28.06.1916 A murit, la Bucureşti ŞTEFAN LUCHIAN – pictor român
95 ani de la moartea pictorului român
Ştefan Luchian s-a născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, la 1 februarie 1868. Fiu al maiorului Dimitrie Luchian şi al Elenei Chiriacescu. Avea cinci ani când tatăl său a fost mutat cu familia în Bucureşti şi au găsit o locuinţă în mahalaua Popa Soare. Întâi a învăţat carte la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. Nu era un elev prea bun, dar la desen nu-l întrecea nimeni. În toamna anului 1885 a fost înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1889, la absolvire, a obţinut medalia de bronz pentru lucrarea Cap de expresie şi un Studiu după natură. Îşi continuă studiile la Academia de Arte Frumoase din München (1890, două semestre) unde, printre alte studii, execută copii după operele lui Correggio şi Rembrandt, aflate la Muzeul de Artă. În 1890, revine în ţară şi participă la prima expoziţie a societăţii de artă „Cercul artistic“, după care pleacă la Paris, unde termină Academia Julian (1891-1892). În 1896 organizează „Expoziţia artiştilor independenţi“, devine membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică“ (1901). În 1900 participă cu două pasteluri la „Expoziţia universală“ de la Paris. Tot în acest an apar primele manifestări ale unei afecţiuni la măduva spinării (scleroză multiplă), care îl va lăsa infirm pentru restul vieţii. Luchian a creat un autoportret intitulat cu multă modestie Un zugrav (1907), această lucrare a fost realizată cu multe eforturi fizice şi intelectuale. Din 1909, Ştefan Luchian nu a mai părăsit fotoliul. În această perioadă creează mai multe lucrări care sunt adevărate bijuterii picturale, creaţii de maestru. Din opera sa reţinem mai multe lucrări: peisaje – Ultima cursă de toamnă, Bătălie cu flori la şosea, Mahalaua dracului, Corturi de pe Bărăgan, Gheretele din Filantropia, Lunca de la Poduri; 12 autoportrete, flori – Anemone, Dumitriţe, Părăluţe, Garoafe; oameni simpli: Meşter lăcătuş, Safta florăreasa, Spălătoreasa, La împărţitul porumbului, Lăutul; pastele şi acuarele: După ploaie la Băneasa, Birt fără muşterii, Bucătărie călugărească. Spre sfârşitul vieţii, nu mai putea ţine penelul între degetele paralizate aşa că punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. S-a stins din viaţă la 28 iunie 1916, la Bucureşti.Surse: www.ro.wikipedia.org; www.stefanluchian.ro; oameni.romportal.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu