Aniversari culturale 21.10.2013 (Alfred Nobel)

21.10.1833 S-a născut, la Stockholm, Suedia  ALFRED NOBEL – inventator suedez

180 ani de la naşterea inventatorului suedez

Alfred Nobel, pe numele întreg Alfred Bernhard Nobel, s-a născut pe 21 octombrie 1833 în oraşul Stockholm, Suedia, în sânul unei familii unde ştiinţa şi cunoaşterea se aflau la mare preţ. A fost cel de-al treilea fiu al lui Immanuel Nobel şi al Andriettei Ahlsell Nobel. A avut 3 fraţi: Robert, Ludwig şi Emil. Tatăl său, un reputat om de ştiinţă şi inventator al vremii, era descendent al celebrului savant suedez Olof Rudbeck. A fost atras, în perioada adolescenţei, de tainele chimiei, pe care le-a studiat cu unul din cei mai prestigioşi profesori din acea perioadă, Nikolai Nicolaevici Zinin. Tânărul era deja un om polivalent la vârsta de doar 17 ani vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana dar marea sa dragoste a rămas chimia. După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson. Întors în Suedia natală, alături de tatăl său, Alfred decide să îşi continue cercetările în Franţa. Fire deosebit de inteligentă şi pragmatică, tânărul suedez intuieşte valoarea şi importanţa explozibililor în diversele domenii de activitate ale proaspăt instalatei Epoci Industriale. Începe să facă cercetări asupra explozibililor, în paralel cu comercializarea nitroglicerinei, cel mai puternic explozibil al vremii, descoperit în anul 1847 de către Ascanio Sobrero. Experimentează şi combină noi formule ale puternicului exploziv lichid, încercând să creeze un tip de nitroglicerină cât mai stabil posibil, care să nu explodeze la cele mai mici mişcări. Cumplita explozie din anul 1864, de la propria fabrică de explozibili Heleneborg, din Stockholm, duce la moartea tragică a 5 oameni, printre aceştia aflându-se şi mezinul familiei Nobel, fratele lui Alfred, Emil. Profund şocat şi considerându-se vinovatul moral din spatele tragediei, Alfred Nobel mai primeşte o lovitură din partea autorităţilor suedeze, care iau decizia de a-i închide uzina, considerând activităţile din domeniul explozibililor ca fiind prea periculoase pentru a mai putea fi permise. Alfred nu s-a lăsat doborât de primele insuccese din cariera sa, care se anunţa a fi una de excepţie. După ce autorităţile suedeze i-au interzis să mai facă experimente pe raza capitalei Stockholm, Alfred îşi amenajează un laborator în apropierea Lacului Malaren, o zonă izolată, fără aşezări umane. Afectat profund nu doar de moartea fratelui său, dar şi de miile de decese ale minerilor din întreaga Europă, care foloseau drept principal explozibil periculoasa nitroglicerină, Alfred Nobel îşi dedică toate eforturile descoperirii unui explozibil sigur şi eficient. Porneşte având ca material de bază tot nitroglicerina, căreia îi adaugă diferite tipuri de substanţe amelioratoare. Varianta norocoasă s-a dovedit a fi kieselgur-ul, numit şi diatomită, o rocă sedimentară silicioasă, pe care l-a amestecat cu nitroglicerina, transformând astfel periculosul lichid explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat. Noua substanţă avea aceeaşi forţă de explozie devastatoare a nitroglicerinei, doar că era mult mai stabilă şi rezistentă la şocurile mecanice. Alfred Nobel a botezat-o, în premieră, dinamită şi a patentat-o în anul 1867. Pentru a fi detonată cu succes şi în condiţii sigure, genialul om de ştiinţă a mai inventat şi sistemul de detonare clasic - capsa explozivă care se ataşa la capătul batoanelor de dinamită şi care era activată prin intermediul fitilului aprins. Pe data de 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe în public crearea premiului care-i va purta numele. Alfred Nobel a murit, în urma unui accident vascular, pe data de 10 decembrie 1896, în vila sa din San Remo, Italia.

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.descopera.ro; www.scientia.ro; www.nobelprize.org;

Aniversari culturale 7.06.11(Henri Coanda)

7.06.1886 S-a născut, la Bucureşti HENRI COANDĂ – inginer român de aviaţie

125 ani de la naşterea inginerului român de aviaţie

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui generalul Constantin Coandă, a fost profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania. Pasionat de probleme tehnice şi mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construieşte un avion rachetă pentru armata română. Studiază în Germania, la Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg, iar între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège şi la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franţa şi se înscrie la Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, nou înfiinţată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici. Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obţină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile şi a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacţie, fără elice, numit convenţional Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris 1910. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, Anglia şi a construit avioane cu elice de mare performanţă, de concepţie proprie. În următorii ani se întoarce în Franţa, unde a construit un avion de recunoaştere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume şi altele. În 1934 obţine un brevet de invenţie francez pentru Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi Efectul Coandă, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacţie. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentaţia aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet şi altele. Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969 ca director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică, iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Surse: Aniversări culturale, nr.1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; www.ro.wikipedia.org; www.icr.ro; www.hcoanda.ro;

Aniversari culturale 16.02.11(B.P. Hasdeu, Constantin Budeanu,Tiberiu Popoviciu)

16.02.1838 Se naşte, la Cristeşti, Hotin BOGDAN PETRICEICU HASDEU - scriitor român

Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele adevărat Tadeu Hasdeu, s-a născut pe 16 februarie 1838, Cristineşti, Hotin, azi Ucraina. A desfăşurat o prodigioasă activitate gazetărească, fiind iniţiatorul a numeroase reviste şi ziare: "România" (1858), "Foaia de istorie română", "Foaia de istorie şi literatură" (1860), "Lumina", "Foaia umoristică Aghiuţă" (1863), "Arhiva istorică", "Satyrul" (1866), "Traian", "Columna lui Traian" (1870), "Revista nouă" (1877) ş.a. El este cel care formulează teoria substratului dacic, proiectează şi realizează primele trei volume din "Etymologicum Magnum Romaniae". În lucrarea "Principie de lingvistică" este inclusă teoria privitoare la circulaţia cuvintelor, criteriu de apreciere a individualităţii unei limbi. Din vasta culegere de studii asupra limbii şi culturii populare vechi intitulată "Cuvente den bătrâni" au apărut doar două volume şi introducerea la cel de-al treilea. Este cel care a scris "Arhiva istorică a României" ce cuprinde culegeri ştiinţifice de documente istorice, filologice, literare naţionale şi internaţionale. Ca istoric, este autorul monografiei "Ioan-Vodă cel Cumplit", evocare a unui destin dramatic din trecutul nostru, ce impune prin curajul şi demnitatea sa. Lucrarea "Istoria critică a românilor", proiectată în cel puţin cinci volume, a apărut numai într-un volum şi partea întîi din cel de-al doilea, fiind o amplă sinteză a istoriei şi civilizaţiei române. În domeniul literaturii beletristice a scris nuvela "Duduca Mamuca", republicată ulterior sub titlul "Micuţa", dar şi un fragment dintr-un proiectat roman istoric: "Ursita". A scris versuri romantice, meditative. În creaţia dramatică a lăsat comedia "Trei crai de la Răsărit" şi drama "Răzvan şi Vidra". (1867).

16.02.1886 Se naşte, la Buzău CONSTANTIN BUDEANU – inginer român

125 de ani de la naşterea inginerului român

Constantin Budeanu a absolvit, în anul 1908, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, devenind inginer constructor. În 1909, obţine specializarea de inginer energetician, după ce a absolvit Şcoala Superioară de Electricitate, din Paris, ca bursier al Academiei Române. A făcut un stagiu de practică la intreprinderi de electricitate, din Paris, iar la Berlin, a lucrat la Fabrica de Maşini Electrice şi la una dintre centralele electrice ale oraşului. A lucrat, timp de 38 de ani, în probleme de electricitate şi electrotehnică, centrale electrice, linii de transport, reţele de distribuţie, între anii 1910 şi 1919, la Căile Ferate Române, în perioada 1919-1921, la Societatea Tramvaielor din Bucureşti, între 1921 şi 1931, la Societatea "Electrica", şi între 1931 şi 1948 la Creditul pentru Intreprinderi Electrice, din România. A fost numit asistent la cursul de "Electricitate şi Electrotehnică" de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, şi a predat cursul de "Maşini electrice" şi "Tracţiune electrică", iar în anul 1926 a devenit profesor şi a predat cursurile de "Electricitate şi măsuri electrice" şi "Bazele teoretice ale electrotehnicii", la Şcoala Politehnică din Bucureşti, devenită apoi Institutul Politehnic Bucureşti. A fost membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Electricienilor Francezi, din Paris (1932-1935), membru fondator şi vicepreşedinte al CIGRE (Conferinţa Internaţională a Marilor Reţele Electrice), preşedinte al Comitetului Internaţional pentru Studiul Fenomenelor Reactive şi Deformante. A introdus în ştiinţă şi tehnică noţiunea de "putere deformantă" şi metodele de calcul al acesteia, prin tratatul său "Puissances réactives et fictives" (1927). A demonstrat că, în regimul deformant, există trei puteri (activă, reactivă şi deformantă), a pus în evidenţă caracteristicile puterii deformante şi rolul pe care îl are în funcţionarea instalaţiilor electrice. În anul 1930, a dat definiţiile pentru noţiunile "putere reactivă" şi "factor de putere (cos)", precum şi denumirea pentru unitatea de putere reactivă: "VAR" (Volt-Amper-Reactiv). S-a stins din viaţă la 27 februarie 1959, la Bucureşti.

16.02.1906 Se naşte, la Arad TIBERIU POPOVICIU – matematician român

105 de ani de la naşterea matematicianului român

Tiberiu Popoviciu s-a născut la 16 februarie 1906, la Arad. În liceu a fost un element excepţional la matematici. A urmat cursurile facultăţii de ştiinţe ale Universităţii din Bucureşti. În 1927 şi-a trecut licenţa în matematici. Din 1927 pâna în 1930 a fost elev la „şcoala normală superioară”, la Paris. În 1929 şi-a publicat primul memoriu matematic important privind o problemă de cea mai bună aproximaţie a funcţiilor, în „Buletinul ştiinţific al Academiei Române”. La Paris şi-a luat din nou licenţa în ştiinţe în octombrie 1928, apoi la 12 iunie 1933 a obţinut titlul de doctor în matematici, cu subiectul „Sur quelques proprietes des fonctions d’une ou de deux variablesreelles”. Tiberiu Popoviciu a fost membru corespondent al Academiei Române din noiembrie 1948 pâna la 20 martie 1963, dată la care a devenit membru titular al Academiei, la secţia de ştiinţe matematice. A fost un mare specialist în Analiza matematică, Teoria aproximării, Teoria convexităţii, Analiza numerică, Teoria ecuaţiilor funcţionale, Aritmetică, Teoria numerelor şi Teoria calculului. Teza sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Paul Montel, la Paris, conţine bazele Teoriei Funcţiilor Convexe de Ordin Superior. Noţiunea de funcţie convexă de ordin superior, apare în teoria lui Tiberiu Popoviciu, ca rezultat al studierii comportării faţă de o clasă specială de funcţii, cea a polinoamelor de un grad dat. Şcoala întemeiată de Tiberiu Popoviciu a devenit cunoscută şi dincolo de hotarele României, nu numai prin numeroasele lucrări publicate de el şi de elevii săi şi prin cele 6 colocvii şi două seminarii cu participare internaţională organizate între anii 1957-1975 în cadrul Institutului de Calcul din Cluj al Academiei Române al cărui fondator a fost. Se stinge din viaţă pe 29 Decembrie 1975, la Bucureşti.

Aniversari culturale 19.01.11(James Watt, Alecu Donici)

19.01.1736 S-a născut, la Greenock, Scoţia  JAMES WATT – matematician, inventator şi inginer scoţian

275 de ani de la naşterea inventatorului scoţian

 

În 1765 Watt a inventat condensatorul şi imediat după aceea, închizând cilindrul la ambele capete cu supape, maşina cu abur cu dublu efect. Acesta a fost, de asemenea, şi un renumit inginer de construcţii civile, el realizând o serie de măsurări topografice ale drumurilor şi arterelor rutiere şi de navigaţie. În 1767, Watt a inventat un dispozitiv care a adaptat telescoapele pentru utilizarea în măsurarea distanţelor. În anul 1780 a inventat presa de copiat, doi ani mai târziu a adăugat la maşina cu aburi un volant, şi alti doi mai târziu un regulator centrifugal. Cea mai mare realizare a sa este considerată a fi brevetarea în anul 1784 a locomotivei cu abur. Watt este cel care a introdus unitatea de măsură denumită cal-putere, pentru a putea compara puterile diferitelor maşini cu abur ale timpului şi care era echivalentul a 745,7 watt, unitatea de măsură a puterii din Sistemul Internaţional. Unitatea de măsură pentru energia electrică, wattul, a fost numită în onoarea inventatorului. A fost ales membru al Academiei franceze de Ştiinţe, al Societăţii regale din Londra, doctor honoris causa al Universităţii din Glasgow. James Watt a murit în Heathfield, Anglia, pe data de 19 august 1819.

19.01.1806 S-a născut, la Donici, Orhei  ALECU DONICI – fabulist român

205 de ani de la naşterea fabulistului român

Fabulistul Alexandru Donici (1806 - 1865) era fiul clucerului Dimitrie Donici (clucerul se ocupa în special cu aprovizionarea curţii domneşti; rangul de clucer era unul destul de mic în cadrul administraţiei ţării). S-a născut în satul Donici din ţinutul Orheiului. Alexandru a făcut şcoala militară la Sankt-Petersburg - Liceul de cadeţi nr. 1 - în Rusia ţaristă, între 1819 şi 1825. Aproape un an a slujit ca sublocotenent în armata rusă, iar după 1835 a fost magistrat la Iaşi şi la Piatra Neamţ. În 1840 şi 1842 a publicat două volume de fabule. A folosit ca modele fabule scrise de rusul Ivan Andreevici Krîlov. În 1844, împreună cu prietenul său Costache Negruzzi, a publicat "Satire şi alte poetice compuneri", versuri din opera lui Antioh Cantemir (1708 - 1744, fiul lui Dimitrie Cantemir) - traduse din limba rusă. Prin fabulele sale Alecu Donici a fost unul dintre creatorii literaturii moderne româneşti. În epocă era considerat un adevărat La Fontaine al românilor. A murit la 21 ianuarie 1865 la Iaşi.