Activitati culturale 10.06.2015 (Baietii din strada Pal)

10.06.2015   BĂIEŢII DIN STRADA PAL  –  MOLNAR FERENC

RECENZIE  DE CARTE

Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume romanul "Băieţii din strada Pal" de Molnar Ferenc. Activitatea s-a desfăşurat în incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat eleviii clasei a VII-a.

Molnar Ferenc este pseudonimul literar al lui Ferenc Neumann (1878-1952). La vârsta de 18 ani, şi-a început cariera în jurnalism şi studiile de drept internaţional la Universitatea din Geneva. A făcut parte din colectivul redacţional al ziarului Budapesti napló, ocazie cu care şi-a schimbat numele german, pentru a putea fi perceput ca scriitor mghiar, ca mulţi alţi scriitori, a abandonat timpuriu o carieră de jurist în favoarea uneia de jurnalist al cărei apogeu a fost probabil atins în timpul celui de-al doilea război mondial când a fost corespondent de război. Ca mulţi alţi jurnalişti, Molnar a devenit scriitor şi nu unul oarecare. Este cunoscut mai ales pentru teatrul său de succes care s-a jucat nu numai în Ungaria, ţara sa natală, dar şi în Germania, Austria şi Statele Unite. Scrierile sale se carecterizau printr-o severă critică socială îndulcită de un stil ironic, uşor amuzant. Dintre romanele sale doar unul s-a remarcat. Scris în anul 1907, „Băieţii din strada Pal” este inspirat din viaţa unui cartier sărac al Budapestei. Dincolo de adânca sensibilitate cu care este scris, romanul impresionează prin prospeţimea cu care scriitorul ajuns la maturitate îşi aminteşte în cele maimici detalii universul de gânduro, de sentimente, de bucurii şi necazuri ale copilăriei. În copilăria noastră, cu toţii am fi vrut să fim curajoşi precum Boka, hotărâţi precum Nemecsek şi visăm la un loc care să ne ofere siguranţa unui cămin, precum maidanul pentru băieţii din Strada Pál. Romanul redă povestea unor şcolari din Budapesta care îşi apără locul lor de joacă, maidanul, de un grup rival. Decorul este oferit de societatea în transformare a capitalei maghiare dinaintea primului război mondial, dar succesul internaţional neîntrerupt al romanului până în zilele noastre constituie o dovadă că este purtătorul unor aspecte de viaţă care ar fi putut avea loc oriunde şi oricând. Personajele principale ale romanului - Nemecsek Ernő, Boka, Geréb, Áts Feri - prezintă modele de caracter care devin reprezentative la simpla amintire a numelui. Finalul romanului este unul aproape filosofic, în care trecerea anilor şi schimbarea locurilor fac ca tot ce odată a fost la propiu o problemă de viaţă şi de moarte să fie acum de neînţeles, izolat definitiv într-o lume de nicăieri, de niciodată.

Surse: Băieţii din strada Pal, Molnar Ferenc, Editura Vizual, Bucureşti, 1998, ro.wikipedia.org;  www.libris.ro; 

Activitati culturale 9.06.2015 (Charles Dickens)

9.06.1870 S-a stins din viaţă, la Higham, Anglia, CHARLES DICKENS – scriitor englez

145 ani de la moartea scriitorului englez – EXPOZIŢIE DE CARTE

Pentru atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori la activităţile Bibliotecii „Nicolae Iorga” din comuna I.C. Brătianu, astăzi data de mai sus, am organizat o expoziţie de carte la sediul bibliotecii  intitulată „CHARLES DICKENS”.

Charles John Huffam Dickens s-a născut la 7 februarie 1812, la Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei, fiind al doilea dintre cei opt copii ai familiei. La vârsta de 9 ani a fost trimis la şcoală, dar în scurt timp a fost nevoit să renunţe la studii, pentru că tatăl său a fost întemniţat din cauza datoriilor acumulate. Charles a fost nevoit atunci să lucreze la o fabrică care producea cremă de ghete. A fost o perioadă extrem de dificilă din viaţa sa, în care a experimentat diferite stări, de la singurătatea apăsătoare până la disperare, momente pe care nu avea să le mai uite niciodată şi pe care avea să le ilustreze, mai târziu, în romanele ''David Copperfield'' şi ''Marile speranţe''. Trei ani mai târziu, familia a intrat în posesia unei moşteniri care a permis achitarea datoriilor şi reîntoarcerea lui Charles la şcoală. Din 1833, a devenit jurnalist parlamentar pentru publicaţia ''The Morning Chronicle'', relatând dezbaterile parlamentare şi călătorind prin Anglia pentru a scrie despre campaniile electorale. De asemenea, în aceeaşi perioadă începe să publice o serie de schiţe şi povestiri sub pseudonimul Boz, reunite ulterior în volumul ''Schiţele lui Boz''. În aprilie 1836, s-a căsătorit cu Catherine Hogarth, devenind capul unei familii numeroase, cu 10 copii. Publicarea romanului "Documentele postume ale Clubului Pickwick" între 1836-1837 l-a făcut celebru. Între timp, Dickens devenise editor al publicaţiei Bentley's Miscellany, în care a început să publice primul său roman, ''Oliver Twist'',care spune povestea unui copil orfan, pe care Dickens l-a înzestrat cu propriile sale trăiri, emoţii şi sentimente, experimentate de el în anii grei ai copilăriei şi ai adolescenţei, când era nevoit să trudească pentru a-şi câştiga existenţa. Romanul a fost foarte apreciat atât în Europa, cât şi în America. Din 1838 până în 1841, a publicat ''Nicholas Nickleby'', ''The Old Curiosity Shop'' şi ''Barnaby Rudge''. După prima vizită în SUA, Dickens petrece un an în Italia (1845), unde scrie ''Pictures from Italy''. Următorii doi ani, publică, în foileton, următorul roman, ''Dealings with the Firm of Dombey and Son''. Din 1849 până în 1850, a lucrat la ''David Copperfield'', roman în care abordează din nou propriile sale experienţe, de la copilăria marcată de greutăţi până la cariera de jurnalist. În anii '50, Dickens a suferit două pierderi devastatoare, pe cea a fiicei sale şi pe cea a tatălui, iar în 1858 divorţează şi de soţie. În această perioadă, romanele sale au căpătat o perspectivă sumbră. În ''Bleak House'', publicat tot în foileton între 1852 şi 1853, tratează ipocrizia societăţii britanice, fiind considerat romanul cel mai complex al autorului. A urmat ''Hard Times'' (1854) şi ''Little Dorrit'', care fac parte din acelaşi registru. Depăşind această perioadă sumbră, în 1859 Dickens publică, în ''All the Year Round'', romanul istoric ''A Tale of Two Cities'', a cărui acţiune se petrece în perioada Revoluţiei Franceze, urmat de ''Great Expectations'' (1860-1861), considerat una dintre cele mai mari realizări literare ale scriitorului. Câţiva ani mai târziu, Dickens scrie ''Our Mutual Friend'', roman ce analizează impactul psihologic al bogăţiei în societatea londoneză. În 1865, Dickens a suferit un accident de cale ferată, căruia i-a supravieţuit, dar fără să-şi mai revină vreodată complet. În pofida stării fragile de sănătate, a continuat să călătorească până în 1870. Se stinge din viaţă pe 9 iunie 1870 la Higham, Anglia. A fost înmormântat în Colţul Poeţilor din Catedrala Westminster Abbey.

Surse: Marile speranţe, Charles Dickens, Editura Mondero, Bucureşti, 1998; ro.wikipedia.org; www.autorii.com; www.ziuanews.ro;

Activitati culturale 3.06.2015 (Cautatorii de aur)

3.06.2015   CĂUTĂTORII DE AUR  –  JACK  LONDON

RECENZIE  DE CARTE

Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume romanul "Căutătorii de aur" de Jack London. Activitatea s-a desfăşurat în incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat eleviii clasei a VI-a.

Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney născut pe 12 ianuarie 1876 la San Francisco şi decedat pe 22 noiembrie 1916 la Glen Ellen, California. Jack London a fost cel mai bine vândut, cel mai bine plătit şi cel mai cunoscut autor american al timpului său. A scris 51 de cărţi, sute de articole şi mii de scrisori. Cunoscut îndeosebi pentru titlurile „Chemarea străbunilor“, „Colţ Alb” şi „Lupul de mare”, London este considerat primul autor american care şi-a câştigat existenţa de pe urma scrierilor sale. Jack London a revoluţionat literatura americană şi, cu toate acestea, oamenii îl cunosc mai mult ca autor de cărţi pentru copii. Jack London face parte din generaţia de scriitori americani care, în nuvelele şi romanele lor, au descris îndrăzneaţa acţiune de pionierat în Vestul şi Nordul sălbatic. „Căutătorii de aur” descrie înfruntările, privaţiunile îndurate şi curajul unor astfel de oameni, pentru care cucerirea pământurilor reprezintă adevăratul crez în viaţă. Kit Bellew, neînsemnatul ziarist din civilizatul San Francisco, se transformă, în decursul a nenumărate înfruntări cu natura neprielnică, în vestitul Smoke, explorator, protector şi căutător de aur. Pentru el, principala descoperire însă nu este aurul, ci modul de viaţă care-i conferă certitudinea că şi-a găsit locul ce i se cuvenea în lume. Credinţa şi sufletul curat, pare să concluzioneze Jack London, pot depăşi orice obstacol ridicat de natură ori de înverşunarea oamenilor.

Surse: Căutătorii de aur, Jack London, Editura Corint, Bucureşti, 2000, ro.wikipedia.org;  www.libris.ro;  adevarul.ro;

Activitati culturale 27.05.2015 (Capitanii curajosi)

27.05.2015   CĂPITANII CURAJOŞI  – RUDYARD KIPLING

RECENZIE  DE CARTE

Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume romanul "Căpitanii curajoşi" de Rudyard Kipling. Activitatea s-a desfăşurat în incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat eleviii clasei a V-a.

Născut în India, în anul 1865, autorul celebrelor volume “Cartea Junglei”, “Motanul maltez”, “Kim”, “Omul care voia să fie rege”, este familiar cititorilor din nenumărate ţări de pe glob, iar lucrările sale au fost traduse în zeci de limbi. Călător îndrăzneţ, englezul Kipling a călătorit din India până în America şi a cunoscut astfel viaţa oamenilor de pe toate continentele lumii, pe care a redat-o cu mare talent în opera lui. Romanul “Căpitanii curajoşi” surprinde aventura pe mare a lui Harvey Cheyne, răsfăţatul fiu al unui american bogat. Trecând prin nenumărate întâmplări, primejdii şi ameninţări, tânărul Harvey devine un marinar de nădejde, curajos, priceput şi gata să înfrunte orice primejdie. La sfârşitul sezonului de pescuit, după câteva luni de la căderea lui de pe puntea pachebotului de lux, Harvey îşi regăseşte părinţii. Aceştia, fericiţi peste măsură să-şi revadă fiul pe care-l credeau mort, sunt, în acelaşi timp, surprinşi să descopere noul caracter al băiatului lor, căruia munca grea şi riscul vieţii pe mare îi schimbaseră complet concepţiile asupra lumii.

Surse: Căpitanii curajoşi, Rudyaed Kipling, Editura Corint, Bucureşti, 2001, ro.wikipedia.org;  www.libris.ro;  adevarul.ro;

Activitati culturale 20.05.2015 (Tartarin pe Alpi)

20.05.2015   TARTARIN PE ALPI  – ALPHONSE DAUDET

RECENZIE  DE CARTE

Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume volumul "Tartarin pe Alpi" de Alphonse Daudet. Activitatea s-a desfăşurat în incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat eleviii clasei a VIII-a.

Alphonse Daudet (1840 – 1897), prozator francez, este descris, în amintirile contemporanilor săi, ca un om de o încântătoare tinereţe spirituală, însufleţit de o reală bucurie de a trăi, în ciuda unor împrejurări nu întotdeauna prielnice manifestării acestei bucurii. Continuând ciclul epic deschis prin „Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon” 1872, cu „Tartarin pe Alpi” 1885 şi încheindu-l cu „Port Tarascon” 1890. Alphonse Daudet a impus în literatura franceză şi, totodată, în cea universală un personaj pitoresc, acela al meridionalului cu imaginaţia mereu aprinsă, lăudăros şi flecar, pe care-l priveşte cu ironie, dar şi cu o adâncă înţelegere. Şi astfel Tartarin din Tarascon a ajuns să fie un personaj cunoscut de toţi şi familiar tuturor, ale cărui peripeţii neobişnuite în confruntarea cu leii din Africa sau cu vârfurile înzăpezite şi greu accesibile ale Alpilor le citim sau le recitim cu aceeaşi plăcere, la orice vârstă. Tartarin, aduce în prim-plan temperamentul viu, năbădăios, imaginaţia nestăvilită, dorinţa de grandoare, comicul burlesc, trăsături specifice tipului meridional. Toate acestea, împletite cu un limbaj bogat, colorat, fac din "Tartarin pe Alpi" o lectură plină de semnificaţii, îndrăzneaţă şi în acelaşi timp pitorească şi comică.

Surse: Tatarin pe Alpi, Alphinse Daudet, Editura Corint, 1998, ro.wikipedia.org;  www.libris.ro;  adevarul.ro;

Activitati culturale 13.05.2015 (Minunatele ispravi ale lui Tartarin din Tarascon)

13.05.2015   Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon  – ALPHONSE DAUDET

RECENZIE  DE CARTE

Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume volumul "Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon" de Alphonse Daudet. Activitatea s-a desfăşurat în incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat eleviii clasei a VII-a.

Alphonse Daudet (1840 – 1897), prozator francez, este descris, în amintirile contemporanilor săi, ca un om de o încântătoare tinereţe spirituală, însufleţit de o reală bucurie de a trăi, în ciuda unor împrejurări nu întotdeauna prielnice manifestării acestei bucurii. Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon, precum si celelalte două volume ale ciclului, Tartarin în Alpi şi Port Tarascon sunt o capodoperă a literaturii umoristice, o carte tinerească în care Alphonse Daudet a reuşit să creeze un erou nepieritor. Un tip meridional, cu imaginaţia mereu aprinsă, flecar şi lăudăros, Tartarin este, în acelaşi timp, un exemplu de comoditate şi de inactivitate care dau naştere unei permanente stări de visare, de dezechilibru între real şi imaginar. În Tartarin zace deopotrivă şi Don Quijote, gata mereu de isprăvi eroice, dar si Sancho Panza, leneş şi laş, care anihilează impulsurile celui dintâi; din contrastul acestora rezultă comicul şi ridicolul lui Tartarin. În umbra personajului principal, Tartarin, a prins viaţă un întreg orăşel din sud, sudul în care s-a născut autorul, cu întreaga sa atmosferă şi cu toate obiceiurile lui.

Surse: Minunatele isprăvi ale lui Tatarin din Tarascon, Alphinse Daudet, Editura Vizual, Bucureşti, 1998, ro.wikipedia.org;  www.libris.ro;  adevarul.ro;

Activitati culturale 06.05.2015 (Cinci saptamani in balon)

06.05.2015   CINCI SĂPTĂMÂNI ÎN BALON  – JULES VERNE

RECENZIE  DE CARTE

Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume romanul "Cinci săptămâni în balon" de Jules Verne. Activitatea s-a desfăşurat în incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat eleviii clasei a VI-a.

Jules Verne, pe numele complet Jules Gabriel Verne, s-a născut pe data de 8 februarie 1828 la Nantes, Franţa. A fost un scriitor francez şi un precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice. Jules Verne a fost apreciat pentru scrierea operelor legate de viitor, spaţiu, aer şi călătoria în adâncurile mării. Romanul “Cinci săptămâni în balon” în franceză “Cinq semaines en ballon” a celebrului prozator francez Jules Verne, scris în 1863, a fost o reuşită comercială încă din primele zile de la punerea în vânzare. Este primul roman în care Jules Verne mixează ingredientele de succes care l-au făcut repede celebru: povestiri pline de aventuri şi descrieri geografice, istorice şi de tehnologie. “Cinci săptămâni în balon” oferă cititorilor o viziune extraordinară asupra Africii, care, la vremea apariţiei cărţii, nu era cunoscută europenilor. Inventatorul Samuel Fergusson, însoţit de servitorul Joe şi de prietenul său Dick Kennedy, traversează continentul african cu ajutorul unui balon umflat cu hidrogen. El a inventat un dispozitiv care, înlăturând necesitatea de a elibera gaz sau de a arunca lest pentru a regla altitudinea, permite călătorii îndelungate. Călătoria face legătura între explorările întreprinse de Sir Richard Burton şi John Hanning Speke în estul Africii cu cele ale lui Heinrich Barth din regiunile Sahara şi Ciad. Călătoria începe pe coasta de est, în Zanzibar, traversând Lacul Victoria, Lacul Ciad,  Agadez,  Tombouctou,  Jenné şi Ségou, până pe coasta de vest, la St. Louis din  Senegalul zilelor noastre. Cartea descrie interiorul necunoscut al Africii până în apropierea actualei Republici Centrafricane ca pe un deşert, când acesta este, de fapt, o savană. O parte importantă a perioadei de început a explorării o constituie găsirea izvoarelor Nilului. Toate aventurile sunt depăşite de protagonişti în primul rând prin perseverenţă. Romanul e plin de sincronizări norocoase, în care pericolul este evitat deoarece vântul se înteţeşte chiar la momentul oportun, sau personajele privesc exact în direcţia potrivită. Balonul eşuează înainte de final, dar ajunge suficient de departe pentru a aduce protagoniştii pe tărâmuri prietenoase, de unde se întorc în Anglia, încheindu-şi cu succes explorarea. Povestea se încheie abrupt după terminarea călătoriei africane, prezentând doar un scurt rezumat a ceea ce a urmat acestui eveniment.

Surse: ro.wikipedia.org;  www.libris.ro;  adevarul.ro;

Aniversari culturale 24.03.2015 (Jules Verne)

24.03.1905 S-a stins din viaţă, la Amiens, Franţa, JULES VERNE – scriitor francez

110 ani de la moartea scriitorului francez - EXPOZIŢIE DE CARTE

Jules Verne pe numele complet Jules Gabriel Verne, s-a născut pe 8 februarie 1828, la Nantes, Franţa, ca fiu al procurorului Pierre Verne şi al soţiei sale, Sophie Marie Adelaïde-Julienne Allotte de la Fuÿe. Jules a fost cel mai mare într-o familie cu cinci copii, care îi mai cuprindea pe fratele său, Paul şi trei surori: Anna, Mathilde  şi Marie. În 1829, familia Verne s-a mutat din reşedinţa de pe strada Olivier-de-Clisson nr. 4, într-o nouă casă, situată pe cheiul Jean-Bart nr. 2, unde s-au născut ulterior Paul, Anna şi Mathilde. În 1840 a avut loc o nouă schimbare de domiciliu, familia mutându-se pe strada Jean-Jacques-Rousseau nr. 6, în apropierea portului, unde avea să se nască Marie. În 1834, la vârsta de şase ani, Jules este trimis la şcoala unei anume d-ne Sambin, pentru ca, în anul următor, să intre împreună cu fratele său la Colegiul Saint-Stanislas, o instituţie religioasă conformă spiritului catolic strict al tatăului său. În 1840, Jules Verne intră la Petit Séminaire de Saint-Donatien, unde a fost urmat de fratele său. Între 1844 şi 1846, Jules şi Paul intră la liceul Regal, perioadă în care Jules Verne frecventează în compania prietenilor săi Le Cercle des externes du Collège Royal, care se ţinea în piaţa Pilori, la librăria lui Père Bodin. După terminarea studiilor de retorică şi filozofie, a luat bacalaureatul la Rennes cu menţiunea "foarte bine" pe 29 iulie 1846. În luna iulie a anului 1848, Jules Verne părăseşte definitiv Nantes pentru Paris. Tatăl său îl îndeamnă să continue studiile de drept, cu speranţa că îi va lua locul într-o zi. În vremea aceea, cea mai mare influenţă asupra tânărului scriitor o are Victor Hugo. În această perioadă, scrisorile lui Jules Verne către părinţi sunt legate doar de cheltuieli şi de banii de care are nevoie. În 1848, împreună cu Michel Carré, Jules Verne începe să lucreze la operete muzicale. Când tatăl său află că fiul său scrie şi compune mai mult decât învaţă pentru Drept, îi întrerupe sprijinul financiar. Graţie vizitelor întreprinse în saloanele literare, Jules Verne intră în legătură cu Alexandre Dumas. Se împrieteneşte cu fiul scriitorului şi îi propune acestuia manuscrisul unei comedii intitulate Les Pailles rompues. Alexandre Dumas fiul îl pune pe Verne în legătură cu fraţii Seveste, care au preluat Teatrul Istoric după eşecul managerial al lui Dumas tatăl. Noua instituţie devine Teatrul Liric, iar Jules Seveste, noul ei director, îl angajează pe Verne ca secretar. Munca nu este remunerată, dar lui Verne i se permite în schimb să-şi joace piesele, dintre care majoritatea sunt scrise împreună cu Michel Carré. În ianuarie 1852 se hotărăşte să refuze cariera avocăţească propusă de tatăl său. În timp ce frecventează Biblioteca naţională devine pasionat de ştiinţă şi de ultimele descoperiri în domeniu, dar este atras în special de georgrafie. În această perioadă, Verne face cunoştinţă cu un personaj deosebit, ilustru geograf şi călător neobosit, exploratorul Jacques Arago, care continuă să străbată lumea în ciuda orbirii. Pe 28 aprilie 1853 se joacă Le Colin-maillard la Teatrul Liric, într-o perioadă în care Jules Verne nu se opreşte din scris, lucrând la Pierre-Jean, Le siège de Rome şi Monna Lisa, pe care o începe în 1851 şi o termină abia în 1855. Este o perioadă de intensă activitate creatoare, în care apar tot mai multe piese de teatru, dintre care Les Heureux du jour pare să fie foarte apropiată de sufletul lui. Scrie şi noi nuvele, printre care se numără Le mariage de M. Anselme des Tilleuls şi O iarnă printre gheţari, ultima fiind publicată în 1855 în Musée. În martie 1856, Auguste Lelarge, prieten al lui Jules Verne şi membru în Onze-sans-femme, se căsătoreşte cu Aimée de Viane. Verne este rugat să fie martor, lucru pe care-l acceptă, iar căsătoria are loc pe 20 mai la Amiens, în oraşul miresei. Cu ocazia acestei călătorii, Verne o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Honorine, văduva de 26 de ani a lui Auguste Hébé-Morel şi mama a două fete, Valentine şi Suzanne. În 1859 întreprinde o călătorie în Anglia şi Scoţia alături de Aristide Hignard. În timpul ei îşi notează o serie de impresii, pe care le transcrie la revenirea în ţară şi, în 1862, îi prezintă manuscrisul lui Hetzel, care îl refuză. Drept urmare, Verne îl va folosi pentru redactarea romanelor sale scoţiene. Pe 2 iulie 1861, tot datorită lui Alfred Hignard, cei doi prieteni şi Émile Lorois se îmbarcă într-o călătorie spre Norvegia. Scriitorul revine acasă la cinci zile de la naşterea fiului său, Michel, pe 4 august. Un moment semnificativ în viaţa literară a lui Jules Verne l-a constituit întâlnirea cu Pierre-Jules Hetzel (1814-1886), unul dintre cei mai importanţi editori francezi. Când s-au întâlnit, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani şi de atunci până la moartea lui Hetzel ei au format un excelent tandem - scriitor şi editor. În 1862, îi înmânează manuscrisul romanului Cinci săptămâni în balon, care este publicat în 1863 şi cunoaşte un succes imens, chiar şi în afara ţării. Cei doi semnează un contract pe 20 de ani prin care Verne se angajează să-i furnizeze lui Hetzel romane pentru revista adresată tineretului Magasin d'éducation et de récréation. Până la urmă, Verne avea să lucreze timp de patruzeci de ani la Călătoriile sale extraordinare, adunând în cadrul lor 62 de romane şi 18 nuvele. În 1863 Jules Verne scrie Parisul în secolul XX, care avea să apară abia peste mai bine de un secol, în 1994. În 1874 publică Ocolul Pământului în optzeci de zile şi cumpără vasul Saint-Michel II, fiind numit în acela şi an membru onorific al Yacht-Club de France. Pe 15 februarie 1887 decedează mama sa, Sophie Verne. Scriitorul nu poate participa la înmormântare, deoarece merge cu dificultate iar vindecarea este anevoioasă. În 1902 simte cum i se diminuează capacitatea intelectuală. În 1903 scrie puţin, dar nu consideră o problemă lentoarea cu care lucrează. Diabetul, care-i afectează acuitatea vizuală, îl orbeşte progresiv. După o criză severă de la sfârşitul anului 1904, o alta îl doboară pe 16 martie anul următor. Jules Verne se stinge pe 24 martie 1905 la Amiens, în casa de pe bulevardul Longueville nr. 44. Înmormântarea sa atrage o mulţime de cinci mii de persoane. Scriitorul este îngropat la cimitirul La Madeleine à Amiens.

Surse: Printre gheţurile eterne, Jules Verne, Mondocart Pres, Bucureşti, 2002; ro.wikipedia.org; www.autorii.com; www.artline.ro;

Aniversari culturale 2.04.2014 (Paul Heyse)

2.04.1914 S-a stins din viaţă, la Munchen, PAUL HEYSE – scriitor german

100 ani de la moartea scriitorului german

Paul Heyse, pe numele întreg Paul Johann Ludwig von Heyse, s-a născut pe 15 martie 1830, la Berlin, ca fiu al unui profesor universitar, Karl Wilhelm Ludwig Heyse şi al lui Julie Salomon, evreică din familia lui Felix Mendelssohn, se formează într-un climat intelectual în care cultul pentru antichitate se îmbină cu admiraţia faţă de clasicismul german. Paul Heyse a studiat literatura şi filologia romantică şi clasică la Universitatea din Berlin, iar în 1852 obţine doctoratul la Universitatea din Bonn. După absolvirea studiilor, Heyse călătoreşte în Italia pentru continuarea şi aprofundarea cunoştinţelor sale de studii romantice şi scriere creativă. Paul Heyse se stabileşte în capitala Bavariei în anul 1854 şi frecventează cenaclul literar "Die Munchner Schule". Scriitorul debutează cu lucrări dramatice, versuri şi povestiri. În 1855 publică primul volum de nuvele "Novellon" (Nuvele), ce conţine şi piesa L'Anabiata (Sălbatica). Prima dramă a autorului "Franziska von Rimini" (Francesca de Rimini) a fost tiparită în 1850. Două dintre cele mai renumite romane ale lui Heyse sunt "L'arrabbiata" finalizat în 1857, şi "Kinder der Welt" (Copiii lumii) publicat în 1873. În timpul vieţii sale, Heyse a scris mai mult de 100 de romane, a scris poezii, povestiri scurte şi aproximativ şaizeci de drame. Operele sale au fost publicate în cincisprezece volume, în 1924, la zece ani după moartea sa. Paul Johann Ludwig von Heyse a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1910 "ca omagiu pentru desăvârşita sa artă, pătrunsă de concepţia idealistă, realizată pe parcursul unei lungi şi importante activităţi ca poet liric, scriitor dramatic, romancier şi autor al unor nuvele de renume mondial". Paul Heyse s-a stins din viaţă pe 2 aprilie 1914 la Munchen.

Surse: ro.wikipedia.org;  www. poezie.ro; www. artline.ro; www.literaturportal-bayern.de;

Aniversari culturale 17.10.2013 (Georg Büchner)

17.10.1813 S-a născut, la Hesse-Darmstadt, Germania  GEORG BÜCHNER – scriitor german

200 ani de la naşterea scriitorului german

Georg Büchner, numele complet Karl Georg Büchner, s-a născut la 17 octombrie 1813, în Marele Ducat de Hesse-Darmstadt. În anul 1825 se înscrie la Liceul Ludwig Georg din Darmstadt iar în anul 1831 pleacă să studieze medicina la Strasburgh. În acea perioadă, deja se vedeau semnele unei conştiinţe morale şi politice ascuţite, fiind interesat îndeaproape de mişcarea de reînnoire socială şi istoria Revoluţiei franceze. Astfel, a luat contact cu un grup radical de studenţi implicat în politică. Influenţat de acesta, participă la înfiinţarea „Societăţii Drepturilor Omului“. În 1834 scrie împreună cu agitatorul politic Pastorul Weidig un pamflet ilegal intitulat Curierul Hessian, considerat până astăzi una dintre cele mai strălucite broşuri politice de limbă germană, care a displăcut însă foarte tare autorităţilor. Büchner a fost imediat denunţat ca autor al pamfletului, dar din lipsă de probe şi pe baza propriei mărturii de nevinovăţie se amână arestarea şi i se permite să se întoarcă în Darmstadt. În cinci săptămâni, în anul 1835, scrie în secret tragedia Moartea lui Danton. În luna martie a aceluiaşi an fuge la Strassbourg pentru a evita arestarea şi nu se mai întoarce niciodată în Germania şi nici nu se va mai implica în politică. În 1836 scrie comedia romantică Leonce şi Lena pentru a participa la un concurs literar. Construită pe o structură comică, de basm, piesa abordează subiecte serioase, investigând limitele impuse libertăţii oamenilor de convenţiile sociale şi morale. În acelaşi an, începe lucrul la piesa Woyzeck, rămasă neterminată, care povesteşte istoria soldatului slav care, persecutat de către superiorii săi prusaci, se hotărăşte să-şi ia viaţa şi o ucide pe soţia sa, care l-a trădat. Piesa se bazează pe un caz real despre care există documente din 1820, când bărbierul Woyzeck a fost judecat şi condamnat la moarte. Lucrările lui literare includ şi două traduceri din Victor Hugo, Lucrezia Borgia şi Maria Tudor, piesa Pietro Aretino, care s-a pierdut şi nuvela neterminată Lenz. Aceasta descrie, într-o limbă frumoasă şi o subtilă analiză psihologică, destinul dramatic şi dezechilibrul mental al unuia dintre poeţii fondatori ai Sturm und Drang. În 1836 devine doctor în filozofie şi lector de ştiinţele naturii la Zürich. Pe 19 februarie 1837, Georg Büchner moare de tifos la Zürich la nici 24 de ani. În anul 1895 Leonce şi Lena este reprezentată pentru prima dată la Műnchen, abia în anul 1910 Moartea lui Danton este reprezentată la Hamburg şi în anul 1913 Woyzeck este reprezentată pentru prima oară la Műnchen. Astăzi este considerat un predecesor al naturalismului şi al expresionismului. 

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; editura.liternet.ro; www.observatorcultural.ro; commons.wikimedia.org;

Aniversari culturale 8.10.2013 (Vittorio Alfieri)

08.10.1803 S-a stins din viaţă, la Florenţa, Italia, VITTORIO ALFIERI –  scriitor şi filosof italian

210 ani de la moartea scriitorului şi filosofului italian

Contele Vittorio Alfieri s-a născut pe 16 ianuarie 1749, la Asti, Piemont, într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino. Pierzându-şi tatăl la o vârstă fragedă, educaţia sa a fost neglijată şi a avut o tinereţe foarte dezordonată. Şi-a petrecut mulţi ani cutreierând prin aproape toată Europa în căutare de aventuri. La vârsta de 25 de ani Alfieri a dezvoltat cea mai vie pasiune, pentru contesa de Albany, inspirându-i gustul pentru litere şi pentru poezie, pe care le dispreţuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii şi a creat un sistem de compoziţie, cu totul nou pentru Italia acelei epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc şi concis, manierei efeminate şi lipsite de vigoare folosite de înaintaşii săi, suprimând personaje inutile de îndrăgostiţi sau de confidenţi. Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri a compus, în mai puţin de şapte ani între 1775 şi 1782, paisprezece tragedii, dintre care mai multe capodopere. În acelaşi timp, a scris în proză lucrări care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli,  „Tratat despre Tiranie”, şi „Prinţul şi Literatura”, în care autorul se arată un republican ardent. În aceeaşi epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”. Vittorio Alfieri şi Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788,  s-au unit printr-o căsătorie secretă, apoi a mers în Franţa, cu dorinţa de a-şi da la tipărit mai multe din lucrările sale şi chiar de a se stabili în această ţară. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă şi s-a retras la Florenţa. Guvernul revoluţionar instalat la Paris l-a tratat drept emigrat şi l-a deposedat de cea mai mare parte din averea pe care o adunase. Toate aceste cauze reunite au sfârşit prin a-i inspira, faţă de Franţa şi pentru revoluţie o ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale. În ultimii ani ai vieţii, Alfieri a învăţat limba greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus şi a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle şi de Euripide. Epuizat de lucrările sale, a murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 octombrie 1803, la Florenţa, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai mare operă a sa: „Viaţa”.

Surse: ro.wikipedia.org; it. wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.liquida.it; 

Aniversari culturale 16.05.13 (Charles Perrault)

16.05.1703 S-a stins din viaţă, la Paris, Franţa, CHARLES PERRAULT –  scriitor francez

310 ani de la moartea scriitorului francez

 

Charles Perrault s-a născut la Paris într-o bogată familie burgheză, fiind al şaptelea copil al lui Pierre Perrault şi Paquette Le Clerc. Perrault a urmat cursuri la cele mai bune şcoli şi a studiat dreptul înainte de a începe o carieră în serviciul guvernului, pe urmele tatălui său şi fratele mai mare Jean. A fost prim-comis la supraintendenţa clădirilor sub administraţia lui Colbert. S-a ocupat timp de 20 de ani cu politica literară şi artistică la curtea regelui Ludovic al XIV – lea.

El a luat parte la crearea Academiei de Ştiinţe, precum şi la restaurarea Academiei de Pictură. În anul 1663 atunci când Academia de Inscripţii şi beletristică a fost fondată, Perrault a fost numit secretar.

A devenit membru al Academiei Franceze, care s-a divizat curând după cearta dintre antici şi moderni, în 1671.

Perrault, la 44 de ani,  s-a căsătorit cu Marie Guichon, în vârstă de 19 ani, în 1672, aceasta s-a stins din viaţă în 1678.

Familia lui a jucat un anume rol în arta şi cultura Franţei acelei epoci: fratele său, Claude Perrault, medic şi arhitect, este autorul frumoasei colonade a palatului Louvre, construit între 1665 - 1680.

În 1697 publică, sub titlul Poveşti sau basme din trecut, prelucrări după versuri populare, micile capodopere care-i aduc celebritatea mondială.

Viaţa sa plină de realizări în domeniul artistic se sfârşeşte la Paris în ziua de 16 mai 1703, la vârsta de 75 ani.

Surse:  Poveşti cu zâne, Charles Perrault, Editura Vremea, 1999, Bucureşti; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.scribd.com;

Aniversari culturale 23.11.11(André Malraux)

23.11.1976 A murit, la Créteil, Franţa  ANDRÉ MALRAUX – scriitor francez

35 ani de la moartea scriitorului francez

André Malraux s-a născut pe 3 noiembrie 1901, la Paris ca fiu al lui Fernand Malraux şi Berthe Lamy. Părinţii s-au despărţit când André avea 4 ani şi a petrecut restul copilăriei în familia mamei sale. În paralel cu lecturi asidue din autori atât de variaţi precum Hugo, Flaubert, Condorcet, Nietzche, Tolstoi, Dostoievski, Corneille, Baudelaire etc., el abandonează studiile secundare în 1918 şi începe să lucreze în anticariate, iar din 1919, în librăria La Connaissance. Este un vizitator pătimaş de muzee şi încearcă să picteze. În 1920, René-Louis Doyon, proprietarul librăriei, lansează o revistă cu acelaşi nume, La Connaissance în care André Malraux debutează cu un articol despre poezia avantgardistă. El intră în contact cu mediile literare şi artistice pariziene şi, alături de patronul lui, se iniţiază şi în profesiunea de editor. Va deveni în curând director artistic la Éditions du Sagittaire. Se căsătoreşte, în 1921, cu scriitoarea Clara Goldschmidt, cu care călătoreşte la Praga, Viena, Berlin, Tunis, Sicilia şi, în cele din urmă, Phnom Penh, în Cambodgia. În Cambodgia, în 1923, are loc unul dintre cele mai stranii episoade din viaţa lui: speculaţii bursiere neinspirate conduc la pierderea întregii averi considerabile a Clarei şi, spre a reface cât de cât bunăstarea cuplului, André Malraux nu găseşte altă soluţie decât să desprindă un basorelief din faţada unui templu khmer spre a-l vinde unor colecţionari europeni. Basorelieful este însă descoperit şi André Malraux, arestat şi apoi condamnat la trei ani închisoare la Phnom Penh. Reîntors în Franţa, el se afirmă tot mai mult în lumea literară, atât prin cărţile inspirate din experienţele sale Calea regală 1930, Condiţia umană 1933 şi Speranţa 1937, cât şi prin activitatea de editor la Gallimard. Călătoreşte mult în Asia, iar, după 1930, îl găsim fermecat de comunism. În timpul celui de-al doilea război mondial, luptă în Rezistenţă sub numele de colonel Berger, este arestat de germani în 1944 la Toulouse, şi scapă cu viaţă numai datorită izgonirii acestora de armatele aliate. Se îndepărtează de comunism şi, după război, până în 1959, activitatea sa este predominant literară şi culturală. Între 1959 şi 1969, este ministru al Afacerilor Culturale şi inaugurează o politică activă de difuzare a culturii franceze în lume. În timpul ministeriatului său, printre altele au fost restaurate numeroase mari monumente Louvre, Versailles, Les Invalides etc. Moare pe 23 noiembrie 1976, la Créteil, în urma unei congestii pulmonare.

Surse: Condiţia umană, Andre Malraux, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 1993, ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.paginiromanesti.ca; www.andremalraux.com; www.lamediatheque.be;

Aniversari culturale 22.11.11(Jack London)

22.11.1916 A murit, la Glen Ellen, California  JACK LONDON – scriitor american

95 ani de la moartea scriitorului american

EXPOZIŢIE DE CARTE

Jack London pe numele său adevărat, John Griffith London, s-a născut pe 12 ianuarie 1876, în San Francisco este fiul unei mame necăsătorite, Ann Wellman. Tatăl său se poate să fi fost William Chaney, un jurnalist, avocat şi o figură importantă în dezvoltarea astrologiei americane. Deoarece Flora era bolnavă, Jack a fost crescut de o fostă sclavă, Virginia Prentiss. În 1876, mama lui Jack s-a căsătorit cu John London un veteran al razboiului civil. Familia s-a mutat în jurul zonei Bay înainte de a se stabili în Oakland unde Jack a terminat şcoala. Ca adolescent, băiatul a adoptat numele de Jack. El a lucrat în mai multe locuri după care s-a întors la liceu la vârsta de 19 ani. În această perioadă a început să înveţe despre socialism şi a fost cunoscut sub numele de baiatul socialist din Oakland datorită oratoriei sale. Întotdeauna un cititor prolific, Jack London a ales în mod conştient să devină scriitor pentru a scăpa de perspectivele oribile ale unei vieţi de muncitor. A studiat alţi scriitori şi a început să-şi prezinte poveştile, glumele şi poeziile la diverse publicaţii, dar fără succes. Petrecându-şi iarna anului 1897 în Yukon i-a furnizat lui Jack London metaforele necesare pentru poveştile sale pe care a început să le publice în 1899. Din acel moment a devenit un scriitor foarte disciplinat, care este capabil să scrie peste cincizeci de volume de povestiri, romane, eseuri şi scrieri politice. Deşi Chemarea străbunilor 1903, i-au adus faima de lungă durată, multe din nuvelele sale merită să fie numite clasice. A scris romanul Lupul de mare în anul 1904. London a fost una din figurile cele mai mediatizate ale vremii lui, iar el s-a folosit de acest fapt pentru a sprijini socialismul, dreptul femeilor la vot, şi în cele din urmă interdicţia. A mai scris Războiul claselor în 1905. A fost printre primii scriitori care au lucrat cu industria filmului şi a văzut o parte din romanele lui transpuse în filme.  În anul 1906 scrie Colţ Alb. Deoarece a fost un didact, ideilor lui London le lipsea coerenţa şi precizia. De exemplu, el a acceptat în mod clar darwinismul social şi rasismul ştiinţific, ambele predominante în perioada în care Jack London a trăit, dar el părea tulburat de faptul că omul alb va distruge culturile oamenilor nativi. Deşi a susţinut votul femeilor şi a creat unele dintre cele mai independente şi puternice personaje feminine din literatura americană, el a fost patriarhal faţă de cele două neveste şi cele două fiice. Marea iubire a lui Jack London a devenit agricultura şi obijnuia să specifice că scrie pentru a sprijini Beauty Ranch din Glen Ellen. Jack London s-a căsătorit prima dată cu Bess Madden în 1900, cu care  a avut doua fiice, Joan şi Bess. În 1905 se căsătoreşte din nou cu Charmian Kittredge care va deveni persoana care va da viaţă multor personaje feminine din operele lui London. Deseori tulburat de suferinţe fizice, în jurul vârstei de treizeci de ani, London a dezvoltat o boală la rinichi de origine necunoscută. Jack London a murit de insuficienţă renala pe 22 noiembrie 1916 la ferma lui din Glen Ellen, California.

Surse: Călcâiul de fier, Jack London, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960, ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.jacklondon.com; invatam.ro; madnessofart.com; www.rain.org;

Aniversari culturale 21.11.11(Heinrich von Kleist)

21.11.1811 A murit, la Berlin,  HEINRICH VON KLEIST – dramaturg german

200 ani de la moartea dramaturgului german

Heinrich von Kleist, pe numele său adevărat Bernd Heinrich Wilhelm von Kleist s-a născut pe 18 octombrie 1777 în Frankfurt pe Oder. Tatăl său era maiorul Joachim Fredrich von Kleist, iar mama sa, a doua soţie a maiorului, Ulrike Juliane Pannwitz. Pe 18 iunie 1788 moare tatăl său, când avea zece ani, iar şase ani mai târziu se stinge din viaţă şi mama lui. În 1792, Heinrich von Kleist a intrat în regimentul de pază din Potsdam şi a luat parte la campania din Rhein împotriva Franţei în 1796. Deşi a fost promovat în anul 1797 la gradul de locotenent, Kleist demisionează din serviciul militar în 1799 şi până în 1800 a studiat filozofia, fizica, matematica şi ştiinţe politice la Universitatea Viadrina din Frankfurt. A mers la Berlin, la începutul anului 1800 şi a scris drama Die Familie Ghonorez. În anul 1802 Kleist a călătorit în Berna, Milano, Geneva şi Paris. La sfârşitul anului 1803, a fost convins să se întoarcă în Germania şi câteva luni mai târziu a acceptat un post de funcţionar în cadrul Ministerului Finanţelor prusac din Berlin. După mai multe căderi fizice şi nervoase, în care a ars chiar manuscrisul uneia dintre dramee sale, Heinrich von Kleist a reintrat în armata prusacă în 1804, lucrează în Berlin şi Königsberg. Acolo a scris Amphitryon, 1807 şi Penthesilea, 1808. După ce a fost evacuat în 1807, Kleist a fost arestat sub suspiciunea de a fi un spion. După aceea a plecat la Dresda, unde a editat revista de artă Phoebus, cu Adam Müller şi a scris drama populară Käthchen din Heilbronn, 1810 şi a completat comedia Ulciorul sfărâmat, 1811. Înapoi în Berlin, fiind un discipol din timpul lui Rousseau a devenit un oponent amarnic al lui Napoleon. În 1811, el a terminat Prinţul de Homburg. Găsindu-se din nou în dificultate financiară şi dificultate cu caracter personal, Heinrich von Kleist s-a sinucis în apropiere de Wannsee din Berlin, pe 21 noiembrie 1811.

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org www.heinrich-von-kleist.com; 101language.com; www.dieterwunderlich.de;

Aniversari culturale 3.10.11(Alain Fournier)

3.10.1886 S-a născut, La Chapelle d’Angillon, Franţa ALAIN FOURNIER – scriitor francez

125 ani de la naşterea scriitorului francez

Alain Fournier, după numele său real Henri Alban Fournier, s-a născut pe data de 3 octombrie 1886, în regiunea La Chapelle d’Angillon, în Franţa centrală, fiind fiul unui profesor de şcoală generală. Tânărul a studiat la liceul Lakanal din Sceaux, din apropierea Parisului, unde s-a pregătit pentru admiterea la Ecole Normale Superieur. Din păcate, acesta nu a reuşit să intre la această instituţie de învăţământ superior. În aceste condiţii, scriitorul a ales atunci să studieze la şcoala de marină din Brest. Pe parcursul studiilor sale la liceul Lakanal, Alain Fournier a avut ocazia de a-l cunoaşte pe Jacques Riviere, cei doi devenind buni prieteni. Alain Fournier şi-a întrerupt studiile în anul 1907, pentru ca în perioada 1908-1909 să îşi efectueze stagiul militar. Acesta este momentul în care tânărul autor a început să îşi publice primele poeme, eseuri şi scurte povestiri, care au fost ulterior adunate şi publicate sub titlul Miracles. Pe parcursul întregii perioade, Alain Fournier a lucrat neîncetat la ceea ce va deveni marele său roman, Le Grand Meaulnes. Scriitorul s-a întors la Paris în anul 1910, devenind un cunoscut critic literar al vremii sale şi un jurnalist al ziarului Paris-Journal. Aici, Alain Fournier a avut ocazia de a-i întâlnii pe Andre Gide şi pe Paul Claudel. Doi ani mai târziu, în anul 1912, autorul a renunţat la vechiul său loc de muncă, optând pentru un post de asistent al unui om politic, cunsocut în perioada contemporană scriitorului drept Casimir Perrier. Romanul care i-a adus însă faima acestui scriitor a fost în sfârşit finalizat la începutul anului 1913, fiind publicat pentru prima oară în Nouvelle Revue Francaise, în perioada iulie-octombrie 1913 şi ulterior ca un volum independent. Romanul său a fost nominalizat la Premiul Goncourt, devenind un produs cultural şi literar cu o largă răspândire abia în anul 1959, prin intermediul traducerii lui Frank Davison pentru presa Universităţii Oxford. În anul 1914, Alain Fournier a început să lucreze la cel de-al doilea roman al său, Colombe Blanchet, dar din păcate această lucrare a sa a rămas neterminată, autorul fiind nevoit să accepte postul de locotenent în luna august a aceluiaşi an. Scriitorul la numai o lună după numirea sa în post a încetat din viaţă pe data de 22 septembrie 1914, în lupta de la Vaux les Palameix. Corpul său nu a fost identificat până în anul 1991, când a fost înmormântat în cimitirul Saint Remy la Calonne.

Surse: ro.wikipedia.org; www.coltulcolectionarului.ro; etab.ac-orleans-tours.fr;