Aniversari culturale 06.02.2014 (Krikor H. Zambaccian)

06.02.1889 S-a născut, la Constanţa  KRIKOR H. ZAMBACCIAN –  colecţionar şi critic de artă român

125 ani de la naşterea colecţionarului şi criticului de artă român

Krikor H. Zambaccian s-a născut pe 6 februarie 1889, la Constanţa, şi-a început studiile la Bucureşti şi le-a continuat la Institutul Superior de Comerţ din Anvers, Belgia. Se pregătea să devină un om de afaceri, fără să intuiască faptul că afacerile sale vor fi legate de artă. În Occident, Zambaccian a avut prilejul să cunoască personal somităţi ale timpului: pictorii Matisse, Derrain, Bonard. Aceşti monştri sacri ai penelului l-au marcat pe viitorul colectionar. La întoarcerea lui în ţară, Zambaccian devine un apropiat al personalităţilor care vor ajunge nume de referinţă în lumea artistică românească: Ressu, Iser, Tonitza, Pallady. Curând, a ajuns el însuşi un nume de referinţă, un colecţionar şi un apreciat critic de artă. A scris numeroase eseuri publicate în volumul "Pagini de artă" şi articole critice publicate sub titlul "Însemnările unui amator de artă". Zambaccian descoperă şi lansează pictori şi sculptori, achiziţionează cele mai valoroase opere ale multora dintre ei şi deseori dă comenzi speciale unor artişti aflaţi la începutul carierei, artişti al căror talent îl apreciază în mod deosebit, precum Alexandru Padina, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba, Horia Damian. Sculpturi de Brâncuşi (Cap de copil), Paciurea (Bust de femeie), Miliţa Petraşcu, Oscar Han (Arcaşul) şi Cornel Medrea. Anul 1942 a însemnat pentru Zambaccian instalarea colecţiei sale într-o locuinţă proprie. Prin intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, în august 1944, Zambaccian a simţit o ameninţare în ce priveşte siguranţa colecţiei sale. Prin urmare, în anul 1947, a hotărât să pună în practică un gând mai vechi al său şi să doneze imobilul în care locuia şi întreaga colecţie artistică, proprietatea sa personală, conform Actului de Donaţie, statului, unde tezaurul părea să fie mai în siguranţă. Colecţia era compusă la acea dată din "205 picturi, 38 sculpturi şi 8 piese de mobilier". În prezent această colecţie se regăseşte în Muzeul Zambaccian. Krikor H. Zambaccian s-a stins din viaţă pe 18 septembrie 1962, la Bucureşti.

Surse: ro.wikipedia.org; biografii.famouswhy.ro; www. mnar.arts.ro: www.ziare.com;

Aniversari culturale 05.02.2014 (Alecu Russo)

05.02.1859 S-a stins din viaţă, la Iaşi, ALECU RUSSO –   scriitor român

155 ani de la moartea scriitorului român

Alecu Russo, pe numele adevărat Alecu Rusu, s-a născut pe 17 martie 1819 la Chişinău. Fiul unui boier de viţă veche, dar cu o situaţie socială relativ modestă. Alecu Russo şi-a petrecut copilăria la ţară, în mijlocul ţăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveţia. După studiile din Elveţia, între 1829 şi 1835, la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva şi-a continuat studiile şi la Viena, între 1835 şi 1836. După ce s-a întors în ţară, la 1838, a petrecut câtva timp la moşia părintească şi mai târziu, la 1843, îl găsim ca judecător la Patra-Neamţ. Debutează ca autor dramatic în 1846, cu două comedii care se joacă pe scena Teatrului Naţional din Iaşi: Jicnicerul Vadră şi Băcălia ambiţioasă, deoarece cuprindea unele pasaje care îi sugerau pe cei de sus, acestea au avut ca urmare exilul lui la Mănăstirea Soveja. Luând parte la mişcarea din 1848, a trebuit să se refugieze în Bucovina. De acolo, a trecut în Ardeal, să vadă desfăşurarea evenimentelor, dar, urmărit de unguri, a fost arestat şi închis la Cluj, iar după ce a fost lăsat liber, s-a îndreptat spre Bucureşti, unde decepţiile revoluţiei l-au silit să-şi continue exilul, luând drumul spre Paris. La întoarcerea în Moldova, după doi ani, se hotărăşte să practice avocatura. Cum fusese alături de cei care pregătiseră Revoluţia de la 1848, îl găsim şi printre aceia care luptau pentru ideea Unirii. Opera cea mai cunoscută a lui Alecu Russo este Cântarea României, amplu poem în proză, alcătuit din 65 de versete. Poemul a fost scris în limba franceză şi publicat pentru prima dată, fără semnătură, în România viitoare, 1850, în traducerea lui Nicolae Bălcescu.  Cinci ani mai târziu, Alecu Russo îl publică în România literară, în traducere proprie şi semnând unul din fragmente cu iniţialele lui. Poemul exprimă starea de spirit a momentului revoluţionar. Trecutul eroic este confruntat cu prezentul umilit. Tonul este liric, răscolitor. În opera Amintiri este evocată copilăria scriitorului, apoi figura lui Ionică Tăutul. Stilul este evocator, liric, apropiat de al Cântării României. Alte opere de proză memoralistică sunt: Holera, Soveja, Palatul lui Duca-Vodă, Piatra teiului, unele scrise în limba franceză şi publicate postum. Alecu Russo a murit la 5 februarie 1859 la Iaşi.

Surse: Dicţionar de literatură română, Dim. Păcurariu, Editura Unives, Bucureşti, 1979, ro.wikipedia.org;  www.poezie.ro; secole.ro;

Aniversari culturale 03.02.2014 (Ionel Teodoreanu)

03.02.1954 S-a stins din viaţă, la Bucureşti, IONEL TEODOREANU –   scriitor român

60 ani de la moartea scriitorului român - EXPOZIŢIE DE CARTE

Ionel Teodoreanu s-a născut la 6 ianuarie 1897 în Iaşi, într-o familie de intelectuali, ca şi tatăl şi fratele său(Al. O. Teodoreanu - Păstorel), a studiat dreptul, profesând cu talent avocatura. În 1919 debutează în literatură la "Însemnări literare", cu o suită de notaţii metaforice, intitulate "Jucării pentru Lilly". După ce îl cunoaste pe G. Ibrăileanu, devine membru al grupului redacţiei Viaţa românească. În 1923 publică primul volum, "Uliţa copilăriei", carte care evocă lumea copilăriei, amestec de vis şi realitate. Acelaşi univers al copilăriei apare şi în ciclul "La Medeleni" ("Hotarul nestatornic", 1925; "Drumuri", 1926; "Între vânturi", 1927), opera cea mai valoroasă a lui Ionel Teodoreanu. Medeleni, locul vacanţelor pline de voioşie redau atmosfera vieţii de la ţară, nostalgia paradisului pierdut. În 1929, publică "Bal mascat", părăsind copilăria, zugrăveşte inadaptarea unui intelectual moldovean la moravurile din Bucureşti. Publică apoi romanele: "Turnul Milenei" (1928), "Fata din Zlatanst" (1931) şi "Golia" (1933) în care evocă făpturi umane anormale, combinând realul cu fantasticul. În 1934 şi 1935 publică romanele de dragoste: "Crăciunul de la Silveştri" şi "Lorelei" unde se întâlnesc personaje cu temperamente diferite: tip sensibil şi visator cu omul cu simţ practic şi viguros care este învins. În 1936 apare "Arca lui Noe", un roman cu elementele unui roman poliţist. Ultimele romane marchează totuşi un declin al carierei literare: "Secretul Anei Florentin" (1937), "Fundacul Varlaamului" (1938), "Prăvale-Baba" (1939), "Tudor Ceaur Alcaz" (1940 – 1943), "La porţile nopţii" (1946), "Hai diridam" (1946). În aceeaşi perioadă creează şi volumele de memorialistică, valoroase ca: "În casa bunicilor" (1938, cu amintiri din copilărie), "Ce-a văzut Ilie Pâinişoara" (1940), "Întoarcerea în timp" (1941) evoca Iaşul, "Masa umbrelor" (1942), "Amintiri despre cenaclu de la Viaţa Românească". Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954 în Bucureşti.

Surse: Dicţionar de literatură română, Dim. Păcurariu, Editura Unives, Bucureşti, 1979, ro.wikipedia.org;  www.ro.biography.name; jurnalul.ro;