Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 9 martie 2011

Ziua Femeii la I.C. Bratianu

8 Martie 2011 petrecere de neuitat

Aşa cum ne-am obişniut, anul acesta am aşteptat, cu nerăbdare, petrecerea organizată de dl Primar Viorel Chiriţă, cu ocazia “Zilei Internaţionale a Femeii”. Am avut motive, mai frumos, mai interesant şi ceva în plus faţă de anul trecut s-a organizat un concurs special Miss 8 Martie, am avut parte de concursuri diverse: de croit câştigat de Gheorghe Valentina, de coafat câştigătoare Polodeanu Mirela, de interpretare muzicală premiată cu mii de aplauze Polodeanu Maria cu melodia Trandafir de la Moldova, de dans după trei probe a câştigat Dumitrescu Nicoleta, s-au acordat premii pentru cea mai tânără participantă, Muncileanu Andreea 17 ani, mama unei fetiţe dar şi pentru cea mai vârstnică Lepădatu Măndica – 78 de ani, iar concursul de miss a fost câştigat de Chitic Daniela.
Atent dl primar a dăruit câte o floare fiecărei participante împreună cu urarea de La mulţi ani şi o sărutare. Apoi a invitat pe rând la dans toate doamnele şi domnişoarele.
Bucatele au fost şi de dulce şi de post, ţinând cont ca am intrat deja în postul Paştelui şi prăjiturile la fel.
Reprezentante la la judeţ au venit la sărbătoarea noastră, la invitaţia d-lui primar şi cu greu s-au despărţit de atmosfera creeata la această petrecere.
Mulţumim domnule primar, multă sănătate, putere de muncă şi să fiţi aşa cum aţi fost până acum, cu bune şi rele, că sunteţi un simplu om. Dar aşa cum am mai spus un om bun, un primar harnic şi un şef iubit. La mulţi ani, anticipat!

 

marți, 8 martie 2011

Aniversari culturale 8.03.11(Emanuel Elenescu, Gala Galaction)

8.03.1911 S-a născut, la Piatra Neamţ EMANUEL ELENESCU – compozitor şi dirijor român

100 de ani de la naşterea compozitorului şi dirijorului român

Emanuel Elenescu s-a născut în 8 martie 1911 la Piatra Neamţ. În perioada 1913-1920 locuieşte cu părinţii, Ecaterina şi Gheorghe la Comăneşti. În 1920, familia se stabileşte în Bacău, unde Emanuel Elenescu urmează clasele de liceu. La 17 ani începe studiile la Conservatorul de muzică şi artă dramatică George Enescu şi face în paralel cursurile Liceului Naţional din Iaşi.  Studiază fagotul cu profesorul Ion Vasilescu şi dirijatul cu Antonin Ciolan. La 1 ianuarie 1933, Mihail Jora îi oferă postul de fagotist în Orchestra Radioadifuziunii din Bucureşti, orchestra pe care o va sluji, ca dirijor peste 50 de ani.  Dirijorul şi compozitorul Emanuel Elenescu este o legendă vie a culturii muzicale din România. Timp de 50 de ani a condus corul şi orchestra Radio, inclusiv în perioada războiului, când Radiodifuziunea română se afla în refugiu la Bod. A înregistrat peste 5.000 de minute de muzică pe benzi şi discuri, record absolut în materie. În mai 1990 Societatea Academică din Paris îi acordă medalia de aur. Alături de activitatea didactică, Emanuel Elenescu este remarcat prin compoziţiile sale. Cu Variaţiunile simfonice pe o temă românească obţine Menţiunea I la Concursul de compoziţie George Enescu un premiu pentru muzică religioasă şi în 1937, premiul III George Enescu cu Rapsodia română pentru vioară şi orchestră Emanuel Elenescu  cel mai iubit dintre dirijori, seniorul baghetei româneşti  rămâne un model de seriozitate, profesionalism artistic, de tenacitate, umor şi noblete sufletească. Maestrul s-a stins din viaţă în 17 iunie 2003.
8.03.1961 A murit, la Bucureşti GALA GALACTION – scriitor român

50 de ani de la moartea scriitorului român

Gala Galaction - este pseudonimul lui Grigore Pişculescu, născut la 16 aprilie la Dideşti - Teleorman. Studii la Liceul “Sf. Sava" din Bucureşti (1890-1898), Facultatea de Litere şi Filosofie (1898 - 1899) şi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1899 - 1903), doctoratul la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1909).  Defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului şi Argeşului (1909-1922), preot (1922) şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere şi Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor (din 1954).  Ca teolog, a publicat studii de Noul Testament, articole, meditaţii, conferinţe, predici şi a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română împreună cu  Vasile Radu.  A desfăşurat o remarcabilă activitate literară-publicistică: nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare şi reviste ale timpului.  Opera sa – străbătută de spiritul evanghelic - a fost deosebit de apreciată: Premiul Academiei Române (1915), Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1933), Medalia "Meritul Cultural" cl. a II-a (1934), Premiul Naţional Literar (1935), Premiul naţional pentru proză (1942), Medalia ,,Meritul Cultural" în grad de comandor (1947), Ordinul Muncii cl.  I (1954), vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947), membru activ al Academiei Române (1947), apoi membru titular onorific al Academiei Republicii Populare Române (1955).  Militant antifascist, sprijinitor şi prieten al populaţiei evreieşti din Tara noastră, deputat în Parlament (1946-1948) şi în Marea Adunare Naţională 1948- 1952 membru în delegaţia română la o consfătuire interparlamentară la Cairo (1947). După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață în pat. Se stinge din viaţă pe 8 martie 1961 la Bucureşti.
8.03 ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII!
Surse: ro.wikipedia.org; elenescu.cabanova.ro; www.aol.ro; www.enciclopedia-dacica.ro; biserica.org;  

duminică, 6 martie 2011

Aniversari culturale 6.03.11(Elizabeth Barrett Browning, Dumitru Kiriac - Georgescu)

6.03.1806 S-a născut, la Durham, Anglia ELIZABETH BARRETT BROWNING – poetă britanică

205 de ani de la naşterea poetei britanice

Elizabeth Barrett Browning s-a născut pe 6 martie 1806 la Durham, Anglia. Poeta Elizabeth Barrett Browning, cunoscută mai ales pentru poezia „Cum te iubesc?”, a rămas infirmă în copilărie, iar tatăl ei a forţat-o să stea în casă. În 1845, l-a cunoscut pe Robert Browning şi, după o perioadă în care acesta i-a făcut curte, lucru ţinut în secret faţă de despoticul ei tată, s-au căsătorit şi s-au stabilit la Florenţa. Într-o atmosferă de iubire, sănătatea ei s-a îmbunătăţit atât de mult încât a putut da naştere unui copil, Pen, spre stupoarea lumii medicale. Cea mai ambiţioasă lucrare a sa, romanul în versuri albe Aurora Leigh (1857), a avut un enorm succes la public. S-a stins din viaţă pe 29 iunie 1861, Florenţa.

6.03.1866 Se naşte, la Bucureşti DUMITRU KIRIAC – GEORGESCU – compozitor român

145 de ani de la naşterea compozitorului român

Dumitru Kiriac - Georgescu s-a născut la 6 martie 1866 în Bucureşti, ca fiu al Anastasiei şi al lui Gheorghe Kiriac. La juvenila vârstă de 14 ani se înscrie la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, pe care-l absolvă în 1885, unde a studiat cu profesorii: Gheorghe Brătianu, Eduard Wachmann şi Gheorghe Stephănescu. Bucurându-se de aprecierile profesorilor săi, a căror recomandare i-a înlesnit frecventarea Conservatorului Naţional de muzică din Paris, unde a studiat cu E. Pessard, Theodor Dubois, Louis-Albert Bourgauet - Decaudray şi Charle-Marie Widor. Tot la Paris se perfecţionează în arta compoziţiei la Schola Cantorum cu Paul Vidal şi Vincent d’Indi. Tot în capitala Franţei, la prestigioasele instituţii muzicale frecventate, Dumitru Kiriac - Georgescu studiază cu pasiune, talent şi hotărâre fermă cântul gregorian şi modurile medievale, fapt ce se va vedea mai târziu. Întors în ţară, Kiriac desfăşoară o bogată şi impunătoare activitate de dirijor, profesor, compozitor şi folclorist. Ca dirijor, Dumitru Kiriac - Georgescu îşi începe activitatea mai întâi la Biserica Albă din Bucureşti, continuând la corul Capelei române din Paris şi apoi la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, unde dirijează între anii 1909- 1928. În 1901, împreună cu un grup de tineri melomani, pune bazele Societăţii Corale Carmen, pe care o conduce între 1901-1918. În 1920, împreună cu George Enescu, Mihail Jora, Simeon Niculescu, Constantin Brăiloiu, Timotei Popovici şi alţii, devine membru fondator al Societăţii Compozitorilor Români, azi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Se stinge din viaţă la 8 ianuarie 1928 în Viena.






Surse: www.wikipedia.org; www.guardian.co.uk; cercetatiscripturile.intercer.net; www.eparhiaargesului.ro; www.filarmonicapitesti.ro.