Aniversari culturale 2.12(Nicolae Labis)

02.12.1901 APARE LA BUCUREŞTI SEMĂNĂTORUL

 

Revistă literară săptămânală. Publicaţie reprezentând tendinţa naţională în cultura şi literatura română. Între 18 septembrie 1902 şi 30 decembrie 1909, apare cu titlul ortografiat Sămănătorul. Directori : Alexandru Vlahuţă şi George Coşbuc (1901-1902), Nicolae Iorga (1905-1906), A.C. Popovici (1909). De la nr. 1/1903, apare sub conducerea unui comitet de direcţie; de la nr. 23/1905 la nr. 42 /1906, revista este condusă de N. Iorga, ajutat de trei redactori : Şt. O Iosif, M. Sadoveanu şi I. Scurtu, iar după demisia lui Iorga conducerea este preluată de cei trei redactori, cărora li se alătură D. Anghel, C. Sandu-Aldea, G.M. Murgoci. Ultimul director este A.C. Popovici. Apariţia revistei Semănătorul a fost anunţată în ultimul număr al Curierului literar din anul 1901. Iniţiativa îi aparţine lui Spiru Haret, promotor al unei vaste acţiuni de culturalizare a satelor, iar titlul, lui Vlahuţă. Coperta primului număr este ilustrată de pictorul N. Grigorescu, iar articolul program se intitulează „Primele vorbe” şi îi aparţine lui Vlahuţă, deşi nu este semnat. Colaboratorii sunt nume ilustre în epocă : Ilarie Chendi, O. Goga, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Davila, I.A. Bassarabescu, Elena Farago, Emil Gârleanu etc. Îşi încetează activitatea la 27 iunie 1910.

02.12.1935 S-a născut, la Poiana Mărului, Suceava NICOLAE LABIŞ – poet şi ziarist român

Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naşterea poetului, la sediul bibliotecii am organizat o expoziţie de carte.

Fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş din satul Văleni - Poiana Mărului din fostul judeţ Baia. A urmat clasele primare chiar cu mama sa şi a început să compună poezii copilăreşti şi mici povestiri încă de prin 1943. În anul 1945 familia Labiş se stabileşte în comuna învecinată, Mălini, după întoarcerea din refugiu de la Văcarea, judeţul Muscel. În 1947 se înscrie la Liceul Nicu Gane din Fălticeni. În 1950 debutează în ziarul „Zori de zi” din Suceava, participă la Conferinţa tinerilor scriitori moldoveni, la Iaşi, şi e remarcat, între mulţi alţii, de profesorul Constantin Ciopraga care îl sfătuieşte să îşi continue studiile secundare în capitala Moldovei, ceea ce se şi întâmplă în anul următor, 1951. Acum are loc adevăratul debut în revistele literare „Viaţa Românească” şi „Gazeta literară”, salutat şi elogiat de Eugen Jebeleanu şi alţi poeţi ai vremii. În anul 1952 se înscrie la Şcoala de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti unde îi are colegi şi pe buzoienii Ion Gheorghe şi Ion Băieşu. Devine redactorul secţiei de poezie al revistei şcolii, „Anii de ucenicie”, audiază prelegerile unor personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, tipăreşte poezii în mai toate periodicele vremii. La terminarea şcolii, în 1954, devine redactor la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Se înscrie şi la Facultatea de filosofie, dar o abandonează după numai un semestru. În anul 1954, „Viaţa Românească” îi publică poemul „Moartea căprioarei”, iar în anul următor, „Rapsodia pădurii”, „Gazeta literară” şi „Contemporanul” îi publicau ciclul Sadoveniene. Anul 1956 înseamnă debutul editorial. La Editura Tineretului i se tipăresc volumele „Primele iubiri” şi „Puiul de cerb”, care îl consacră drept cel mai reprezentativ poet al generaţiei sale. Se afla în pregătire volumul „Lupta cu inerţia” care va apărea postum sub îngrijirea prietenului Gheorghe Tomozei. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 este victima unui accident de tramvai, în faţa spitalului Colţea din Bucureşti. Cu toate îngrijirile date, Labiş moare în "cea mai lungă noapte a acelui an", 21-22 decembrie 1956, noaptea solstiţiului. În agonie, pe patul spitalului, el i-a dictat prietenului Aurel Covaci, poemul testament "Pasărea cu clonţ de rubin".