125 de ani de la naşterea pictorului român
Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886 la Bârlad, şi urmează Şcoala de Arte Frumoase de la Iaşi, sub îndrumarea lui Gheorghe Popovici, şi unde îi are ca şi colegi pe Ştefan Dimitrescu şi Constantin Bacalu. Între anii 1907-1909, se află la Munchen, unde intră în atelierul lui Hugo von Hoberman, la Academia Regală Bavareză de Artă. În timpul şederii sale în Germania, intră în contact cu mişcările artistice care iau naştere atunci: “Die Brücke” şi “Der blaue reiter”, alte influenţe ale operei sale fiind şi apariţia fauvismului, şi cubismul lui Picasso. Prima sa expoziţie are loc în anul 1910, la Bucureşti, fiind o expoziţie colectivă, împreună cu colegul său de la München, Ştefan Dimitrescu. În afară de pictură, Tonitza a mai avut numeroase alte activităţi adiacente, fiind şi unul dintre cei mai activi graficeni ai vremii, critic de artă, pamfletar pe teme politice, profesor, şi rector al Şcolii de Arte Frumoase de la Iaşi. A colaborat cu diverse reviste, publicând grafică militantă şi desene satirice în “Furnica”, “Arta română”, “Cuvântul socialist”, “Cuvântul liber”, “Avântul”, “Presa”, “Socialismul” şi “Scânteia”. Participă la numeroase expoziţii internaţionale, obţinând la cea de la Barcelona din 1929 Marele Premiu. Este unul dintre membrii fondatori ai grupului “Arta Română”, iar în anul 1926 formează “Grupul celor patru”. Realizează, de-a lungul anilor serii de lucrări, precum portretele cu saltimbanci, apropiate de viziunea expresionistă; şi seria de portrete de copii, cu predilecţie fetiţe, care exprimă un climat sufletesc tragic, dincolo de inocenţa şi puritatea specifică, prezent în privirea gravă, imobilă şi răscolitoare a modelelor. Cele mai reprezentative lucrări ale acestei serii sunt “Katiuska lipoveanca”, “Fetiţa olandeză”, “Fetiţa pădurarului”, “Irina” şi “Cap de copil”. Sentimentul tragic este practic o constantă a creaţiilor sale, sub forma aparenţei calme,aproape resemnate a suferinţei şi a existenţei umane. Modele au fost cele două fiice şi fiul pictorului. Se stinge din viaţă pe 26 februarie 1940 la Bucureşti.
105 ani de la naşterea scriitorului anglo-francez
Samuel Barclay Beckett s-a născut la Foxrock, suburbie a Dublinului, în 13 aprilie 1906. Elev la Dublin şi la Portora Royal School din Enniskillen, unde învăţase şi Oscar Wilde, Beckett se înscrie apoi la Trinity College din Dublin, unde studiază franceza, italiana şi engleza între 1923–1927, obţinând diploma de licenţiat în arte (Bachelor of Arts). În 1926 se află pentru scurt timp la Paris. După o perioadă de studii la Belfast, la Campbell College, ajunge lector de engleză la Şcoala Normală din Paris. Aici are ocazia de a-l cunoaşte pe Joyce, a cărui influenţă va fi considerabilă asupra prozei sale. În 1929, îi apare prima lucrare literară, studiul Dante… Bruno… Vico… Joyce, în care ia apărarea lui Joyce, atacat pentru stilul său obscur. Prima nuvelă a lui Beckett, Assumption, este publicată în influenta revistă literară a lui Eugène Jolas, „Transition”. În 1930, Whoroscope (Târfoscop), o plachetă cu tiraj confidenţial, marchează debutul ca poet al lui Beckett. După o scurtă perioadă petrecută ca lector de franceză la Trinity College, în 1932 părăseşte viaţa universitară şi revine la Paris. După război, exprimarea scriitorului în două limbi, franceză şi engleză, cu preferinţă pentru prima, va deveni fapt curent, conferindu-i un statut aparte. Cu sprijinul lui Herbert Read publică la Londra, în 1938, primul său roman, Murphy, care fusese refuzat de 36 de ori de editori. Scrie ultimul roman în engleză, Watt, tipărit în 1953.” Mercier şi Camier, roman în franceză, care va apărea în 1970, este o creaţie din 1945. Anii de după război, când se stabileşte definitiv la Paris, reprezintă o perioadă de intensă activitate creatoare. Publicate în 1951 şi 1953 la Editura Minuit şi considerate o trilogie, romanele în franceză Molloy, Malone moare, Cel care nu poate fi numit, au fost scrise între 1947–1949 iar piesa Aşteptându-l pe Godot în 1948. În 1961 Beckett se căsătoreşte cu Suzanne în Anglia, din cauza legilor succesorale franceze. În 1969 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură. Se stinge din viaţă pe 22 decembrie 1989 la Paris.
Surse: www.ro.wikipedia.org; brainwash.ro; oameni.romportal.ro; www..bucurestiivechisinoi.ro; vruz.tumblr.com;
Simone de Beauvoir s-a născut pe 9 ianuarie 1908 la Paris. A urmat şcoala catolică de fete, apoi după terminarea liceului, studiază matematica, literatura, limbile străine şi filozofia la cele mai mari universităţi din Franţa. La 21 de ani, devine cea mai tânără femeie care îşi obţine atestatul în filozofie. Întâlnirea cu Jean-Paul Sartre îi marchează viaţa, acesta devenind prietenul şi iubitul scriitoarei. Nu s-au căsătorit şi nici copii nu au avut. Alături de Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir pune bazele proiectului existenţialist, etic, filozofoc şi literar al intelectualului angajat. În 1944 scrie eseul „Pyrrhus et cineas” despre etica existenţialistă. În 1949 redactează faimoasa lucrare „Le Deuxieme sexe”. La vârsta de 48 de ani Simone de Beauvoir îşi scrie biografia, urmată de alte trei lucrări asemănătoare. Scrie jurnale de călătorie despre SUA şi China, eseuri de ficţiune sau romane, printre care şi „La femme rompue”. În 1979 scrie „Quand prime le spirituel”, povestiri despre cele mai importante femei din istorie. Se stinge din viaţă pe 14 aprilie 1986 la Paris, la 78 de ani din cauza unei pneumonii şi este înmormântată alături de Jean-Paul Sartre, în cimitirul Montparnasse.
