14.11.1878 Unirea Dobrogei cu România
Proclamaţia
Domnitorului României către dobrogeni, datată 14 noiembrie 1878, era o afirmare, era o asigurare şi era un
îndemn:
„Locuitori
de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel
Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde
nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte
şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa,
onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc
multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre
vor fi aparate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi
legitima pedeapsă...
Armata
română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi,
model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire.
Salutaţi
dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii. Drapelul
dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va
primi o organizaţiune definitivă care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile
voastre, care va aseza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească.
Iubiţi
ţara la a cărei soarta este lipită de acum şi soarta voastră”.
În ziua de 1
octombrie 1878, Rusia a ocupat Basarabia de Sud, după ce autorităţile române se
retrăseseră din cele trei judeţe - Ismail, Cahul şi Bolgrad. „Totul s-a petrecut
în cea mai deplină ordine”. În felul acesta, se facuse primul pas „pentru îndeplinirea
dispoziţiunilor Tratatului de Pace de la Berlin”. Duminică, 8 octombrie, a avut
loc intrarea solemnă a trupelor române victorioase în capitala ţării, Bucureşti.
Întreaga procesiune, pornită de la bariera Herăstrău, a fost grandioasă. La
rondul al doilea de la Şosea fusese ridicat un mare Arc de Triumf - menit a indica
„începutul căii de intrare a trupelor în Capitală”. În amintirea faptelor de
eroism în războiul independenţei, se schimbaseră denumirile unor artere
centrale ale Bucureştilor. Strada principală - Podul Mogoşoaiei - luase numele
de Calea Victoriei, alte străzi se numeau Griviţa, Plevna, Smârdan, Rahova. În
zilele următoare au început pregătirile în vederea unirii Dobrogei cu România. La 15 octombrie a fost
promulgată o lege prin care se puneau la dispoziţia Guvernului un milion de lei
pentru „luarea în stapânire a Dobrogei
şi pentru primele organizări din acea provincie.” Delegaţia română pe lângă
comisia europeană ce trebuia să fixeze frontieră româno-bulgară, era alcatuită
din Mihail Pherekyde, delegat civil, şi din coloneii Slăniceanu, Arion şi
Falcoianu. La Palat, Domnitorul stabilea, cu ministrul de război, generalul
Alexandru Cernat, dispoziţiunile pentru ocuparea militară, în prima etapă, a Dobrogei. O întreagă
divizie de trupe urma să fie concentrată la Brăila, gata să înceapă marşul (de
data aceasta paşnic) peste Dunăre. I.C.
Brătianu şi M. Kogălniceanu au pornit-o, prin Călăraşi, spre Silistra, unde
urmau să întâlnească pe membrii comisiei europene vizaţi să stabilească noua frontieră
dobrogeană. De acolo, Kogălniceanu îşi continuă drumul la Galaţi, unde trebuia
să reprezinte România la întrunirea
Comisiei Europene a Dunării. La 28 octombrie, prim-ministrul Brătianu comunică Principelui Domnitor, la Bucureşti,
că fusese fixat de către comisia europeană primul punct al frontierei
româno-bulgare, la „distanţa de 800 metri spre răsărit de porţile Silistrei”, astfel
că „poziţia dominantă Arab-Tabia cade în partea României”. Rusia îşi exprimă
dorinţa ca dispoziţiile Convenţiei româno-ruse din 4 aprilie 1877 să fie deja
extinse şi asupra Dobrogei
româneşti. Guvernul român a răspuns, fireşte, că acest lucru va fi acceptat
numai după preluarea provinciei sud-dunărene. Rămânea lucru stabilit ca
Domnitorul României să participe în persoană, în fruntea armatei, la luarea în
stăpânire a Dobrogei.
Într-un Consiliu de Miniştri, prezidat de Domnitor, la 10 noiembrie 1878, s-au
fixat „normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei. Pe de altă parte, s-a stabilit ca
ministrul Kogălniceanu să comunice consulului rus la Bucureşti că Guvernul
român trebuie să intre în stăpânirea Dobrogei înaintea deschiderii Parlamentului,
mai cu seamă că „fără Parlament nu se putea încheia o nouă Convenţie de trecere
a trupelor ruse prin teritoriul românesc”. Urmare a acestor ferme demersuri
diplomatice, la 12 noiembrie, seara, sosea noutatea că „cererile româneşti au
fost admise de Guvernul imperial” şi că „s-a dat ordin autorităţilor ruseşti
din Dobrogea să predea administraţia în mâinile românilor”. Concret, ministrul
rus Giers expediase baronului Stuart, la Bucureşti, telegrama următoare: „...
Neavând în vedere decât stricta executare a Tratatului de la Berlin, fără nici
un gând ascuns şi presupunând că Guvernul român are acelaşi sentiment, consimţim
la amendamentul propus de Kogălniceanu (intrarea în vigoare a dispoziţiilor
Convenţiei din 4 aprilie şi pentru Dobrogea numai după ce România lua în
posesie respectiva provincie). Informează pe Belozeskovici că poate să
procedeze la remiterea Dobrogei.
Tot în acele zile, Domnitorul Carol a primit în audienţă de rămas bun pe
generalii ruşi Cerkasov şi Nikitin. Întregul Stat Major al armatei ruse plecă
din România, stramutându-şi Cartierul General în Basarabia. Concomitent, se strămuta
„şi întreaga linie de etape”. 13 noiembrie. Principele Domnitor şi prim-ministrul Brătianu stabileau
ultimele dispoziţii pentru intrarea armatei în Dobrogea. Brătianu îl preceda pe Domnitor la Brăila. În urmă, Kogălniceanu şi
Principele Carol au redactat Proclamaţia către locuitorii Dobrogei şi Ordinul de zi către armată. Au fost
numiţi primii noi prefecţi: la Tulcea - N. Opran, la Constanţa - G. Ghica. Comisar
pentru chestiunile trecerii Dobrogei
în stapânire românească a fost numit tot N. Catargiu - „care supraveghease descărcarea
afacerilor din Basarabia”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu