13.10.1858 S-a născut, la Ploieşti TAKE IONESCU – politician român
155 ani de la naşterea politicianului român
Take Ionescu, pe numele adevărat Dimitrie Ghiţă Ioan, s-a născut pe 13 octombrie 1858 la
Ploieşti, ca al doilea fiu, din patru. Tatăl, Ghiţă, era negustor activ, dar
care a cunoscut falimentul în urma recesiunii de după o epidemie de holeră ce a
sărăcit oraşul. S-a stabilit în Bucureşti, a muncit din greu şi ajutat de soţia
sa, Eufrosina, a reuşit să prospere. Micul Take va merge la şcoala primară de
la vârsta de 5 ani remarcându-se prin sârguinţă şi cuminţenie. La liceul
"Sf.Sava" a intrat prin concurs de bursier clasându-se primul. În
catalogul liceului s-a petrecut schimbarea numelui de familie din Ioan în
Ionescu. În 1875 a publicat, în calitate de colaborator la "Revista
Junimei", versuri şi nuvele, cea intitulată "Spiritele" dovedind
natura înnăscută a puterii lui vizionare. Ghiţă Ioan îşi permite să-şi trimită
şi al doilea copil să studieze dreptul la Paris asigurându-i lunar 15 napoleoni
de aur. În Franţa a legat prietenii de-o viaţă cu viitoare personalităţi ale
societăţii româneşti: Gr. Andronescu, C. Dissescu, C. Arion, Al. Djuvara, tot
atunci fiind acolo şi Al. Marghiloman. Studentul Take a fost strălucit la
învăţătură, avid de cultură şi tot mai preocupat de probleme ale societăţii. S-a remarcat de la început
prin talentul său oratoric deosebit, apreciat de oamenii vremii cu apelativul
„Tăchiţă gură de aur”. Cât priveşte studiile de la Paris, teza sa de doctorat
s-a intitulat "La recherche de la paternité naturelle". Soseşte în
ţară exact în timpul serbărilor prilejuite de ridicarea la rang de regat a
României. Intră nu doar în Barou ci şi în vâltoarea politicii acelui timp de
edificare a României moderne. Şi-a
exercitat şi calitatea de jurnalist, colaborator la "Românul", sau
fondator de ziar, "La Liberté”. De
la 26 de ani a început să susţină o serie de conferinţe pe diverse teme de la
tribuna Ateneului, conferinţe publice după cum era obiceiul timpului,
modalitate de răspândire a diferitelor idei, a dezbaterilor. Din 1891 a fost ministru
al Cultelor şi Instrucţiunii Publice deşi nu era deputat la acea dată. Take
Ionescu îşi face un crez din dorinţa entuziastă de a promova unirea cu aceia
aflaţi dincolo de munţi. Martie
1907 a însemnat izbucnirea celebrelor răscoale, atât de invocate de duşmanii
democraţiei până astăzi. Treptat mişcarea s-a extins în restul ţării cu un
pronunţat caracter social explicat prin lipsa de pământ suficient şi mai ales
regimul contractelor agricole. Ianuarie 1908 a însemnat un moment important în
viaţa politică a ţării prin constituirea Partidului Conservator-Democrat. Take Ionescul propune
unificarea vieţii de stat a celor patru Românii, descentralizarea
administrativă, autonomia bisericii şi egalitatea cultelor, protecţia muncii şi
multe altele. În 1912
intră din nou în guvern de data asta alături de Titu Maiorescu. La izbucnirea
războiului Take Ionescu a plecat în refugiu la Iaşi iar de acolo, când ocupaţia
germană devenea învingătoare şi se pregătea semnarea tratatului de pace care ne
punea într-o dificilă postură de învinşi, a primit permisiunea de a pleca la
Paris, suportând umilinţa de a fi huiduit la trecerea prin Ploieştii săi natali
de cei care aleseseră cealaltă cale. În
pregătirea noului chip al României la începutul anului 1917 fuseseră elaborate
marile reforme: agrară şi electorală în înţelegerea dintre Brătianu şi Take
Ionescu. După alegerile din 1920 Take Ionescu intră din nou în guvernul condus
de popularul Averescu, din nou ca ministru de externe. Peste un an se năştea
Mica Înţelegere, parte din visul său. După demisia guvernului Averescu regele
Ferdinand invită pe Take Ionescu să conducă dar votul de neîncredere dat cu
speranţa că va reveni mareşalul, a dus de fapt la un guvern liberal. A fost
prim ministru doar două luni. A fost ultima sa activitate politică. Părăsind
guvernarea, în 1922, a plecat în Italia pentru o vacanţă necesară. A căzut victimă febrei tifoide de la o stridie. Şi-a
continuat drumul prin Sicilia dar repede boala s-a instalat şi a fost internat
la Roma. Cu toată îngrijirea dată de cei mai vestiţi medici, situaţia lui s-a
agravat. Într-o dimineată de miercuri, la ora 10, Take Ionescu a închis ochii
pe veci. Era 21 iunie 1922. Au fost funeralii naţionale. Trenul mortuar pornit
din Roma a fost salutat la graniţa sârbă de oficialii guvernului iugoslav şi ca
recunoştinţă aceluia care a prezidat logodna dintre regele Alexandru şi
prinţesa Marioara. Pe teritoriul românesc în fiecare gară au fost manifestări
spontane iar la apropierea de Bucureşti mecanicii zecilor de locomotive din
staţie au salutat cu sirenele lor. Depus la Ateneu, sicriul a fost înfăşurat cu
tricolorul. Vineri 30 iunie, sicriul urcat pe un afet de tun a fost urmat pe
jos de principele moştenitor Carol şi cele mai înalte oficialităţi până la Gara
de Nord spre a parcurge ultimul drum până la mănăstirea Sinaia.
Surse: ro.wikipedia.org; enciclopediaromaniei.ro; www. romlit.ro; www. cadranpolitic.ro;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu