Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 mai 2011

Aniversari culturale 31.05.11(Ziua Mondiala Fara Tutun)


Ziua mondială fără tutun se marchează, din 1988, la 31 mai, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În 1987, ţările membre ale OMS au adoptat o Rezoluţie prin care făceau un apel la decretarea unei Zile internaţionale fără fumat, la 7 aprilie 1988. Succesul înregistrat a dus la permanentizarea acestei practici, dar în ultima zi din luna mai. Organizarea Zilei mondiale fără tutun are ca scop informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi încurajarea factorilor de decizie de a lua măsuri stricte în privinţa produselor din tutun şi conştientizarea riscurilor la care se expun fumătorii. Tabagismul este considerat o maladie care are toate atributele unei epidemii, tutunul aflându-se la originea a aproximativ 25 de boli ce pun în pericol viaţa, pentru multe dintre ele existând posibilitatea de a fi evitate, întârziate sau atenuate dacă se renunţă la fumat. În fiecare an se înregistrează circa 3,5 milioane de decese provocate de fumat. La fiecare 24 de ore mor aproximativ 100 de fumători. Pe scara mondială, decesele cauzate de fumat sunt în număr mai mare decât cele cauzate de SIDA, TBC, mortalitatea maternă, accidente de circulaţie, sinucideri şi crime. Efectele negative ale fumatului nu se limitează la cel care fumează, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în apropiere. Doar 15 % din fumul de ţigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii vecinilor. Ziua mondială fără tutun este marcată în diferite feluri în ţările membre ale OMS. Crucea Rosie Română (CRR), prin intermediul filialelor teritoriale, foloseşte acest prilej, pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea unui stil de viaţă sănătos, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le antrenează fumatul. Prin acţiunile organizate şi prin informaţiile pe care le difuzează susţine încercările fumătorilor de a abandona fumatul şi îi încurajează la abstinenţă pe tineri în mod special, mai vulnerabili la reclama agresivă practicată de producătorii de ţigări.




Surse: www.ro.wikipedia.org; www.romedic.ro; www.intactnews.ro;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu