Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 noiembrie 2010

Aniversari culturale 29.11(Nicolae Balcescu,Nicolae Cocea, Mihai Mereuta)

29.11.1852 A decedat, la Palermo  NICOLAE BALCESCU – istoric, scriitor şi revoluţionar român.

Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti, la 29 iunie 1819 într-o familie fără avere. Tatăl său moare în 1825 când Nicolae avea vârsta de 6 ani. La vârsta de 7 ani, Nicolae începe să înveţe limba greacă acasă. În 1832, la 12 ani îl găsim pe băncile colegiului Sf. Sava, unde îşi arată pentru prima dată vocaţia pentru studiul documentelor.  În 1838 se înrolează în armată ,primind gradul de iuncher. Aici iniţiază un curs pentru a-i învăţa pe ostaşi scrisul, artimetica şi geografia. În octombrie 1840 Nicolae Bălcescu este arestat sub acuzaţia de complot împotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica, alături de Paris Dumitru Filipescu, Eftimie Murgu şi alţii. Judecarea acestora s-a făcut cu dovezi false şi uzând de mijloace infame. Rolul lui Bălcescu în acest complot nu a fost unul principal. El primeşte doar 3 ani de închisoare, din cauză că era minor ( certificatul său de naştere era greşit, data naşterii fiind 1821, în loc de 1819 ). Pedeapsa va fi ispăşită la Mărgineni, unde sănătatea sa va fi afectată de condiţiile din închisoare. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.
29.11.1880 S-a născut, la Bârlad NICOLAE D. COCEA – avocat, scriitor, jurnalist şi publicist român.

N.D. Cocea s-a născut la Bîrlad, în 1880 a devenit un jurnalist cunoscut cu câţiva ani înainte de primul război mondial când s-a alăturat lui Constantin Mille, socrul său de la Adevărul. Era boier moldovean dintr-o familie veche, fiu al generalului Dumitru Cocea. A participat la congresul Internaţionalei Socialiste de la Stuttgart. Anii primului război mondial îi petrece în Rusia, unde îşi face diverse relaţii printre bolşevicii cu care va colabora în anii 1920, când Facla, ziarul său, va fi suspendat o vreme de Moscova şi în alte împrejurări, Cocea devenind unul din oamenii bolşevicilor la Bucureşti. Este închis pentru les majestate în anii 1920, după un proces zgomotos, şi trebuie să facă închisoare. În anii 1940, N.D. Cocea s-a retras la Sighişoara, unde a ţinut un interesant jurnal din care au apărut scurte extrase în Magazin istoric în 1968. A murit la începutul anului 1949.


29.11.1924 S-a născut, la Santa Mare, Botoşani MIHAI MEREUŢĂ - actor român.

Mihai Mereuţă se naşte în Botoşani la Santa Mare în 29 noiembrie 1924, într-o familie de ţărani. Termină gimnaziul în localitate şi apoi pleacă la liceu în Iaşi. După terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, unde urmează cursurile de limbă română şi filozofie. În paralel însa urmează şi cursurile Conservatorului George Enescu din Iaşi. După terminarea studiilor atât a Facultăţii de Filozofie cât şi a Conservatorului, în 1948 este angajat ca actor la Teatrul Naţional din Iaşi. Debutul ca artist de teatru îl face pe scena Teatrului Naţional din Ploieşti ( astăzi Teatrul Toma Caragiu ) jucând rolul “cetateanului turmentat” din piesa “O scrisoare pierdută“ de IL Caragiale. În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureşteană. Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice şi de peste cincizeci de roluri ca actor de film. Mihai Mereuţă a încetat din viaţă în data de 1 aprilie 2003, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în urma unui stop cardiac.

Un comentariu:

  1. Buna Elena, imi face o mare placere sa citesc aceste informatii, mai mult, mereu sunt curioasa sa vad ce mai ai nou pe blog. Fotografiile sunt minunate si reprezentative. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere