Aniversari culturale 22.10.2013 (Pablo Casals)

22.10.1973 S-a stins din viaţă, la San Juan, Puerto Rico, PABLO CASALS –  violoncelist şi compozitor spaniol

40 ani de la moartea violoncelistului şi compozitorului spaniol

Pablo Casals, pe numele adevărat Pau Casals i Defilló, s-a născut pe 29 decembrie 1876, în El Vendrell, Catalonia, Spania. Tatăl său, Carles Casals i Ribes (1852-1908), cânta la orga parohiei. El a fost cel care la învăţat pe Pablo să cânte la pian, vioară şi orgă. La vârsta de patru ani Casals putea cânta la vioară, pian şi orgă, la şase ani a cântat la vioară suficient de bine pentru a efectua un solo în public. La cererea lui, tatăl său i-a construit un violoncel brut, folosind o tărtăcuţă. Când Casals avea unsprezece ani, a auzit pentru prima dată un violoncel real şi a decis să se dedice acestui instrument.  În 1888 mama sa, Pilar Defilló de Casals, l-a dus la Barcelona, unde l-a înscris la Şcoala Municipală de Muzică. Aici a studiat violoncelul, teorie muzicală şi pian. În 1890 el a descoperit într-un magazin second-hand o copie zdrenţuită de şase suite de violoncel ale lui Bach. Casals va face mai târziu o versiune proprie a celor şase suite. A făcut progrese uluitoare ca violoncelist, astfel că, la paisprezece ani, pe 23 mai 1891 a dat un recital solo la Barcelona​​. A absolvit de şcoala cu onoruri cinci ani mai târziu. În 1893, compozitorul catalan Isaac Albéniz care l-a auzit cântând, l-a invitat să cânte la concerte în palat, apoi a primit o bursă regală pentru a studia compoziţia la Conservatorul Real de Música y Declamación în Madrid cu Víctor Mirecki.  În 1895 a plecat la Paris, unde, după ce şi-a pierdut bursa din Catalonia, şi-a câştigat traiul cântând ca al doilea violoncel în orchestra teatrului Folies Marigny. În 1896, s-a întors în Catalonia şi a primit un post la  Şcoala Municipală de Muzica din Barcelona. A mai fost numit violoncelist principal în orchestra Operei din Barcelona. În 1897 a apărut ca solist cu Orchestra Simfonică Madrid  şi a fost decorat cu Ordinul Carlos III. În 1899, Casals a cântat la Crystal Palace din Londra pentru Regina Victoria. Pe 12 noiembrie şi 17 decembrie 1899, a apărut ca solist la concertele Lamoureux la Paris. A vizitat Spania şi Ţările de Jos cu pianistul Harold Bauer în 1900-1901, în 1901-1902 a făcut primul său turneu din Statele Unite, iar în 1903 a vizitat America de Sud. La 15 ianuarie 1904, Casals a fost invitat sa cânte la Casa Albă de către preşedintele  Theodore  Roosevelt.  În 1914 Casals s-a căsătorit cu vedeta şi cântăreaţa americană Susan Metcalfe, de care s-a separat în 1928, dar nu a divorţat până în 1957. Casals a făcut primele sale înregistrări în 1915. Mai târziu, în Paris, Casals a înfiinţat un trio cu pianistul Alfred Cortot şi violonistul Jacques Thibaud, au cântat în concerte şi au făcut înregistrări până în 1937. Casals a înfiinţat în 1919, în Barcelona, ​​Orchestra Pau Casals şi a condus primul său concert pe 13 octombrie 1920. Odată cu izbucnirea Războiului Civil Spaniol în 1936, Orchestra Pau Casals şi-a încetat activitatea. Casals a fost un susţinător înfocat al guvernului republican spaniol, iar după înfrângere a promis că nu se mai întoarce în Spania, până când democraţia nu este restabilită. Casals a evoluat la Gran Teatre del Liceu, pe 19 octombrie 1938, fiind ultima sa apariţie în Catalonia înainte de exilul său.  El s-a stabilit în satul francez Prada de Conflent, în apropiere de frontiera spaniolă catalană, între 1939 şi 1942 a avut apariţii sporadice ca violoncelist în zona neocupată din sudul Franţei şi în Elveţia. Atât de acerbă a fost opoziţia sa faţă de regimul dictatorial al lui Francisco Franco în Spania, încât a refuzat să apară în ţările care au recunoscut guvernul spaniol autoritar. El a făcut o excepţie notabilă, când a luat parte la un concert de muzică de cameră la Casa Albă pe 13 noiembrie 1961, la invitaţia preşedintelui John F. Kennedy, pe care îl admira. La 6 decembrie 1963, Casals a fost distins în SUA cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii. În 1950 şi-a reluat cariera de dirijor şi violoncelist la Prades Festival, organizat pentru a comemora  bicentenarul de la moartea lui Johann Sebastian Bach, Casals a fost de acord să participe, cu condiţia ca toate veniturile încasate să meargă la un spital de refugiaţi în apropiere de Perpignan. În 1952, Casals a întâlnit-o pe Marta Angélica Montanez y Martinez, o studentă, de 17 de ani, din Puerto Rico care a venit în Spania pentru a participa la Festival. Casals a fost foarte impresionat de ea şi a încurajat-o să se întoarcă la Mannes College of Music din New  York să-şi continue studiile. A continuat să conducă Festivalul Prades până în anul 1966. Casals a călătorit în Puerto Rico în 1955, iar în anul următor a inaugurat Festivalul Casals. În 1955 Casals s-a căsătorit cu a doua soţie Francesca Vidal de Capdevila, care a murit în acelaşi an. În 1957, la vârsta de 80 de ani, Casals s-a căsătorit cu Marta Montanez y Martinez, de 22 de ani. Pablo şi Marta şi-au făcut reşedinţa permanentă în oraşul Ceiba şi au locuit într-o casă numită El Pessebre. El a avut un impact major pe scena muzicii din Puerto Rico, prin înfiinţarea orchestrei Symphony Orchestra Puerto Rico în 1958 şi a Conservatorului de Muzică din Puerto Rico, în 1959. Casals a fost, de asemenea, şi compozitor. Opera sa cea mai eficientă este La Sardana, din 1926. Una dintre ultimele sale compoziţii a fost Imnul Naţiunilor Unite. Casals a murit pe 22 octombrie 1973, în San Juan, Puerto Rico, la vârsta de 96 de ani şi a fost îngropat la Puerto Rico National Cemetery. 

Surse: fr.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.classicfm.com; www.lastfm.es; www.prades-festival-casals.com;

Aniversari culturale 21.10.2013 (Alfred Nobel)

21.10.1833 S-a născut, la Stockholm, Suedia  ALFRED NOBEL – inventator suedez

180 ani de la naşterea inventatorului suedez

Alfred Nobel, pe numele întreg Alfred Bernhard Nobel, s-a născut pe 21 octombrie 1833 în oraşul Stockholm, Suedia, în sânul unei familii unde ştiinţa şi cunoaşterea se aflau la mare preţ. A fost cel de-al treilea fiu al lui Immanuel Nobel şi al Andriettei Ahlsell Nobel. A avut 3 fraţi: Robert, Ludwig şi Emil. Tatăl său, un reputat om de ştiinţă şi inventator al vremii, era descendent al celebrului savant suedez Olof Rudbeck. A fost atras, în perioada adolescenţei, de tainele chimiei, pe care le-a studiat cu unul din cei mai prestigioşi profesori din acea perioadă, Nikolai Nicolaevici Zinin. Tânărul era deja un om polivalent la vârsta de doar 17 ani vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana dar marea sa dragoste a rămas chimia. După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson. Întors în Suedia natală, alături de tatăl său, Alfred decide să îşi continue cercetările în Franţa. Fire deosebit de inteligentă şi pragmatică, tânărul suedez intuieşte valoarea şi importanţa explozibililor în diversele domenii de activitate ale proaspăt instalatei Epoci Industriale. Începe să facă cercetări asupra explozibililor, în paralel cu comercializarea nitroglicerinei, cel mai puternic explozibil al vremii, descoperit în anul 1847 de către Ascanio Sobrero. Experimentează şi combină noi formule ale puternicului exploziv lichid, încercând să creeze un tip de nitroglicerină cât mai stabil posibil, care să nu explodeze la cele mai mici mişcări. Cumplita explozie din anul 1864, de la propria fabrică de explozibili Heleneborg, din Stockholm, duce la moartea tragică a 5 oameni, printre aceştia aflându-se şi mezinul familiei Nobel, fratele lui Alfred, Emil. Profund şocat şi considerându-se vinovatul moral din spatele tragediei, Alfred Nobel mai primeşte o lovitură din partea autorităţilor suedeze, care iau decizia de a-i închide uzina, considerând activităţile din domeniul explozibililor ca fiind prea periculoase pentru a mai putea fi permise. Alfred nu s-a lăsat doborât de primele insuccese din cariera sa, care se anunţa a fi una de excepţie. După ce autorităţile suedeze i-au interzis să mai facă experimente pe raza capitalei Stockholm, Alfred îşi amenajează un laborator în apropierea Lacului Malaren, o zonă izolată, fără aşezări umane. Afectat profund nu doar de moartea fratelui său, dar şi de miile de decese ale minerilor din întreaga Europă, care foloseau drept principal explozibil periculoasa nitroglicerină, Alfred Nobel îşi dedică toate eforturile descoperirii unui explozibil sigur şi eficient. Porneşte având ca material de bază tot nitroglicerina, căreia îi adaugă diferite tipuri de substanţe amelioratoare. Varianta norocoasă s-a dovedit a fi kieselgur-ul, numit şi diatomită, o rocă sedimentară silicioasă, pe care l-a amestecat cu nitroglicerina, transformând astfel periculosul lichid explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat. Noua substanţă avea aceeaşi forţă de explozie devastatoare a nitroglicerinei, doar că era mult mai stabilă şi rezistentă la şocurile mecanice. Alfred Nobel a botezat-o, în premieră, dinamită şi a patentat-o în anul 1867. Pentru a fi detonată cu succes şi în condiţii sigure, genialul om de ştiinţă a mai inventat şi sistemul de detonare clasic - capsa explozivă care se ataşa la capătul batoanelor de dinamită şi care era activată prin intermediul fitilului aprins. Pe data de 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe în public crearea premiului care-i va purta numele. Alfred Nobel a murit, în urma unui accident vascular, pe data de 10 decembrie 1896, în vila sa din San Remo, Italia.

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; www.descopera.ro; www.scientia.ro; www.nobelprize.org;

Aniversari culturale 20.10.2013 (Alessandro Achillini)

20.10.1463 S-a născut, la Bologna, Italia  ALESSANDRO ACHILLINI – filozof şi medic italian

550 ani de la naşterea filozofului şi medicului italian

Alessandro Achillini s-a născut pe 20 octombrie 1463 la Bologna, tatăl său fiind Claudio Achillini. A studiat medicina şi filozofia la Universitatea din Bologna şi timp de trei ani filozofie în Paris, devenind un filozof dialectic şi eminent. S-a licenţiat în Bologna pe 07 septembrie 1484, prima dată în logică, apoi în 1487 în filozofie naturală, presupunând că în 1494 în medicină. În 1494 el a publicat în Bologna “Quodlibeta de intelligentiis” şi în anul 1498 “De orbibus libri quattuor”, expunând o cosmologie conform căreia planetele se învârt în jurul Pământului pe sisteme de sfere concentrice. În 1501 a publicat “Opus septisegmentatum”. După terminarea războiului, în 1506, Alessandro Achillini a fost forţat să fugă în Padova, acolo a predat filozofie. Doi ani mai târziu, la 14 septembrie 1508, s-a întors la Bologna, unde a predat filozofia şi medicina, până la moartea sa. Alessandro Achillini s-a stins din viaţă pe 2 august 1512, la Bologna. El este înmormântat în biserica Sf. Martin din Bologna. Alessandro Achillini nu s-a căsătorit niciodată. Multe din lucrările sale de anatomie umană au fost publicate postum, cum ar fi “Humani corporis anatomie” în 1516, la Veneţia. 

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; books.google.ro; www.encyclopedia.com; it.wikipedia.org;