Faceți căutări pe acest blog

marți, 6 septembrie 2011

Aniversari culturale 6.09.11(John Dalton)

6.09.1766 S-a născut, la Eagesfield, Anglia JOHN DALTON – chimist şi fizician englez

245 ani de la naşterea chimistului şi fizicianului englez

John Dalton s-a născut pe 6 septembrie 1766 la Eagesfield, în apropiere de Cockermounth din Cumberland, Anglia şi a fost educat la şcoala locală a sectei religioase Quakers. La vârsta de 12 ani el a devenit învăţător la şcoala respectivă, dar în anul 1781 s-a mutat în oraşul învecinat Kendal, unde a rămas până în anul 1787, predând matematica şi ştiinţe. Din anul 1787, a început să ţină un jurnal meteorlogic iar prima sa publicaţie se intitula Observaţii şi eseuri meteorologice, 1793. În acelaşi an Dalton s-a mutat la Manchester, unde a fost desemnat profesor de matematică şi de filosofie naturală la New College. Una din primele sale lucrări a fost despre daltonism, de care a suferit el însuşi. Când New College s-a mutat la York, el a devenit profesor de stat şi particular de matematică şi chimie. Interesul lui Dalton pentru meteorologie l-a determinat să efectueze experimenţe cu proprietăţile diferitelor gaze şi felul în care se dizolvau în lichide. A descoperit legea presiunilor parţiale în amestecurile de gaze perfecte 1801, legea proporţiilor multiple 1803 şi legea solubilităţii gazelor. El şi-a prezentat teoria lui Thomas Thomson de la Universiatea din Glasgow, care a inclus-o în ediţia din anul 1807 a lucrări sale Sistemul chimiei. În 1808 a elaborat, prima teorie atomică bazată pe aspectele cantitative ale reacţiilor chimice. A alcătuit primul tabel al maselor atomice relative ele elementelor, considerând masa atomului de hidrogen ca unitate de masă atomică. Tot în anul 1808, Dalton a publicat prima parte a lucrări sale Noul sistem al filosofiei chimice. John Dalton a fost ales Membru al Societăţii Regale în anul 1822. John Dalton a trăit timp de peste 50 de ani la Manchester, unde şi-a continuat munca de laborator şi predarea. Ieşea rar, singura distracţie fiind o partidă de popice în după-amiezele de joi. A murit pe 27 iulie 1844, la Manchester. În conformitate cu dorinţa sa, după moartea sa, a fost efectuată autopsia pentru a determina cauza a ceea ce mai târziu a fost numit daltonism. Ultimul său experiment a arătat că orbirea nu este o problemă a ochiului în sine, ci este cauzată de un deficit de putere senzorială.




Surse: ro.wikipedia.org; www.ziarullumina.ro; www.sistemul-periodic.go.ro; www.biografiasyvidas.com;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu