţii în teoria numerelor, în trigonometria sferică, mecanica cerească şi analiza numerică. A studiat ceea ce cunoastem astăzi ca fiind punctele Langrange. Langrange este cunoscut ca astronom şi matematician. Joseph-Louis Lagrange a murit la Paris pe 10 aprilie 1813.

25.01.1828 Se naşte, la Bucureşti  ION BĂLĂCEANU – politician şi memoralist român

Ion Bălăceanu aparţine vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, atestată documentar în Ţara Românească din secolul al XIV-lea. Urmează cursurile liceului "Louis le Grand" din Paris şi asistă la prelegerile susţinute de Jules Michelet şi Edgar Quinet la College de France. Face parte din Societatea Studenţilor Români de la Paris (dececembrie 1845). Întors în ţară participă la Revoluţia de la 1848 şi este numit prefect de Muscel (3 august - 22 septembrie 1848). După înăbuşirea mişcării revoluţionare fuge la Paris unde militează pentru dezideratele naţionale ale romînilor. În anul 1856 revine în ţară şi ia parte la evenimentele premergătoare Unirii de 1859, susţinând ideea aducerii unui prinţ străin, dar nefiind nici împotriva alegerii lui Ion Ghica ca domnitor. După Unire este numit prefect al Bucureştiului. Este trimis de Cuza în Franţa pentru a susţine recunoaşterea dublei alegeri. În perioada 11 octombrie 1859 - 28 mai 1860 a fost ministru Controlor al Ţării Româneşti şi delegat în prima Comisie a Puterilor Riverane ale Dunării. Ca membru al lojii "Sages d'Heliopolis" a desfăşurat o importantă campanie pentru îndepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea ţării. În anul 1866 a fost ales membru al Adunării Constituante, iar în anul 1876 a fost numit, din nou, prefect al Bucureştiului. În perioada 30 ianuarie - 30 martie 1876 a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Străine. A îndeplinit numeroase funcţii diplomatice, reprezentând interesele României pe lângă marile puteri de la acea vreme: Paris (februarie 1866 - mai 1867; septembrie 1884 - ianuarie 1885), Constantinopol (decembrie 1870 - martie 1871; aprilie 1886 - decembrie 1888), Viena (iulie 1876 - octombrie 1882), Roma (noiembrie 1882 - septembrie 1884), Londra (aprilie 1893 - decembrie 1900). Ion Bălăceanu a fost un om politic şi un diplomat înzestrat cu un veritabil talent, având foarte dezvoltat simţul demnităţii şi al onoarei. S-a pus toată viaţa în slujba ţării, nu fără a comite greşeli în evaluarea unor evenimente politice şi mai ales a unor oameni pe care efectiv i-a antipatizat, cum ar fi M. Kogălniceanu şi P. P. Carp socotit, nici mai mult nici mai puţin, ca un "parvenit". Moare pe 22 decembrie 1914, la Nice, Franţa.

25.01.1882 Se naşte, la Londra  VIRGINIA WOOLF – scriitoare engleză

Virginia Woolf s-a născut cu numele de Adeline Virginia Stephen în Londra pe 25 ianuarie 1882. Scriitoare de geniu, critic literar şi editor, Virginia Woolf şi-a fascinat contemporanii prin creativitatea sa de avangardă. Experienţa intimă a nebuniei, depăşită cu ajutorul scrisului, a transformat-o într-o maestră a romanului psihologic, iar viaţa ei de femeie liberă a devenit un model pentru feministele de astăzi. Melancolică şi suicidară: mult timp Virginia Woolf a fost redusă la aceste două adjective. Cea care a revoluţionat modul de a scrie romane la începutul secolului XX a fost fără îndoială bântuită de amintirea unei copilării dificile. Scrisul a fost pentru Virginia Woolf un adevărat remediu pentru a învinge răul de viaţă. Puternică în cele mai tragice momente ale vieţii sale, Virginia şi-a transformat metodic toate suferinţele psihice în sublime invenţii narative pe care scriitorii de azi continuă să le invidieze şi să le rescrie în maniera proprie. Romanele Virginiei Woolf sunt, contrar tristeţii autoarei, pline de episoade de intensă luminozitate. În jurul anului 1930 Virginia Woolf s-a îmbolnăvit tot mai rău. A fost părăsită de prieteni şi gândul morţii a reînceput să-i dea târcoale. Totuşi, nu perspectiva morţii sale o înspăimânta, ci aceea de a nu-şi termina opera. Scrisul pentru Virginia Woolf a fost un refugiu, o scăpare. În timpul episoadelor maniaco-depresive scria cu ardoare, dispreţuind în acelaşi timp criticile şi elogiile. Pe data de 28 martie 1941, Woolf s-a sinucis.