Aniversari culturale 5.06.11(Ziua Mondiala a Mediului)

5.06 ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI

Instituită în anul 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm, Ziua Mondială a Mediului sărbătorită la data de 5 iunie, reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite. Marcarea acestei zile reprezintă un semnal şi un îndemn pentru toate guvernele şi popoarele pentru a acţiona unitar şi a se implica în ameliorarea şi rezolvarea problemelor cu impact negativ asupra naturii dar şi a fiinţei umane.

 

Surse: www.ro.wikipedia.org; alinaioanafurtuna.wordpress.com; www.carpinet.net;

Aniversari culturale 2.06.11(C. A. Rosetti, I.C. Bratianu, Ziua Republicii Italiene)

2.06.1816 S-a născut, la Bucureşti CONSTANTIN A. ROSETTI – politician şi publicist român

195 ani de la naşterea politicianului şi publicistului român

Constantin A. Rosetti s-a născut pe 2 iunie 1816, la Bucureşti. Tatăl, spătarul Alexandru Rosetti, se născuse la Constantinopol, locul de obârşie al Rosetteştilor. Căsătorit cu Elena Obedeanu, el a avut doi fii, pe Dumitru, mort prematur, şi pe Constantin (Costache). După lecţiile luate acasă cu profesori particulari, Rosetti urmează un an de zile cursurile de la „Sf. Sava", unul dintre profesori fiind C. Aristia, cu care se iniţiază în meşteşugul actoricesc. Intră în armata naţională, cu gradul de praporgic, fiind promovat după un timp aghiotant al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Nu rămâne mult timp cantonat în garnizoana Giurgiu, prezentându-şi, în august 1836, demisia. În 1842 ajunge şef al Poliţiei la Piteşti, iar în Bucureşti va obţine preşedinţia Tribunalului Comercial. Rosetti e unul dintre cei ce contribuie la întemeierea societăţii secrete Frăţia (1843) şi a Asociaţiei Literare a României (1845). Împreună cu Enrich Winterhalder, deschide o tipografie şi o librărie (1845), dotată cu o sală de lectură - care devine un centru de propagandă revoluţionară. La începutul lui 1844 se afla în Franţa, unde revine în aprilie 1845. La Paris, deşi nu prea are tragere de inimă pentru învăţătură, urmăreşte cursurile lui Jules Michelet şi Adam Mickiewicz de la College de France. E acceptat în loja masonică de orientare republicană L'Athenee des Etrangers şi figurează printre întemeietorii publicaţiei „Les Ecoles" (1845). Căsătorit în 1847 cu Maria Grant, va avea mai mulţi copii, printre care pe Mircea, unul dintre primii socialişti români, şi pe Vintilă, care îi va edita scrierile. În mişcarea de la 1848 Rosetti joacă un rol de frunte. Face parte din Comitetul revoluţionar, din Comisia executivă, unde îl suplineşte pe Ion Ghica, fiind numit prefect al Poliţiei şi avansat, în noul guvern, secretar de stat. În timpul Locotenenţei Domneşti îndeplineşte funcţia de director în Ministerul Dinăuntru. Ales deputat în Adunarea Electivă, va participa în toate legislaturile de după 1857, fiind susţinut şi de negustori şi meseriaşi. Între 29 mai 1859 şi 9 iunie 1860 a fost director al Teatrului cel Mare din Bucureşti. În epocă Rosetti s-a bucurat, ca poet, de mare popularitate. La 1848 circulau şi satirele lui politice, un fel de fiziologii. Ostil dramelor lacrimogene, el se declară în favoarea „comediei naţionale". În afara unei piese scrise la Paris, Femeia fără zestre, Rosetti a realizat şi câteva tălmăciri: drama Chatterton de Alfred de Vigny, Bogatul şi săracul de Emile Souvestre, Doctorul negru, după Anicet-Bourgeois şi Philippe Dumanoir. De memorialistică ţin şi însemnările De la Paris la Stambul (Călătorie făcută în 1853). Din scrisori Rosetti se înfăţişează ca un bărbat plin de tandreţe, cu o religie a prieteniei şi cu o credinţă vibrantă în cauza revoluţiei, căreia i s-a devotat. Rosetti a fost un mare ziarist al vremii sale, inaugurând un stil în presa românească, în publicistica politică îndeosebi. Cu Enrich Winterhalder scosese, în 1848, „Pruncul român". În exilul parizian, mânat de acelaşi neastâmpăr, înfiinţează cu I.C. Brătianu „Republica rumână" (1851) şi intră în comitetul de redacţie al „României viitoare" (1850). Triumful activităţii de gazetar a lui Rosetti este „Românul", organ unionist, de o mare longevitate, apărut la 9 august 1857. A întemeiat şi a girat şi alte periodice: „Apărătorul dreptăţii" (mai-iulie 1863), răspândit subversiv, în manuscrise, apoi „Libertatea" (12-23 iulie 1864), „Conştiinţa naţională" (1865), „Românul de duminică" (1864) - o anexă-magazin a „Românului"; de asemenea, o revistă umoristică, „Ţânţarul" (1859), împreună cu N.T. Orăşanu. A colaborat la „Steaua Dunării", semnând K. sau Constantinescu, la „Revista Dunării", „Cugetarea", „Sentinela română" etc. A mai semnat cu iniţiale, precum şi cu pseudonimele Costin, C. Trandafirescu, Conţopist Trandafirescu, Pitarul Zăvoiescu, Konstantin etc. Suferea de mai multă vreme de o afecţiune pulmonară, care s-a agravat, grăbindu-i sfârşitul pe 8 aprilie 1885, la Bucureşti.

2.06.1821 S-a născut, la Piteşti ION C. BRĂTIANU – politician român

190 ani de la naşterea politicianului român

Ion C. Brătianu s-a născut pe 2 iunie 1821, la Piteşti. Şi-a început studiile la Piteşti, la şcoala lui D. Simonide, iar la vîrsta de 14 ani a intrat ca iuncăr în armată. În anul 1841 pleacă la Paris unde studiează la Şcoala Politehnică şi audiează prelegerile lui Jules Michelet şi Edgar Quinet la College de la France. Ia parte la acţiunile studenţilor români de la Paris şi contribuie la crearea Societăţii pentru înfiinţarea şcoalelor în Principatele Române - noiembrie 1847. Face parte din lojile "l'Athenee des Entrangers" şi "La Rose du parfait silence", în care atinge gradul de maestru şi ia parte la evenimentele revoluţionare de la Paris în februarie 1848. În aprilie 1848 se întoarce în ţară şi devine membru al Comitetului Revoluţionar din Ţara Românescă pe 10 mai 1848. Se distinge ca unul dintre cei mai activi participanţi la Revoluţia română de la 1848 şi este numit secretar al Guvernului prozivoriu, iar apoi şef al Poliţiei Capitalei. După înăbuşirea revoluţiei este nevoit să se refugieze în Franţa. Implicat în diverse conspiraţii împotriva lui Napoleon al III-lea este nevoit să se interneze în clinica dr. Blanche, unde stă până în iulie 1856. În perioada petrecută în Franţa scrie lucrările "Memoire sur l'Empire d'Autriche dans la question d'Orient" 1855 şi "Memoire sur la situation de la Moldo-Valchie depuis le Traite de Paris" 1857. Revine în ţară în luna iulie 1857 şi este ales deputat în Divanul Ad-hoc şi în Adunarea Electivă din Muntenia. Susţine dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi este numit ministrul Finanţelor în perioada 28 mai - 5 iulie 1860. A fost liderul coaliţie politice care a dus la îndepărtarea domnitorului Cuza şi unul dintre principalii artizani ai aducerii lui Carol de Hohenzollern pe tronul României. Este ales în Constituanta de la 1866, iar apoi deputat şi senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcţii în guvernele care sau succedat după 11 februarie 1866: ministru Finanţelor, ministru de Interne, ministru de Război, în Ministerul Agriculturii, Industriei şi Comerţului, în Ministerul Afacerilor Străine, în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, ministrul Lucrărilor Publice şi de patru ori preşedintele Consiliului de Miniştrii. Ca lider al grupării liberale radicale Ion Brătianu a condus mişcarea anticarlistă. A fost arestat şi dus în faţa Curţii cu Jurii de la Târgovişte pentru complicitate la revolta de la Ploieşti din august 1870. A fost găsit nevinovat şi achitat. În anul 1875 a pus bazele Partidului Naţional Liberal, al cărui preşedinte a fost până la moartea sa. A fost ţinta a două atentate, primul pe data de 2 decembrie 1880, iar cel de al doilea în 3 septembrie 1886. Se stinge din viaţă pe 4 mai 1891 la Florica, judeţul Argeş.

2.06 ZIUA REPUBLICII ITALIENE

Pe 2 şi 3 iunie 1946 s-a ţinut referendumul prin care s-a decis actuala formă de guvernare. După 85 de ani de monarhie şi căderea fascismului Italia avea să devină Republică. Evenimentul este marcat de toate Ambasadele Italiei din lume, iar la Roma se organizează o paradă militară fastuoasă la care asistă în fiecare an un număr impresionant de italieni. Una dintre cele mai mari atracţii pentru public este trupa militară de acrobaţii aeriene „Le freccie tricolore” Săgeţile tricolore. Prima paradă militară cu această ocazie a avut loc în 1948, iar în anul următor, o dată cu intrarea Italiei în NATO, au avut loc zece parade militare simultane în toată Peninsula. Chiar dacă la Roma italienii se adună în număr mare în centru, în celelalte oraşe 2 Iunie este o bună ocazie pentru o mică vacanţă. Dacă vremea o permite, se iese la plajă sau la iarbă verde.

Surse: Revoluţia Română de la 1848/Apostol Stan, Editura Albatros, Bucureşti, 1992; www.ro.wikipedia.org; semnaturicelebre.blogspot.com; www.crispedia.ro; biografii.famouswhy.ro; www.adevarul.it; www.compendium.ro; old.mae.ro;

Aniversari culturale 1.06.11(Nicolae Milescu Spatarul, Nicolas Leonard Sadi Carnot, Marilyn Monroe, Ziua Internationala a Copilului)

1.06.1636 S-a născut, la Vaslui NICOLAE MILESCU SPĂTARUL – cărturar umanist român

375 ani de la naşterea cărturarului umanist român

Nicolae Milescu Spătarul s-a născut în 1 iunie 1636 la moşia Micleşti lângă Vaslui, ca fiu al unui boier Gavril, originar din Peloponez. A studiat istoria, teologia şi filosofia la Şcoala Patriarhiei din Constantinopole cu profesori vestiţi ca Gabriel Vlasios şi Ion Cariofilis, învăţând limbile latină, elenă, slavonă, turcă şi neogreacă. La 17 ani îl găsim grămătic la curtea domnitorului Gheorghe Ştefan, în Moldova. În 1655 îl însoţeşte pe Gheorghe Ştefan în Ţara Românească, descoperind, în trecere pe la Mănăstirea Neamţ, importante documente legate de domnia lui Alexandru cel Bun. În 1659, noul domn moldovean, Gheorghe Ghica, îi acordă rangul de spătar. În acelaşi an, la 20 noiembrie, îl urmează pe Gheorghe Ghica în Ţara Românească. Aici este numit mare spătar. În 1660 Nicolae Milescu trece în Moldova unde domnea Ştefăniţă Lupu. La 10 ianuarie 1661 termină de tradus din greceşte Catehismul ortodox al patriarhului Afanasie al Alexandriei, “Carte cu multe întrebări, foarte de folos, pentru multe treburi ale credinţei noastre”, în care afirmă originea latină a creştinismului la noi şi latinitatea limbii române. În 1664, aflat la Constantinipol, traduce din “elineşte” folosind vechi versuri slavone, “Vechiul Testament” şi scrierea filosofică “Despre singurul ţiitoru gând” în ianuarie 1671. Este recomandat ţarului Alexei Mihailovici de Mitropolitul Dosoftei al Ierusalimului ca bun teolog şi poligot. Este primit la curtea ţarului, la Departamentul solilor, ca interpret de greacă, latină şi română. În 1672, Nicolae Milescu scrie din porunca ţarului un “Aritmologhion” în limba slavonă şi o “povestire despre Sibile”. Dar faima lui europeană i-a venit de la misiunea încredinţată în 1675 de ţarul Alexei Mihailovici de a conduce o împortantă solie în China, soldată pe plan diplomatic, literar şi ştiinţific cu trei scrieri de o excepţională însemnătate în cadrul cel mai larg al contactelor dintre Europa şi Asia: “Cartea în care e descrisă călătoria prin Siberia, din oraşul Tobolsc până la hotarul Chinei”, “Raportul soliei în China” şi “Descrierea Chinei”. De altfel aceste lucrări îl aşează pe Nicolae Milescu între marii etnografi ai lumii şi între pionierii sinologiei. Opera lui nu este numai jurnalul plin de peripeţii al unei ambasade trimise în misiune diplomatică în China, ci este o carte modernă de explorare ştiinţifică a unor ţinuturi până atunci mai puţin cunoscute europenilor. Călătorind pe drumuri necunoscute, printre popoare şi rase diferite, vâslind pe râuri pe care nu mai vâslise nici un european până la el, curiozitatea, veşnic trează a acestui moldovean din sec. al XVIII-lea, se opreşte asupra configuraţiei solului descris în amănunţime, râurilor pe care le străbate, notează aspectul particular al munţilor, face măsurători topografice. Privirea lui iscoditoare a prins şi viaţa specific omenească pe care o trăiesc popoarele aşa de diferite ca înfăţişare, ocupaţia, armele, manifestările religioase, superstiţiile. În 1708, Nicolae Milescu Spătarul moare, la vârsta de 72 de ani, lăsând posterităţii multiple dovezi ale prodigioasei sale personalităţi.

1.06.1796 S-a născut, la Paris NICOLAS LEONARD SADI CARNOT – fizician francez

215 ani de la naşterea fizicianului francez

Nicolas Leonard Sadi Carnot s-a născut pe 1 iunie 1796 în Paris, primul fiu al unui eminent lider militar şi geometru, Nicholas Marguerite Lazare Carnot, fratele mai mare al lui Hippolyte Carnot şi unchiul lui Marie François Sadi Carnot. Tatăl său l-au numit după poetul persan Sadi din Shiraz şi el a fost mai cunoscut după acest al treilea nume. De la vârsta de 16 ani (1812), a trăit la Paris şi a urmat cursurile la École Polytechniqueunde unde a avut ca profesori pe Joseph Louis Gay-Lussac, Simeon Denis Poisson şi André- Marie Ampère. După absolvire a devenit ofiţer în armata franceză, înainte de a face cercetării ştiinţifice în teoria căldurii. Din 1814, el a servit în armată. După înfrângerea finală a lui Napoleon în 1815, tatăl său a plecat în exil. El a obţinut mai târziu concediu permanent de absenţă din armata franceză. La 28 de ani în 1824 a publicat o carte intitulată Reflecţii asupra puterii motrice a focului, în care a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, cunoscută azi sub numele de Ciclul Carnot. Nicolas Leonard Sadi Carnot a murit din cauza epidemiei de holeră, la doar 36 de ani pe 24 august 1832. Din cauza îngrijorării răspândirii holerei, multe dintre lucrurile şi scrierile sale au fost înmormântate împreună cu el. Astfel, doar câteva scrieri ştiinţifice au supravieţuit în afară de cartea sa.

1.06.1926 S-a născut, la Los Angeles California MARILYN MONROE – actriţă americană

85 ani de la naşterea actriţei americane

Marilyn Monroe pe numele său adevărat Norma Jean Baker, s-a născut pe data de 1 iunie 1926, în Los Angeles, California. Şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în orfelinat. Potrivit majorităţii biografilor, tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, agent de vânzări pentru un studio cinematografic unde lucra mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley. Dar, potrivit certificatului ei de naştere, tatăl ar fi norvegianul Martin Edward Mortensen. Mama, Gladys Baker, având serioase probleme psihice, a fost internată la un sanatoriu când Marilyn avea numai cinci ani. De aceea, fetiţa a copilărit alături de mai multe familii adoptive, unde a fost neglijată şi abuzată, iar ulterior a fost lăsată într-un orfelinat. A renunţat la liceu când avea 16 ani şi s-a căsătorit cu un muncitor în vârstă de 21 de ani, Joe Dougherty. Acesta a plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, timp în care Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică. A fost remarcată de fotograful militar David Conover, care i-a oferit să colaboreze cu o agenţie de modelling. Monroe a acceptat şi a pozat în câteva reviste, ceea ce i-a deschis unele porţi în industria filmului. Primele ei filme au fost făcute pentru 20th Century Fox, într-o vreme în care ea şi-a luat numele care a făcut-o celebră. Dacă în primii ani a avut numai apariţii în roluri minore, Marilyn a început să fie cunoscută, ajutată fiind şi de remarcabila ei prezenţă scenică. La numai 24 de ani, 20th Century Fox i-au propus un contract de şapte ani, transformând-o într-o adevărată "bombă sexy". Imaginea de sex-symbol este confirmată prin filme precum „All About Eva”, "Niagara", "Love Nest", "Don't Bother to Knock", "How to Marry a Millionaire" şi "Seven Years Itch". Şi-a concentrat mereu eforturile să obţină roluri consistente, iar la un anumit moment dat visul i-a devenit realitate. Marele ei regret a fost că, pentru majoritatea oamenilor, nu era mai mult decât un chip blond cu forme apetisante. Marilyn a dus o luptă colosală pentru a face cunoscută şi cealaltă parte a sa, talentul şi fragilitatea. A făcut un rol de comedie excelent în filmul Staţia de autobuz, din 1955. La opt ani după divorţul de Joe Dougherty, în 1946, ea se căsătoreşte cu celebrul jucător de baseball Joe DiMaggio. Nici această căsnicie, nici mariajul ulterior cu dramaturgul Arthur Miller nu i-au adus împlinirea. Ultima s-a apariţie pe marile ecrane a fost în 1961, în filmul „Inadaptaţii”, scris special de Miller pentru ea. Cei doi au divorţat cu o săptămână înainte de premiera filmului. În perioada următoare, Marilyn a încercat să mai facă un film, însă a fost concediată din cauza bolilor frecvente şi absenţelor îndelungate de pe platourile de filmare, despre care mulţi considerau că au fost cauzate de dependenţa ei de droguri. În 5 august 1962, a murit din cauza unei supradoze de somnifere. 

1.06 ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI

Surse: Aniversări Culturale, Nr. 1/2011, Editura Bibliotecii Naţionale a României, Bucureşti, 2011; www.ro.wikipedia.org; biblioteca.vaslui.ro; www.giosan.ro; en.wikipedia.org; www.evitherm.org; www.hotnews.ro; www.cinema8.ro;