10.07.1871 S-a născut, la Auteuil, Paris MARCEL PROUST – scriitor francez
140 ani de la naşterea scriitorului francez
Marcel Proust s-a născut pe 10 iulie 1871, la Auteuil, Paris, numele întreg Marcel Valentin Louis Eugène Georges Proust. Grav bolnav încă din primii ani ai copilăriei, urmează cursurile liceului Condorcet şi apoi Facultatea de drept de la Paris, în paralel audiază şi prelegerile ţinute de Bergson la Sorbona. În 1896, la insistenţele familiei se prezintă la concursul instituit de Biblioteca Mazarine dar nu va ocupa postul cerând un concediu pe care-l va prelungi până la sfârşitul vieţii. În acelaşi an publică Plăcerile şi zilele. 1908 a fost un an extrem de important în dezvoltarea sa scriitoricească Proust a început să construiască un roman din fragmente disparate, roman la care a lucrat continuu. Era vorba de o operă literară centrată în jurul unui narator la persoana I, care suferea de insomnie şi care în timpul nopţii îşi aminteşte cum în copilărie o aştepta pe mama sa să intre dimineaţa în camera sa. Romanul trebuia să se încheie cu o examinare critică a teoriei lui Sainte-Beuve, şi apoi cu respingerea ideii că biografia unui artist este unealta principală pe care un critic o utilizează pentru a-i înţelege opera. Astfel iau fiinţă pe rând în acest şantier al caietelor iniţiale părţi semnificative din "Combray", "Swann indragostit", fragmente din La umbra fetelor în floare, Sodoma şi Gomora şi Timpul regăsit. Pentru că nu găsea un editor care să-l publice, Proust s-a îndepărtat foarte mult de proiectul său primar, deşi rezultatul final păstra multe motive şi elemente din această schiţă iniţială. Prima parte, Partea dinspre Swann 1913, publicată iniţial pe cheltuiala sa, nu a atras atenţia asupra sa. Cinci ani mai târziu, cea de-a doua parte, La umbra fetelor în floare 1919, a avut un mare succes şi a câştigat prestigiosul Premiu Goncourt. Părţile a treia şi a patra, Partea spre Guermantes 2 volume, 1920-1921 şi Sodoma şi Gomora 2 volume, 1921-1922, au fost de asemenea bine primite. Ultimele trei părţi, lăsate în manuscris la moartea sa, au fost publicate postum: Prizoniera sau Captiva 1923, Albertine a dispărut sau Fugara 2 volume, 1925 şi Timpul regăsit 2 volume, 1927. Proust şi-a petrecut ultimii trei ani de viaţă închis în celebra sa cameră cu pereţii din dopuri de plută, şi a lucrat zi şi noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat. A murit pe 18 noiembrie 1922, la Paris, din cauza unei bronşite căpătate în timp ce vizita expoziţia pictorului său olandez preferat, Vermeer şi este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Surse: Scriitori francezi, Coordonator Angela Ion, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978; www.ro.wikipedia.org; www.guardian.co.uk;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu