Faceți căutări pe acest blog

luni, 12 septembrie 2011

Aniversari culturale 12.09.11(Stanislaw Lem)

 
12.09.1921 S-a născut, la Liov, Polonia STANISLAW LEM – scriitor polonez

90 ani de la naşterea scriitorului polonez

Stanislaw Lem s-a născut la 12 septembrie 1921, la Liov, Polonia, acum Ucraina, în familia unor medici. Între 1939-1941 a studiat la Institutul de medicină din oraşul natal. În timpul ocupaţiei naziste, Lem a lucrat ca ajutor de mecanic auto şi sudor. În 1948 a absolvit Institutul de Medicină din Cracovia, însă la scurt timp a abandonat cariera medicală pentru a se consacra matematicii şi filozofiei, obţinând o formaţie ştiinţifică solidă. În 1982 a părăsit Polonia, stabilindu-se în Occident, şi abia peste şase ani s-a întors în ţară. În ultimii 20 de ani n-a mai scris literatură SF, ci literatură obişnuită, lucrări şi eseuri futurologice pe care le-a publicat cu regularitate în ziarele din Cracovia. Lem, ale cărui cărţi s-au vândut în peste 27 de milioane de copii şi au fost traduse în peste 40 de limbi, a devenit celebru în lumea întreagă cu volumul The Cyberiad, povestiri dintr-o lume mecanizată, condusă de roboţi, care a fost publicat prima dată în engleză, în 1974. Romanul Solaris, publicat în 1961 şi a cărui acţiune se petrece pe o staţie spaţiala izolată, a fost ecranizat într-un film epic zece ani mai târziu de către regizorul rus Andrei Tarkovsky. În 2002 s-a făcut un remake hollywoodian regizat de Steven Sodebergh şi avându-l ca protagonist pe George Clooney. În 1997 a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Opole, iar în 1998 de la Universitatea Jagiellonian. Stanislaw Lem a murit la 27 martie 2006, într-o clinică de cardiologie din Cracovia, Polonia, la vârsta de 84 de ani.



 Surse: ro.wikipedia.org; www. observatorcultural.ro; www.cinemagia.ro; czytelnia.onet.pl

duminică, 11 septembrie 2011

Aniversari culturale 11.09.11(Juhani Aho, Atentatele de la 11 septembrie 2001)

11.09.1861 S-a născut, la Lapinlahti, Finlanda JUHANI AHO – scriitor şi jurnalist finlandez

150 ani de la naşterea scriitorului şi jurnalistului finlandez

Juhani Aho pe numele său adevărat Johannes Brofeldt s-a născut pe 11 septembrie 1861, la Lapinlahti, Finlanda. Părinţii lui au fost reverendul Henry Gustav Theodor Brofeldt şi Karolina Fredrika Emelie Snellman, care a născut zece copii. Juhani Aho a fost cel mai mare dintre ele. Unul dintre fraţii săi a fost scriitor şi rector Charles Brofeldt . Din 1872, Aho a urmat şcoala de gramatică din Kuopio unde şi-a luat examenul în anul 1880 .  A studiat apoi la Universitatea din Helsinki, în limba finlandeză, literatura şi istoria. Este considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori realişti ai literaturii finlandeze. Scrierile sale se remarcă prin fineţea observaţiei şi pregnanţa expresiei şi au ca temă principală contradicţia dintre natură şi cultură. Aho a lucrat pentru mai multe reviste şi a fost co-fondator al revistei Day. Cele mai cunoscute scrieri sunt: Calea ferată 1884, Fermierul Hellman 1886, Singur 1890, Soţia pastorului 1893, Sânge apăsător 1911. Juhani Aho se stinge din viaţă pe 8 august 1921, la Helsinki.

11.09.2001 Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din America

10 ani de la atentatele teroriste din America

Atentatele de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 terorişti din reţeaua al-Qaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului, situată în apropiere de Washington. Bilanţul victimelor atentatelor s-a ridicat la 2.978 de morţi, dintre care 2.749 la New York.








 Surse: ro.wikipedia.org; fi.wikipedia.org; yle.fi; www.mediafax.ro; guzgan.ro;

marți, 6 septembrie 2011

Aniversari culturale 6.09.11(John Dalton)

6.09.1766 S-a născut, la Eagesfield, Anglia JOHN DALTON – chimist şi fizician englez

245 ani de la naşterea chimistului şi fizicianului englez

John Dalton s-a născut pe 6 septembrie 1766 la Eagesfield, în apropiere de Cockermounth din Cumberland, Anglia şi a fost educat la şcoala locală a sectei religioase Quakers. La vârsta de 12 ani el a devenit învăţător la şcoala respectivă, dar în anul 1781 s-a mutat în oraşul învecinat Kendal, unde a rămas până în anul 1787, predând matematica şi ştiinţe. Din anul 1787, a început să ţină un jurnal meteorlogic iar prima sa publicaţie se intitula Observaţii şi eseuri meteorologice, 1793. În acelaşi an Dalton s-a mutat la Manchester, unde a fost desemnat profesor de matematică şi de filosofie naturală la New College. Una din primele sale lucrări a fost despre daltonism, de care a suferit el însuşi. Când New College s-a mutat la York, el a devenit profesor de stat şi particular de matematică şi chimie. Interesul lui Dalton pentru meteorologie l-a determinat să efectueze experimenţe cu proprietăţile diferitelor gaze şi felul în care se dizolvau în lichide. A descoperit legea presiunilor parţiale în amestecurile de gaze perfecte 1801, legea proporţiilor multiple 1803 şi legea solubilităţii gazelor. El şi-a prezentat teoria lui Thomas Thomson de la Universiatea din Glasgow, care a inclus-o în ediţia din anul 1807 a lucrări sale Sistemul chimiei. În 1808 a elaborat, prima teorie atomică bazată pe aspectele cantitative ale reacţiilor chimice. A alcătuit primul tabel al maselor atomice relative ele elementelor, considerând masa atomului de hidrogen ca unitate de masă atomică. Tot în anul 1808, Dalton a publicat prima parte a lucrări sale Noul sistem al filosofiei chimice. John Dalton a fost ales Membru al Societăţii Regale în anul 1822. John Dalton a trăit timp de peste 50 de ani la Manchester, unde şi-a continuat munca de laborator şi predarea. Ieşea rar, singura distracţie fiind o partidă de popice în după-amiezele de joi. A murit pe 27 iulie 1844, la Manchester. În conformitate cu dorinţa sa, după moartea sa, a fost efectuată autopsia pentru a determina cauza a ceea ce mai târziu a fost numit daltonism. Ultimul său experiment a arătat că orbirea nu este o problemă a ochiului în sine, ci este cauzată de un deficit de putere senzorială.




Surse: ro.wikipedia.org; www.ziarullumina.ro; www.sistemul-periodic.go.ro; www.biografiasyvidas.com;