Aniversari culturale 16.02.11(B.P. Hasdeu, Constantin Budeanu,Tiberiu Popoviciu)

16.02.1838 Se naşte, la Cristeşti, Hotin BOGDAN PETRICEICU HASDEU - scriitor român

Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele adevărat Tadeu Hasdeu, s-a născut pe 16 februarie 1838, Cristineşti, Hotin, azi Ucraina. A desfăşurat o prodigioasă activitate gazetărească, fiind iniţiatorul a numeroase reviste şi ziare: "România" (1858), "Foaia de istorie română", "Foaia de istorie şi literatură" (1860), "Lumina", "Foaia umoristică Aghiuţă" (1863), "Arhiva istorică", "Satyrul" (1866), "Traian", "Columna lui Traian" (1870), "Revista nouă" (1877) ş.a. El este cel care formulează teoria substratului dacic, proiectează şi realizează primele trei volume din "Etymologicum Magnum Romaniae". În lucrarea "Principie de lingvistică" este inclusă teoria privitoare la circulaţia cuvintelor, criteriu de apreciere a individualităţii unei limbi. Din vasta culegere de studii asupra limbii şi culturii populare vechi intitulată "Cuvente den bătrâni" au apărut doar două volume şi introducerea la cel de-al treilea. Este cel care a scris "Arhiva istorică a României" ce cuprinde culegeri ştiinţifice de documente istorice, filologice, literare naţionale şi internaţionale. Ca istoric, este autorul monografiei "Ioan-Vodă cel Cumplit", evocare a unui destin dramatic din trecutul nostru, ce impune prin curajul şi demnitatea sa. Lucrarea "Istoria critică a românilor", proiectată în cel puţin cinci volume, a apărut numai într-un volum şi partea întîi din cel de-al doilea, fiind o amplă sinteză a istoriei şi civilizaţiei române. În domeniul literaturii beletristice a scris nuvela "Duduca Mamuca", republicată ulterior sub titlul "Micuţa", dar şi un fragment dintr-un proiectat roman istoric: "Ursita". A scris versuri romantice, meditative. În creaţia dramatică a lăsat comedia "Trei crai de la Răsărit" şi drama "Răzvan şi Vidra". (1867).

16.02.1886 Se naşte, la Buzău CONSTANTIN BUDEANU – inginer român

125 de ani de la naşterea inginerului român

Constantin Budeanu a absolvit, în anul 1908, Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, devenind inginer constructor. În 1909, obţine specializarea de inginer energetician, după ce a absolvit Şcoala Superioară de Electricitate, din Paris, ca bursier al Academiei Române. A făcut un stagiu de practică la intreprinderi de electricitate, din Paris, iar la Berlin, a lucrat la Fabrica de Maşini Electrice şi la una dintre centralele electrice ale oraşului. A lucrat, timp de 38 de ani, în probleme de electricitate şi electrotehnică, centrale electrice, linii de transport, reţele de distribuţie, între anii 1910 şi 1919, la Căile Ferate Române, în perioada 1919-1921, la Societatea Tramvaielor din Bucureşti, între 1921 şi 1931, la Societatea "Electrica", şi între 1931 şi 1948 la Creditul pentru Intreprinderi Electrice, din România. A fost numit asistent la cursul de "Electricitate şi Electrotehnică" de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, din Bucureşti, şi a predat cursul de "Maşini electrice" şi "Tracţiune electrică", iar în anul 1926 a devenit profesor şi a predat cursurile de "Electricitate şi măsuri electrice" şi "Bazele teoretice ale electrotehnicii", la Şcoala Politehnică din Bucureşti, devenită apoi Institutul Politehnic Bucureşti. A fost membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Electricienilor Francezi, din Paris (1932-1935), membru fondator şi vicepreşedinte al CIGRE (Conferinţa Internaţională a Marilor Reţele Electrice), preşedinte al Comitetului Internaţional pentru Studiul Fenomenelor Reactive şi Deformante. A introdus în ştiinţă şi tehnică noţiunea de "putere deformantă" şi metodele de calcul al acesteia, prin tratatul său "Puissances réactives et fictives" (1927). A demonstrat că, în regimul deformant, există trei puteri (activă, reactivă şi deformantă), a pus în evidenţă caracteristicile puterii deformante şi rolul pe care îl are în funcţionarea instalaţiilor electrice. În anul 1930, a dat definiţiile pentru noţiunile "putere reactivă" şi "factor de putere (cos)", precum şi denumirea pentru unitatea de putere reactivă: "VAR" (Volt-Amper-Reactiv). S-a stins din viaţă la 27 februarie 1959, la Bucureşti.

16.02.1906 Se naşte, la Arad TIBERIU POPOVICIU – matematician român

105 de ani de la naşterea matematicianului român

Tiberiu Popoviciu s-a născut la 16 februarie 1906, la Arad. În liceu a fost un element excepţional la matematici. A urmat cursurile facultăţii de ştiinţe ale Universităţii din Bucureşti. În 1927 şi-a trecut licenţa în matematici. Din 1927 pâna în 1930 a fost elev la „şcoala normală superioară”, la Paris. În 1929 şi-a publicat primul memoriu matematic important privind o problemă de cea mai bună aproximaţie a funcţiilor, în „Buletinul ştiinţific al Academiei Române”. La Paris şi-a luat din nou licenţa în ştiinţe în octombrie 1928, apoi la 12 iunie 1933 a obţinut titlul de doctor în matematici, cu subiectul „Sur quelques proprietes des fonctions d’une ou de deux variablesreelles”. Tiberiu Popoviciu a fost membru corespondent al Academiei Române din noiembrie 1948 pâna la 20 martie 1963, dată la care a devenit membru titular al Academiei, la secţia de ştiinţe matematice. A fost un mare specialist în Analiza matematică, Teoria aproximării, Teoria convexităţii, Analiza numerică, Teoria ecuaţiilor funcţionale, Aritmetică, Teoria numerelor şi Teoria calculului. Teza sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Paul Montel, la Paris, conţine bazele Teoriei Funcţiilor Convexe de Ordin Superior. Noţiunea de funcţie convexă de ordin superior, apare în teoria lui Tiberiu Popoviciu, ca rezultat al studierii comportării faţă de o clasă specială de funcţii, cea a polinoamelor de un grad dat. Şcoala întemeiată de Tiberiu Popoviciu a devenit cunoscută şi dincolo de hotarele României, nu numai prin numeroasele lucrări publicate de el şi de elevii săi şi prin cele 6 colocvii şi două seminarii cu participare internaţională organizate între anii 1957-1975 în cadrul Institutului de Calcul din Cluj al Academiei Române al cărui fondator a fost. Se stinge din viaţă pe 29 Decembrie 1975, la Bucureşti.