Faceți căutări pe acest blog

duminică, 5 decembrie 2010

Aniversari culturale 5.12(W.A, Mozart, Alexandre Dumas)

5.12.1791 A decedat, la Viena WOLFGANG AMADEUS MOZART – compozitor austriac

Wolfgang Amadeus Mozart - Johannes Chrisosthomus Wolfgangus Theophilos Mozart s-a născut în data de 27 ianuarie 1756 în oraşul Salzburg din Austria, într-o familie de muzicieni. Wolfgang Amadeus Mozart şi pasiunea pentru muzică îl face să uite de jocurile copilăriei, preferând să stea în faţa clavecinului său să cânte la vioară ore întregi, ajungând ca la cinci ani să execute cu virtuozitate, la clavecin şi vioară, concerte întregi, scrise de compozitorul Wagenseil. Dar viaţa avea să ia o întorsătură neaşteptată o dată cu concertul din seara de Crăciun a anului 1761 organizat în sala de festivităţi din Salzburg când copilul a uimit asistenţa prin interpretarea pe care a făcut-o la orgă şi la vioară. În ianuarie 1762 concertează la Munchen în faţa electorului de Bavaria, în septembrie acelaşi an concertează la Passau unde arhiepicopul rămâne încântat de muzica lor, dar marea consacrare o au la Viena în aceaşi lună când îşi arată virtuozitatea în faţa majestăţilor imperiale Maria Tereza şi Francisc. La Viena se îmbolnăveşte de o formă gravă de scarlatină care îl ţine departe de concerte câteva luni. În august 1763, la Frankfurt, Mozart a cântat şi a improvizat la vioară şi la clavecin, încântând auditoriul, care, la urmă, l-a ovaţionat şi l-a încărcat cu daruri. Printre spectatori s-a aflat şi tânărul Goethe care a fost emoţionat până la lacrimi. Au urmat Aix-la-Chapelle unde a fost admirat ca organist şi la Bruxelles de unde s-a păstrat un allegro în do major. În noiembrie 1763 familia Mozart a ajuns la Paris. În climatul artistic francez, stimulat de succesele obţinute, copilul Mozart a compus şi publicat primele lui opere definitive :patru sonate pentru clavecin şi vioră (K.V.6,7,8 şi9). La 22 aprilie 1764 familia Mozart ajunge la Londra unde va rămâne un an şi jumătate. În această perioadă a compus şase sonate pentru clavecin (K.V.10,11,12,13,14 şi 15) două simfonii (K.V. 16 şi 19) şi o serie de mise şi motete. La doar 35 de ani, în ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna.

5.12.1870 A decedat, la Puys ALEXANDRE DUMAS – scriitor francez


Alexandre Dumas - Dumas Davy de la Pailleterie, cunoscut şi ca (Alexandre Dumas père) Alexandre Dumas tatăl s-a născut pe 24 iulie 1802, la Villers-Cotterêts (Aisne) şi a murit pe 5 decembrie 1870, la Puys (Seine-Maritime). Alexandre Dumas a fost un autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. În 1823, se mută la Paris, unde, datorită caligrafiei frumoase, intră în slujba Ducelui d’Orléans. După studii neglijate, a lucrat ca functionar în biroul unui notar şi a debutat redactând piese de teatru împreună cu prietenul său, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven. Aceste prime încercări literare au fost eşecuri. Continuă să scrie teatru şi cunoaşte, în fine, succesul în 1829, graţie reprezentaţiei cu Henric al III-lea şi curtea sa, la Comedia franceză. Succesul continuă pe toată durata carierei sale literare, în genurile sale predilecte: dramatic şi romanul istoric. A fost un autor prolific (cu ajutorul cunoscut al unor "negri", mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai multe opere ale lui Dumas), semnând mari opere, cum ar fi Cei trei muschetari sau Contele de Monte-Cristo în 1844. Corpul său a fost mutat în Panteonul din Paris în 2002, nerespectându-se ultima sa dorinţă de "a reintra în noaptea viitorului în acelasi loc în care am în viata trecutului", "în acest fermecător cimitir (din Villers-Cotterêts) care are mai degrabă aerul unui arc de flori, unde să lasi copiii să se joace, decât al unui câmp funebru unde să culci cadavrele" (1870). Fiul său, numit tot Alexandre Dumas, a fost, şi el, scriitor, autor al cunoscutului roman Dama cu camelii.

joi, 2 decembrie 2010

Aniversari culturale 2.12(Nicolae Labis)

 
Revistă literară săptămânală. Publicaţie reprezentând tendinţa naţională în cultura şi literatura română. Între 18 septembrie 1902 şi 30 decembrie 1909, apare cu titlul ortografiat Sămănătorul. Directori : Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc (1901-1902), Nicolae Iorga (1905-1906), A.C. Popovici (1909). De la nr. 1/1903, apare sub conducerea unui comitet de direcţie; de la nr. 23/1905 la nr. 42 /1906, revista este condusă de N. Iorga, ajutat de trei redactori : Şt. O Iosif, M. Sadoveanu şi I. Scurtu, iar după demisia lui Iorga conducerea este preluată de cei trei redactori, cărora li se alătură D. Anghel, C. Sandu-Aldea, G.M. Murgoci. Ultimul director este A.C. Popovici. Apariţia revistei Semănătorul a fost anunţată în ultimul număr al Curierului literar din anul 1901. Iniţiativa îi aparţine lui Spiru Haret, promotor al unei vaste acţiuni de culturalizare a satelor, iar titlul, lui Vlahuţă. Coperta primului număr este ilustrată de pictorul N. Grigorescu, iar articolul program se intitulează „Primele vorbe” şi îi aparţine lui Vlahuţă, deşi nu este semnat. Colaboratorii sunt nume ilustre în epocă : Ilarie Chendi, O. Goga, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Davila, I.A. Bassarabescu, Elena Farago, Emil Gârleanu etc. Îşi încetează activitatea la 27 iunie 1910.

02.12.1935 S-a născut, la Poiana Mărului, Suceava NICOLAE LABIŞ – poet şi ziarist român

Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naşterea poetului, la sediul bibliotecii am organizat o expoziţie de carte.

Fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş din satul Văleni - Poiana Mărului din fostul judeţ Baia. A urmat clasele primare chiar cu mama sa şi a început să compună poezii copilăreşti şi mici povestiri încă de prin 1943. În anul 1945 familia Labiş se stabileşte în comuna învecinată, Mălini, după întoarcerea din refugiu de la Văcarea, judeţul Muscel. În 1947 se înscrie la Liceul Nicu Gane din Fălticeni. În 1950 debutează în ziarul „Zori de zi” din Suceava, participă la Conferinţa tinerilor scriitori moldoveni, la Iaşi, şi e remarcat, între mulţi alţii, de profesorul Constantin Ciopraga care îl sfătuieşte să îşi continue studiile secundare în capitala Moldovei, ceea ce se şi întâmplă în anul următor, 1951. Acum are loc adevăratul debut în revistele literare „Viaţa Românească” şi „Gazeta literară”, salutat şi elogiat de Eugen Jebeleanu şi alţi poeţi ai vremii. În anul 1952 se înscrie la Şcoala de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti unde îi are colegi şi pe buzoienii Ion Gheorghe şi Ion Băieşu. Devine redactorul secţiei de poezie al revistei şcolii, „Anii de ucenicie”, audiază prelegerile unor personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, tipăreşte poezii în mai toate periodicele vremii. La terminarea şcolii, în 1954, devine redactor la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Se înscrie şi la Facultatea de filosofie, dar o abandonează după numai un semestru. În anul 1954, „Viaţa Românească” îi publică poemul „Moartea căprioarei”, iar în anul următor, „Rapsodia pădurii”, „Gazeta literară” şi „Contemporanul” îi publicau ciclul Sadoveniene. Anul 1956 înseamnă debutul editorial. La Editura Tineretului i se tipăresc volumele „Primele iubiri” şi „Puiul de cerb”, care îl consacră drept cel mai reprezentativ poet al generaţiei sale. Se afla în pregătire volumul „Lupta cu inerţia” care va apărea postum sub îngrijirea prietenului Gheorghe Tomozei. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 este victima unui accident de tramvai, în faţa spitalului Colţea din Bucureşti. Cu toate îngrijirile date, Labiş moare în "cea mai lungă noapte a acelui an", 21-22 decembrie 1956, noaptea solstiţiului. În agonie, pe patul spitalului, el i-a dictat prietenului Aurel Covaci, poemul testament "Pasărea cu clonţ de rubin".

miercuri, 1 decembrie 2010

Aniversari culturale 1.12(Cezar Petrescu, Ziua Nationala a Romaniei)

01.12.1892 S-a născut, la Hodora, jud. Iaşi, CEZAR PETRESCU - prozator şi ziarist
 
Fiu de inginer. Studii de drept. Debutează ca elev la Sămănătorul (1907), cu nuvela Scrisori. Editează revista social-politică Hiena (1919). E redactor la cotidianele Adevărul; Dimineaţa; Bucovina. A fost iniţiatorul (1921) şi conducătorul timp de 3 ani al revistei Gândirea. Aici publică lucrările cuprinse în primul său volum, Scrisorile unui răzeş (1922). Ales deputat în Parlament (1928), va fi directorul ziarului oficios România. Opera literară cuprinde nuvele, romane, cărţi pentru copii. Proza lui stă sub semnul unei formule semănătoriste. Cel mai bun roman, Întunecare (1921), e o frescă a societăţii româneşti din timpul primului război mondial, surprinzând drama unei generaţii. El aduce în scenă un personaj tipic al literaturii române, acela al inadaptabilului. Alte romane, Comoara regelui Dromichet (1931) şi Aurul negru (1932), cuprind imaginea satului patriarhal invadat de capitalismul în ascensiune. Calea Victoriei (1929) este romanul unor destine observate în mijlocul unei metropole decăzute. A scris excelente cărţi pentru copii : Fram, ursul polar (1932); Omul de zăpadă (1945); Neghiniţă (1949). Alte opere : La Paradis general (1930); Duminica orbului (1934); Greta Garbo (1932); Omul care şi-a găsit umbra (1928); Romanul lui Eminescu : Luceafărul, Nirvana, Carmen, Saeculare. Moare la 9 mar. 1961, Bucureşti.


Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Naţională, cu participarea a 1228 delegaţi. Se alege un Birou al Adunării format din Gheorghe Pop de Băseşti, episcopii Ioan I. Pop şi Dumitru Radu - preşedinţi, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Ioan Florea - vicepreşedinţi, precum şi a unui Secretariat. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie care începe cu cuvintele : "Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România". Pentru cârmuirea Transilvaniei până la constituirea Constituantei se alege o adunare legislativă numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membri. Vestea este adusă la cunoştinţa celor peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, care aşteptau pe Câmpul lui Horea şi care aprobă cu aclamaţii hotărârea de unire.