20.05.2015 TARTARIN PE ALPI – ALPHONSE DAUDET
RECENZIE DE CARTE
Pentru popularizarea fondului de carte Biblioteca „Nicolae Iorga”, comuna
I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, a organizat o recenzie de carte şi anume volumul
"Tartarin pe Alpi" de Alphonse Daudet. Activitatea s-a desfăşurat în
incinta şcolii generale „Ion Creangă” din comuna noastră, la care au participat
eleviii clasei a VIII-a.
Alphonse Daudet (1840 – 1897), prozator francez, este descris, în
amintirile contemporanilor săi, ca un om de o încântătoare tinereţe spirituală,
însufleţit de o reală bucurie de a trăi, în ciuda unor împrejurări nu
întotdeauna prielnice manifestării acestei bucurii. Continuând ciclul epic
deschis prin „Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon” 1872, cu
„Tartarin pe Alpi” 1885 şi încheindu-l cu „Port Tarascon” 1890. Alphonse Daudet
a impus în literatura franceză şi, totodată, în cea universală un personaj
pitoresc, acela al meridionalului cu imaginaţia mereu aprinsă, lăudăros şi
flecar, pe care-l priveşte cu ironie, dar şi cu o adâncă înţelegere. Şi astfel
Tartarin din Tarascon a ajuns să fie un personaj cunoscut de toţi şi familiar
tuturor, ale cărui peripeţii neobişnuite în confruntarea cu leii din Africa sau
cu vârfurile înzăpezite şi greu accesibile ale Alpilor le citim sau le recitim
cu aceeaşi plăcere, la orice vârstă. Tartarin, aduce în prim-plan temperamentul
viu, năbădăios, imaginaţia nestăvilită, dorinţa de grandoare, comicul burlesc,
trăsături specifice tipului meridional. Toate acestea, împletite cu
un limbaj bogat, colorat, fac din "Tartarin pe Alpi" o lectură plină
de semnificaţii, îndrăzneaţă şi în acelaşi timp pitorească şi comică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu