Aniversari culturale 6.04.11(Jocurile Olimpice, Gheorghe Zamfir)

6.04.1896 PRIMA EDIŢIE A JOCURILOR OLIMPICE MODERNE

115 de ani de la prima ediţie a Jocurilor Olompice moderne

Primele manifestări ale Jocurilor Olimpice au avut loc în Grecia Antică în anul 776 î.Hr, sub forma unui festival religios în cinstea lui Zeus, zeul suprem. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne a avut loc la Atena, pe stadionul de marmură Panafinysk in perioada 6 aprilie – 15 aprilie1896. Au participat 43 de ţări. Prima participare a României a avut loc în 1900, la cea de-a doua ediţie, organizată la Paris. George Plagino a concurat la tir cu porumbei (din argilă), precursoare a concursului de talere, unde s-a clasat al 13-lea din 51 de concurenţi. Tot în 1900, femeile au avut pentru prima dată dreptul să participe la Jocurile Olimpice moderne. Drapelul olimpic este de culoare albă şi are în centrul său simbolul olimpic format din cele cinci inele. Cele 5 inele olimpice reprezintă cele 5 continente. Acestea sunt întrepătrunse pentru a arăta universalitatea olimpiadelor. Culorile albastru, galben, negru, verde şi roşu au fost alese deoarece cel puţin una dintre ele se afla pe steagul fiecărei ţări participante. Motoul olimpic este format din trei cuvinte latine: „Citius, Altius, Fortius”, adică „Mai repede, mai sus, mai puternic”. Ultima medalie olimpică de aur făcută în întregime din aur a fost decernată în 1912. De atunci medaliile de aur sunt confecţionate din argint 92,5% şi sunt acoperite cu şase grame de aur. Prima ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice a avut loc la Londra în 1908. Prima aprindere în Olimpia şi purtare a flăcării a avut loc înaintea Jocurilor de la Berlin (Germania) din 1936.

6.04.1941 S-a născut, la Găieşti, Gorj GHEORGHE ZAMFIR – naist român

70 de ani de la naşterea naistului român

Gheorghe Zamfir s-a născut în oraşul Găeşti, în data de 6 aprilie 1941, mama din Gorj, tatăl dâmboviţean, ambii provenind din familii de ţărani agricultori. La patru ani îşi descoperă pasiunea pentru muzică şi învaţă să cânte la acordeon. În 1955 - se înscrie la Şcoala Specială de Muzică din Bucureşti. În paralel, Gheorghe Zamfir a urmat cursurile Şcolii de Cultură Generală. În 1959 Gheorghe Zamfir obţine prima distincţie în cadrul Şcolii de Muzică - premiul I şi titlul de “Laureat” pe ţară. Între 1960 - 1970 efectuează cu Ansamblurile „Ciocârlia” şi al Armatei Române primele turnee în fosta Republică Federală Germană, în Elveţia, URSS, China, Grecia. În 1961 - se înscrie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti pe care îl absolvă în 1966 la secţia Pedagogie. În 1966 - se angajează ca dirijor al Ansamblului „Ciocârlia” având astfel sub bagheta sa 300 de artişti. În această perioadă iau naştere primele mari compoziţii, aranjamente şi orchestraţii printre care coruri la 4 voci, Hora de Virtuozitate, Hora Bucureştiului, Sârbă Oltenească - toate acestea au făcut parte din primele discuri editate în 1959, tot acum scrie prima sa Metodă de Nai pe care o va edita aproape 10 ani mai târziu la Paris, în anul 1975, la Editura Chappell. În 1966 - realizează primul disc în colaborare cu Electrecord. În 1968 – absolvă clasa de “dirijat de cor” şi “dirijat de orchestră”. În acelaşi an Gheorghe Zamfir crează prima mare familie a naiului modern, din nai Sopran, nai Alto, nai Bariton şi nai Bas. În 1968 - înregistrează cel de-al doilea disc în colaborare cu Electrecord. Piesele înregistrate pe discul din acest an au constituit prin însăşi intepretarea lor în faţa unei orchestre de peste 50 de persoane (“Ciocârlia”) o premieră naţională şi mondială – atunci, naiul a fost “instalat” în faţa unei orchestre printr-un om care era şi dirijor. În 1970 - formează primul taraf concertistic cu care concertează la Paris pe scena Teatrului “Vieux Colombier” în 45 de recitaluri, cântând pentru prima dată la cele 4 naiuri (Soprano, Alto, Tenor, Bas). În 1972 - crează la Lausanne stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresie şi de interpretare în ceea ce priveşte naiul. În 1973 – naiul intră în muzica de film prin filmul “Marele blond cu pantoful negru” al cineastului Yves Robert pe muzica lui Vladimir Cosma. În 1974 - porneşte o colaborare de lungă durată cu marele pianist şi organist, Maestrul Nicolae Licareţ, odată cu această colaborare care a permis alternarea sunetului orgii cu al naiului, s-a născut un nou stil în muzică; tot acum compune “Messa pentru Pace”. Compoziţia creată pentru nai, cor, orgă şi orchestră a fost înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal condus şi la vremea respectivă de apreciatul dirijor Marin Constantin.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.speakloud.ro; www.romania-actualitati.ro; gheorghezamfir.ro; www.gheorghe-zamfir.com;

Aniversari culturale 5.04.11(Ioan D. Negulici, Florian Stefanescu-Goanga)

5.04.1851 A murit, la Istambul IOAN D. NEGULICI – traducător român

160 de ani de la moartea traducătorului român

Ioan D. Negulici s-a născut în 1812 la Câmpul Lung, judeţul Argeş. Foarte dotat pentru pictură, fiul preotului Dumitrache Oaie a primit primele îndrumări în atelierul Mariei Rosetti, la Bucureşti, unde frecventează un timp şi Şcoala de la „Sf. Sava". După studii de pictură la Iaşi, iar din 1833 la Paris, Negulici se întoarce în Bucureşti şi devine unul dintre cei mai cunoscuţi pictori din Muntenia. Împrietenindu-se cu I. Heliade-Rădulescu, este atras de activitatea publicistică şi literară de la „Curierul românesc", gazetă pe care a şi condus-o între octombrie 1845 şi decembrie 1846, în absenţa din ţară a lui Heliade. Tânărul pictor şi publicist ia parte la acţiunile cercurilor revoluţionare, iar în timpul revoluţiei de la 1848, numit administrator al judeţului Prahova, se remarcă printr-o activitate energică în sprijinul Guvernului Provizoriu. După înfrângerea revoluţiei pleacă în exil, la Brusa, apoi la Istanbul, unde moare de tuberculoză pe 5 aprilie 1851. Negulici a făcut parte din grupul cărturarilor care urmau să pună în aplicare vasta acţiune de traduceri din literatura universală iniţiată de Ion Heliade-Rădulescu. A întocmit un Plan de o mică bibliotecă universală (1847), care să pregătească şi să sprijine proiectul lansat anterior de Heliade, după modelul celui publicat de Aime Martin, literat francez foarte apreciat de intelectualii paşoptişti. Din scrierile acestuia, Negulici a tradus, în „Curierul românesc", Despre amor, lege fizică şi morală a naturei şi Scrisori la Sofa: asupra fizicei, himiei şi istoriei naturale (1846), iar în volum, Educaţia mumelor de familie sau Civilizaţia neamului omenesc prin femei (I-II, 1844-1846), transpunere recenzată elogios de N. Bălcescu. Mai importantă este tălmăcirea romanului lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Guliver în ţere depărtate (I-II, 1848). Tălmăcirile lui Negulici sunt cursive, într-un stil deloc vetust, modern chiar, vădind preocuparea pentru cultivarea limbii române, întâlnită şi în unele prefeţe, ca şi într-un Vocabular românde neologisme, apărut în 1848.

5.04.1881 S-a născut, la Curtea de Argeş FLORIAN ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ – psiholog român

130 de ani de la naşterea psihologului român

Florian Ştefănescu-Goangă s-a născut pe 5 aprilie 1881 la Curtea de Argeş, a urmat liceul şi apoi facultatea la Bucureşti, unde i-a avut ca profesori şi pe Titu Maiorescu şi C. Rădulescu-Motru. După obţinerea licenţei a lucrat ca profesor în Bucureşti, apoi în Galaţi. În 1908 mergea la studii în Germania, în laboratorul lui Wundt, obţinând în 1911 titlul de doctor în filosofie cu o lucrare bine primită în Germania. În 1919, în România, devenea şeful Catedrei de Psihologie al noii universităţi din Cluj. În 1922, sub conducerea sa, a fost înfiinţat la Cluj-Napoca Institutul de psihologie experimentală comparată şi aplicată. Printre scopurile specialiştilor care lucrau la institut se numărau adaptarea şi elaborarea de teste şi chestionare psihologice, precum şi construirea unor aparate psihotehnice. Studiile realizate aici au fost publicate începând din 1929 în revista „Studii şi cercetări psihologice”, care a apărut până în 1945. Ştefănescu-Goangă a făcut demersuri pentru înfiinţarea unei secţii de psihologie aplicată. Înfiinţarea laboratoarelor de psihologie experimentală în centrele menţionate a permis derularea primelor studii în domeniul psihologiei muncii şi orientării profesionale. Problema principală a lui Goangă în dezvoltarea Institutului de psihologie experimentală a constituit-o pregătirea unor cadre didactice de specialitate. Goangă a colaborat cu alţi colegi din ţară pentru elaborarea unor probe de psihodiagnostic, devenind un militant neobosit pentru organizarea unor servicii de psihologie aplicată în domenii ca poşta, calea ferată, armata, sănătatea, justiţia, orientarea şi selecţia profesională. Din 1938 a fost membru al Academiei Române. Se stinge din viaţă pe 26 martie 1958.

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.socioumane.ro; www.napocanews.ro; www.crispedia.ro; commons.wikimedia.org;

Aniversari culturale 4.04.11(Petru Anghel, Simion Stoilov)

4.04.1931 Se naşte, la Ciugud, Alba PETRU ANGHEL – poet român

80 de ani de la naşterea poetului român

Petru Anghel s-a născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, judeţul Alba. Urmează liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, între anii 1942-1950. Facultatea de Filologie (1950 - 1954) urmată la Bucureşti, îl „formează” în tainele literaturii şi ale scrisului, dar îl îndepărtează, ca spaţiu, de locurile natale. Debutul în presa centrală, cu poezie, în martie 1954, în „Gazeta literară” condusă de Zaharia Stancu va fi începutul unui şir lung de volume de-a lungul timpului, poetul Petru Anghel fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976. Criticii literari l-au asemănat cu Octavian Goga, Slavici şi Agârbiceanu, Coşbuc, Blaga sau Pavel Dan. Volumele de poezie publicate: Final deschis (Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967), Firul de iarbă (Bucureşti, Editura Albatros, 1979), Frumosule fiu (Bucureşti, Editura Eminescu, 1975), Fiinţa noastră cea de toate zilele (Bucureşti, Editura Albatros, 1977 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu), Frunza în octombrie (Bucureşti, Editura Eminescu, 1979), Foşnetul verii în Transilvania (Bucureşti, Editura Eminescu, 1983), Facă-se voia voastră (Bucureşti, Editura Albatros, 1985), Fondul principal de cuvinte (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1986), Fascinaţia ierbii (Bucureşti, Editura Eminescu, 1988), Fermece pentru copii (din fermecate farmacii) (Bucureşti, Casa editorială Odeon, 1993, cu ilustraţii de Tia Peltz), Foamea de aer (Bucureşti, Casa editorială Odeon, 2003, selecţie din toate volumele anterioare), în manuscris: Frunza memoriei sau memoria frunzei (memorii).

4.04.1961 A murit, la Bucureşti  SIMION STOILOV – matematician român

50 de ani de la moartea matematicianului român

Simion Stoilov s-a născut la Bucureşti la 14 septembrie 1887. Simion Stoilov provenea dintr-o familie de sârbi refugiaţi în ţara noastră. A fost făcut ofiţer pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Ca ofiţer, a participat la războiul din 1877. Mama lui Simion Stoilov a fost olteancă, din Craiova. În acest oraş viitorul matematician, Simion Stoilov, a urmat cursul primar, la şcoala Obedeanu, şi liceal. La vârsta de 13 ani a rămas orfan de tată. Simion Stoilov nu şi-a făcut studiile universitare în ţară, ci la Sorbona. După absolvirea liceului, el a plecat în 1907 la Paris, cu gândul de a se face inginer. Dar s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Goursat şi Jacques Hadamard; Şi-a luat licenţa în matematici la Sorbona, în 1910. Tot la Sorbona Stoilov şi-a trecut doctoratul în matematici în iunie 1916. Deşi teza era gata din 1914, doctoratul şi l-a susţinut mai târziu, fiindcă în intervalul 1914-1916 a fost concentrat ca ofiţer, în ţară. În iunie 1919 îşi trece docenţa în Analiză Matematică la Universitatea din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe. În ianuarie 1920 a fost numit conferenţiar de Algebră Superioară la aceeaşi facultate, unde funcţionează până la 12 decembrie 1921. La această dată este trecut conferenţiar de Analiză Matematică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, iar la 1 aprilie 1923 este numit profesor titular de Teoria Funcţiilor şi Algebră Superioară la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Ştiinţe. În 1936 Simion Stoilov a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1945, membru titular, secţia ştiinţifică. Stoilov a decedat la Bucureşti, la 4 aprilie 1961, în urma unei congestii cerebrale. A fost incinerat la crematoriul "Cenuşa".

Surse: www.ro.wikipedia.org; www.adevarul.ro; www.poezie.ro; www.obedeanu.go.ro; en.wikipedia.org;