08.10.1803 S-a stins din viaţă, la Florenţa, Italia, VITTORIO ALFIERI – scriitor şi filosof italian
210 ani de la moartea scriitorului şi filosofului italian
Contele Vittorio
Alfieri s-a născut pe 16
ianuarie 1749, la Asti, Piemont, într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia
Militară din Torino. Pierzându-şi tatăl la o vârstă
fragedă, educaţia sa a fost neglijată şi a avut o tinereţe foarte dezordonată.
Şi-a petrecut mulţi ani cutreierând prin aproape toată Europa în căutare de aventuri. La
vârsta de 25 de ani Alfieri a dezvoltat cea mai vie pasiune, pentru contesa de Albany, inspirându-i
gustul pentru litere şi pentru poezie, pe care le dispreţuise până atunci. A
exersat în scrierea de tragedii şi a creat un sistem de compoziţie, cu
totul nou pentru Italia acelei
epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc şi concis, manierei
efeminate şi lipsite de vigoare folosite de înaintaşii săi, suprimând personaje
inutile de îndrăgostiţi sau de confidenţi. Lucrând cu o ardoare de necrezut,
Alfieri a compus, în mai puţin de şapte ani între 1775 şi 1782, paisprezece tragedii,
dintre care mai multe capodopere. În acelaşi timp, a scris în proză lucrări
care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli, „Tratat
despre Tiranie”, şi „Prinţul şi
Literatura”, în care autorul se arată un republican ardent. În aceeaşi
epocă, a compus poemul „Etruria
răzbunată”. Vittorio Alfieri şi
Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788, s-au unit printr-o căsătorie
secretă, apoi a mers în Franţa,
cu dorinţa de a-şi da la tipărit mai multe din lucrările sale şi chiar de a se
stabili în această ţară. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă şi s-a retras
la Florenţa. Guvernul revoluţionar instalat la Paris l-a tratat drept emigrat şi l-a
deposedat de cea mai mare parte din averea pe care o adunase. Toate aceste
cauze reunite au sfârşit prin a-i inspira, faţă de Franţa şi pentru revoluţie o
ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile
sale. În ultimii ani ai vieţii, Alfieri a învăţat limba greacă, cu scopul de a studia,
în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus şi a imitat
mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle şi de Euripide. Epuizat de lucrările sale, a
murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 octombrie 1803,
la Florenţa, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o
autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai
mare operă a sa: „Viaţa”.
Surse: ro.wikipedia.org; it. wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.liquida.it;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu