Aniversari culturale 10.10.2013 (Giuseppe Verdi)

10.10.1813 S-a născut, la Le Roncole, Italia GIUSEPPE VERDI – compozitor italian

200 ani de la naşterea compozitorului italian 

Giuseppe Verdi, Giuseppe Fortunino Francesco Verdi, s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, Italia. Părinţii săi, Carlo Giuseppe Verdi şi Luigia Uttini, deţineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia. Încă de copil, Giuseppe ia lecţii de muzică de la organistul din comună, făcând exerciţii acasă la o spinetta dezacordată - un fel de clavecin. Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă şi-i plăteşte lecţii de muzică la un nivel mai ridicat. La Busseto, educaţia viitorului compozitor a fost pregnant influenţată de frecventele vizite la marea bibliotecă a şcolii iezuite locale. Verdi a luat primele lecţii de compoziţie de la Antonio Barezzi, devenit ulterior socrul său, care a întrezărit imediat talentul băiatului pentru muzică. În Busseto, el a urmat cursuri de educaţie generală şi a lucrat cu profesorii locali de muzică, a învăţat să cânte la orgă şi chiar a dirijat ocazional orchestra din localitate. Barezzi l-a convins pe Verdi să studieze la conservatorul din Milano dar cei de la Conservator au refuzat admiterea tânărului Verdi, pe motiv că nu ar avea suficient talent. La douăzeci de ani, Verdi a plecat la Milano să-şi continue studiile. A luat lecţii de contrapunct în timp ce participa la spectacole de operă şi la concerte, cu deosebire de muzică germană. Asociaţia milaneză Beaumonde l-a convins că ar trebui să urmeze o carieră specifică unui compozitor de muzică pentru teatru. La mijlocul anilor 1830, Verdi a participat la saloanele Salotto Maffei, găzduite la Milano de Clara Maffei. Şederea lui de trei ani la Milano a fost dificilă datorită greutăţilor financiare cu care s-a confruntat. A studiat cu Vincenzo Lavigna, un dirijor de la renumita Scala, care l-a familiarizat cu măreţia operei Don Giovanni a lui Mozart. Cu toate acestea, experienţa milaneză s-a dovedit a fi una puţin benefică, la finele acestei perioade nimeni nefiind în mod real interesat de capacităţile muzicale ale tânărului Verdi. Dispreţuit şi respins, Verdi a revenit la Busseto, devenind profesor de muzică şi, cu sprijinul lui Antonio Barezzi, a susţinut în 1830 prima reprezentaţie publică, la reşedinţa mentorului său. Pentru că a îndrăgit cu adevărat muzica lui Verdi, Barezzi l-a invitat să devină profesorul de muzică al fiicei sale, Margherita. Curând, între cei doi tineri s-a înfiripat o idilă, urmată de căsătorie la 4 mai 1836. Margherita a născut doi copii: Virginia Maria Luigia 1837şi Icilio Romano 1838. La Busseto, în 1839, şi-a finalizat opera Oberto. În noiembrie 1839, când Scala din Milano a decis să pună în scenă Oberto, Verdi s-a mutat cu familia în marele oraş. Cum opera s-a bucurat de un mare succes, Bartolomeo Merelli, impresarul Scalei, i-a oferit lui Verdi un contract pentru încă două lucrări. Cu toate acestea, Verdi a suferit o serie de teribile tragedii personale: decesul prematur al fiicei sale în 1838, urmat de moartea fiului său în 1839 şi de a soţiei, în 1840. Următoarea sa operă, Rege pentru o zi - 1840, nu a avut succes, dar Nabucodonosor - 1842 a reprezentat primul său mare triumf, fiind urmată de o altă operă devenită extrem de cunoscută, Lombarzii - 1843. Lucrările scrise după aceea au reprezentat numai capodopere: Rigoletto - 1851, La Traviata - 1853, Aida - 1871 şi cele două opere ale deplinei maturităţi, Otello - 1886 şi Falstaff - 1890. În timpul şederii la Milano, Verdi a suferit un accident vascular cerebral la 21 ianuarie 1901 şi a murit şase zile mai târziu, pe 27 ianuarie 1901.

Surse: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org; istoriiregasite.wordpress.com; www.classical-composers.org; www.youtube.com;

Aniversari culturale 9.10.2013 (Claude Perrault)

09.10.1688 S-a stins din viaţă, la Paris, Franţa, CLAUDE PERRAULT –  medic şi arhitect francez

325 ani de la moartea medicului şi arhitectului francez

Claude Perrault s-a născut pe 25 septembrie 1613, la Paris, într-o bogată familie burgheză al unui avocat parizian, Pierre Perrault şi soţia lui Paquette Le Clerc. Perrault provine dintr-o familie de negustori bogaţi din Touraine, care s-a mutat la Paris pentru a lucra ca avocat la Parlament. După căsătorie, în 1608, Pierre Perrault şi Paquette Le Clerc-Perrault au avut şapte copii, dar 2 dintre ei au murit de tineri, astfel Claude a rămas cu patru fraţi - Jean 1609-1669 avocat, Pierre 1611-1680 avocat şi om de ştiinţă mai târziu a dezvoltat conceptul de ciclul hidrologic, Nicolas 1624-1662 doctor în teologie la Sorbona, iar cel mai tânăr Charles 1628-1703 este autorul de renume mondial al unor cunoscute poveşti, cum ar fi Cenuşăreasa şi Frumoasa din pădurea adormită. Singura fiică Marie a murit la 13 ani şi François, un geamăn al lui Charles, a murit în iulie 1628 la doar 6 luni. Claude Perrault a fost educat la prestigiosul Collège de Beauvais şi apoi a studiat medicina la Universitatea din Paris. El a primit diploma de licenţă în 1639 şi doi ani mai târziu a primit diploma de master. După absolvire şi-a început cariera ca medic şi mai târziu a devenit lider al unui grup al Anatomiştilor, care a efectuat disecţii şi descrieri de diferite animale, 25 specii de mamifere, 70 specii de păsări şi 5 specii de reptile. El a propus două teorii, în ceea ce priveşte circulaţia sevei din plante şi creşteri embrionare din germeni preformate. Aceste teorii au fost extrem de influente în timpul vieţii sale şi mulţi ani după aceea. În 1681 el a început publicarea unei filozofii atotcuprinzătoare naturale, care a cuprins cercetările sale în anatomie, diverse aspecte ale animalelor şi fiziologie a plantelor şi acustică. În cel mai lung eseu, el a explicat sunetul ca o agitaţie de aer, mai degrabă decât conceptul de unde sonore. După douăzeci de ani de practică medicală, Claude şi-a îndreptat atenţia spre arhitectură şi acum el este cunoscut ca unul dintre arhitecţii care au realizat faţada de est a Luvrului, cunoscut sub numele de Colonnade, construit între 1665 şi 1680 şi citat peste tot ca un exemplu al fazei clasice de “stilul baroc francez”. Când regele Ludovic al XIV-lea a decis să reconstruiască Luvru, în 1660, Perrault a colaborat cu celebri arhitecţi Louis Le Vau, Charles Le Brun şi Francois d'Orbay să prezinte un model demn de concurenţă, şi a fost selectat proiectul său. Proiectele de arhitectură Perrault includ, de asemenea, multe alte clădiri din Paris observatorul  Academiei, biserica St-Benoît-le-Bétourné, biserica de Ste-Geneviève, un arc de triumf pe Rue St-Antoine, etc. Claude Perrault a devenit membru fondator al Academiei Franceze de Ştiinţe (Académie des Sciences ), încă de la data când a fost înfiinţată în 1666. Claude Perrault a murit de o infecţie, contractată în timpul unei disecţii pe o cămilă în Grădina Botanică de la Paris, pe data de 9 octombrie 1688, la Paris.

Surse: fr.wikipedia.org; history-computer.com; www. allposters.com; www.newadvent.org; 

Aniversari culturale 8.10.2013 (Vittorio Alfieri)

08.10.1803 S-a stins din viaţă, la Florenţa, Italia, VITTORIO ALFIERI –  scriitor şi filosof italian

210 ani de la moartea scriitorului şi filosofului italian

Contele Vittorio Alfieri s-a născut pe 16 ianuarie 1749, la Asti, Piemont, într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino. Pierzându-şi tatăl la o vârstă fragedă, educaţia sa a fost neglijată şi a avut o tinereţe foarte dezordonată. Şi-a petrecut mulţi ani cutreierând prin aproape toată Europa în căutare de aventuri. La vârsta de 25 de ani Alfieri a dezvoltat cea mai vie pasiune, pentru contesa de Albany, inspirându-i gustul pentru litere şi pentru poezie, pe care le dispreţuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii şi a creat un sistem de compoziţie, cu totul nou pentru Italia acelei epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc şi concis, manierei efeminate şi lipsite de vigoare folosite de înaintaşii săi, suprimând personaje inutile de îndrăgostiţi sau de confidenţi. Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri a compus, în mai puţin de şapte ani între 1775 şi 1782, paisprezece tragedii, dintre care mai multe capodopere. În acelaşi timp, a scris în proză lucrări care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli,  „Tratat despre Tiranie”, şi „Prinţul şi Literatura”, în care autorul se arată un republican ardent. În aceeaşi epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”. Vittorio Alfieri şi Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788,  s-au unit printr-o căsătorie secretă, apoi a mers în Franţa, cu dorinţa de a-şi da la tipărit mai multe din lucrările sale şi chiar de a se stabili în această ţară. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă şi s-a retras la Florenţa. Guvernul revoluţionar instalat la Paris l-a tratat drept emigrat şi l-a deposedat de cea mai mare parte din averea pe care o adunase. Toate aceste cauze reunite au sfârşit prin a-i inspira, faţă de Franţa şi pentru revoluţie o ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale. În ultimii ani ai vieţii, Alfieri a învăţat limba greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus şi a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle şi de Euripide. Epuizat de lucrările sale, a murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 octombrie 1803, la Florenţa, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai mare operă a sa: „Viaţa”.

Surse: ro.wikipedia.org; it. wikipedia.org; www.crispedia.ro; www.liquida.it;